CELE MAI NOI ARTICOLE

Asul din mâneca Realului

Surse din capitala Spaniei precizează că madrilenii detin un precontract semnat de Ronaldo și că, în cazul refuzului acestuia de a veni pe Bernabeu, îi vor cere lui Ronaldo să achite 15 milioane de euro despăgubiri. Mai precis, fanii și conducătorii Realului îl suspectează că nu ar fi sincer și că declarațiile de dragoste pe care le face nu ar fi altceva decât o perdea de fum menită să forțeze mâna lui Sir Alex.
Asul din mâneca Realului

„Steaua are șanse să elimine pe Galatasaray”

Fostul mijlocaș din Ghencea, Nana Falemi, actualmente la Gaz Metan Mediaș, este de părere că formația lui Marius Lăcătuș se poate califica în grupele Ligii Campionilor. "Depinde foarte mult de forma de moment. Cei din Ghencea se motivează foarte bine la meciurile din cupele europene. Galatasaray este o formație agresivă. Este un dezavantaj pentru turci că abia la finalul lunii august vor începe campionatul. Eu îmi doresc din tot sufletul ca Steaua să se califice în grupe", a zis Falemi.
"Steaua are șanse să elimine pe Galatasaray"

Ronaldo, subiectul unui joc video

Cristiano Ronaldo, aflat în centrul polemicilor în această vară, a devenit protagonistul unui joc pe calculator care se bucură de un relativ succes printre navigatorii de pe Net. Aflat pe un pat, într-o unitate spitalicească, atacantul lui Manchester trebuie să zboare către cer pentru a-și îndeplini destinul.
Ronaldo, subiectul unui joc video

„Va fi infern în meciul cu Galatasaray!”

Mijlocașul stelist Ovidiu Petre, care a evoluat la Galatasaray Istanbul între anii 2003 și 2005, își atenționează colegii că îi așteaptă o atmosferă ostilă pe Ali Sami Yen și spune că Steaua a avut ghinion la tragerea la sorți. "Nu știu cât de frumos este să jucăm cu Galatasaray. O să fie greu și cred că nu ar fi fost bine nici dacă îi evitam pe turci. Mergem să jucăm și să ne calificăm. Se poate spune că avem ghinion, fiindcă puteam să cădem și cu o echipă mai slab cotată.
"Va fi infern în meciul cu Galatasaray!"

„Cine e Galatasaray s-o bată pe Steaua?”

Fostul jucator al Stelei nu crede în forța echipei din Istanbul și e convins că Steaua va trece mai departe. "Cine e Galatasaray asta, s-o bată pe Steaua? De ce să ne fie atâta teamă de ei, sunt o echipa de bătut. Normal că ne-ar fi convenit să jucăm cu Drogheda, dar să nu uităm că Steaua e Steaua" a declarat Pandi într-o emisiune la postul care transmite meciurile din Liga I. Întrebat dacă crede în ipoteza conform căreia în caz de eșec in dubla cu turcii Lacatuș va fi demis, Panduru a fost tranșant: " Nu se pune problema. Gigi Becali a fost destul de clar, a spus că Lacatus are susținerea lui, nu înteleg de ce se pune această presiune inutilă pe Marius".
"Cine e Galatasaray s-o bată pe Steaua?"

Rednic: „Ze Kalanga se întoarce la Dinamo”

Antrenorul Mircea Rednic a declarat cu ocazia prezentării noului echipament de joc al fotbaliștilor dinamoviști, că mijlocașul angolez Ze Kalanga, împrumutat la Boavista Porto, ar fi de acord să se întoarcă la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare. "Noi am vorbit cu Ze Kalanga și el e de acord să vină. Sunt însă ceva probleme cu avocatul lui. Am înțeles că va veni în țară la începutul săptămânii viitoare și vom lua o decizie. Ar fi bine pentru noi, pentru că am nevoie de concurență pe partea dreaptă, la Torje. Înainte era nemulțumit de contract, a avut o discuție cu conducerea, i s-a mărit și valoarea contractului, dar depinde de ceea ce vrea el. În niciun caz nu va mai pleca sub formă de împrumut. Ori va fi vândut definitiv, ori va juca la Dinamo, ori suspendat", a declarat Rednic.
Rednic: "Ze Kalanga se întoarce la Dinamo"

„Dacă Steaua nu trece de Galata, Lăcătuș pleacă”

Gabi Popescu consideră că meciul cu Galatasaray este capital pentru viitorul lui Marius Lacatuș pe banca Stelei. "Dacă Steaua nu se califică, mai mult ca sigur că se vor lua măsuri. Probabil că primul vizat va fi antrenorul, deoarece s-a investit, s-au făcut transferuri pe bani mulți si o eventuală necalificare înseamnă un eșec de proporții. Deja s-a început prost, în meciul de la Vaslui am văzut o echipă a Stelei într- o formă slabă " a declarat impresarul la postul de televiziune care transmite meciurile din Liga 1.
"Dacă Steaua nu trece de Galata, Lăcătuș pleacă"

Skibbe: „Steaua e un adversar accesibil”

Tehnicianul echipei Galatasaray, Michael Skibbe, a declarat că tragerea la sorți a turului trei preliminar al Ligii Campionilor a fost una pozitivă pentru echipa sa. "Este normal să ne displacă puțin faptul că nu vom juca în deplasare prima manșă. Deși Steaua este o echipă foarte experimentată, dacă avem în vedere celelalte posibile adversare, putem spune că a fost o tragere la sorți pozitivă pentru noi", a spus Skibbe pentru site-ul oficial al clubului turc.
Skibbe: "Steaua e un adversar accesibil"

„Sper să trecem de Steaua și să ajungem în sferturi”

Sabri Sarioglu nu poate concepe o eliminare a echipei sale în turul III preliminar al Ligii Campionilor pe care Galatasaray îl va disputa contra Stelei. Jucătorul campioanei Turciei visează ca Galatasaray să ajungă în sferturile Ligii în acest sezon! "Va fi dificil, pentru că este Liga Campionilor. Dacă vom obține un rezultat bun pe stadionul Ali Sami Yen, vom aborda al doilea meci mai bine. În primul rând trebuie să trecem de Steaua și să accedem în grupe. Eu sper că vom ajunge cel puțin în sferturile de finală", a declarat Sarioglu.
"Sper să trecem de Steaua și să ajungem în sferturi"

Neagoe: „Nu avem nicio revanșă de luat la Timișoara!”

Antrenorul Eugen Neagoe a declarat că nu are nicio revanșă de luat la Timișoara și că echipa lui poate câștiga în fața oricărui adversar: „Noi vom încerca să jucăm bine, asta este cel mai important, cum evoluăm noi. Nu avem nicio revanșă de luat la Timișoara. Avem o echipă valoroasă, puternică și care poate câștiga în fața oricărui adversar din Liga I."
Neagoe: „Nu avem nicio revanșă de luat la Timișoara!"

Hasan Șaș: „Bine că am picat cu Steaua”

Fotbalistul Hasan Șaș a declarat că Galatasaray și Steaua au șanse egale în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dar echipa din Istanbul este mai bună și probabil se va califica în grupele competiției. "De mai mulți ani jucăm în preliminariile Ligii Campionilor. Bineînțeles că sunt meciuri dificile. Indiferent de adversară, că ar fi Liverpool sau Steaua, partidele sunt grele. Steaua este cea mai bună adversară care ne-ar fi putut ieși la această tragere la sorți. Șansele sunt egale, dar noi suntem o echipă mai bună. Este foarte probabil ca noi să ne calificăm mai departe. Ne vom califica muncind și luptându-ne", a spus Șaș.
Hasan Șaș: "Bine că am picat cu Steaua"

Ionuț Badea: „Vrem 3 puncte la Urziceni!”

Alb-violeții lui Ionuț Badea merg optimiști la Urziceni pentru jocul de sâmbătă cu Unirea și speră să obțină cele 3 puncte puse în joc. FC Argeș a plecat din Pitești vineri la prânz urmând să stea până sâmbătă la Mogoșoaia, unde se va face și un antrenament în nocturnă. Înainte a se sui în autocar antrenorul Ionuț Badea a vorbit despre șansele echipei sale în meciul cu Unirea Urziceni.
Ionuț Badea: „Vrem 3 puncte la Urziceni!"

Revine Bruno Simao!

Florin Hidișan a făcut și ieri circ la stadion. A încercat din nou să „penetreze" vestiarul, acolo unde a primit interdicție din partea antrenorului. În cele din urmă a trebuit să se mulțumească doar cu faptul că a putut bloca poarta de acces de la vestiare, acolo unde, după spusele lui Chirilă, și-a lăsat mașina.
Revine Bruno Simao!

„Vreau un Porumboiu la Iași” / „Popa este prietenul meu”

Ionuț Popa, antrenorul lui Poli Iasi, a declarat în conferința de presă premergătoare meciului din etapa a doua contra Vasluiului că formația antrenată de el are nevoie de un finanțator gen Adrian Porumboiu." FC Vaslui este o echipă europeană, a bătut Steaua în prima etapă, s-a calificat în Cupa UEFA și cu atât mai mult îmi doresc să câștig. Domnul Porumboiu a investit în echipă și roadele se văd. FC Vaslui a ajuns o echipă de Europa. Păcat că nu avem și noi la Iași un Porumboiu, poate că aveam și noi echipă puternică ", a spus Popa. Iașiul se confruntă cu mari probleme de lot înaintea derby-ului moldavi: "Deranjul mare este că jucăm fără spectatori, pentru că Poli este o echipă de moral, pentru care contează foarte mult aportul publicului. Apoi, îmi lipsesc mai mulți jucători, nu știu cu ce echipă voi evolua. Suntem abia în etapa a doua și deja mă confrunt cu probleme serioase. Brăneț, Onuț și Buta au șanse foarte mici să joace, Tănasă este suspendat, Ignatov sută la sută va lipsi, iar Lamine nu a primit cartea verde încă " Antrenorului nu i-a trecut supărarea după partida pierdută în prima etapă, contra Craiovei: "La Craiova a fost viciere de rezultat. În minutul 15 am avut un penalti clar ca lumina zilei, dar domnul Berbecaru nu l-a văzut. Nu am făcut scandal până acum, pentru că am așteptat să se sesizeze cineva, să ia măsuri, dar am așteptat degeaba "
"Vreau un Porumboiu la Iași" / "Popa este prietenul meu"

Majearu: „Nu găsești jucători valoroși pe DVD-uri”

Fostul mare jucător al Stelei, Mihail Majearu, critică politica de transferuri a cluburilor din România. Mai mult, el spune că metoda de a urmări fotbaliști pe DVD-uri este una falimentară și că un jucător ar trebui urmărit în mai multe meciuri pentru ca mai apoi să îl transferi.
Majearu: "Nu găsești jucători valoroși pe DVD-uri"

Șarapova nu va participa la Jocurile Olimpice

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova a anunțat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Beijing din cauza unei accidentări la umărul drept. Șarapova a suferit două mici rupturi la umărul drept. "Mă duc la New York pentru un nou control medical, însă mai întâi aș vrea să vă informez că nu există nicio șansă să particip la JO. După meciul de miercuri de la turneul de la Montreal, mi-am dat seama că am probleme cu umărul drept. Acest tip de accidentare necesită mult timp de vindecare. Îmi pare rău că trebuie să vă spun că nu voi putea participa la Jocurile Olimpice", a declarat Șarapova.
Șarapova nu va participa la Jocurile Olimpice

„Steaua nu mai are puterea de odinioară”

După tragerea la sorți pentru turul trei preliminar al Ligii Campionilor, în care Steaua va juca cu Galatasaray, Haldun Ustunel, membru al Consiliului de Conducere al clubului Galatasaray, a declarat că echipa din Istanbul nu își subestimează adversara, dar își propune să ajungă în grupele competiției. "Obiectivul nostru este să ajungem cât mai departe. Steaua nu mai are puterea de odinioară, dar nu vrem sub nicio formă să ne subestimăm adversara. Vrem să ne pregătim foarte serios pentru această dublă manșă și să rămânem în competiție", a spus Ustunel.
"Steaua nu mai are puterea de odinioară"

S-a întâmplat la Jocurile Olimpice – ep. 2-

Pe data de 8 august va debuta, la Beijing,a XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Termenul provine din limba greacă, Olimpul fiind un munte cu altitudinea de 2.917 metri din Grecia. Vechii eleni considerau culmile acestuia ca fiind sălașul zeilor. Prima olimpiadă, conform izvoarelor istorice, a fost în anul 776 î.Hr. De la acest an începe numărarea anilor la compatrioții lui Homer, după alte izvoare competiția a început mult mai devreme.
S-a întâmplat la Jocurile Olimpice - ep. 2-

„Mulți jucători vor să plece de la Steaua!”

Tatăl lui Mihai Neșu a lansat un atac la adreșa lui Gigi Becali. "În lot la Steaua e o atmosferă încordată. Jucătorii au un moral slab în acest moment. Sunt mai mulți care care vor să plece, însă nimeni, niciun club, nu este dispus să ofere cât cere Becali pe fotbaliști ", a declarat Mircea Neșu în cursul acestei zile."Fiul meu, Mihăiță, a avut ofertă concretă și el își dorea să plece, la fel ca alții, dar Becali a cerut prea mult pe el și olandezii de la Utrecht s-au răzgândit", a încheiat actualul observator federal.
"Mulți jucători vor să plece de la Steaua!"

Real l-a luat pe Van der Vaart

Real Madrid s-a înteles cu Hamburg pentru transferul lui Rafael Van der Vaart pe Santiago Bernabeu, a anunțat Radio Cadena Ser. Pentru transferul mijlocașului în vârstă de 25 de ani, oficialii madrileni vor plăti 9 milioane de euro într-o singură transă, urmând ca în functie de performanțele Realului în Liga Campionilor, germanii să mai primească două milioane. Olandezul mai avea contract cu Hamburg până în 2010, dar este așteptat sâmbătă la Madrid pentru a semna noul contract. Presa spaniolă a lansat ideea că aducerea lui Van der Vaart ar putea însemna renunțarea Realului la Cristiano Ronaldo.Olandezul a evoluat în 52 de partide pentru natională, marcând 15 goluri.
Real l-a luat pe Van der Vaart

Au învins echipa a doua a lui Eintracht!

FC Prefab Modelu se află într-un cantonament de pregătire în Austria, la Uttendorf. Miercuri seara, ei au câștigat cu 1-0 în fața echipei a doua a lui Eintracht Frankfurt, ce activează în Regionalliga - Sud, Liga a IV-a din Germania, prin golul marcat de Ivașcă.
Au învins echipa a doua a lui Eintracht!

Theodor Crăciunescu arbitrează Farul – Rapid

Azi s-au stabilit "cavalerii fluierului" care vor conduce partidele de sâmbătă din Liga I. Oțelul Galați - CS Otopeni - ora 18.00 Arbitri: Cristian Balaj (centru) - Ionel Popa, Sebastian Gheorghe (asistenți) - Ionel Ivan (rezervă). Observatori: Hacic Garabet, Dan Dragoș Crăciun Unirea Urziceni - FC Argeș - ora 19.30 Arbitri: Alexandru Deaconu - Nicolae Marodin, Florin Stănescu - Marius Bocăneală Observatori: Romeo Pascu, Daniel Prodan Farul Constanța - Rapid București - ora 21.00 Arbitri: Teodor Crăciunescu - Miklos Nagy, Traian Machiș - Ionică Serea Observatori: Florin Halagian, Dan Petrescu FC Timișoara - Pandurii Târgu Jiu - ora 21.45 Arbitri: Sebastian Colțescu - Octavian Șovre, Eduard Ungureanu - Florin Marcu Observatori: Mircea Dancu, Mircea Neșu.
Theodor Crăciunescu arbitrează Farul - Rapid

Rednic: „Trebuie să câștigăm duminică”

Mircea Rednic a vorbit la conferința de presă în care Dinamo și-a prezentat noul echipament despre meciul cu Mediașul de etapa viitoare. "Cu cei de la Gaz Metan va fi un meci greu. Este o echipă nou-promovată pe care o respectăm. Etapa trecută au făcut un meci egal, dar am informații că trebuiau să câștige partida. Oricum duminică noi trebuie să învingem, trebuie să ne mulțumim suporterii la primul meci jucat pe teren propriu în acest sezon", a declarat "Puriul" la Sport.ro
Rednic: "Trebuie să câștigăm duminică"

Pandurii și-a donat primele de la meciul cu Dinamo

Conducerea clubului Pandurii a anunțat azi că s-a luat decizia, de comun acord cu antrenorii și jucătorii de la Pandurii, de a se dona toate primele cuvenite jucătorilor și antrenorilor după rezultatul de egalitate din meciul cu Dinamo pentru sinistrații inundațiilor din Moldova. Președintele Marin Condescu a anunțat că peste 300 de milioane de lei vechi urmează să fie donați de către clubul Pandurii familiilor sinistraților din Moldova: „Am luat azi decizia, împreună cu jucătorii și a
Pandurii și-a donat primele de la meciul cu Dinamo

Steaua nu a pierdut niciodată cu echipele din Turcia

Steaua București nu a fost învinsă niciodată de vreo reprezentantă a Turciei în cupele europene. Cel mai categoric succes al roș-albaștrilor a fost înregistrat în partida cu Galatasaray Istanbul, din semifialele ediției 1988-1989 a Cupei Campionilor Europeni, când Steaua i-a învins pe turci cu scorul de 4-0 (2-0), prin golurile înscrise de Ilie Dumitrescu '8, Gheorghe Hagi '40, Dan Petrescu '69 și Gabi Balint '73. După returul încheiat cu scorul de 1-1 (1-1), golul "roș-albaștrilor" fiind reușit, în minutul 39, de Ilie Dumitrescu, Steaua s-a calificat în finala Cupei Campionilor Europeni.
Steaua nu a pierdut niciodată cu echipele din Turcia

Niculae: „Nu mă interesează cu cine a picat Steaua în Ligă”

Marius Niculae a confirmat faptul că neînțelegerile dintre Inverness și Dinamo s-au rezolvat și spune că este nerăbdător să debuteze în noile tricouri ale echipei din Ștefan cel Mare. "E bine că s-a rezolvat transferul meu, mă bucur că am pri
Niculae: "Nu mă interesează cu cine a picat Steaua în Ligă"

Dănciulescu: „Suntem mai buni ca anul trecut”

La conferința de presă susținută azi de cei de la Dinamo, atacanții "câinilor", Ionel Dănciulescu și Florin Bratu și-au exprimat părerea despre sezonul proaspăt început. "Nu mai suntem echipa de anul trecut, anul acesta suntem mai buni și asta se va vedea în teren", a declarat Danciu. "Ca în fiecare an Dinamo are obiective clare: campionatul, cupa și să ajungem cât mai sus în cupele europene. Anul acesta câștigarea campionatului este primoridală pentru noi și sper să reușim să îl obținem", a comentat Bratu. Dinamovistul a vorbit și despre viitorul adversar al Stelei: "Steaua cred că are șanse egale cu Galata, turcii au o echipă foarte bună. Până la urmă nu mă interesează cu cine a căzut Steaua. O să vedem ce se întâmplă când vor avea loc meciurile", a încheiat Bratu.
Dănciulescu: "Suntem mai buni ca anul trecut"

Dinu: „Dinamo nu e echipa `miliției`, deși va juca în dungi”

Prezent la conferința de presă care a marcat lansarea noii lnii de echipament sportiv a "câiniilor", administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a avut o intervenție scurtă dar spumoasă. "Noul echipament va fi în dungi dar sper ca lumea să nu fie indusă în eroare și să ne numească `echipa miliției`, care a bagat mulți oameni `în dungi`", a declarat Cornel Dinu, în stilul său caracteristic.
Dinu: "Dinamo nu e echipa `miliției`, deși va juca în dungi"

Ploaie de goluri la Panciu!

Echipa de liga a treia FC Panciu a pierdut, scor 4-5 (1-2), partida de verificare disputată astăzi pe teren propriu în fața formației Unirea Slobozia. Vrîncenii, conduși de pe bancă de Ionică Serea au revenit de fiecate dată pe tabela de marcaj, de la 0-2 la 2-2, au condus la un moment dat cu 4-3, dar, pe fondul schimbărilor efectuate, ialomițenii au punctat decisiv pe final.
Ploaie de goluri la Panciu!

Argăseală: „Nu ar fi o surpriză să eliminăm Galata”

Valeriu Argăseală este optimist când vine vorba de șansele Stelei în partida cu Galatasaray. "Putem sa-i scoatem, nu ar fi niciun fel de surpriza. Este un fotbal deschis, turcii vor veni să vadă meciurile Stelei. Vom lua și noi informații de la ei, despre echipă. E normal că vor să-și ia revanșa din '89, dar rămâne de văzut." În ceea ce privește transferul lui Nicoliță la Galata, președintele clubului din Ghencea a spus că Bănel nu va fi transferat la turci.
Argăseală: "Nu ar fi o surpriză să eliminăm Galata"

Impactul Jocurilor Olimpice asupra Chinei -ep. 5-

Jocurile Olimpice de la Beijing se anunță ca un catalizator asupra multor fenomene din societatea chineză. Probabil, sistemul politic nu va suferi influențe, dar felul de a gândi al omului de pe stradă ar putea fi influențat în buna măsură. O analiză asupra evenimentelor de care ne despart doar câteva zile va diseca, în mai multe seriale, tot ceea ce merită a fi remarcat din punct de vedere psihologic și care are, direct sau indirect, legătură cu cel mai mediatizat eveniment sportiv de pe planetă.
Impactul Jocurilor Olimpice asupra Chinei -ep. 5-

„Steaua și Vaslui trebuie să lupte pentru coeficient!”

Fostul mare internațional român, Dorinel Munteanu, a declarat la sport.ro că echipele românești trebuie să lupte pentru a menține punctajul ridicat. "Nu cred că sunt prea multe echipe românești în grupele europene, cred că este benefic pentru fotbalul românesc. Este foarte important ce vor face în Europa, mai ales pentru a menține punctajul pe care l-am strâns până acum", a spus Munti. În ceea ce privește meciul Stelei cu Galatasaray, Munteanu crede că roș-albaștrii îi pot învinge pe turci. "Dușul rece de la Vaslui îi va trezi pe steliști. Băieții vor trata altfel meciul cu Galata. Nu cred că există o favorită în această dispută."
"Steaua și Vaslui trebuie să lupte pentru coeficient!"

„Steaua are prima șansă”

Antrenorul celor de la Sahtior Donetsk, Mircea Lucescu, este convins că Steaua va reuși să treacă de Galatasaray și să acceadă pentru al treilea an consecutiv în grupele Ligii Campionilor. „Steaua are avantajul celui de-al doilea meci acasa. Galata e o echipă cu jucători tineri, foarte talentați. Steaua are prima șansă. Cu turcii mereu am câștigat. Fotbaliștii din Turcia au un spirit extraordinar de sacrificiu, dau absolut totul în teren. Steaua este mai experimentată, dar Galata are jucători care vin după Campionatul European, ar putea să îi ajute foarte mult acest lucru", a spus Mircea Lucescu la postul care deține drepturile de televizare a Ligii I.
"Steaua are prima șansă"

Turcii au demonstrat că au respect pentru Steaua!

Rezultatul tragerii la sorți nu i-a lăsat indiferenți pe cei care administrează site-ul lui Galatasaray. Astfel, pe pagina oficială a grupării, sunt publicate informații despre clubul bucureștean. Nu sunt uitate performanțele grupării, interne și internaționale, este prezentat lotul "militarilor" pentru sezonul în curs și nici nu s-a trecut peste contraperformanța steliștilor de la Vaslui, din prima etapă de campionat.
Turcii au demonstrat că au respect pentru Steaua!

Porumboiu: „Steaua se va califica”

Adrian Porumboiu a ținut să comenteze tragerea la sorți de la Nyon, după ce Steaua a aflat că va juca Galata iar FC Vaslui cu Metalurg Lepajas. Finanțatorul moldovenilor a ținut să facă câteva referiri la adresa Stelei: "Prima șansă o are Steaua, în iarnă am fost observator la un meci al turcilor în Cupa UEFA. Galata nu mai e ce-a fost, deci nu mai poate fi un obstacol pentru Steaua, roș-albaștrii se vor califica mai mult ca sigur" a declarat Porumboiu în direct la postul care deținde drepturile de televizare a Ligii I.
Porumboiu: "Steaua se va califica"

Porumboiu: „Avem un adversar convenabil”

Finanțatorul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, este convins că echipa sa poate trece de formația lituaniană Metalurgs Liepajas. "E un adversar convenabil pentru noi, dar asta nu înseamnă că suntem calificați. Ne dorim o participare cât mai lungă în această competiție. E o echipă bună, robustă, au un brazilian foarte bun, au transferat un jucător la Arsenal de curând", a spus Porumboiu la postul de televiziune ce deține drepturile de televizare.
Porumboiu: "Avem un adversar convenabil"

FC Vaslui – Metalurg Liepajas în preliminariile Cupei UEFA

Adversara vasluienilor în turul doi preliminar al Cupei UEFA va fi ocupanta locului doi în ediția trecută a campionatului Letoniei, Metalurgs Liepajas.
FC Vaslui - Metalurg Liepajas în preliminariile Cupei UEFA

„Vreau ca Maica Domnului să mă ajute cu musulmanii”

Sorții au scos azi în calea Stelei, echipa turcă Galatasaray Istanbul. Finanțatorul echipei din Ghencea, Gigi Becali, crede că numai ajutorul divin îi poate ajuta pe steliști în "dubla" cu turcii. "Vom avea meci greu cu Galata, dar nu mi-a fost niciodată frică de turci. Galatasaray nu mai este atât de puternică precum în trecut și sper să fie o echipă de bătut. Până la urmă ce-o vrea Dumnezeu, poate ține cu creștinii că tot suntem în Postul Sfintei Mării. Vă da-ți seama: Gigi Becali dă piept cu musulmanii! Cer ajutorul Maicii Domnului că jucăm cu o echipă turcă. Toate bazele le pun în divinitate." a declarat azi Becali. Steaua va juca primul meci în deplasare, la 12/13 august, urmând ca returul să aibă la 26/27 august. În cazul în care va trece de turul trei preliminar, Steaua va evolua în grupele Ligii Campionilor.
"Vreau ca Maica Domnului să mă ajute cu musulmanii"

Hagi: „Nu o să țin cu Steaua în partida cu Galata”

Fostul antrenor al Stelei și al lui Galata, Gică Hagi crede că roș-albaștri vor avea o dublă de foc cu turcii, pe care îi consideră superiori lui Fenerbahce. " O să fie o dublă interesantă. Cine va juca mai bine va câștiga. Eu am jucat la ambele formații și nu pot să țin cu una anume. Va depinde foarte mult de forma în care se vor afla cele două echipe. Din punctul meu de vedere, Steaua trebuie să joace bine în ambele manșe pentru a se califica. Suporterii turci încurajează foarte mult echipa. Galatasaray este echipa numărul 1 in Turcia", a spus Gheorghe Hagi pentru postul care deține drepturile tv pentru Liga I.
Hagi: "Nu o să țin cu Steaua în partida cu Galata"

„Steaua poate trece de Galata, dar cu eforturi foarte mari”

Gigi Mulțescu a comentat meciul pe care Steaua îl va disputa, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, cu Galatasaray Istanbul: "Dacă ne gândim bine, cu Atletico era mult mai rău. Totuși, nu e o tragere atât de rea, dar faptul că Galata a avut jucători la Euro, unde Turcia a făcut o figură frumoasă, mă nelinișteste.
"Steaua poate trece de Galata, dar cu eforturi foarte mari"