CELE MAI NOI ARTICOLE

Revoluție la Rapid:** „Să plece Viorel Hizo!”

Pe Viorel Hizo ar putea să nu-l prindă prima etapă în postura de antrenor al Rapidului. Pentru alb-vișinii, apele încă nu s-au liniștit, nemulțumirile jucătorilor atingând în aceste zile apogeul. Pe rând, la Rapid a fost vorba de problemele financiare, de efectiv și, mai nou, de cele legate de antrenor. Jucătorii giuleșteni și-au manifestat voalat, încă de la începutul perioadei de pregătiri, nemulțumirea față de sistemul impus de tehnicianul Viorel Hizo. Chiar din primele zile, aceștia au fost supuși la un regim spartan cu alergări de până la 15 kilometri. Antrenamentele interminabile, cu accent deosebit pe factorul fizic în detrimentul folosirii balonului, au făcut ca fotbaliștii să se îndepărteze de „Dulău".
Revoluție la Rapid:** "Să plece Viorel Hizo!"

Fără fani** cu ungurii

Federația Română de Fotbal ia în calcul să nu ceară bilete pentru români la amicalul cu Ungaria de la Budapesta, în urma evenimentelor care au marcat „dubla" Steaua - Ujpest. Aflat în străinătate, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, s-a interesat permanent de modul în care se prezintă atmosfera din tribune la partida de la Budapesta dintre Ujpest și Steaua. Asta pentru că o eventuală escaladare a violențelor ar fi pus sub semnul întrebării și amicalul Ungaria - România. „Nu s-a întâmplat nimic din ce nu vedem și pe alte stadioane destul de des. Meciul cu Ungaria oricum are un caracter amical, așa că nu se pune problema să-l contramandăm", ne-a spus Lupescu.
Fără fani** cu ungurii

Molinero:** „Ne batem pentru titlu, Cupă, și chiar Europa League!”

Pro TV a stat de vorbă cu Molinero după vizita medicală a acestuia. Spaniolul spune că Dinamo poate face față oricărui adversar, fiind egală chiar și echipelor iberice. -Obosit dupa vizita medicală?
Molinero:** "Ne batem pentru titlu, Cupă, și chiar Europa League!"

Gigi se teme!

Când spune că închide peluzele, Gigi Becali nu vizează numai stoparea manifestărilor fanilor contra persoanei sale, ci și evitarea unor pedepse drastice din partea UEFA. Dacă manifestările de genul celei de la partida cu Ujpest vor recidiva, Steaua riscă mai mult decât o amendă. 50.000 de euro este amenda primită de Steaua pentru evenimentele provocate de suporteri la meciul cu Ujpest și reprezintă cea mai mare penalizare financiară de către UEFA a unui club românesc. Acum, Steaua nu ar mai trebui să se confrunte cu situații de genul celor din meciul de acasă cu Ujpest pentru că pedepsele pe care le-ar dicta UEFA ar fi cu certitudine mai mari. Astfel, următoarea măsură care ar fi luată de către forul european ar fi suspendarea stadionului din Ghencea și obligarea Stelei să joace cu porțile închise sau pe o altă arenă. Apoi următoarea pedeapsă poate fi chiar excluderea echipei din competițiile europene. Înainte de orice altceva, fanii din Ghencea trebuie să se abțină de la orice gest sau scandare cu tentă rasistă, UEFA fiind foarte sensibilă din acest punct de vedere.
Gigi se teme!

„Lui Rednic îi place să vadă trădători** și să facă ‘bisericuțe’!”

După ce a plecat de la Dinamo la finalul sezonului trecut, ca urmare a faptului că a pierdut sprijinul conducerii, Mircea Rednic este adus din nou în centrul atenției. După scandalul cu fostul acționar al "câinilor", Vasile Turcu, care declarase răspicat că mai mulți jucători din Ștefan cel Mare nu îl doreau pe "Puriu" la echipă, un nou conducător sare la gâtul tehnicianului.
"Lui Rednic îi place să vadă trădători** și să facă 'bisericuțe'!"

Bianca Perie, campioană europeană de juniori

Campioana mondială de juniori, Bianca Perie a cucerit vineri seara și titlul european în proba de aruncare a ciocanului, din cadrul CE de juniori din Serbia. Sportiva de 19 ani a reușit la una dintre aruncări o performanță de 68,59 metri, stabilind astfel și un nou record al competiției. Românca, care terminase și calificările tot […]
Bianca Perie, campioană europeană de juniori

N&D** mai cântă?

„Cu FC Porto o să folosim echipa cea mai bună, iar atunci o să vedem cum stăm", a fost declarația lui Cristi Borcea după meciurile dezamăgitoare din Franța. Iar joi seara, împotriva campioanei Portugaliei, din primul „11" al lui Bonetti au lipsit doi dintre cei mai galonați fotbaliști ai lui Dinamo. Este vorba de cuplul Niculescu - Dănciulescu, oamenii-record din atacul celor din „Ștefan cel Mare". „Danciu" a intrat la pauză, atunci când l-a schimbat pe Marius Niculae, în timp ce „Clau-gol" a fost introdus doar în minutul 70. Faptul că cei doi par că au ajuns rezerve de lux este practic cea mai interesantă schimbare adusă de Bonetti.
N&D** mai cântă?

FC Motherwell, o echipă fără pretenții!** VEZI cine e viitorul adversar al Stelei

Scoțienii de la FC Motherwell au început să existe în fotbal încă din 1886, mai tarziu exact cu o sută de ani „militarii" din Ghencea câștigând Cupa Campionilor Europeni. Motherwell a fost întotdeauna un club mic, din orașul cu același nume. Acesta provine de la Mother''s Well (Fântâna Mamei, o fântână cu origini religioase). Fără pretenții, Motherwell a reușit, totuși, să-și treacă în palmares două Cupe ale Scoției și O Cupă a Ligii Scoției. În plus, activează în prima ligă de 29 de ani consecutiv.
FC Motherwell, o echipă fără pretenții!** VEZI cine e viitorul adversar al Stelei

Suspiciuni după Motherwell-Flamurtari 8-1!** Au jucat la pariuri?

Patronul Stelei, Gigi Becali, nu s-a speriat niciun moment de succesul la scor fluviu reușit de FC Motherwell în fața lui Flamurtari (8-1) și a dat imediat, în exclusivitate la Sport.ro, explicația liniștii sale: „Probabil că s-a jucat la pariuri un scor exact sau ceva diferență mare de goluri". De fiecare dată când în joc este implicată o echipă din Albania apare un munte de suspiciuni în ceea ce privește corectitudinea cu care aceasta își va apăra șansele. Fenomenul a devenit universal, multe case de pariuri din lume preferând să blocheze partidele în care evoluează albanezii pentru a nu avea dureri de cap. Ziarele din Albania nu scriu despre nimic suspect, ci doar despre o seară de coșmar pentru portarul Mocka și coechipierii lui. Toți jurnaliștii abordați de ProSport cunosc renumele albanezilor. Însă nimeni nu poate oferi nici cel mai mic detaliu despre o posibilă cedare deliberată la scor fluviu din partea lui Flamurtari, fie că nu doresc un scandal internațional pentru fotbalul lor, fie că le este teamă de mafia din țara lor. Edmond Kastoria, de la Panorama, este exponentul fidel al acestei atitudini deloc cooperante: „Se tot vorbește, dar niciodată nu s-a dovedit că echipele noastre ar urmări doar să facă bani din pariuri când joacă în Europa".
Suspiciuni după Motherwell-Flamurtari 8-1!** Au jucat la pariuri?

Steliștii fac memoriu** la UEFA!

Chiar dacă Gigi Becali a declarat că nu vede nicio problemă în faptul că Romeo Surdu a fost scuipat de un ziarist maghiar, Argăseală vrea suspendarea ungurilor. Președintele din Ghencea vrea să se plângă la UEFA pentru torțele aruncate în sectorul galeriei române și pentru modul în care a fost tratat Surdu. „După felul în care au fost aruncate acele torțe, te poți gândi că fanii maghiari au folosit niște aruncătoare, deoarece era prea mare distanța. În plus, în raport vom consemna că Surdu a fost scuipat chiar pe teren la finalul jocului", a spus Argăseală. Gigi Becali are însă altă părere: „Și care e problema? Asta e, ce o să mai facem? La revedere! Și dacă faci reclamație la UEFA, care e treaba? Vă spun eu, totul a pornit de la bannerul ăla nenorocit din retur. Dacă nu era bannerul ăla, nici Surdu și nici suporterii Stelei nu aveau probleme în Ungaria. Norocul fanilor a fost că nu au reacționat la torțe, că altfel îi linșau ungurii, că nu e de joacă cu ei".
Steliștii fac memoriu** la UEFA!

Tănase** S Klasse

Steaua va mai face cel puțin un transfer până la începerea noii ediții de campionat. Cel mai important va fi cel al lui Cristi Tănase, jucătorul disputat în această vară de mai multe formații. ProSport vă prezintă argumentele pentru care, mai mult ca sigur, internaționalul piteștean va semna luni un contract, cel mai probabil pe patru ani, cu formația antrenată de Cristiano Bergodi. 1. VA SPUNE "NU" LUI FC KOLN Tănase a fost propus la Köln prin intermediul lui Dorinel Munteanu, care se cunoaște cu antrenorul de acolo și cu oficialii acestui club, pentru care a și jucat foarte mulți ani. Ținând cont de neînțelegerile care există între frații Becali, noii impresari ai lui Tănase, și Dorinel Munteanu, jucătorul va spune pas ofertei din Germania. Este evident că frații Becali nu-i vor face vreodată vreun favor lui Munteanu, pe care l-au criticat în dese rânduri pentru că, după spusele lor, încerca să-și convingă jucătorii să semneze contracte de impresariat cu avocatul său, Aurel Marinescu.
Tănase** S Klasse

Arbitru cu noroc la Șahtior-Timișoara

UEFA a anunțat ieri pe site-ul oficial componența brigăzii de arbitri pentru turul barajului dintre Poli și Șahtior. Eduardo Gonzalez va fi la centru, un arbitru care, la cei 42 de ani, are multă experiență în cupe europene. De profesie medic stomatolog, spaniolul nu este la prima întâlnire din carieră cu o echipă din România. El a mai oficiat tot într-o primă manșă în care s-a regăsit o echipă din România. Este vorba de disputa Hertha Berlin - Rapid București, meci care a contat pentru 16-zecimile ediției 2005-2006 a Cupei UEFA. Giuleștenii s-au impus în acel meci la limită, iar golul a venit în urma unui penalty acordat de Gonzalez în favoarea românilor în repriza a doua. Valentin Negru a fost cel care a transformat lovitura de pedeapsă. Mai mult, în acel meci Hertha a avut și doi jucători eliminați. Boateng a văzut direct cartonașul roșu în minutul 74, iar Madlung a încasat al doilea „galben" pe final de partidă. Eduardo Iturralde Gonzalez va fi asistat miercuri de Roberto Diaz Perez și Javier Rodriguez. Primul asistent a făcut și el parte din brigada care a oficiat în 2006 la Hertha - Rapid.
Arbitru cu noroc la Șahtior-Timișoara

Nu sunt bani!

Cu numai câteva zile înaintea debutului în preliminariile Ligii Campionilor, la Timișoara apar din nou tensiuni din cauza bugetului echipei. Deși ar mai avea nevoie doi jucători, Neluțu Sabău probabil că nu va mai beneficia de noi transferuri în această vară. Marian Iancu mai este dispus să aducă doar jucători liberi de contract dar care […]
Nu sunt bani!

Doare mijlocul!

Ghinioanele par să se țină lanț de Eric Bicfalvi. Dacă în mandatul lui Marius Lăcătuș a stat cîteva luni accidentat, acum tânărul jucător speră ca această situație să nu se mai repete după ce a suferit o lovitură la ligamente în meciul cu Ujpest. Conducerea medicală a Stelei a intrat imediat în alertă, după ce Bicfalvi a fost schimbat la pauza meciului cu echipa maghiară.
Doare mijlocul!

La rând urmează „cangurii” fioroși

La CM 2005, România termina pe șase, pentru ca în urmă cu doi ani, să se claseze pe 11 după ce la startul competiției țintea semifinalele. Acum, la Foro Italico, Australia e indicatorul ce va netezi drumul elevilor lui Kovacs spre sferturi sau spre pozițiile 9-12. În urmă cu ceva timp, Australia nu însemna mare lucru în sportul cu mingea pe apă, dar anii 2000 au adus echipa de la Antipozi mai mereu în vâltoarea elitei mondiale. Iar la Roma "cangurii" și-au vândut din nou scump pielea, terminând pe trei o serie de foc. S-au ținut cu dinții de Spania (10-13), pentru ca ieri să țină piept surprinzăror și galonatei Serbia (8-8). Ultimele dispute dintre tricolori și galben-verzi datează din vara lui 2007. La un amical în Israel, Cosmin Radu și colegii lui și-au scufundat adversarii cu 9-7, pentru ca o săptămână mai târziu să se recunoască învinși la World League din Berlin cu același scor
La rând urmează "cangurii" fioroși

„Sunt dat afară de presă”

„Nu e prima dată când sunt dat afară de presă. Nu pun urechea la un articol care nu e deloc serios. Am lucruri mai importante de făcut la echipă", a opinat Pustai.
"Sunt dat afară de presă"

Eroul de la Budapesta:** „Atenție la scoțieni!”

Mijlocașul roș-albaștrilor crede că amenințarea cu bombă de la hotelul din Budapesta a fost pusă la cale de un fan pătimaș al echipei maghiare Janos Szekely afirmă că scoțienii de la Motherwell pot pune probleme Stelei și că echipa sa trebuie să aibă mare grijă. Jani, cum a fost meciul cu Ujpest?
Eroul de la Budapesta:** "Atenție la scoțieni!"

Cade transferul lui Masaryk?

Vizat ca o soluție pentru eficientizarea atacului giuleștean, Masaryk este aproape de a-și reînnoi înțelegerea cu actuala sa echipă. Dat ca sigur la Rapid, Pavol Masaryk dă semne că ar vrea să rămână la campioana Slovaciei. Conducerea clubului i-a propus atacantului un nou contract, cei de la Slovan nefiind dispuși să renunțe la serviciile celui mai prolific marcator, care doar în sezonul trecut a marcat 15 goluri pentru echipă. Auzind de problemele financiare din Giulești, și ținând cont de faptul că până la vârsta de 29 de ani nu a evoluat decât în campionatul țării sale, Masaryk nu este atras de ideea unui transfer departe de propria țară.
Cade transferul lui Masaryk?

„Ambasadorul” Petre Cozma

Petre Cozma și-a luat în serios rolul de ambasador al păcii în relațiile dintre români și unguri. Tatăl handbalistului ucis în februarie la Vezsprem a lansat un mesaj înaintea returului dintre Ujpest și Steaua, îndemnându-i pe toți cei care urmau să se afle pe teren și în tribune să lase ura deoparte. „Jucați pentru Marian, uitați de ură", a fost îndemnul lui Petre Cozma în ProSport.
„Ambasadorul" Petre Cozma

„Hotărâți-vă!”

Tamaș se antrenează cu Dinamo și a fost deja numit căpitan, dar încă nu a semnat noul contract cu "câinii". Standard Liege știe acest lucru și a monitorizat evoluția lui Tamaș inclusiv la ultimul meci amical, cu FC Porto. Oferta este tentantă, pentru că echipa belgiană pregătită de Laszlo Boloni joacă în Liga Campionilor. Este și impresar Tamaș își negociază singur transferul, după ce a renunțat la serviciile de impresariat ale fraților Becali. Fundașul le-a transmis recent celor de la Standard că miercurea viitoare este ziua limită a negocierilor. Până atunci, belgienii trebuie să-și definitiveze oferta. „Până miercuri, săptămâna viitoare, trebuie să vă hotărâți", le-a transmis căpitanul lui Dinamo, conștient că altfel trebuie să-și înregistreze contractul în Liga I. Belgienii au înțeles mesajul, motiv pentru care au și trimis un emisar la partida FC Porto - Dinamo (1-0), finalizând astfel dosarul ce va fi înmânat președintelui Dominique D'Onofrio.
"Hotărâți-vă!"

Clujul îl vrea pe Mareque!

Clujenii încearcă să-și blindeze flancul stâng al apărării, acolo unde Panin îl are concurent numai pe tânărul Vitinha. Potrivit unor surse credibile, șefii din Gruia sunt în discuții avansate cu Independiente pentru un împrumut pe un an al fundașului argentinian Lucas Mareque.
Clujul îl vrea pe Mareque!

Cristian Sanchez Prette** a fost împrumutat la Newell”s Old Boys

Mijlocașul cedat de CFR Cluj în iarnă la Estudiantes de La Plata, Cristian Sanchez Prette, va juca și în sezonul viitor în Argentina, dar nu la câștigătoarea Copei Libertadores. Vineri, CFR a ajuns la un acord cu Newell''s Old Boys pentru împrumutul pe un an al mijlocașului, gruparea din Rosario având și opțiune de cumpărare la finalul sezonului.
Cristian Sanchez Prette** a fost împrumutat la Newell''s Old Boys

Peskovic ratează duelul cu Unirea

Portarul transferat în această vară de CFR, slovacul Boris Peskovic, a efectuat vineri la București un RMN, după ce în Austria a suferit o ruptură musculară de 4 cm la mușchii intercostali.
Peskovic ratează duelul cu Unirea

„Nu mergem la Donețk să ne apărăm!** Trebuie să înscriem!”

Timișorenii privesc cu încredere spre "dubla" cu Șahtior din preliminariile Ligii Campionilor. Atacantul Gigel Bucur spune că bănățenii nu vor merge la Donețk cu gândul de a se apăra și speră ca el și colegii săi să-și surprindă adversarii. "Fotbalul se joacă pe goluri și trebuie să marcăm ca să ne calificăm. Nu știu dacă ar fi bun un 0-0 la ei, trebuie să mergem să înscriem, să jucăm ofensiv pentru că ei cu siguranță că ne vor ataca și vor încerca să ne dea goluri. Am intrat pe ultima sută de metri, mai sunt câteva zile și spăerăm ca la ora meciului să fim gata în proporție de 100%.
"Nu mergem la Donețk să ne apărăm!** Trebuie să înscriem!"

„Bonetti are nevoie de timp,** iar acționarii înțeleg asta!”

Deși Dinamo a pierdut meciul cu FC Porto, scor 0-1, Cornel Dinu este mulțumit de modul în care s-au prezentat "câinii" în ultima partidă amicală din această vară. Mister cere timp pentru Dario Bonetti și spune că italianul va reuși să câștige încrederea fanilor în cele din urmă. "Dinamo a avut momente bune de joc mai ales în repriza a doua. Un antrenor nou are nevoie de o perioadă de cunoaștere și de o perioadă în care să cunoască capacitățile jucătorilor pentru a face o echipă competitivă. Sunt convins că există înțelegere din partea acționarilor și cred că Dinamo își va reconstrui o echipă competitivă și în același timp va rămâne în pas cu ideea de performanță, cu ceea ce își doresc fanii. Important e să ajungem la o formulă de joc", a spus Cornel Dinu la gsptv.
"Bonetti are nevoie de timp,** iar acționarii înțeleg asta!"

Motherwell l-a transferat pe al patrulea portar** al lui Everton

Adversara Stelei din Europa League, echipa scoțiană Motherwell, a făcut un nou transfer. Astfel, portarul John Ruddy este noul jucător al lui Motherwell. Goalkeeperul în vârstă de 22 de ani a venit în campionatul scoțian de la echipa lui David Moyes, Everton. Din păcate pentru Ruddy, acesta a jucat doar un singur meci în prima divizie engleză, din 2005 fiind împrumutat la diferite echipe de liga a treia și a patra din Albion. Echipe precum Rushden&Diamonds, Walsall, Stockport sau Crew Alexandra sunt borne importante din cariera noului portar al lui Motherwell.
Motherwell l-a transferat pe al patrulea portar** al lui Everton

„Vreau să joc cu Urziceni!”

Deși Conceicao pare să gândească echipa pentru Supercupa de duminică fără căpitanul Cadu, fundașul portughez îl anunță pe tehnician că a ajuns la forma sa maximă și este pregătit să revină în centrul apărării clujene. "Căpitanul" Cadu este la un pas să-și piardă locul în unsprezecele lui Conceicao pentru supercupa cu Unirea Urziceni, după ce zilele trecute lusitanul de pe banca clujenilor nu-l vedea încă pregătit să joace.
"Vreau să joc cu Urziceni!"

Mara poate lua 3 trofee cu două echipe într-un sezon!

Mijlocașul CFR-ului, Bogdan Mara, e pe punctul să stabilească un record pentru Liga I.
Mara poate lua 3 trofee cu două echipe într-un sezon!

Jucătorii Rapidului vor să scape de Hizo!

Deși a fost reconfirmat în funcție imediat după finalul campionatului trecut, Viorel Hizo ar putea fi îndepărtat de la Rapid cu doar câteva zile înainte de startul campionatului. "Dulăul" a intrat în gura jucătorilor, iar ediția tipărită de sâmbătă a ProSport-ului prezintă motivele pentru care aceștia vor să scape de actualul antrenor.
Jucătorii Rapidului vor să scape de Hizo!

Pârlici: „Selecție pe ochi frumoși”

Antrenorul si managerul echipei Olimpic Campulung Muscel, Cristian Pârlici, continuă lupta cu federația de ciclism, în special cu secretarul general Vasile Selejean. "Sunt revoltat la culme, acest om continua sa-si bata joc de munca antrenorilor și de ciclisti. Cum sa obtinem performante internationale, daca selectia se face anapoda? La Festivalul Olimpic al Tineretului European, ce s-a desfasurat la Tampere, in Finlanda, Federatia a trimis doi sportivi, Valentin Plesa, de la Petrolul Ploiesti, si Adrian Anghel, de la Olimpia Bucuresti. Cum s-a facut selectia? Dupa performantele din acest an, ciclistul meu, Bogdan Mihai Vlad, i-a batut pe cei doi la Nationale, atat la contratimp individual, unde a devenit si campion, cat si la fond, unde s-a clasat pe locul 3, dar tot inaintea celor doi. In plus, a mai castigat si contratimpul individual la Cupa Federatiei. De ce nu l-a selectionat federația?", spune Pârlici.
Pârlici: „Selecție pe ochi frumoși"

Cavendish a câștigat a cincea sa etapă din Le Tour

Rutierul britanic Mark Cavendish a câștigat, vineri, etapa a XIX-a a Turului Franței, el obținând astfel al cincilea succes în această ediție a competiției franceze, informează AFP. Spaniolul Alberto Contador (Astana) și-a păstrat tricoul galben, al liderului clasamentului general, cu două zile înainte de încheierea competiției. Cavendish (Team Columbia - HTC)) i-a devansat, vineri, pe norvegianul Thor Hushovd, germanul Gerald Ciolek, belgianul Greg Van Avermaet și spaniolul Oscar Freire. El a câștigat, astfel, a cincea etapă în această ediție, după cele de la Brignoles, Grande-Motte, Issoudun și Saint-Fargeau, și a noua în cele două ediții la care a participat până acum. În clasamentul general continuă să conducă Alberto Contador, urmat de Andy Schleck (la 4 minute și 11 secunde) și de americanul Lance Armstrong (la 5 minute și 21 de secunde).
Cavendish a câștigat a cincea sa etapă din Le Tour

„Ne batem de la egal la egal** cu Șahtiorul!”

Au mai rămas doar cinci zile până la înfruntarea dintre Timișoara și Șahtior, iar bănățenii spun că sunt gata să realizeze marea surpriză. Gheorghe Chivorchian recunoaște că trupa de pe Bega și-ar fi dorit să evite o confruntare cu deținătoarea cupei UEFA, dar e convis că Gigel Bucur și colegii săi se vor bate până în ultima clipă pentru calificare. "Echipa se prezintă bine în aceste momente și ne dorim ca până la ora meciului cu Șahtior să ne prezentăm și mai bine. Ne va fi greu, dar nu imposibil. Neluțu Sabău a încercat să mai corecteze câteva lucruri și sper să reușească să o facă până la meciul de miercuri. Dacă ne vom califica mai departe vom mai aduce jucători. In caz contrar, nu. Mai urmărim câțiva jucători. În vizorul clubului sunt aproximativ 25 de fotbaliști din Europa. Ne-am fi dorit să evităm Șahtiorul, dar Timoșoara are jucători ce se pot bate de la egal la egal cu trupa din Donețk", a declarat Chiovrchian pentru Sport Total FM.
"Ne batem de la egal la egal** cu Șahtiorul!"

Goian spre Serie A?** „Ar fi o mare bucurie! L-aș da imediat!”

Dorin Goian rămâne unul dintre fotbaliști cei mai curtați de la Steaua. Astfel, fundașul a intrat, mai nou, în atenția celor de la Lazio Roma și ar putea întări defensiva acestora, anunță presa din "Cizmă". Italieni sunt pe cale să-i piardă pe Rozenthal și Cribari, doriți de Hamburg, respectiv Palermo, iar apărătorul român este cel urmărit să acopere golurile pe care le vor lăsa cei doi. Totuși, Gigi Becali spune că nu știe nimic de vreo ofertă pentru fundașul său, dar recunoaște că nici nu ar sta pe gânduri dacă ar fi pus în situația să renunțe la "Goe". "Eu îi dau drumul imediat lui Goian dacă există o ofertă pentru el. Eu nu știu nimic. Ar fi o mare bucurie, dar nu pot să cred că e ceva adevărat dacă eu nu știu nimic...", a declarat Gigi Becali pentru Sport.ro.
Goian spre Serie A?** "Ar fi o mare bucurie! L-aș da imediat!"

Becali: „Onicaș este cu trei clase peste Ovidiu Petre** și Lovin!”

Principalul finanțator al Stelei, George Becali, și-a reiterat din nou dorința de a închide peluzele stadionului, dacă suporterii nu vor înțelege să se comporte altfel. Europarlamentarul a declarat că nu vrea să riște excluderea clubului din cupele europene, astfel încât nu va risca și va recurge la măsura fără precedent de a închide tribune. Conform lui Becali, suporterii de la Peluza Sud nu vin la meci decât cu gândul de a-i face rău domniei sale. "Decât să fiu exclus din cupele europene, mai bine închid peluza Sud și apoi pe cealaltă... Ă‚ia de la Sud nu sunt interesați de soarta echipei. Ei vin la meci pentru că vor să se bată, nu pentru fotbal. Ei își spun 'hai să-i facem rău lui Becali!", a declarat Becali.
Becali: "Onicaș este cu trei clase peste Ovidiu Petre** și Lovin!"

Cardoso a dezertat

Fundașul sud-american a refuzat să intre în programul echipei la revenirea la Târgu Jiu și va fi sancționat.
Cardoso a dezertat

Bologna va fi cumpărată de un om de afaceri albanez

Proprietarii lui Bologna au hotărât să-și vândă acțiunile unui om de afaceri albanez, Rezart Taci, care are mai multe afeceri în industria petrolieră.
Bologna va fi cumpărată de un om de afaceri albanez

Hănescu a ratat calificarea în semifinale la Hamburg

Jucătorul român de tenis Victor Hănescu, cap de serie numărul 11, a ratat, vineri, calificarea în semifinalele turneului de la Hamburg, dotat cu premii în valoare totală de 1,15 milioane de euro, informează site-ul oficial al competiției. În sferturi, Hănescu a fost învins de al doilea favorit al turneului german, rusul Nikolay Davidenko, scor 6-3, 4-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat peste două ore și 15 minute. Pentru prezența în sferturi, Hănescu va primi 23.200 de euro și 90 de puncte ATP.
Hănescu a ratat calificarea în semifinale la Hamburg

„Schimbarea antrenorului și-a spus cuvântul** la Steaua!”

Fostul mijlocaș al Stelei care câștiga Cupa Campionilor Europeni în 1986, Mihail Majearu, a comentat evoluția echipei care a învins la Budapesta pe Ujpest. Majearu a mai declarat că se vede schimbarea antrenorului la echipă și i-a recomandat lui George Becali să aibă răbdare cu reconstrucția lotului, pentru că un astfel de proces nu se poate face peste noapte. Din punctul de vedere lui Majearu, tot provincia va fi la putere și în noul sezon.
"Schimbarea antrenorului și-a spus cuvântul** la Steaua!"

„Steaua a jucat mai bine în tur! Să aibă mare grijă cu Motherwell!”

Tudorel Stoica nu a fost impresionat de evoluția Stelei de la Budapesta și îi avertizează pe roș-albaștri că următorul tur preliminar va fi unul mult mai dificil. "Meciul din tur mi s-a părut mai bun decât cel de ieri. Partida de aseară a fost și mult mai încinsă, mai "încărcată". Poate a contat și alarma cu bombă. Sper să văd o altă față a Stelei la meciurile cu Motherwell pentru că aseară nu am văzut niciun șut pe poartă în prima repriză. Sper ca rezultatul din Scoția (n.r. 8-1 cu Flamurtari) să fie unul mincinos. Scoțienii sunt obișnuiți să joace din primul până în ultimul minut. În fotbal nu poți fi sigur de nimic până la finalul partidei. Dacă ești favorit nu poți considera că ai câștigat meciul, iar dacă pleci cu șansa a doua trebuie să speri până în ultima clipă. E prea devreme să vorbim despre schimbări în jocul Stelei. Nu am observat o mare schimbare, dar nu e momen
"Steaua a jucat mai bine în tur! Să aibă mare grijă cu Motherwell!"

Rapid a pus în vânzare abonamentele

Rapid a pus în vânzare pentru suporteri abonamentele valabile în turul ediției 2009/2010 a Ligii I. Începând de ieri, fanii alb-vișiniilor își pot achiziționa legitimațiile de intrare, într-una din următoarele variante: tribuna I - 250 lei, tribuna a II a - 150 lei și peluza a II a - 60 lei. Peluza I rămâne în continuare închisă. Toate abonamentele vor fie eliberate doar pe baza buletinului de identitate.
Rapid a pus în vânzare abonamentele