Mureșan garantează: „Fabbiani nu merge la Steaua!”

Redactor:
George Stan
Mureșan garantează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul lui 2008, Iuliu Mureșan vorbește despre planurile de viitor ale lui CFR, dar și despre neîmplinirile din ultima vreme.

Domnule Mureșan, ați fost declarat la Cluj managerul anului, iar CFR echipa anului.

Consider că aceste două premii înseamnă recunoașterea rezultatelor avute de echipa noastră în cel mai bun an din istoria clubului. Aceste premii le merită jucătorii, antrenorul, angajații clubului și nu în ultimul rând eu.

Pentru 2009 ce vă propuneți?
Mai mult ca anul trecut, dar e greu. De acum înainte vom face doar pași mici, pentru că e tot mai dificil să atingi performanțe și mai mari.

Regrete …?
Îmi pare rău că azi (n.r. ieri) nu am fost la Monte Carlo, la tragerea la sorți, dar promit că anul viitor voi fi de două ori acolo: când se stabilesc grupele și când se decid optimile Ligii Campionilor. Apoi, regret că suntem la șase puncte de Dinamo, când puteam fi chiar pe primul loc. Îmi pare rău și după eșecul cu Pandurii, dar și pentru jocul slab cu Mediașul.

Lecție pentru Fabbiani

Despre achiziții și plecări ce se mai știe?
Nu vă pot spune nume sau detalii despre transferuri, pentru că nimic nu este sigur, dar cred că vor mai pleca doi jucători și vom aduce alți patru.

Revine și Fabbiani?
Am aflat și eu că nu este plătit și cred că acum își dă seama cât de bine este la CFR. Cred că a primit o lecție din acest punct de vedere. Dacă vrea să se întoarcă, noi îl așteptăm. Oricum, în România va juca doar la noi, iar pentru un transfer afară prețul de 3 milioane este valabil doar pentru Newell’s. Celelalte echipe care-l vor trebuie să plătească mai mult.

Se vorbește că Pereira ar da mai mult randament la mijloc. Ce părere aveți?

Și eu sunt de acord cu această remarcă, însă nu antrenez eu echipa și nu pot să impun acest lucru. 60% din profilul lui de fotbalist este ofensiv și doar 40% este defensiv.

„Hirschfeld va fi surpriza în 2009“

S-a tot discutat despre situația portarilor la CFR. Pleacă vreunul, vine un alt portar?

N-o să plece niciunul dintre ei și nici n-o să aducem altul. Hirschfeld a fost ținut pe nedrept în tribune, la fel ca Hugo Alcantara și mulți alți jucători. Eu am vorbit cu Lars și l-am încurajat tot timpul. Sunt sigur că în retur el va fi surpriza plăcută a echipei.

Care mai este situația accidenteților?
Lui Didi i-a reușit operația și acum se recuperează, Leao la fel, va reveni pe 15 februarie. Tony m-a sunat să-mi spună că o să-și sacrifice zilele libere de sărbători pentru a efectua recuperarea la o clinică și nu acasă, cu scopul de a reveni mai repede pe gazon. Cred că accidentările au fost cauzate și de nefolosirea mai multor jucători în cele trei competiții.

Se spune că aveți mari datorii la firma Transilvania Construcții.

Ei au umflat facturile cu 14 miliarde de lei vechi și am refuzat să plătim acești bani. În prezent, suntem în litigiu, dar vom plăti doar ce li se cuvine și nimic în plus.

În aceste zile toată lumea se întreabă despre situația lui Trombetta…

Încă nu am vorbit cu Maurizio și nici nu mă grăbesc să o fac. Noi, deocamdată, avem antrenor și nu caut posibili înlocuitori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…