„Pleșan s-a dat singur afară!”**
15 Iun. 2009
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat ultimele evenimente din sânul echipei sale, respectiv, punerea lui Pleșan pe lista de transferări și numirea lui Cristiano Bergodi în postul de antrenor principal. Omul de afaceri din Pipera a spus că Pleșan s-a dat singur afară prin comportamentul său, total nepotrivit pentru un fotbalist. De asemenea, Becali a spus că dacă jucătorii nu vor înțelege că trebuie să se pună în slujba echipei, atunci vor pleca.
"S-a dat afară singur el, prin comportament, dacă nu își va găsi echipă, se va prezenta la Steaua 2. El a avut tupeul să și lovească. Nu e la prima ieșire, dar l-am tot iertat. Când a intrat n-a prea arătat nimic.
I-am dat o hârtie de 350.000 de euro. Încă nu m-a supărat nimeni ca el, să reacționez așa. Orice jucător care nu înțeleg că Steaua este regele nostru, vor pleca!", a spus George Becali la Sport.ro.