Salgado despre Ronaldo:** „Este ca un avion!”

Salgado și Ronaldo, "avionul" care a aterizat la Madrid Michel Salgado (33 de ani), fundașul dreapta al lui Real, s-a întors din Qatar. Nu, nu s-a transferat în Peninsula Arabă, clubul madrilen l-a trimis într-un "turneu" de promovare și nu i-a transmis cum că ar dori să scape de el. Astfel că s-a prezentat la o conferință de presă în Maynooth și a vorbit, bineînțeles, despre Ronaldo. "Cristiano va da tot ce-i mai bun din el la Madrid, este ca un avion. Ce pot spune nou despre el? Știți totul în ceea ce-l privește, este un top 10 mondial, iar un jucător ca el are întotdeauna loc la Real", a mărturisit Salgado jurnaliștilor. "Este un jucător foarte puternic, are calitate în controlul balonului cu ambele picioare", a punctat fundașul "glorios" al Madridului. La final, "Il Due" a menționat că veteranilor echipei nu le place termenul "galactici". "Ne-am confundat cu acest termen, am avut performanțe, dar perioada de glorie s-a terminat. Știu doar că Real Madrid a transferat trei jucători de nivel mondial", cu referire la Ronaldo, Kaka și Benzema. Michel Salgado a câștigat cu Real Madrid de patru ori campionatul Spaniei și de două ori Uefa Champions League. Edwin Rosch
Salgado despre Ronaldo:** "Este ca un avion!"

Michel Salgado (33 de ani), fundașul dreapta al lui Real, s-a întors din Qatar. Nu, nu s-a transferat în Peninsula Arabă, clubul madrilen l-a trimis într-un "turneu" de promovare și nu i-a transmis cum că ar dori să scape de el. Astfel că s-a prezentat la o conferință de presă în Maynooth și a vorbit, bineînțeles, despre Ronaldo.

"Cristiano va da tot ce-i mai bun din el la Madrid, este ca un avion. Ce pot spune nou despre el? Știți totul în ceea ce-l privește, este un top 10 mondial, iar un jucător ca el are întotdeauna loc la Real", a mărturisit Salgado jurnaliștilor. "Este un jucător foarte puternic, are calitate în controlul balonului cu ambele picioare", a punctat fundașul  "glorios" al Madridului.

La final, "Il Due" a menționat că veteranilor echipei nu le place termenul "galactici". "Ne-am confundat cu acest termen, am avut performanțe, dar perioada de glorie s-a terminat. Știu doar că Real Madrid a transferat trei jucători de nivel mondial", cu referire la Ronaldo, Kaka și Benzema.

Michel Salgado a câștigat cu Real Madrid de patru ori campionatul Spaniei și de două ori Uefa Champions League.

sursa: Marca.com

 

Edwin Rosch

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania