Franța,** prima finalistă la CM din China
18 Dec. 2009
Echipa de handbal feminin a Franței s-a calificat vineri în finala Campionatului Mondial din China, după ce a învins în prima semifinală a zilei reprezentativa Spaniei, scor 27-23 (12-10). În poarta Spaniei a evoluat jucătoarea de origine română Mihaela Ciobanu, care la vârsta de 36 de ani va lupta pentru medalia de bronz la CM din China, după ce în 2008 a cucerit argintul cu reprezentativa iberică, la CE din Macedonia.
Cea de-a semifinală a competiției asiatice se va juca tot vineri, de la ora 15.15, între campioana olimpică Norvegia și campioana mondială Rusia. Învingătoarea va juca finala mare a CM din China, cu Franța, iar învinsa va lupta pentru medalia de bronz, cu Spania, ambele dispute fiind programate duminică.