„A fost horror!”
26 Sept. 2009
Terasa din fața stadionului Dinamo a fost joi „câmpul de luptă" dintre ultrașii steliști și cei dinamoviști. Ieri se puteau vedea încă urmele încăierării.
Fotbalul din România a devenit, în scurt timp, un sport urât, cu tribune fără spectatori și cu mulți nervi, și asta din cauza unor suporteri care de cele mai multe ori sunt interesați doar de scandalurile din tribune sau din afara acestora, și nu de încurajarea echipelor favorite, după cum spune, dezamăgită, Nicole Kumral, femeia care este acționar majoritar la terasa „Red-Dogs", cea luată cu asalt de mai mulți suporteri steliști, după partida Dinamo-Zlatna.