VEZI CE LI S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA GLORIILOR ROMÂNIEI:** „Dacă ne taie renta, murim de foame!”
15 Iun. 2009
Sportul românesc dă în clocot la etajele superioare! Mai multe glorii tricolore, din totalul de aproape 500 de persoane cu drept de rentă viageră, susțin că indemnizația lunară și-o primesc decalat, după ce în trecut exista o dată fixă pentru primirea remunerației.
Dar pericolul pentru foștii medaliați olimpici, campioni mondiali și europeni derivă din faptul că pe holurile MTS circulă zvonul conform căruia acordarea rentei viagere n-ar fi pe placul ministrului Monica Iacob - Ridzi. Sensibilizată se pare de declarațiile prim ministrului Emil Boc, care a solicitat economii peste tot, oficialul MTS intenționează, conform unor surse, să strângă punga. "E o pensie a unor amărâți care din asta poate că trăiesc, după ce și-au sacrificat tinerețea în sport. Iar renta viageră e o răsplată a statului român, un drept câștigat prin lege, care nu poate fi anulat", susține o personalitate din sportul românesc. Întârzierile din ultimul timp și informația care circulă neîncetat le provoacă deja frisoane marilor campioni români. "E dureros ce se întâmplă și dacă se va tăia, va fi o mare nenorocire pentru mulți dintre noi. Dacă nu vom mai primi această rentă viageră, vom fi în pom și vom muri de foame. Ar fi o bătaie de joc", afirmă Iolanda Balaș, campioana olimpică la înălțime de la Roma (1960) și Tokyo (1964). Dacă o mică parte a foștilor sportivi ce au drept de rentă viageră trăiesc pe picior mare, cel mai consistent grup, în general persoanele de vârsta a treia cu o pensie modică trec