„Vrem sarmale!”
26 Feb. 2009
Învață limba română de la străini, se dau în vânt după sarmale, ies cu familiile în oraș. Sunt secretele nevăzute ale lumii în care trăiesc jucătorii CFR-ului.
Uruguayanul Dario Flores se școlește. Citește Manual de „ceferist" sau cum se obișnuiește un străin cu viața la Cluj și în fotbalul românesc! Iată care sunt cele cinci etape în formarea profesională de „feroviar".
Drumul spre club
„Prima dată remarci orașul, care e frumos, liniștit. Din prima mi-am dat seama că locul ăsta nu e atât de diferit de țara mea, Uruguay. Deci, nu aveam de ce să mă sperii", povestește Dario Flores, fundașul adus de la River Plate de Montevideo. Va sta trei ani la Cluj! Dar pe 130.000 de euro pe sezon, deci merită! Asta recunosc toți străinii de la CFR. Banii contează!
Noii colegi
„Haios e că străinii vorbesc în vestiar româna, așa că nu mai ai nevoie de profesor. Eu am învățat unele cuvinte. «Da», «Nu», «Pentru», acestea au fost primele! Știi de ce nu mi-a fost teamă când am ajuns aici? Pentru că spaniola se vorbește aici de toată lumea! Apoi, fiecare străin îl ajută pe cel nou pentru că știe cât de grea e adaptarea", spune Flores la mai bine de o lună de viață ardeleană... trăită însă mai mult în Antalya, în cantonament!
Familia
„Paola (n.r. - soția) a venit cu fetița noastră, Manuela. Fără ele mi-ar fi greu. Noi, străinii, ieșim împreună la masă, la mall, dar familia e importantă când te adaptezi la o nouă lume. Acum, fetița mea îl va avea ca partener de joacă pe băiatul lui Alcantara