29 Oct. 2008
La sfârșitul turului, la Dinamo se poate schimba nu numai componența lotului, dar și organigrama clubului! Vine Ionuț Negoiță (foto, în stânga) și pleacă Borcea și Turcu.
În decembrie va avea loc o ședință în urma căreia acționariatul ar putea suferi modificări. Actualii șefi vor supune la vot propunerea de a fi introdus un nou membru în Consiliul de Administrație. De asemenea, ei vor discuta și despre eventuala plecare a lui Borcea și a lui Turcu, primul anunțând deja că intenționează să părăsească Dinamo. Totuși, în cazul în care Borcea și Turcu se vor răzgândi modalitatea cea mai convenabilă de a coopta un nou investitor, Ionuț Negoiță, este ca fiecare dintre șefi să cedeze o parte din acțiuni, astfel încât toți să dețină un număr egal de procente. Astfel, numărul conducătorilor va crește la șase. În prezent, cei cinci membri au câte 17,2 la sută din societate, în timp ce restul se află în posesia AFC Dinamo. „Luni m-am întâlnit cu domnul Badea, am discutat despre o colaborare și am făcut pași mari în a mă apropia de Dinamo", a declarat Ionuț Negoiță. Apoi, a anunțat: „Nu pot să promit când vin, acum sau din iarnă, sau altă dată. Deocamdată, vreau să am toate datele despre situația echipei. E ca atunci când faci o achiziție. Trebuie să știi ce cumperi", a explicat omul de afaceri.