Mihai Stoica despre golul lui Torje:** „După episodul Middlesbrough, nimic nu mă mai afectează!”

Mihai Stoica despre golul lui Torje:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Unirea va disputa în această seară o nouă dispută în
Liga I, contra nou-promovatei Astra Ploiești, oficialii campioanei
nu uită modul în care au pierdut derby-ul din etapa trecută, cu
Dinamo. Mihai Stoica este bântuit de golul marcat în prelungirile
partidei de Torje, dar este convins că elevii lui Dan Petrescu vor
strânge rândurile. Managerul general e călit cu episoade mult mai
triste și consideră că fotbaliștii vor avea un moral bun în
partidele următoare.

Ce-am simțit? Un deja-vu! Mi s-a mai întâmplat de două
ori. O dată cu Ștefan Grigorie, în ultima fază a meciului, și o
dată cu Denis Șerban, în meciul acela când Corpodean ne-a decimat,
eliminîndu-i pe Thereau și Nicoliță. Pentru un om care a trecut
prin experiența Middlesbrough, nimic nu mă mai poate afecta. La
golul lui Torje nu putem vorbi despre o greșeală a lui Arlauskis. A
fost o capodoperă a unui jucator care mie mi-a plăcut mereu, chiar
și atunci cînd a fost contestat.
„, a spus oficialul Unirii
pentru Fanatik.

Nu încă. E supărare mare, dar strângem rândurile și mergem
înainte. Acum, ca să fim corecți, să spunem că și noi am câștigat
cu multă șansă meciul cu Dinamo din returul campionatului trecut.
Iar acea victorie a noastră, pe final de sezon, a fost mult mai
importantă decât a lor de acum.Deocamdată sîntem la egalitate de
puncte cu Dinamo, am cam avut același program și mergem mai departe
umăr la umăr. De fapt, cu mai multe echipe

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…