18 Mart. 2009
În mod normal, atunci când începi să te uiți la fotbal, când ești mic și deschizi ochii către sportul rege, îți alegi echipa la modă. Sau întrebi în jur și afli că echipa X este cea mai de succes din țara ta, din Europa, etc...Din punctul acesta de vedere, aproape nimeni nu alege să țină cu o echipă cu trei titluri și nouă cupe în 80 de ani. Poate cei din oraș sau cei din apropierea stadionului. Și atunci, chiar așa, de ce să ții cu AS Roma?
Pasiune. Tot ce înseamnă AS Roma, înseamnă pasiune. Nu poți să ții cu Roma, să fii un simplu fan, trebuie să iubești această echipă. De la culoarea roșie ca o inimă, până la galbenul ca soarele fierbinte și strălucitor de pe cer. AS Roma simbolizează tot ce înseamnă Cetatea Eternă: Pasiune, Loialitate și un strop de genialitate. Sigur, toată lumea își iubește echipa, nu există fan care să nu susțină asta, dar parcă niciunde nu e ca la Roma...Oare câți dintre suporteri merg a doua zi să-și aștepte echipa învinsă acasă, în cel mai crud mod cu putință? Și nu au fost o sută, două, au fost mii...