17 Ian. 2009
Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Osijek, de campioana olimpică Franța, cu scorul de 31-21 (12-9), în meciul de debut din grupa A preliminară a Campionatului Mondial din Croația.
Revenită după 14 ani de absență în lumea bună a handbalului masculin, naționala României și-a dorit enorm să înceapă cu dreptul la Campionatul Mondial din Croația. Ghinionul a făcut ca prima adversară să fie chiar campioana olimpică Franța, care și-a respectat blazonul și nu a lăsat prea multe șanse tricolorilor.
După trei minute de echilibru, Franța a deschis scorul, iar România a ratat de la 7 metri să fie egala campioanei olimpice. Tricolorii nu au reușit să marcheze, astfel că la scorul 4-0 (min. 7), antrenorul Aihan Omer a fost nevoit să ceară time-out. Ghionea a spart "gheața" un minut mai târziu, iar Petrea a ratat pe contraatac la următoarea fază, fiindu-i imposibil să-l depăsească pe portarul Omeyer, care a fost de neînvins și de la 7 metri. Abia în minutul 14, România a marcat al doilea gol, prin același Ghionea, de la linia de pedeapsă, după o primă jumătate de repriză marcată de ratări în ambele tabere. În minutul 20, România era condusă cu 9-3, iar antrenorul Aihan Omer a început schimbări pe bandă rulantă, în încercarea de a rupe ritmul adversarilor. Extrema Laurențiu Toma a punctat decisiv, 9-6 (min. 25), obligându-l pe tehnicianul francez Onesta să ceară time-out. Prima rundă s-a încheiat tot la trei goluri diferență, 12-0, după un joc mult mai cur