CELE MAI NOI ARTICOLE

Sânmărtean dezvăluie cum a ratat transferuri importante

Când vine vorba de momentele de glorie ale carierei sale, Sănmărtean face eforturi să-și amintească de jocul cu Manchester din Liga Campionilor și de convocările la națională. Desele accidentări l-au făcut să uite că fotbalul oferă și bucurii, nu doar zile petrecute pe paturile spitalelor.
Sânmărtean dezvăluie cum a ratat transferuri importante

Julio Cesar, în stand-by

Dat ca și plecat la formația de pe locul 8 din campionatul turc, ieri situația lui Julio Cesar s-a schimbat total. „Ienicerii" nu vor să plătească cei 600.000 de euro, atât cât reprezintă cheltuielile „câinilor" pentru fostul „galactic". Julio Cesar are doar un acord verbal cu șefii celor de la Gaziantep, iar negocierile dintre cele două cluburi nu ajung la niciun numitor comun, problema principală fiind suma de transfer. Turcii l-ar dori pe fotbalist, dar nu intenționează să achite mai mult de 400.000 de euro, iar banii ar urma să fie virați în mai multe tranșe. Dinamoviștii nici nu vor să audă de această variantă, însă există unele discuții asupra unui împrumut al brazilianului, mai ales că acesta nu mai vrea să continue la Dinamo.
Julio Cesar, în stand-by

Curtean, noua țintă a CFR-ului!

Fără un mijlocaș de bandă de picior drept de mare valoare, campioana îi face cu ochiul lui Alexandru Curtean, vedeta lui Gaz Metan Mediaș, jucător dorit și de Steaua, Rapid, Hertha Berlin și FC Vaslui. Expertă în achiziționarea de sud-americani cu statut de comunitar, campioana CFR Cluj râvnește și la un fotbalist autohton. Este vorba de mijlocașul Alexandru Curtean (22 de ani), golgheterul lui Gaz Metan Mediaș în turul campionatului cu șapte goluri. Potrivit unor surse apropiate clubului de pe Târnava Mare, oficialii celor două echipe ar fi avut deja câteva runde de negocieri, fără să ajungă însă la un acord.
Curtean, noua țintă a CFR-ului!

Arde banderola la Steaua!

Steaua nu are căpitan pentru că jucătorii se feresc de această responsabilitate, iar situația pare cel puțin ciudată, în condițiile celui mai galonat club din țară, care mereu a avut jucători cu personalitate. Istoria căpitanilor Stelei începe cu regretatul Alexandru Apolzan, liderul marii echipe CCA, din anii 50. De la Apolzan, banderola a trecut la Ion Voinescu, portarul nebun, care plonja aproape inconștient la picioarele atacanților. Apoi a venit rândul lui Gheorghe Constantin. „Profesorul", un atacant rafinat. Plecarea lui Constantin a trimis banderola pe brațul lui Carol Creiniceanu și apoi pe al lui Lajos Sătmăreanu, doi dintre cei mai apreciați steliști din istorie, jucători disciplinați care puneau osul la bătaie.
Arde banderola la Steaua!

Video/ Rădoi a debutat cu gol la Al Hilal! Transmite-i un mesaj!

Mirel Rădoi a avut parte de un debut perfect la Al Hilal. Ex-stelistul a marcat golul al doilea al echipei antrenate de Cosmin Olăroiu, Al Hilal impunându-se cu 2 la 0 pe terenul celor de la Al Nasr, meci din campionatul Arabiei Saudite. Rădoi a marcat un gol de excepție după o fază în care a preluat pe piept, a intrat în careu, și-a depășit adversarul direct pentru a șuta apoi imparabil, la colțul lung.
Video/ Rădoi a debutat cu gol la Al Hilal! Transmite-i un mesaj!

Pitbull, responsabilul cu buna dispoziție la Rapid

Atacantul Claudio Mejolaro Pitbull e responsabil cu buna dispoziție în lotul Rapidului. Pentru că e în urmă cu pregătirea, brazilianul ajunge mereu ultimul după turele de alergare prin zăpadă. La antrenamentul de ieri-dimineață, Pitbull a fost iar la coadă, iar pe ultimii metri a scos un fluier din buzunar (foto sus), pentru a-și anunța sosirea, spre amuzamentul fotbaliștilor. Istovit, Pitbull s-a lăsat pe Marius Constantin (foto jos), cei doi fiind mai tot timpul împreună la Brașov, semn că s-a legat o nouă prietenie. „Am momente în care sunt foarte serios și momente în care trebuie să detensionăm atmosfera. Să ne simțim ca în familie", e deviza lui Pitbull.
Pitbull, responsabilul cu buna dispoziție la Rapid

Pulhac așteaptă primăvara pentru a reveni pe gazon!

Aproape patru luni au trecut de la accidentarea oribilă pe care Cristi Pulhac a suferit-o în meciul cu Farul. De atunci, dinamovistul a tras în fiecare zi la sală. La început în sala de operații a doctorului Mark Martens, apoi la sala de recuperare din Pipera. Între bazin și aparatele de forță, fundașul stânga a numărat zilele. Acum se pare că soarele va răsări din nou pe strada lui. Din primăvară, mai precis din luna martie, jucătorul este așteptat pe teren. De câteva zile a început alergările. Din cauză că terenul este înghețat, fotbalistul fuge pe banda aparatelor de la centrul Atlantis, iar ieri a efectuat un test cu rezonanță magnetică. Este cel de-al doilea de la accidentare, astăzi urmând să primească răspunsul. Doctorii sunt optimiști și spun că Pulhac are șanse mari să reintre într-un meci oficial chiar în prima lună a primăverii. Urmează ca zilele viitoare să plece în Belgia pentru un control la clinica doctorului Martens, iar în februarie așteaptă mingea.
Pulhac așteaptă primăvara pentru a reveni pe gazon!

Au avut ieri trei căpitani

Goian a purtat banderola de căpitan al Stelei în prima repriză, iar după pauză, Ghionea a preluat ștafeta, deși pe teren era și Petre Marin. Totuși, „Jair" a fost și el căpitan timp de 10 de minute, după eliminarea lui Ghionea. Altfel, Valeriu Argăseală a spus că alegerea noului căpitan al echipei va fi stabilită în cantonamentul din Antalya.
Au avut ieri trei căpitani

Boya & Bozovic s-au trezit!

Dacă e cineva care se bucură de plecarea lui Peseiro, aceia cu siguranță sunt Boya și Bozovic. Cei doi se tachinează tot timpul cu noii antrenori, dar când vine vorba de alergat 8 kilometri prin zăpadă, nu-i întrece nimeni. Manea și Rada au căutat un petic de asflat pentru a-și încălzi jucătorii. Cu ochii mijiți de somn, fotbaliștii au trecut peste rândurile de gărdulețe amplasate într-o parcare. J.P. Andrade alunecă și intră cu capul pe sub un obstacol (foto medalion), dar primele zâmbete dispar repede de pe fețele fotbaliștilor. De când au urcat în Poiană, rapidiștii trebuie să alerge câte 8 kilometri pe zi, și nici ieri n-a fost altfel.
Boya & Bozovic s-au trezit!

E foame de bani, băieți!

„O să se retragă multe echipe din campionat. Nu mai sunt bani!", decreta unul dintre cei mai puternici oameni din fotbalul românesc, acționarul dinamovist Cristi Borcea, la finalul turului. Așa cum era de așteptat, taifunul crizei mondiale a ajuns și în fotbalul românesc, începând deja să facă victime printre cluburile Ligii I. Mircea Sandu a întărit și el ideea, atenționând de curând: „Este foarte posibil să dispară anumite echipe din campionat. Dacă nu acum, la vară!". De ce s-a ajuns aici?
E foame de bani, băieți!

Nașu’ și-a găsit nașu’: Lupescu va candida pentru șefia FRF!

Vorbește rar, calculându-și fiecare cuvânt așa cum, pe vremuri, își calcula nemțește pasele. O face atent, dat fiind și subiectul: relația cu Mircea Sandu. Una despre care nu-i greu să înțelegi că este încordată. La vârful FRF atmosfera pare că începe să ardă... Un contract de sponsorizare atât de consistent cum este cel cu Ursus într-o perioadă de pronunțată criză financiară. Cum s-a realizat? Este, înainte de orice, rodul faptului că federația a câștigat mult în credibilitate în ultimii ani. Altfel nu puteam să atrag sponsorii. Cât despre contractul cu Ursus, inițial am negociat cu fostul sponsor principal, Bergenbier, care ne-a făcut însă o ofertă mai mică decât contractul de până atunci. În consecință, m-am reorientat spre alte companii și am ajuns la acest contract cu Ursus, unul excelent pentru FRF. Nu a contat însă numai valoarea lui. Aceeași companie care d
Nașu' și-a găsit nașu': Lupescu va candida pentru șefia FRF!

Becali, amenințat cu moartea!

Gigi Becali (foto) nu își dorește să fie judecat la Cluj și a motivat cererea de strămutare a procesului printr-o amenințare cu moartea pe care a primit-o de la un clujean în martie 2008. Ieri, la Curtea de Apel Cluj, a avut loc primul termen al procesului din cazul „Valiza". După cum era de așteptat, Gigi Becali, Victor Pițurcă și Teia Sponte nu s-au prezentat, patronul Stelei motivând absența în stilul care l-a făcut celebru. „Nu am timp să mă prezint la circ", a spus acesta. Referitor la proces, latifundiarul are o mare temere, anume că nu va fi judecat corect în orașul de unde provine unul dintre cei mai importanți rivali ai săi, Arpad Paszkany.
Becali, amenințat cu moartea!

Toja, Zapata și Dayro promit să aducă titlul în Ghencea!

Steaua este echipa europeană cu cei mai mulți columbieni în lot, trei, urmată de campioana Italiei, Inter. Juan Carlos Toja, Robinson Zapata și Dayro Moreno sunt fotbaliștii sud-americani de la care Marius Lăcătuș așteaptă cel mai mult. Dintre ei, doar Toja a arătat o dispoziție bună de joc în turneul din Spania. Zapata a fost de multe ori menajat din cauza unor dureri musculare, iar Dayro Moreno n-a reușit să impresioneze decât negativ prin faptul că era ultimul la alergări și cel mai certat jucător din lot de către antrenorul Lăcătuș. Cu toate acestea, cei trei fotbaliști columbieni promit să facă un retur bun în acest an și să își ajute echipa să câștige cel de-al 24-lea titlu.
Toja, Zapata și Dayro promit să aducă titlul în Ghencea!

Lăcătuș: „Vreau goluri!”

Steaua a jucat până acum două amicale în Spania și nu a pierdut niciunul. După o victorie cu 3-1 în primul meci cu chinezii de la Tianjin Teda, roș-albaștrii au remizat marți, 2-2, cu elvețienii de la FC Zürich, primele teste pentru Lăcătuș, care a vorbit ieri în cantonamentul de la Oliva Nova despre ceea ce urmărește în această perioadă de la echipa sa.
Lăcătuș: "Vreau goluri!"

În roșu la Mondiale

„Fii în galben!" era sloganul cu care suflarea tricoloră se mobiliza înaintea marilor meciuri. Strategia de marketing care învăluise în ultimii ani prima reprezentativă avea drept nucleu galbenul făcut celebru de Hagi în America, iar toate materialele promoționale se învârteau în jurul acestei culori. Lucrurile se schimbă însă odată cu înțelegerea parafată aseară între Ursus și FRF, iar macazul se va schimba. „România a jucat în decursul anilor și în bleu, și în galben, dar și în roșu. Dacă de acum încolo ne vom îmbrăca din nou în roșu, va fi doar decizia jucătorilor", a spus la conferința de presă Ionuț Lupescu.
În roșu la Mondiale

Dragomir e în spate?

De ce sunt încordate relațiile dintre Mircea Sandu și Ionuț Lupescu? În primul rând din cauza faptului că se apropie alegerile pentru președinția FRF. Reprezintă o miză îndeajuns de mare, care începe să fie jucată încă din acest an.
Dragomir e în spate?

Mara a mers în cantonament

Unirea Urziceni a zburat ieri de dimineață către cantonamentul din Oliva Nova, avându-i la bord și pe disponibilizații Mara și Burns. „Sunt șanse foarte mici să mai rămân, dar am plecat cu echipa în pregătiri ca să mă mențin în formă. Sper ca în zilele următoare să finalizez una dintre ofertele pe care le am", a spus Mara.
Mara a mers în cantonament

„Toți vor renegociere!”

Dumitru Costin, președintele AFAN, susține că 90 la sută din totalul cluburilor din România au început să facă presiuni asupra jucătorilor pentru a obține reducerea salariilor. „Problema e că nu există o bază legală pentru a face aceste lucruri, tocmai de aceea se dedau la tot felul de lucruri mărunte", a punctat Costin. Conform spuselor liderului Sindicatului, în acest moment cluburile se folosesc de mai multe metode
„Toți vor renegociere!"

România a rămas fără voleibaliste în cupele europene

La o zi după ce Metal Galați a părăsit Liga Campionilor, România a rămas fără reprezentantă în cupele europene de volei, la feminin. În această seară, în optimile de finală ale Challenge Cup, Monteschiavo (Italia) a câștigat cu 3:0 (21, 12, 19) în fața lui Dinamo București. S-a repetat astfel rezultatul din meciul tur, diferit fiind scorul pe seturi (și de data aceasta, echipa noastră a opus o rezistență mai mare în primul act).
România a rămas fără voleibaliste în cupele europene

Româncele au ieșit din turneu

România nu mai are nicio reprezentantă la Australian Open. Favorita numărul 7 a turneului, rusoaica Vera Zvonareva, a desființat-o pe Edina Gallovits, scor 6-0, 6-0. Nici Monica Niculescu nu a avut mai mult succes și a pierdut întâlnirea cu Sara Errani, care s-a impus lejer: 6-2, 6-3.
Româncele au ieșit din turneu

NZ Stars – SC, meci în Ungaria

Ultimul meci al sezonului regulat al Ligii Molle aduce față în față pe NZ Stars și Sport Club. Partida este mai mult de palmares, rezultatul neputând influența clasamentul final. Astfel, în play-off s-au calificat două echipe românești, HC Csikszereda și Sport Club, și două echipe maghiare, UTE și NZ Stars.
NZ Stars - SC, meci în Ungaria

Kelemen, pe locul 34

Reprezentantul României în proba masculină de patinaj artistic la CE de la Helsinki, Zoltan Kelemen, a terminat pe locul 34 în programul scurt, obținând un punctaj de 41,74 puncte. Astfel, el a ratat calificarea în programul liber, unde au urcat primii 24 de patinatori.
Kelemen, pe locul 34

Tomis s-a calificat în sferturile de finală

Echipa masculină de volei CVM Tomis Constanța a rămas singura reprezentantă a României în ediția 2008/09 a cupelor europene. În această seară, în Belgia, campioana României a câștigat cu 3:1 (24, 18, -18, 23) în fața formației Euphony Asse Lennik. Întâlnirea a durat 94 de minute.
Tomis s-a calificat în sferturile de finală

Scufița roșie

La handbal se spune că portarul înseamnă 50 la sută din echipă. În tabăra României, Rudi Stănescu n-a stricat niciodată procentul impus de cutumele jocului. Rudi este un tip special. I se spune „Scufi", de la „Scufița roșie" - pe vremea junioratului purta mai mereu un fes purpuriu -, e liniștit și destul de retras. Pe teren este însă coechipierul perfect: apără bine și știe să fie un factor mobilizator. Energia și-o trage din echilibrul care-l înconjoară. Rudi explică: „Sunt un portar dependent. De familie, de anumite locuri, de oamenii care mă înconjoară. Stabilitatea îmi dă echilibru. Tocmai de aceea am refuzat toate ofertele pe care le-am avut până acum de a pleca în străinătate". Brașovean, Rudi s-a stabilit de zece ani la Constanța. L-au dorit echipe din Spania sau din Germania, dar n-a plecat de la HCM, cu care mai are contract până în 2010.
Scufița roșie

„Dă-mi un semn!”

Cristian Gațu a intrat cu pași mărunți în catedrala din Osijek, ca un om apăsat de griji. Lăcașul de cult impresionant, purtând hramul sfinților Petru și Pavel, l-a întâmpinat cu penumbră și liniște îngerească. Deloc întâmplător, numele primului apostol i-a readus aminte de omul care i-a fost părinte și model, fostul gazetar sportiv de mare ținută Petre Gațu. Președintele FRH a regăsit, în tăcerea aceea pătrunzătoare, un strigăt-rugăminte păstrat peste timp: „Dă-mi un semn!"...
„Dă-mi un semn!"

Săndoi: „Tătărușanu sau Pantilimon pot apăra poarta naționalei după retragerea lui Lobonț”

Emil Săndoi e de părere că naționala României are portari de viitor, pe care se poate baza. Selecționerul tricolorilor mici crede că Pantilimon și Tătărușanu îl pot înlocui cu brio pe Lobonț, în poarta naționalei mari. Săndoi a afirmat că mai urmărește încă trei, patru goolkeeperi de valoare. "Sper ca ușor, ușor, Tătărușanu și Pantilimon să îmbrace tricoul primei reprezentative. După ce Lobonț se va retrage, și Coman, cred că cei doi vor fi la prima echipă. Mai e și un Silviu Lung Jr, Lungu, de la Steaua, care joacă în C, la Steaua II, și un Bălgrădean, tot din C, de la Liberty Salonta. Și mai urmărim trei, patru portari talentați", a spus Săndoi, la gsptv.
Săndoi: "Tătărușanu sau Pantilimon pot apăra poarta naționalei după retragerea lui Lobonț"

Emil Săndoi: „Tudose nu se poate ridica peste noapte la nivelul lui Rădoi”

Emil Sădoi, selecționerul naționalei de tineret, e de părere că jucătorii tineri pe care Steaua i-a adus înapoi de la Buzău pot confirma, dar că trebuie să li se acorde timp pentru a-și demonstra talentul. Săndoi s-a referit în primul rând la Tudose și la Bicfalvi și a vorbit despre posibilitatea ca aceștia să-l înlocuiască pe Rădoi, transferat la Al Hilal. "Mie mi-a plăcut să joc cu numărul 3 și mi-a purtat noroc, când am jucat cu 5 sau 6 parcă nu am avut evoluțiile pe care le așteptam. Tudose, la Gloria, a jucat parcă cu 6. Nu știu ce să zic, poate s-ar crea o presiune în plus pentru el, dacă va prelua numărul lui Rădoi. Va fi greu ca peste noapte Tudose să joace la nivelul lui Rădoi, Ghionea sau Goian. Trebuie să avem și răbdare, cum s-a avut și cu Rădoi când a venit de la Extensiv, sau chiar și cu Claudiu Răducanu, când a venit tot de la Extensiv. Știa cineva că va ajunge golgeter într-un an, doi? E totuși greu sa vii de la Gloria Buzău și să joci apoi la Steaua", a spus Săndoi, la gsptv. "Era posibil ca Bicfalvi să rămână la Steaua și să nu joace, cum s-a întâmplat după plecarea lui Hagi. Plus că a fost și accidentat și a lipsit de pe gazon vreo două luni. Până la urmă opțiunea de a-i împrumuta la Gloria nu a fost greșită, nici pentru echipa, nici pentu jucători, pentru că ei au jucat etapă cu etapă și au rămas în circuit", a mai spus Săndoi.
Emil Săndoi: "Tudose nu se poate ridica peste noapte la nivelul lui Rădoi"

Știința Bacău a dispărut!

Ședința de ieri de la ora 14:00 nu a făcut decât să anunțe ceea ce oricum era inevitabil - desființarea unei echipe care rămăsese cu doar 15 jucători. Astfel, fără niciun transfer realizat și cu Iulian Capeti plecat spre Tricolorul Breaza, Știința a rămas fără niciun fel de suport financiar, așa că porțile clubului s-au închis. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație, Liviu Goian, care nu a făcut niciun comentariu cu privire la această decizie. „Ă‚sta este fotbalul românesc și aici trebuie să lucrăm, dacă mai avem pe unde. Eu acum mă îndrept spre Ploiești și sper să-mi găsesc vreo echipă în curând, deși, speranțele sunt cam slabe, mai ales aici, în prima serie. Nu mai retrogradează decât o echipă, așa că interesul va fi extrem de scăzut și nu cred să se mai întâmple mari mutări de acum încolo. Cred că situația se va înrăutăți și mai mult de acum încolo", ne-a declarat antrenorul defunctei echipe, Octavian Grigore.
Știința Bacău a dispărut!

Distracție cu amatori

Într-un meci jucat ieri, Pandurii a trecut cu 4-0 de echipa de amatori S.V. Germania 90 Schoeneiche prin golurile marcate de Arrieta (50, 65, 70) și Raskovic (60). Pandurii: Stanca - Mândrean, A. Rus, Rusu, Grecu - Vasilache, I. Stancu, Murgan, Fl. Stângă - Al. Pițurcă, Simion.
Distracție cu amatori

„Finala Cupei UEFA s-ar putea disputa la București, peste 2 ani”

Mircea Sandu spune că Bucureștiul are șanse mari de a organiza finala unei cupe europene peste doi sau trei ani. Președintele Federației Române de Fotbal crede că o finala de Cupa Uefa ar fi mai probabil de obținut pentru capitala țării. "De trei ani suntem în relații directe cu administrația UEFA. Azi am semnat ultimele scrisori cu Primăria Muinicipiului București. Am semnat scrisori și cu Autoritatea Aeroportuară și cu Agenția Națională de Finanțe. În ședința din 30 ianuarie a Comitetului Executiv al UEFA se vor desemna gazdele finalelor Ligii Campionilor și Ligii Europa (n.r. - actuala Cupa UEFA) pentru 2011 și 2012, iar Bucureștiul are o șansă mare de a obține o finală din Liga Europa", a spus Mircea Sandu.
"Finala Cupei UEFA s-ar putea disputa la București, peste 2 ani"

Vasluienii l-au luat pe Wesley Lopes Da Silva de la Leixões

Unul dintre cei mai buni jucători din turul de campionat al primei ligi din Portugalia este noua achiziție a Vasluiului. Este vorba de brazilianul Wesley Lopes Da Silva de la Leixões. În vârstă de 28 ani, acesta a marcat 7 goluri în 13 partide. Wesley poate evolua atât pe postul de coordonator de joc, cât și pe cel de atacant. El a sosit în Portugalia în august 2003, la echipa din liga a doua Penafiel, iar evoluțiile sale de excepție i-au adus un transfer la Alaves în vara lui 2005. În returul sezonului 2005-2006 este împrumutat de către spanioli la
Vasluienii l-au luat pe Wesley Lopes Da Silva de la Leixões

Tânăr și gratis? E bun de Rapid!

Profitând de faptul că vine din postura jucătorului liber de contract, „feroviarii" s-au înțeles cu Paolo Dinarte Gouveia Pestana „Paolinho", fostul jucător al lui Marius Șumudică de la Progresul. Directorul general al celor din Grant a confirmat înțelegerea. „Este un jucător tânăr, de perspectivă și sper să ne ajute. Nae Manea îl știe foarte bine, l-a urmărit în dese rânduri la meciurile Progresului. Paolinho vine liber de contract și va semna un contract valabil pe trei ani", a precizat Grigore Sichitiu. Portughezul evoluează pe postul de mijlocaș și poate fi considerat o soluție viabilă în cazul în care Cesinha va fi vândut. Trecutul lusitanului este unul interesant. „Când era mic, evolua la Camara de Lobos, iar Cristiano Ronaldo la Nacional Madeira. A jucat de multe ori contra lui. A fost apoi achiziționat de Maritimo Funchal, unde a stat zece ani. A jucat în Portugalia contra lui Tony, Semedo și Cadu și se cunoaște foarte bine cu Pepe, actualmente la Real Madrid", a fost caracterizarea unui oficial al Progresului.
Tânăr și gratis? E bun de Rapid!

„Vreau titlul cu Anorthosis, iar în România să-l ia CFR-ul”

Eugen Trică, fostul decar al CFR-ului, a vorbit despre acomodarea sa la gruparea cipriotă Anorthosis. Trică a declarat că îi place în Cipru și că-și dorește să cucerească titlul cu Anorthosis. Trică nu i-a uitat însă pe cei de la CFR, cărora le-a urat să triumfe și anul acesta în Liga I. "Am debutat acum o săptămână, la un 2-2 în campionat cu Paphos. Azi am avut meci în Cupă, am bătut cu 2-1 pe Apollon Limassol. M-am acomodat deja, îmi place aici. Suporterii sunt extraordinari, azi ne-au încurajat din primul minut până la final. Vreau să iau titlul cu Anorthosis. În România aș vrea ca CFR-ul să câștige titlul, dar Dinamo are șase puncte în față, și cred că e favorită. Dar eu vreau să câștige CFR-ul, pentru că inima mi-a ramas acolo", a spus Trică, la gsptv.
"Vreau titlul cu Anorthosis, iar în România să-l ia CFR-ul"

Conflict de interese

Suporterilor giuleșteni care clocesc mitingul de protest de sâmbătă nici măcar nu le trece prin cap că totuși Copos s-ar putea să aibă dreptate. Poate e o neînțelegere la mijloc, dar sigur e un conflict de interese. Copos are toate motivele să pozeze în cel mai bosumflat vișiniu și să se arate supărat pe actuala administrație din Grant. Pe Sichitiu, pe Costache, pe Manea. Primul schior și clăpar al țării nu e cu capul în nori, romantic ca un adolescent tomnatic. Copos e principalul acționar al Rapidului și, stupefiat, descoperă că cele 99 de procente
Conflict de interese

‘Dacă nu ne calificăm, Piți poate să rămână! Va reconstrui echipa!’

Mircea Sandu este convins de faptul că echipa națională a României se va califica la un turneu final până în 2012. 'Nașul' este conștient de începutul slab al echipei în această campanie dar spune că, cu puțin noroc și motivație, aceștia se pot califica la mondialul din Africa de Sud. "Nu am avut un start bun de preliminarii, dar sper să avem un final fericit. Dacă jucătorii vor fi sănătoși, sunt convins că vor da totul pentru a se califica. Vreau să-i asigur pe suporterii echipei naționale că, până în 2012,
'Dacă nu ne calificăm, Piți poate să rămână! Va reconstrui echipa!'

Marica și-a reluat antrenamentele

Ciprian Marica, atacantul lui VfB Stuttgart, și-a reluat începând de ieri antrenamentele ușoare. Accidentat în timpul cantonamentului efectuat de șvabi în Portugalia, internaționalul român a fost nevoit să se întoarcă în Germania, unde a început recuperarea, iar ieri a efectuat alergări ușoare, fără a avea însă voie să pună deocamdată piciorul pe minge.
Marica și-a reluat antrenamentele

„Robinho s-a gândit doar la bani când a semnat cu City”

Fostul selecționer al Realului și al naționalei Italiei, Arrigo Sacchi, a lansat un atac dur la adresa lui Robinho, starul celor de la City. Sacchi l-a acuzat pe jucătorul brazilian că a ales oferta grupării engleze doar pentru bani și i-a transmis acestuia că ar fi trebuit să procedeze la fel ca și compatriotul său Kaka, care a refuzat banii șeicilor. "Robinho a făcut o greșeală. Nimeni nu pleacă de la Real Madrid la Manchester City! Un jucător de 24 de ani nu trebuie să plece de la Real, așa cum a făcut-o el. Și-a pierdut capul. S-a uitat doar la bani, fără să se gândească la aspirațiile sale, la fericirea sa. Oamenii gândesc întotdeauna că fotbaliștii se uită doar la bani, dar Kaka a demonstrat că mai există și excepții. A refuzat o grămadă de bani și a preferat profesionalismul", a declarat Sacchi, în presa engleză.
"Robinho s-a gândit doar la bani când a semnat cu City"

FC Sevilla, echipa cea mai favorizată de arbitri, Osasuna, cea mai prejudiciată

Turul din Primera Division s-a încheiat, cu o Barca într-o formă incredibilă și cu un număr record de puncte, 50, însă, ca în orice alt campionat, nici cel spaniol nu a fost privat de erorile voite sau nu ale oamenilor în negru. Cotidianul sportiv spaniol Marca a luat în calcul toate erorile importante de arbitraj și a creionat un alt clasament, destul de diferit de cel actual. La finalul turului, doar cinci echipe din Primera nu au avut de pierdut de pe urma deciziilor de arbitraj , și asta fie pentru că evoluția bună a jucătorilor a anulat la finalul meciului o anumită decizie defavorizantă de arbitraj sau pentru că a existat un echilibru între deciziile pro și cele contra.
FC Sevilla, echipa cea mai favorizată de arbitri, Osasuna, cea mai prejudiciată

„Nu m-aș duce la Al Hilal! Sunt prea tânăr ca să ies din circuit”

Alexandru Curtean exclude un eventual transfer în țări gen Arabia Saudită, în căutare de petrodolari. Atacantul Mediașului crede că este prea tânăr pentru a lua în considerare o asemenea ofertă, chiar dacă aceasta ar fi de ordinul milioanelor de euro. "Ar fi foarte bine să mă transfer și la o echipă mare din țară, dar sunt șanse mari să rămân la Mediaș, din moment ce până acum nu a venit nicio ofertă serioasă pentru mine. Nu
"Nu m-aș duce la Al Hilal! Sunt prea tânăr ca să ies din circuit"

Suporteri de diamant pentru BC Mureș

Conducerea divizionarei A de baschet masculin, BC Mureș, a gasit o medodă inedită de a sprijini bugetul auster din retur. Președintele grupării, Szalkai Jozsef, îi invită pe mureșenii iubitori de baschet din Târgu Mureș, cu dare de mână, să devină suporteri de diamant, aur sau argint. Cu alte cuvinte, suporteri de onoare. Cu beneficii, dar și cu obligații. Să fii suporter de diamant înseamnă să sprijini clubul cu 5000 de lei, statutul de suporter de aur costa 2500 de lei, iar suporterii de argint sprijină clubul în acest sezon cu câte 500 de lei.
Suporteri de diamant pentru BC Mureș