Craiova va reveni pe „Ion Oblemenco” în octombrie
11 Iul. 2008
Universitatea Craiova nu va putea evolua pe stadionul Ion Oblemenco mai devreme de 20 septembrie, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din ultimele săptămâni. Anunțul a fost făcut de patronul firmei care s-a ocupat de refacerea sufrafeței de joc, Ștefan Abramovic.
"În ultimele zile au fost și 42 de grade la nivelul solului. Era de așteptat să se întâmple așa ceva. Noi ne-am luat însă măsurile de urgență și am hrănit gazonul cu întăritoarele chimice de care are nevoie și își va reveni în scurt timp. Recepția nu se va mai face însă la 1 septembrie. Cel mai probabil, acest lucru se va face în 20 septembrie, iar dacă nu, cel mai târziu la 1 octombrie", a spus Abramovici.
Finanțatorul oltenilor, Adrian Mititelu, a declarat că a fost informat de problemele apărute și spune că clubul a fost pus într-o situație cel puțin dificilă.
"Cunosc problema apărută la gazon. Este dificilă, ca să nu zic nasoală. Inexplicabilă și, în același timp, explicabilă pentru căldurile care au fost și sunt în Craiova. La sol au fost 43 de grade. Toți am fost luați prin surprindere, dar cu natura nu te poți pune... Se vor lua măsuri de remediere, iar Abramovici speră că gazonul își va reveni în jurul datei de 15-20 septembrie. După toate probabilitățile, în jurul datei de 1 octombrie am putea juca din nou pe «Ion Oblemenco». Asta-i situația", a subliniat Mititelu, conform Mediafax.