CELE MAI NOI ARTICOLE

„Vojka”, reprimit la echipa mare

Sârbul de 26 de ani se antrenează din nou sub comanda lui Rednic. Vojislav Vranjkovic și-a petrecut întreaga toamnă la echipa secundă și chiar i s-a căutat o altă echipă. Ieri însă, „Vojka" a fost reprimit în lotul lărgit și va face deplasarea în cantonamentul din Antalya. Vranjkovic este o soluție în cazul plecării lui Ropotan.
„Vojka", reprimit la echipa mare

Amenințați cu UEFA

Nici n-a început bine pregătirile în vederea returului, că Dinamo se confruntă deja cu mari probleme. Trei dintre jucătorii importanți de la echipă, Julio Cesar, Ze Kalanga și Blay, cărora li se alătură Thiago, nu s-au prezentat ieri la reunire. Clubul și fotbaliștii au prezentat motive obiective, însă, de fapt, există mari emoții în privința bunei credințe a celor patru. Străinii din „Ștefan cel Mare" au explicat că au întâmpinat greutăți în procurarea biletelor de avion, însă șefii și-au luat totuși măsuri de precauție: „Trebuie să veniți până pe 14 ianuarie (n.r. mâine), altfel veți fi amendați drastic pentru fiecare zi de întârziere". Reacția acționarilor vine ca urmare a pățaniilor din trecut, care l-au avut în prim-plan pe Ze Kalanga.
Amenințați cu UEFA

„Încredere oarbă în Giovanni”

Cosmin Contra zice că n-are emoții cu transferul său de la Dinamo la Alaves, din 1999, deși mutarea e cercetată de DNA în dosarul „Transferurile", iar el va fi pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă. Jucătorul de 33 ani nu exclude totuși anumite neregului în acte: „Am semnat ce mi s-a dat să semnez". Cosmin, vei fi cercetat pentru mărturie mincinoasă. Ești tentat să îți schimbi declarația inițială? Eu le-am spus procurorilor tot ce mi-am adus aminte. Trebuie să înțelegeți că au trecut zece ani de atunci și nu îmi amintesc toate detaliile. Dar ce am știut am spus, așa că nu îmi schimb nicio declarație. Ei pot să mă cerceteze, dar trebuie să demonstreze că e fals ce am spus eu. Și ce ai declarat? Eu atunci eram tânăr și abia așteptam să joc afară. Am avut încredere oarbă în Giovanni Becali și am semnat tot ce mi
„Încredere oarbă în Giovanni"

Neagu, ce lovitură!

Oltchim se prezintă de la meci la meci tot mai bine în Liga Campionilor și poate fi luată deja în calcule pentru câștigarea prestigiosului trofeu. Prin victoria de la Larvik (27-25), vâlcencele și-au asigurat deja calificarea în grupele principale, dar și prima poziție în grupa C în proporție de 99,9%. Campioana României privește acum spre faza următoare, unde competiția se va înăspri. Oltchim studiază posibilitatea de a-și mări forțele în eventualitatea unor dueluri cu Gyor, Hypo, Viborg sau Ikast, iar variantele de a efectua transferuri sunt legate acum strict de marea rivală din Liga Națională, Rulmentul Urban. Trupa pregătită de Ivica Rimanic a pus ochii pe Lidija Horvat și... pe Cristina Neagu, ambele handbaliste la formația brașoveană. „Au fost discuții amicale purtate cu domnul Teodor Florescu (n.r. - sponsorul echipei Rulmentul), care a venit cu propunerea să ne împrumute 1-2 jucătoare, pe care le dorim, până în mai. Am avea nevoie de Horvat și Neagu, altceva nu încape în sistemul nostru. Steluța Luca are probleme mari la coloană, iar Horvat ne-ar fi utilă, putând să o suplinească pe faza de atac, iar o jucătoare ca Neagu își găsește loc oriunde într-o echipă", ne-a declarat Ioan Gavrilescu, președintele echipei Oltchim.
Neagu, ce lovitură!

„Avem de jucat 17 finale”

Marko Ljubinkovic a recunoscut că randamentul său nu a fost unul foarte bun în prima parte a campionatului, pentru că a fost folosit mai mult ca mijlocaș de bandă dreaptă, și nu în spatele vârfurilor. Jucați cu Steaua în primul joc oficial al lui 2009... Ne așteaptă un meci dificil în Ghencea, în fața unei echipe care este hotărâtă să ia titlul, dar să-și ia și revanșa după înfrângerea din tur, atunci când a pierdut cu 1-0. Eu am dat unicul gol al acelei partide și a fost o seară de vis. În retur avem de jucat 17 finale. Toate partidele sunt la fel de importante. Care sunt cei mai periculoși adversari ai Vasluiului în cursa pentru Europa? Unirea Urziceni, Poli Timișoara, Craiova, Rapid, FC Brașov și FC Argeș sunt echipe puternice cu care ne vom lupta pentru un loc european. Nu ne va fi deloc ușor. Va fi cel mai disputat retur din ultimii ani. Dacă vă uitați pe clasament, o să vedeți că toate echipele de la locul 11 în sus au șanse reale de a prinde un loc european. Orice pas cu stângul poate duce la ratarea întregului sezon. Sperăm să avem mai mult noroc în acest an.
„Avem de jucat 17 finale"

DNA: „Martor mincinos”

Procurorii DNA au luat decizia disjungerii unui dosar penal separat care să-l vizeze pe Cosmin Contra pentru că acesta a dat, în calitate de martor, o declarație care diferă de cele ale lui Ioan Becali și Cristi Borcea. Cosmin Contra a susținut la DNA varianta că ar fi avut o înțelegere cu Dinamo în baza căreia orice sumă care ar rezulta din transferul său peste plafonul de 800.000 de dolari îi revine. Banii, la Giovanni Această declarație a intrat în contradicție cu variantele prezentate de Cristi Borcea și de Ioan Becali. Dinamo a încasat din transferul lui Contra la Alaves doar 800.000 de dolari, suma de transfer reală fiind de 1.812.000 dolari. Diferența a fost virată de clubul spaniol în tranșe către un cont deschis la Banca C.B. Geneve din Elveția, despre care procurorii trag în rechizitoriul transferurilor concluzia că i-ar aparține lui Ioan Becali. O parte, 593.750 de dolari, a fost anulată, conform unei înțelegeri ulterioare între părți, Borcea susținând că aceasta ar fi avut ca obiect perfectarea unor meciuri amicale între Dinamo și AC Milan, cu Alaves în rol de mijlocitor.
DNA: „Martor mincinos"

„Salariu de fotbalist”

Începând de ieri, Dumitru Dragomir a devenit cel mai bine plătit conducător din fotbalul românesc. Adunarea Generală a LPF a decis ca președintele ligii să fie retribuit cu un salariu de nu mai puțin de 15.000 de euro pe lună. Propunerea a venit din partea directorului executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, și a fost votată în unanimitate de către cei 18 președinți de cluburi din prima ligă. „Ce, nu credeți că merită? Ne-a adus 35 de milioane, ne-a mai adus suplimentar încă 2-3 milioane. Trebuie să aibă un salariu mare, să nu depindă de nimeni pentru ceea ce a făcut pentru noi. Eu am venit cu propunerea și mi se pare una foarte corectă", a spus Cristi Borcea, la ieșirea de la Ligă. În cei aproape 13 ani de când conduce liga, Dumitru Dragomir nu și-a ridicat niciodat salariul lunar, care era stabilit la 3.000 de euro. S-au adunat astfel peste 400.000 de euro, pe care liga i-a distribuit tot cluburilor. În condițiile în care actuala criză se pare că atinge pe toată lumea, Dumitru Dragomir și-a revizuit poziția și a acceptat să fie de-acum înainte salariat. „S-a luat în discuție și salarizarea domnului președinte. A avut un anume salariu, neridicat, e adevărat, de foarte mulți ani. Acum s-a aprobat acordarea unei alte salarizări, în conformitate cu noile vremuri. A fost o Adunare Generală liniștită, mai mult decât relaxată", a spus Valentin Alexandru, secretarul general al LPF. "Dragomir merită să aibă cel mai mare salariu de președinte, pentru că este anormal ca președint
"Salariu de fotbalist"

„Show me ză money!”

Peseiro s-a săturat să aștepte banii promiși de conducere și și-a depus demisia. Cu toate că la prima vedere alb-vișiniii par să fi câștigat războiul cu Peseiro, acesta a amenințat clubul cu memorii la forurile internaționale. Ora 16:00 Vișiniii au avut programat primul antrenament al acestui an. Cu puțin timp înainte de a se dezechipa, fotbaliștii se uitau nedumeriți unul la celălalt întrebându-se cine va conduce antrenamentul. Nu mare le-a fost mirarea când i-au văzut pe terenul de la ProRapid pe metodistul Ciprian Panait și preparatorul fizic Marius Gogălniceanu. „Măcar nu ne antrenăm singuri", și-au spus rapidiștii, care erau gata chiar și de a se pregăti singuri, după cum recunoștea Costin Lazăr. În spatele ușilor închise se ducea însă adevăratul „antrenament". 16:30 Jose Peseiro părăsea baza ProRapid extrem de furios. A coborât geamul fumuriu al mașinii sale și a aruncat bomba. „My contract is terminated. Show me ză money!", și a demarat în trombă. 17:30 Peseiro s-a reîntors la ProRapid. „Le-am urat succes băieților și sper să joace mai bine decât până acum. E posibil să mă adresez la FIFA". De cealaltă parte, Grigore Sichitiu afișa mina unui om mulțumit. „Inițiativa de întrerupere a contractului îi aparține domnului Peseiro, motivând, pe bună dreptate, că nu i-am plătit salariul de trei luni", a declarat Sichitiu, care i-a mai cerut portughezului o amânare de 24 de ore pentru a-i plăti restanțele: „I-am cerut o păsuire de 24 de ore să nu depună memoriu către FIFA. Î
„Show me ză money!"

România, patru eșecuri în patru meciuri

Echipa de cadeți a României a înregistrat patru înfrângeri în tot atâtea meciuri disputate la Gabrovo (Bulgaria), în turneul de calificare la turneul final al Campionatului European de volei: 0:3 (19-25, 19-25, 6-25) cu Bulgaria, 1:3 (25-21, 17-25, 14-25, 18-25) cu Germania, 0:3 (-14, -19, -20) cu Ungarie și 1:3 (-16, -21, 22, -18) cu Turcia. În urma acestor rezultate, naționala noastră a ocupat ultimul loc. Turneul a fost câștigat de Bulgaria 8 puncte, care a fost urmată de Germania 7p și Turcia 6p.
România, patru eșecuri în patru meciuri

Mașinile VW se mențin pe podium

Piloții Volkswagen au trecut cu bine și de etapa de ieri (luni), desfășurată în mare parte în deșertul Atacama, între La Serena și Copiapo, în Chile (430 km de probă specială). Și de această dată cel mai rapid, dar și mai norocos - ținând cont de duritatea traseului -, s-a dovedit a fi Carlos Sainz (Volkswagen). Ibericul a făcut traseul în 5h 56:08, fiind cu 1:47 mai iute decât colegul său, americanul Mark Miller. Podiumul etapei a fost completat de un alt yankeu, Robby Gordon (Hummer), cel pe care Mani Gyenes l-a ajutat cu benzină în ediția 2007.
Mașinile VW se mențin pe podium

„KERS costă prea mult și e criză economică”

Sistemul KERS, adoptat în acest an, nu este pe placul tuturor echipelor participante la Formula 1. La prezentarea de ieri a noului monopost, F60, oficialii echipei Ferrari nu s-a sfiit să-și spună deschis părerea despre acesta. De fapt, nu sistemul este pus la zid, ci costul de dezvoltare a sa socotit a fi prohibitiv într-un moment în care se vorbește despre economii în Marele Circ.
"KERS costă prea mult și e criză economică"

Massa a fost surprins de talia lui F60

Clasat pe locul 2 în ediția 2008 a Campionatului Mondial de Formula 1, Felipe Massa (Ferrari) a fost cel care a încercat astăzi, pe pista circuitului de la Mugello, noul monopost. Denumit F60 pentru a celebra numărul de ani pe care echipa italiană i-a adunat în Marele Circ, bolidul este cel de-al 55-lea pe care îl realizează Scuderia de la debutul ei (1950).
Massa a fost surprins de talia lui F60

Bolid de criză

Scuderia și-a prezentat ieri noul bolid care ține cont de noile reglementări ale FIA destinate reducerii costurilor. El a fost denumit F60 pentru a celebra anii pe care i-a adunat Ferrari în Marele Circ. Cum în ultimii ani s-a confruntat cu probleme la stabilitatea mașinii, Ferrari a lucrat mult la aerodinamica monopostului F60. Astfel, eleronul din față, cu un profil central care va fi asemănător pentru toate echipele, a fost dezvoltat în special în părțile laterale. Cel din spate, în schimb, este mai înalt. Sistemul de suspensie și designul au fost revăzute, repartiția greutății ținând cont de utilizarea KERS (Sistemul de recuperare a energiei cinetice), care asigură un plus de cai-putere, și de pneurile slicks, ce facilitează depășirile. Motorul rămâne longitudinal, regimul de rotații maxim fiind de 18.000 turații/minut (un propulsor e făcut pentru 2.500 km). Ieri, pe circuitul de la Mugello (la nord de Florența), Felipe Massa a efectuat primele tururi de circuit la volanul lui F60.
Bolid de criză

„Teroristul” Maradona

Exact în dimineața partidei cu Manchester United, jucătorii lui Chelsea au fost treziți din cauza unui... trabuc fumat de Diego Armando Maradona (foto). Selecționerul Argentinei, prezent la derby-ul din Premier League, a declanșat alarma de incendiu a hotelului în care era cazat alături de jucătorii lui Chelsea. Maradona se afla cu câțiva prieteni, cu care fuma trabucuri la prima oră a dimineții, fumul declanșând alarma. Lumea a fost nevoită să iasă imediat în curtea hotelului. „Cu ochii încercănați, jucătorii lui Chelsea au fost obligați să stea afară, în prosoape și halate de baie, înainte de a fi spulberați seara cu 3-0 pe „Old Trafford". Terry și Lampard au așteptat timp de 40 de minute afară, la o temperatură aproape de cea a înghețului, până să li se permită din nou accesul în hotel", a notat The Sun, citând un martor care s-a aflat în aceeași situație.
„Teroristul" Maradona

Valeriu Argăseală pune punctul pe „i”: „Steaua are bani, are lot, dar n-are puncte!”

Deși în această iarnă Steaua nu a făcut niciun transfer, mulțumindu-se cu revenirea fotbalișților împrumutați la Buzău, președintele Valeriu Argăseală nu crede că formația din Ghencea a fost afectată de criza financiară. Oficialul "roș-albaștrilor" a comentat într-un mod inedit situația actuală a Stelei: "Noi nu avem probleme financiare în acest moment, dar simt că trebuie să facem cheltuieli cu mult mai mare atenție. Steaua are bani, are lot, dar nu are puncte", a spus Argăseală la Sport.ro.
Valeriu Argăseală pune punctul pe "i": "Steaua are bani, are lot, dar n-are puncte!"

VIDEO / Trebuia anulat golul lui Ronaldo din meciul cu Chelsea?

Partida Manchester United-Chelsea (3-0) a avut parte în finalul primei reprize de o fază controversată. Astfel, la un corner al "Diavolilor", Wayne Rooney s-a îndreptat cu mingea către colțul terenului, unde a atins-o ușor, ca și când ar fi repus-o în joc, după care a plecat. Giggs se îndreaptă spre minge, timp în care fotbaliștii lui Chelsea nu realizează ce se petrece. Galezul a preluat balonul și a centrat, iar Ronaldo a înscris cu o lovitură de cap. Reușita a fost însă anulată de arbitrul Howard Webb, la semalizarea asistentului. Tușierul a spus la finalul partidei că a anulat golul pentru că Rooney nu i-a spus ce intenționa să facă! "Nu știu dacă v-ați dat seama de acest lucru, dar noi chiar așa am vrut să executăm acel corner", a spus Ferguson la finalul partidei. Dermont Gallagher, unul dintre foștii arbitri din campionatul englez, a spus despre gol că este rezultatul unei faze ingenioase și nu trebuia să fie anulat! TU CE CREZI?
VIDEO / Trebuia anulat golul lui Ronaldo din meciul cu Chelsea?

Ionuț Popa n-a venit!

În lipsa lui Ionuț Popa, prima ședință de antrenament din acest an, la care au participat 22 de jucători, a fost coordonată de antrenorul secund Narcis Ciocârlan și de antrenorul cu portarii, Ioan Câmpeanu. Președintele executiv Sorin Boca a precizat că Ionuț Popa și-a depus demisia, iar în aceste condiții, Poli va avea un nou antrenor în zilele următoare. „Din păcate, antrenorul Ionuț Popa și-a prezentat demisia și nu cred că mai este vreo cale de întoarcere. Dacă până acum am reușit să-l conving să revină asupra deciziei când a anunțat că vrea să plece, acum nu cred că se mai poate", a spus Boca, adăugând că va începe să caute antrenor nou. „Până ieri, din respect pentru domnul Popa, nu am discutat cu alți antrenori, dar tot ce pot să promit este că echipa va pleca în cantonament cu un nou antrenor principal. Avem și variante locale, discutăm și cu antrenori din afara Iașiului, dar încă nu știm exact cine va veni", a declarat Sorin Boca.
Ionuț Popa n-a venit!

„Iacob e o soluție bună, dar avem 29 de jucători în lot…”

Valeriu Argăseală spune că Victoraș Iacob este un fotbalist de apreciat și ar putea să reprezinte o soluție pentru postul de atacant. Totodată președintele stelist a spus că în ciuda calităților lui Iacob, Steaua are deja 29 de fotbaliști în lot și prin urmare transferurile trebuie făcute cu chibzuință. "Iacob e o soluție foarte bună pentru postul de atacant, dar avem 29 de jucători în lot! Am văzut că și Urziceniul a pus 4 jucători pe liber...gândiți-vă că noi avem deja 29, e un lot destul de numeros. Simt că trebuie să facem transferurile cu chibziunță.", a spus Valeriu Argăseală, la sport.ro.
"Iacob e o soluție bună, dar avem 29 de jucători în lot..."

Cristiano Ronaldo, desemnat de FIFA jucătorul anului 2008!

Atacantul portughez al formației Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost desemnat, luni seară, la Zurich, jucătorul anului 2008 de FIFA, în urma voturilor selecționerilor și ai căpitanilor echipelor naționale din cele 208 de asociații ce fac parte din forul fotbalistic internațional. Ronaldo i-a depășit pe spaniolii Fernando Torres (Liverpool), Xavi Hernandez (FC Barcelona), argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) și brazilianul Kaka (AC Milan). Cristiano Ronaldo, câștigător și al Balonului de Aur, a primit premiul de la legendarul Pele și îi succede brazilianului Kaka, de la AC Milan, câștigător anul trecut. Premiul pentru cea mai bună jucătoare a fost câștigat de brazilianca Marta, pentru a treia oară consecutiv.
Cristiano Ronaldo, desemnat de FIFA jucătorul anului 2008!

Frangipane „a aterizat” la Cluj!: „Nu știu multe despre CFR, dar sper să mă adaptez repede”

Frangipane a ajuns în această seară la Cluj și a mărturisit că nu știe prea multe despre CFR, dar speră să se adapteze cât mai repede cu putință. Jucătorul a spus că îi cunoaște pe Peralta și Oberman de la CFR. "Îi știu pe Peralta și pe Obermann de la echipă. În Argentina se vorbește mult de Fabianni. Am văzut partidele CFR-ului din Liga Campionilor pe internet. Recunosc că nu știu multe despre echipa din Cluj. Vreau să mă adaptez cât mai repede în Gruia.", a spus Frangipane.
Frangipane "a aterizat" la Cluj!: "Nu știu multe despre CFR, dar sper să mă adaptez repede"

Așteptându-l pe Mitică

Liga lui Mitică sună caragialesc, adică face parte din ființa noastră. Măcinată de criza financiară, saturată de stranieri cu valoare incertă, sfâșiată de scandaluri, înecată în compromisuri, își adună la această oră ciracii în perspectiva noului sezon. Dar viitorul pare sumbru. Steaua a ajuns o trupă de comedie. Dinamo îngheață achizițiile, agățată de șireturile lui Ropotan, al cărui transfer ar putea înviora vistieria. Rapid a devenit o panaramă căreia îi plângi de milă, cu tradiția batjocorită de un politruc pe care nu l-a văzut nimeni în potcoava Giuleștiului înainte de ''89. Iar CFR Cluj, veleitara îndărătul unor fraze sforăitoare, invocă principii și fairplay încălcând legea, bună sau proastă cum o fi ea, montând un spectacol hilar cu antrenorul Uhrin strivit de Riciu Rădulescu atât de tare, încât se strâmbă de râs în spatele unui figurant pe nume Jindra.
Așteptându-l pe Mitică

Argăseală contraatacă ‘Lăsați-mă cu Yuksel, că nu e omul-model!’

Valeriu Argăseală a vorbit într-o emisiune televizată despre acuzele venite din partea lui Yuksel Yesilova. Turcul a declarat că președintele Stelei i-a transmis prin Dorinel Munteanu mesajul patronului Gigi Becali: să plece din Ghencea pentru că aduce ghinion echipei. "Eu nu o să stau acum la mâna unui antrenor care a fost la Steaua și declară că am zis eu sau Ianuli nu știu ce. Lăsa-ți-mă cu Yesilova, că nu e el omul model după care să ne luăm toți. Mă interesează Yesilova cât mă interesează dacă îmi crește numărul de la picior!Nu știu dacă Yesilova propunea jucători în Turcia, dar nu l-ar fi oprit nimeni", a spus Argăseală la sport.ro.
Argăseală contraatacă 'Lăsați-mă cu Yuksel, că nu e omul-model!'

S-au pozat cu tricoul de joc

Fundașii Agustin Viana, 25 de ani, și Dario Flores (foto dreapta), 24 de ani, au semnat contracte pe trei ani și jumătate cu formație din Gruia și au participat la antrenamentul de ieri al echipei. Aceștia vor pleca joi în cantonament alături de ceilalți jucători. Pentru cei doi fotbaliști, CFR a plătit aproximativ 700.000 de euro.
S-au pozat cu tricoul de joc

Unii îl și regretă: „Sunt trist că a plecat Peseiro”

Juliano Spadacio regretă că Peseiro a fost îndepăratat de la echipă. Brazilianul spune că vrea să plece din Giulești, mai ales că nu are probleme cu banii. "Am patru ani contract și sper să-l duc la capăt. Intenționez să muncesc mai mult și să am evoluții bune. Sunt mulțumit aici. Am citit pe internet și am fost trist că Peseiro pleacă de la Rapid, dar viața continuă și sper ca antrenorul care vine să ne ajute să jucăm bine. Vreau să fac ce e mai bine pentru Rapid. Eu nu am avut probleme cu banii, mulțumesc lui Dumnezeu, am petrecut sărbători frumoase, dar acum mă gândesc doar la Rapid", a spus Spadacio.
Unii îl și regretă: "Sunt trist că a plecat Peseiro"

„Mazilu este ofertat de CFR!”

Dinu Gheorghe spune că FC Brașov se află în cursă directă cu CFR și Arsenal Kiev pentru aducerea lui Ionuț Mazilu. „L-am dorit foarte mult pe Mazilu. Am facut o ofertă destul de bună pentru el, dar probabil că are condiții mai bune acolo. Mazilu mai are oferte de la CFR Cluj și Arsenal Kiev", a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro.
„Mazilu este ofertat de CFR!"

„Le-am spus și eu că e prea mult!”

Dumitru Dragomir a plecat mulțumit de la Adunarea Generală a LPF, după ce toți cei 18 președinți i-au votat mărirea salariului. După câteva ore de somn, seara, șeful LPF a vorbit pentru ProSport despre decizia LPF. Domnule președinte, felicitări! Bun așa salariu, pe vremurile astea... Știți ceva? Numai la banii ăștia nu mă gândesc eu. Pe mine mă bucură faptul că 18 președinți, fără nicio împotrivire măcar, au decis să mă răsplătească pentru munca mea. Dar nici 15.000 pe lună nu sunt de neglijat... Dacă mă gândeam la bani, mi-aș fi luat și până acum salariul. Cine a mai făcut așa? Eu, de 12 ani și ceva, de când conduc liga, am renunțat lună de lună, an de an, la salariul de 3.000 de euro pe lună. Practic, am lăsat sute de mii de euro neridicați, bani care tot la cluburi au ajuns. Iar cât timp am fost deputat, mi-am donat mereu salariul de la Parlament... Dar nu vi se pare totuși prea mare salariul? Ba da, recunosc asta. Le-am și zis președinților că este prea mult. Dar degeaba. Fără să mă întrebe nimic, ei asta au hotărât, asta au votat.
„Le-am spus și eu că e prea mult!"

Yesilova în ProSport: „Argăseală și Ianuli i-au zis lui Dorinel să plec de la Steaua!”

Fostul secund al lui Dorinel Munteanu, Yuksel Yesilova, crede că Gigi Becali ar fi afirmat despre el că aduce ghinion Stelei pentru că e de religie musulmană. Deși Steaua neagă, Yesilova susține că mesajul patronului a fost transmis de președintele Argăseală și de team managerul Marius Ianuli lui Dorinel Munteanu. Acesta din urmă l-ar fi informat pe turc despre incident. ProSport: Yuksel, chiar crezi că patronul Stelei a vorbit astfel la adresa ta? Pentru că nu a făcut nicio declarație oficială... Yesilova: Da, un om mare din club a spus că Gigi Becali vrea să plec pentru că sunt musulman și nu aduc noroc Stelei. Știu asta de la Dorinel Munteanu. Valeriu Argăseală și Ianuli au fost în birou la Dorinel și au discutat despre asta! Am 3 martori, dar sunt sigur că Argăseală și Mache (n.r. Marius Ianuli) vor nega! Voi rămâne cu Dorinel Munteanu...
Yesilova în ProSport: "Argăseală și Ianuli i-au zis lui Dorinel să plec de la Steaua!"

Dorinel: „Yesilova a primit banii de la Steaua la mine acasă!”

Fostul mare internațional, Dorinel Munteanu, a spus astăzi că turcul Yuksel Yesilova, fostul preparator fizic al Stelei, nu are niciun ban de primit de la clubul finanțat de George Becali. Dorinel Munteanu a mai declarat că Yuksel a primit toți banii chiar acasă la Munteanu. "Yuksel și-a primit banii cât a lucrat la Steaua, chiar la mine acasă! Daca voi fi întrebat, voi mai spune și alte lucruri la momentul potrivit. Yuksel este un profesionist desăvârșit, iar dacă nu era un caracter adevărat, nu ar fi lucrat cu mine" , a spus Dorinel Munteanu la gsptv.
Dorinel: "Yesilova a primit banii de la Steaua la mine acasă!"

„Nu-l mai plângeți pe Yuksel Yesilova! Cât era la Steaua propunea jucătorii în Turcia”

Deși Yuksel a reclamat Steaua la FIFA că a fost dat afară pe criterii etnice sau religioase, Adi Ilie dezvăluie ce făcea preparatorul fizic al Stelei cât era la club. Fostul oficial din Ghencea spune că Yuksel propunea jucătorii Stelei la echipe din Turcia. "Yuksel Yesilova propunea în jucătorii Stelei în Turcia când lucra la club. Nu trebuie să îl mai plângeți pe acesta că își găsește rapid de muncă, la cât este de descurcăreț. Din câte știu Steaua și-a reglat definitiv conturile cu el.", a spus Adi Ilie la sport.ro.
"Nu-l mai plângeți pe Yuksel Yesilova! Cât era la Steaua propunea jucătorii în Turcia"

„Din 30 de milioane cheltuite, 28 am băgat în buzunar și de două am luat jucători!”

Acuzat pentru transferurile făcute la Steaua în perioada în care a fost manager sportiv, Adrian Ilie a decis să rupă tăcerea. "Am cheltuit 30 de milioane pe transferuri la Steaua, 28 de milioane le-am băgat în buzunar și de 2 milioane am cumpărat jucători. Arthuro nu o costat 800.000 de euro ci mult mai putin... Daniel Stanciu m-a atacat tot timpul după ce am plecat de la Steaua", a spus, ironic, Adrian Ilie la Sport.ro. Ulterior, Daniel Stanciu a intrat în direct la Sport.ro și între cei doi s-a declanșat un dialog dur. Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe detalii.
"Din 30 de milioane cheltuite, 28 am băgat în buzunar și de două am luat jucători!"

Verhoeven, Lopez și Casteu au terminat pe locurile 1, 3 și 6 în etapa de astăzi

Olandezul Frans Verhoeven (KTM) a obținut astăzi al doilea succes de etapă în raliul-raid Dakar. Component al echipei Vectra Racing din Brașov, batavul a fost cronometrat în 6h 26:33 pe cei 430 km cât a măsurat „speciala" de astăzi, din etapa a 9-a (La Sernea - Copiapo / Chile). Doi colegi de echipă au fost lângă Verhoeven: Francisco Lopez (Chile / KTM), pe 3 (la 3:40), și David Casteu (Franța / KTM), pe 6 (la 9:21). Între ei s-au intercalat piloți cu nume în Dakar, și ne referim la francezii David Fretigne (locul 2 / la 3:09) și Cyril Despres (locul 5 / la 6:03), dar și la spaniolul Marc Coma (locul 4 / la 4:59).
Verhoeven, Lopez și Casteu au terminat pe locurile 1, 3 și 6 în etapa de astăzi

„Mazilu are ofertă și de la CFR, nu cred că mai vine la Brașov!”

Dinu Gheorghe spune că Brașovul se află în cursă directă cu CFR Cluj și Arsenal Kiev pentru aducerea lui Ionuț Mazilu. Oficialul formației de sub Tâmpa spune că Brașovul nu se poate compara din punct de vedere financiar cu cele două formații, motiv pentru care se arată destul de pesimist în ceea ce privește șansele stegarilor de a-l transfera pe fostul rapidist. . "L-am dorit foarte mult pe Mazilu. Am facut o oferta destul de bună pentru el, dar probabil că are condiții mai bune acolo. Dnepr vrea să-l împrumute pe șase luni, dar noi nu suntem de acord. Mazilu mai are oferte de la CFR Cluj și Arsenal Kiev. Noi nu ne putem compara din punct de vedere financiar cu CFR-ul. Dacă la el primeaza banii, atunci nu vad de ce ar veni în România. Probabil nu vom reuși aducerea lui. Noi il doream foarte mult", a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro.
"Mazilu are ofertă și de la CFR, nu cred că mai vine la Brașov!"

„Ilie Iordache este liber să plece la Dinamo!”

Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că Ilie Iordache se poate întoarce la Dinamo, dacă atacantul își dorește acest lucru. Fotbalistul declarase că va depune memoriu pentru a deveni jucător liber deoarece nu și-a primit banii la timp. Deși a fost de două ori până acum în curtea lui Dinamo și nu a reușit să impresioneze, atacantul a declarat că nu vrea să mai continue la Pandurii și că își dorește să evolueze la o echipă mai mare. "Voi avea o discuție cu Ilie Iordache. El poate să revină în orice moment la Dinamo, dacă ceva nu-l mulțumește la Târgu Jiu. Iordache și-a primit toți banii, dar face o confuzie între avansul din convenție și banii pe care el trebuie să-i primească. Îi promit că voi negocia cu cei de la Dinamo întoarcerea sa în aceleași condiții pe care le avea înainte de împrumutul la Târgu Jiu, dacă își dorește să plece", a declarat Marin Condescu pentru sptfm.
"Ilie Iordache este liber să plece la Dinamo!"

„Șefii m-au întrebat de Keșeru! S-ar potrivi perfect la Getafe!”

Claudiu Keșeru este aproape de un transfer la Getafe. Contactat de ProSport. Cosmin Contra a confirmat interesul grupării din Primera Division pentru internaționalul de tineret și spune că atacantul s-ar mula perfect pe stilul de joc al ibericilor. "Claudiu Keșeru e singurul fotbalist român de care m-au întrebat cei din conducere. Le-am zis că e căpitanul naționalei de tineret a României, că e un atacant de mare perspectivă și că i s-ar potrivi stilul de joc al lui Getafe", a declarat Cosmin Contra pentru ProSport.
"Șefii m-au întrebat de Keșeru! S-ar potrivi perfect la Getafe!"

„Orice jucător poate pleca de la Rapid, dar nu avem oferte!”

Directorul sportiv al Rapidului, Nicolae Manea, a declarat că formația din Giulești traversează o criză fără precedent. În aceste condiții, orice jucător este de vânzare, dar problema "alb-vișiniilor" e că nu există oferte. Salvarea poate veni de la George Copos și Fathi Taher, care se vor întâlni pentru a lămuri problemele existente la clubul de sub Grant. "Eu am mai trecut prin crize ca acestea, dar parcă niciuna nu a fost așa de grea. Neapărat trebuie să vindem jucători ca să salvăm clubul. Sperăm ca odată cu întâlnirea dintre Copos și Taher să salvăm echipa. Rapid nu poate să sfârșească prin faliment, ar fi un dezastru pentru noi. Orice jucător care are ofertă poate pleca de la Rapid, dar deocamdată nu sunt oferte", a declarat Nae Manea la plecarea de la Pro Rapid.
"Orice jucător poate pleca de la Rapid, dar nu avem oferte!"

Incertitudinea continuă la Rapid: „Noul antrenor va fi anunțat marți sau miercuri!”

Mijlocașul Emil Dică a declarat că marți sau cel mai târziu miercuri va fi anunțat noul antrenor al echipei Rapid, după ce Jose Peseiro a renunțat la această funcție, deoarece nu a fost plătit. "Mă bucur că am revenit la prima echipă, eu mai am șase luni de contract cu clubul. Nu am vorbit cu Peseiro. Domnii Sichitiu și Manea ne-au spus că mâine, sau cel mai târziu poimâine vom ști cine este antrenorul. Antrenamentul de azi l-am făcut cu preparatorii fizici, Ciprian Panait și Marius Gogălniceanu", a spus Emil Dică.
Incertitudinea continuă la Rapid: "Noul antrenor va fi anunțat marți sau miercuri!"

„Sunt puțin trist că am plecat! Le-am urat baftă jucătorilor!”

Antrenorul Jose Peseiro a revenit în această seară la baza Pro Rapid și a spus, la plecare, că a discutat cu jucătorii echipei Rapid, cărora le-a urat mult succes în continuare și le-a spus că pleacă deoarece nu a fost plătit. "M-am întors pentru că lucrurile mele sunt aici. Am vorbit cu jucătorii, le-am urat mult noroc în continuare și le-am spus că plec pentru că nu am fost plătit. Sunt puțin trist pentru că mi-am întrerupt contractul, e normal. Eu mi-am terminat contractul", a spus Peseiro, care a revenit la baza Pro Rapid și a stat aproximativ o oră.
"Sunt puțin trist că am plecat! Le-am urat baftă jucătorilor!"

Lăcătuș, contrazis de Argăseală: „Dinamo e favorită la titlu!”

Deși Marius Lăcătuș a declarat că Steaua va remonta diferența de 6 puncte care o separă de liderul Dinamo, Valeriu Argăseală nu este așa convins de acest lucru. Președintele "roș-albaștrilor" vede rivala din Ștefan cel Mare favorită la titlu, considerând avansul de 6 puncte unul consistent. Argăseală crede că fotbaliștii grupării din Ștefan cel Mare au un motiv în plus pentru a deveni campioni: faptul că sunt motivați zilnic pentru a-și îndeplini obiectivul. "Dinamo este principala favorită la titlu, pentru că are șase puncte în fața noastră și este echipa care motivează în fiecare zi jucătorii pentru câștigarea campionatului", a declarat Argăseală la sptfm.
Lăcătuș, contrazis de Argăseală: "Dinamo e favorită la titlu!"

Keșeru ar putea fi colegul lui Contra la Getafe

Deși nu a avut evoluții tocmai strălucite la echipa sa de club, ofertele curg pe adresa atacantului Claudiu Keșeru. Vârful lui Nantes a fost mai întâi dorit de Viorel Moldovan la Vaslui, însă Adrian Porumboiu a anunțat în cursul zilei de astăzi că transferul lui Keșeru a picat. Patronul moldovenilor a declarat că un atacant mai bun decât Keșeru va ajunge la "galben-verzi" în această iarnă. Site-ul tuttomercatoweb.com anunță azi că gruparea de primă ligă spaniolă la care activează Cosmin Contra, Getafe, este interesantă de serviciile atacantului de la Nantes. "Este rândul celor de la Getafe să facă o ofertă clubului francez, după ce Keșeru (22 de ani) a refuzat oferta de la Vaslui. Atacantul și-a manifestat intenția de a se alătura grupării iberice.", menționează sursa citată.
Keșeru ar putea fi colegul lui Contra la Getafe

„Noul antrenor al Rapidului va fi ales dintre Rada și Manea”

Managerul sportiv de la Rapid a anunțat că noul tehnician al giuleștenilor va fi ales dintre Marian Rada și Nicolae Manea. Jose Peseiro a încheiat definitiv conturile cu "alb-vișinii" în urmă cu câteva ore și acum oficialii clubului doresc să instaleze urgent un nou antrenor. Cel mai probabil, Marian Rada va prelua funcția de "principal", iar actualul director general adjunct al clubului, Nicolae Manea, va deveni "consilierul" acestuia pe probleme tehnico-tactice. Cristian Costache a declarat că giuleștenii pregătiseră un post și pentru Marius Șumudică, dar că tehnicianul a refuzat propunerea de a deveni secund. "Noul antrenor va fi ales dintre Marian Rada și Nicolae Manea. Șumudică a refuzat să fie secund la Rapid", a spus Costache la Sport.ro.
"Noul antrenor al Rapidului va fi ales dintre Rada și Manea"