Munti joacă tare
20 Dec. 2008
„Neamțul" nu a rupt contractul cu Steaua pentru că nu are încredere în cuvântul patronului din Ghencea. Tehnicianul i-a transmis latifundiarului că va semna rezilierea înțelegerii doar în momentul în care va primi 200.000 de euro în cont. Acuzat că a fost „marioneta" lui Gigi Becali cât timp a antrenat Steaua, Dorinel Munteanu ține să demonstreze contrariul, măcar în ceasul al 12-lea, la despărțirea de roș-albaștri. În ciuda insistențelor patronului din Ghencea, „Neamțul" evită să semneze actul care să oficializeze despărțirea sa de Steaua până nu primește suma prevăzută în contract: 200.000 de euro! Sosit joi în România, după scurta vacanță petrecută alături de familia sa în Germania, Munteanu ar fi trebuit ieri să fie prezent la palatul lui Gigi Becali pentru a discuta detaliile plecării sale din Ghencea.