CELE MAI NOI ARTICOLE

Popa: „Nu suntem niște fraieri!”

Ionuț Popa a readus în discuție meciul cu Craiova (0-2) și a precizat că rezultatul a fost viciat de arbitrul Berbecaru, care nu a dictat un penalty clar pentru ieșeni în minutul 15. „A fost viciere de rezultat la Craiova. Noi am fost prima echipă dezavantajată clar. Mă așteptam să-și ceară scuze domnul Berbecaru după meci, să recunoască faptul că a greșit. A fost un penalty clar ca lumina zilei. Era un gest de noblețe din partea lui să-și recunoască vina. Dacă s-a întâmplat asta chiar în primul meci din prima etapă, stau și mă întreb ce va fi în continuare. Repet, vreau doar să fiu arbitrat corect. Noi nu suntem fraierii campionatului, să fie clar! Să nu ne ia nimeni de proști!", a spus Popa.
Popa: "Nu suntem niște fraieri!"

Gabi Balint: „Îi băteam pe turci și cu ceafa”

Gabi Balint (foto) a rememorat întâlnirea dintre Steaua și Galatasaray din 1989 și a vorbit despre șansele roș-albaștrilor din meciul contra turcilor. Gabi, îți mai aduci aminte de partida cu Galata din 1989? Cum să nu? Eram în perioada când „îl mânam" pe Iordănescu, pentru că nu mă baga în echipă. Am marcat atunci un gol din pasa lui Hagi.
Gabi Balint: "Îi băteam pe turci și cu ceafa"

Galata a făcut transferuri de marcă

Adversara Stelei s-ar putea întări în următoarele zile cu atacantul brazilian al lui Mircea Lucescu de la Șahtior Donețk. Galatasaray străbate de mai bine de zece ani o perioadă tulbure din punct de vedere financiar, fiind bine cunoscute pățaniile prin care au trecut de mai multe ori românii
Galata a făcut transferuri de marcă

Vasluienii au donat 30 000 euro sinistraților

Aliuță și Compania sunt alături de sinistrații din județele Moldovei, care trec prin momente foarte grele după inundațiile din ultima perioadă. Elevii lui Viorel Hizo au decis ca, din prima pentru victoria cu Steaua, să doneze suma de 30.000 de euro pentru sinistrații din județul Suceava. „Nu putem să rămânem indiferenți la traumele pe care le trăiesc acești oameni.
Vasluienii au donat 30 000 euro sinistraților

„Vom dansa către un nou titlu”

Victoria cu Bistrița a adus și o premieră în rândul fotbaliștilor giuleșteni. Pe lângă stilul de joc imprimat, brazilienii Rapidului au inventat și o nouă metodă de celebrare a golurilor: un dans „fierbinte", adus parcă de pe plajele Copacabanei. Cesinha speră să intre iarăși în dansul colegilor săi și cu Farul. Te-a cam luat prin surprindere dansul colegilor tăi...
"Vom dansa către un nou titlu"

Rednic are probleme: „concurență mare în atac!”

Sentiment de deja-vu pentru Mircea Rednic! Ca și în toamna lui 2006, când a trebuit să aleagă în atacul lui Dinamo între Ganea, Dănciulescu și Niculescu. Acum, antrenorul de 46 de ani dispune din nou de trei vârfuri foarte bune. Acționarii i-au făcut viață grea lui Rednic prin transferul lui Marius Niculae. De ce?
Rednic are probleme: "concurență mare în atac!"

Dinamo și-a lansat noul echipament

„Din Titan și până în Calea Moșilor!", vorba imnului dinamovist compus de Ștefan Bănică jr, s-a adunat lumea ieri la magazinul Nike din Capitală, pentru a urmări lansarea noului echipament al „câinilor". Unul revoluționar, comparativ cu hainele îmbrăcate sezoanele trecute. La eveniment au luat parte vedetele lui Dinamo, Lobonț, Dănciulescu, Bratu și Niculae
Dinamo și-a lansat noul echipament

Hagi: „Pentru Steaua va fi infern la Istanbul”

Fost jucător și antrenor la Steaua și la Galatasaray, considerat și acum cel mai mare fotbalist care a evoluat în Turcia, Gică Hagi spune că nu se poate decide cu ce echipă să țină. Cu cine ții, Gică, cu Steaua sau cu Galata? Eu am jucat și am antrenat la ambele formații, cu care am trăit poate cele mai frumoase clipe din carieră și de aceea nu pot să țin cu una anume. Voi suferi și mă voi bucura în aceeași măsură pentru învingătoare și învinsă. Ambele echipe mi-au rămas în suflet.
Hagi: "Pentru Steaua va fi infern la Istanbul"

Răzbunarea lui Coroian

Cristian Coroian și Mircea Bornescu s-au aflat ieri pentru prima oară față în față după incidentul din sezonul trecut, când olteanul a avut o intrare criminală asupra bistrițeanului și i-a fracturat atacantului patru coaste. Aproape șase luni departe de gazon, chinuri insuportabile și o puternică frustrare la văzul nepăsării agresorului. Pentru Cristian Coroian
Răzbunarea lui Coroian

„Sandu a cerut 400.000 de euro să nu mai candideze”

Fostul căpitan al naționalei, Gică Popescu, a demontat ieri teoria conform căreia s-ar pregăti venirea sa în fruntea FRF. „Nu îmi doresc să ocup acum acest post, însă peste doi ani vom vedea ce se va întâmpla!", a spus Popescu, care a ținut să lămurească și problema banilor ceruți de Mircea Sandu:
"Sandu a cerut 400.000 de euro să nu mai candideze"

Chivu, din nou în iarbă

Cristian Chivu, fundașul echipei Internazionale Milano și căpitanul naționalei României, a revenit joi seară la antrenamentele conduse de Jose Mourinho, noul tehnician al campionilor din Serie A. Internaționalul român, care a suferit pe 23 iunie o intervenție chirurgicală la umărul stâng, a efectuat o serie de alergări ușoare și câteva exerciții fizice individuale.
Chivu, din nou în iarbă

Nadal va fi noul lider mondial

Până ieri, Roger Federer se agăța ca de un fir de ață de poziția de lider ATP. De-acum, e sigur: Nadal va fi noul număr 1 mondial! Luni, peste o săptămână, peste două sau, cel mult, după Olimpiadă. Ingredientul minune s-a adăugat în turul al treilea al Masters-ului de la Cincinnati, odată cu eliminarea elvețianului: 6-7/6, 6-4, 6-7/5 cu Ivo Karlovic
Nadal va fi noul lider mondial

Galatasaray – Hoffenheim 1-2

Adversara Stelei din turul III preliminar al Ligii Campionilor, Galatasaray Istanbul, a fost învinsă de Hoffenheim, nou-promovată în prima ligă germană, cu 2-1! Deși au condus cu 1-0 la pauză, prin golul marcat de Emre Așik în minutul 10, turcii au fost nevoiți să se declare învinși. Pentru nemți au marcat Ibisevici, în minutul 78 și Mark, în minutul 89.
Galatasaray - Hoffenheim 1-2

Mihăiță Neșu: „E o atmosferă încordată la Steaua”

Tatăl lui Mihăiță Neșu a declarat pentru Clujeanul că atmosfera la echipa din Ghencea din acest moment nu este una bună și că sunt mai mulți jucători care vor să plece de la Steaua. „În lotul Stelei e o atmosferă încordată. Jucătorii au un moral slab și sunt mulți care vor să plece, dar Gigi Becali cere prea mult pe ei", a spus Mircea Neșu.
Mihăiță Neșu: "E o atmosferă încordată la Steaua"

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit pe Dinamo”

„Mister" pentru cei mai tineri, „Procurorul" pentru colegii de generație și „domnul Dinu" pentru cei ce vor să-l copieze, Cornel Dinu rămâne același personaj savuros. În stilu-i caracteristic, administratorul-delegat al „câinilor", care are inscripționat pe ușa biroului „Cornel Dinu. Atât!", a acceptat să dialogheze cu ProSport despre vârstă, decepții, bucurii și momentele din carieră
"Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit pe Dinamo"

Becali: „Goian o să mai aștepte”

Odată cu posibilul transfer al lui Rădoi, șansele ca Dorin Goian (foto) să rămână în Ghencea cresc. „O să mai aștepte. Goian trebuie să înțeleagă că poate pleca la o echipă mare. Ce să facă acum, să ia 600.000-700.000 de euro salariu? A venit un club din Anglia la București și a oferit șase milioane", a declarat ieri Gigi Becali.
Becali: "Goian o să mai aștepte"

Dacă și Dumnezeu…

Steaua a ratat startul de campionat și, surprinzător, toată lumea pare mirată. N-a fost nicio surpriză. Pasul greșit de la Vaslui era anunțat de prestațiile modeste din meciurile de pregătire și de achizițiile verii. În vreme ce Rapid și CFR Cluj au adus fotbaliști, în Ghencea au aterizat, ba încă de vreun an încoace, prieteni de-ai impresarilor ori, în cel mai bun caz, prieteni de-ai fotbaliștilor. Aici ar trebui să vină și Adrian Ilie cu decontul. Singura calitate a lui Tiago e pașaportul. Virtutea lui Arthuro e aceea că se prezintă a fi vârf de atac, în vreme ce Kapetanos e demn de laudă pentru că a venit gratis. Numai că, în fotbal, nu tot ce e gratis e și bun. Dimpotrivă.
Dacă și Dumnezeu...

Sevilla – Milan 1-0

FC Sevilla a învins cu 1-0 formația italiană AC Milan, în semifinala turneului de la Moscova, la care mai participă Chelsea și Locomotiv Moscova. Spaniolii au obținut victoria printr-un autogol al lui Gennaro Gattuso. în minutul 47. În cealaltă semifinală, Chelsea întâlnește formația rusă Lokomotiv Moscova, la care evoluează și internaționalul român Răzvan Cociș. Finalele turneului sunt programate duminică, cea mică de la ora 13.00, iar cea mare de la 15.30.
Sevilla - Milan 1-0

„Sper să ne calificăm din primul meci”

Finanțatorul Stelei a văzut tragerea la sorți la biroul său din Aleea Alexandru, având alături un șirag de mătănii, care nu i-au purtat însă noroc. „Ce-o vrea Dumnezeu, important e să ne calificăm", a afirmat Becali, abia după ce s-au configurat primele două perechi de meciuri. Apoi a ieșit Atletico, în duel cu Schalke. „Oh... bine că am scăpat! Acum Galata e cea mai puternică", a spus Becali zâmbind și apelând la o nouă țigară. „Dacă ar ieși Galata...", a murmurat câteva momente mai târziu latifundiarul, care i-ar fi dorit pe turci într-o „dublă" cu Barcelona.
"Sper să ne calificăm din primul meci"

Sandu: „Familia mi-a fost amenințată cu moartea!”

Președintele FRF, Mircea Sandu, spune că a primit amenințări pentru a-l schimba pe Gheorghe Constantin. "Am primit amenințări cu moartea la adresa familiei mele. Majoritatea mesajelor primite pe telefon aveau la început 'Dă-l afară pe Costică Vâlcea'. Cred că este vreun conducător nemulțumit sau cineva care a fost la arbitraj și nu mai e. Am anunțat poliția", a spus Sandu la "Premium Liga".
Sandu: "Familia mi-a fost amenințată cu moartea!"

Porumboiu: „Ne vom califica!”

Adrian Porumboiu (foto) a recunoscut că șansele de calificare în turul I al Cupei UEFA sunt egale în „dubla" cu letonii de la Metalurgs Liepajas. „Metalurgs este un adversar abordabil. Dacă am avut noroc la tragerea la sorți, asta nu înseamnă că ne-am și calificat", a spus Adrian Porumboiu. Patronul echipei vasluiene își freacă mâinile de bucurie deoarece „echipa letonă e o variantă bună pentru noi, având în vedere ce echipe am evitat. Dar trebuie să ne pregătim bine, pentru că vrem să mergem mai departe.
Porumboiu: "Ne vom califica!"

„Rădoi are referințe bune la Inter de la Chivu”

Gigi Becali a confirmat interesul italienilor pentru Mirel Rădoi, transferul urmând să se perfecteze în următoarele zile în viziunea patronului Stelei. „Cred că Rădoi nu va mai juca cu Galatasaray! E posibil să plece în două trei zile", a fost anunțul șoc făcut ieri de Gigi Becali, imediat după ce a aflat adversarul din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. „Da, Inter e! E vorba de 15 milioane de euro inclusiv TVA, iar italienii ar urma să plătească banii într-un an și jumătate", a precizat finanțatorul.
"Rădoi are referințe bune la Inter de la Chivu"

Sandu a cerut 400.000 de euro pentru a renunța la FRF

Gică Popescu nu vrea să-i ia locul Nașului Sandu la Federatie, dar aruncă bomba. În 2005, Mircea Sandu a cerut 400.000 de euro ca să nu mai candideze. Un mesaj în spaniolă ar fi putut stabili șeful Federației acum trei ani. Rivalul de atunci al lui Sandu, Popescu susține că Nașul i-a cerut lui Ioan Becali aproape jumătate de milion de euro ca să-i lase cale liberă lui Popescu. Suma e confirmată de Nașul Sandu, care spune că nu a cerut acești bani, ci i-au fost oferiți. Acum, Popescu a fost propus de Becali să-i ia locul lui Sandu. Acum trei ani, Becali a votat cu Sandu. Implicați în povestea verii, Sandu și Popescu au venit cu același avion. Popescu s-a întors din vacanța petrecută alături de Hagi și Victor Becali, iar Nașul a venit de la Fiorentina - Barcelona
Sandu a cerut 400.000 de euro pentru a renunța la FRF

Becali l-a susținut pe Lăcătuș în momentele dificile!

Eșecul din meciul cu FC Vaslui a scos la iveală o față pe care puțini poate credeau că o are Marius Lăcătuș. Cel supranumit „Fiara" pe vremea când era căpitanul Stelei, din cauza răutății de pe teren, s-a transformat acum într-un om sensibil care nu se ascunde să își arate întristarea în momentele grele. Un astfel de moment s-a petrecut la drumul de întoarcere către București, după partida de miercuri cu FC Vaslui. „În aeroport, Marius avea ochii în lacrimi. M-am dus la el să îl încurajez când l-am văzut. Îmi părea rău de el, nici nu mă mai interesa că pierduse Steaua. I-am zis: «Haide! Gata! Asta e acum...!»". Apoi, impresionat, și-a îmbrățișat antrenorul pe care nu îl mai privise niciodată într-o asemenea ipostază. „Degeaba însă, că parcă și mai rău a fost afectat văzându-mi reacția", a povestit Gigi Becali.
Becali l-a susținut pe Lăcătuș în momentele dificile!

Lăcătuș apelează la Hagi pentru duelul cu Galatasaray

După ce Steaua a picat cu Galatasaray, Hagi este omul de legătură între Steaua și Galata. Turcii îl sună și ei de zor pe starul român. Hagi a adus Cupa UEFA și Supercupa Europei la Galatasaray. Culmea, el a cucerit singurele trofee europene atât cu Steaua, cât și cu Galatasaray. Regele a evitat elegant răspunsul la întrebarea zilei - cu cine va ține la meciul Steaua-Galatasaray. "Sunt două echipe la care am jucat, la care țin foarte mult", a declarat Hagi. "Sper să țină cu Steaua, cu toate că am impresia că își va împărți dragostea", a spus Valeriu Argăseală. Ce ironie. Dacă nu ar fi fost forțat să plece de la Steaua după ce a calificat-o în Ligă anul trecut, Hagi s-ar fi luptat acum cu Galatasaray pentru o nouă calificare.
Lăcătuș apelează la Hagi pentru duelul cu Galatasaray

„Nu mă duelez cu Gică Popescu”

Mircea Sandu neagă un conflict între el și Gică Popescu. Președintele Federației consideră că se duelează cu alte persoane, nu cu fostul internațional. "Gică Popescu a făcut o conferință de presă pentru că i-a fost vehiculat numele prin presă fără acordul său. Nu e în opoziție cu mine, am alte persoane cu cu care mă duelez", a menționat Sandu la "Premium Liga". Totodată, conducătorul fotbalului românesc și-a manifestat dorința ca lupta pentru șefia Federației să se ducă cinstit. "Sper să nu ajungem în situația de a cumpăra voturi", a continuat Sandu.
"Nu mă duelez cu Gică Popescu"

Coroian, gol pentru Brescia

Andrei Coroian, mijlocașul de 17 ani transferat de Brescia de la Liberty, își face loc în prima echipă a „rândunelelor". Deși inițial românul a fost transferat pentru a juca la echipa secundă, tehnicianul Serse Cosmi l-a luat în lotul mare, Coroian răsplătind încrederea acordată printr-un gol marcat în amicalul Brescia - Pinzolo 5-0.
Coroian, gol pentru Brescia

Chivu a efectuat o serie de alergări ușoare

Cristian Chivu, fundașul echipei Inter Milano și căpitanul naționalei României, a participat joi seară la antrenamentele conduse de Jose Mourinho, noul tehnician al campionilor. Internaționalul român, care a suferit pe 23 iunie o intervenție chirurgicală la umărul stâng, a efectuat o serie de alergări ușoare și câteva exerciții fizice individuale.
Chivu a efectuat o serie de alergări ușoare

Celtic insistă pentru Tamaș

Negocierile dintre Auxerre și Celtic pentru Gabriel Tamaș (foto) continuă și, cel mai probabil, fundașul va semna cu gruparea scoțiană până la sfârșitul săptămânii. Conducerea clubului britanic a oferit grupării din Hexagon suma de 3,5 milioane de lire, iar românul a fost de acord cu salariul de 14.000 de lire sterline pe săptămână.
Celtic insistă pentru Tamaș

Thuram renunță la fotbal

Lilian Thuram (foto) a anunțat ieri că a renunțat definitiv la fotbal. Fundașului de 36 de ani i s-a descoperit o malformație cardiacă în urma vizitei medicale efectuate înaintea parafării transferului la PSG. Recordmen de selecții în naționala Franței (142), Thuram a fost campion mondial și european cu reprezentativa „cocoșului galic".
Thuram renunță la fotbal

Mutu și Boloni vor lupta din greu pentru Liga Campionilor!

Se poate spune că formațiile la care activează jucători sau antrenori români nu au avut parte de o tragere la sorți favorabilă în cel de-al treilea tur preliminar al Ligii. Fiorentina lui Mutu va evolua împotriva unui adversar deloc facil. „Viola" va da piept cu fosta cunoștință a Stelei din grupele Ligii, Slavia Praga. „Chiar dacă anul trecut au pierdut cu 7-0 în fața lui Arsenal, cehii formează o echipă foarte solidă, cu experiența Ligii Campionilor, gata oricând de surprize. Nu uitați că tot anul trecut au eliminat-o pe Ajax Amsterdam.
Mutu și Boloni vor lupta din greu pentru Liga Campionilor!

„Steaua are prima șansă cu Galata. Mizez pe Lăcătuș”

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, consideră că Steaua are prima șansă în dubla din turul III preliminar al Ligii Campionilor, contra campioanei Turciei, Galatasaray Istanbul. "Cred că Steaua are prima șansă, ca tradiție și ca istorie. Fotbalul românesc a dominat mereu fotbalul turcesc. Ei au făcut multe investiții în ultimii 10 ani, în transferuri de valoare și infrastructură, dar tradiția este de partea noastră. Mizez pe Lăcătuș. Este un antrenor valoros.", a spus Sandu la "Premium Liga".
"Steaua are prima șansă cu Galata. Mizez pe Lăcătuș"

Sandu: „Dacă îl ții pe Goian pe bancă, nu rezolvi nimic”

Președintele FRF, Mircea Sandu, a vorbit despre situația lui Dorin Goian, care nu a mai fost folosit de Marius Lăcătuș în primul "11", după ce fundașul a avut un conflict cu patronul Gigi Becali. "Goian e un jucător de mare valoare și indiferent dacă există o stare conflictuală între jucător și antrenor sau conducători, dacă recurgi la astfel de metode, nu rezolvi nimic. Există regulamente de ordine interioară și dacă Goian le-a încălcat, atunci poate fi sancționat", a spus Sandu la emisiunea "Premium Liga".
Sandu: "Dacă îl ții pe Goian pe bancă, nu rezolvi nimic"

„Dacă Sepsi revine la Bistrița, într-un an e la națională”

Antrenorul Gloriei, Ioan Ovidiu Sabău, îl așteaptă cu brațele deschise la Bistrița pe fundașul stânga Laszlo Sepsi! Sabău crede că dacă Sepsi s-ar întoarce la formația bistrițeană într-un an de zile va fi titular la națională. "Benfica ar face cea mai bună afacere dacă l-ar împumuta pe Sepsi la noi pentru un sezon. Aici s-a format, aici poate crește în valoare. Acest copil, la calitățile pe care le are, într-un an jumătate va fi titular la naționala României. În România, numai la Bistrița poate reveni în prim plan", a sublinat tehnicianul. Antrenorul Benficăi, Quique Sanchez Flores, a anunțat că Sepsi nu intră în vederile sale în acest sezon, considerând că un împrumut al românului ar fi cea mai bună soluție.
"Dacă Sepsi revine la Bistrița, într-un an e la națională"

Sabău: „Într-un an vom fi și mai valoroși”

Antrenorul Gloriei Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, consideră că într-un an de zile formația sa ar putea deveni și mai valoroasă. La finalul partidei câștigate cu 2-0, acasă, în fața Universității Craiova, Sabău a declarat, la Premium Liga: "N-a fost ușor! A fost primul meci acasă. Nu ne-a interesat nicio revanșă. Trebuie sa facem cat mai rapid o echipa mai bună, trebuie să ne omogenizam, să grăbim lucrurile. Sunt legat de tot ce se întâmplă la Bistrița. Într-un an de zile vom fi și mai valoroși".
Sabău: "Într-un an vom fi și mai valoroși"

Napoli : „Nu meritam mai mult”

Antrenorul oltenilor, Nicolo Napoli s-a declarat dezamăgit de rezultatul partidei cu Gloria, dar mai ales de jocul prestat de echipa sa : "Ne-am creat ocazii, am jucat bine în prima repriza, dar în partea secundă am fost de nerecunoscut. Nu meritam mai mult. Am avut o echipă obosită azi și nu înteleg de ce, este abia a doua etapă". Italianul speră ca meciurile care vor urma să aducă o altă față a Craiovei: "Sper ca în etapele viitoare să jucăm ce-am jucat sezonul trecut ".
Napoli : "Nu meritam mai mult"

Bistrița – Craiova 2-0

La Bistrița, pe o căldură insuportabilă, puțini suporteri au venit să vadă prima reprezentație a Gloriei, în meciul împotriva Universității Craiova. Și nu au pierdut nimic, căci deși și-au dorit multe, cele două echipe au oferit prea puțin fotbal în prima repriză. Totuși, Craiova a fost echipa care a avut inițiativa. Iar printre puținele ocazii ar trebui amintită reluarea spectaculoasă din careu a lui Woobay, dar și șutul în diagonală al lui Rose, mingea ocolind de fiecare dată poarta bistrițeană.
Bistrița - Craiova 2-0

Atletele suspectate de dopaj se retrag din activitate

Federația Română de Atletism anunță că, începând cu data de 1 august 2008, atletele Elena Antoci și Cristina Vasiloiu au decis să se retragă din activitatea sportivă. Iagăr era una dintre ele mai bune semifondiste tricolore din ultimii ani, în timp ce piteșteanca era considerată o atletă de mare viitor. Ambele urmau să facă parte din delegația României la JO, daar suspiciunile de dopaj i-au determinat pe mai marii COSR să nu le mai ia în calcul. Iată conținutul scrisorii adresate președintelui FRA, Sorin Matei. "Subsemnatele Antoci Elena și Vasiloiu Cristina, componente ale lotului olimpic de atletism, vă aducem la cunoștință că, începând cu 1 august 2008 renunțăm la activitatea sportivă. Am luat această decizie pentru că, atât viața sportivă, cât și cea personală, a devenit imposibilă din cauza unor scurgeri de informații, probabil din unele instituții publice, și a unor declarații din care am înțeles că participarea noastră la JO 2008 este imposibilă. Toate acestea ducând la imensul scandal mediatic în care suntem implicate fără a ni se aduce la cunoștință vreun rezultat oficial. (...) Dezinformările făcute public, cum că n-am plecat la JO de la Beijing în data de 27 iulie, odată cu delegația României, din cauza dopajului, când se știa foarte clar că noi urma să facem deplasarea în data de 12 sau 14 august, par a avea legătură cu tot acest scandal programat și direcționat atât împotriva atleților, cât și a FRA. De asemenea, nici până în ziua de azi n-am primit vreo înștiințare oficială de la INMS despre rezultatele analizelor efectuate la circuitul medical, informațiile aflându-le din mass-media. (...) Toate aceste lucruri, dar nu sunt singurele, ne-au făcut să luăm această decizie de a renunța la activitatea sportivă începând de azi, 1 august 2008."
Atletele suspectate de dopaj se retrag din activitate

Japonia îi face ochi dulci lui Ronaldo!

Ronaldo, jucător liber după expirarea înțelegerii cu AC Milan, a primit o ofertă interesantă din Extremul Orient. Kashima Antlers, clubul la care au jucat, în trecut, Zico, Leonardo, Jorginho sau Bebeto este gata să-i pună brazilianului pe masă 9 milioane de euro pe an.
Japonia îi face ochi dulci lui Ronaldo!

Brazilia a câștigat „războiul” cu Vietnam

Selecționata de fotbal a Braziliei a învins în ultimul meci de pregătire înainte de Jocurile Olimpice selecționata Vietnamului cu scorul de 2-0. Golurile pentru echipa lui Dunga au fost marcate de Pato și de Thiago Neves. Primul gol al Braziliei a fost o realizare 100% milaneză, Pato marcând după o combinație cu Ronaldinho. După ce a marcat în ultimul amical al Braziliei, fostul star al Barcelonei a fost din nou foarte activ, jucând toate cele 90 de minute. Acesta a fost ultimul amical susținut de reprezentativa selecao înainte de Olimpiadă, unde speră să obțină aurul.
Brazilia a câștigat "războiul" cu Vietnam