Acasa » Alte Sporturi » Handbal » CM 2009 China » A ajuns la vorba lui Tadici

A ajuns la vorba lui Tadici

Radu Voina este perceput ca un om calm, care se exteriorizează foarte rar. Aseară însă a cedat, iar după prestația lamentabilă a echipei și-a criticat public, în premieră, elevele. Selecționerul României a susținut după meciul cu Germania că prestația tricolorelor a fost incalificabilă. „N-am văzut niciodată echipa României jucând fără nerv și atât de indolent", a fost una dintre reacțiile lui Radu Voina. El a admis că stilul de lucru pe care l-a impus la națională, să fie calm și să le vorbească frumos handbalistelor, nu a fost poate cel mai nimerit, deși a crezut că este calea cea mai bună. „Probabil că trebuie bici, urlete și așa mai departe. Eu consider că azi numai cu un asemenea comportament putem să trăim", a punctat selecționerul. „Am ieșit pe sub pământ" Voina a mai spus că acceptă și înfrângerile, dar nu de o asemenea manieră: „Nu există ușă pe care am ieșit de la acest Mondial. Cred că am ieșit pe sub pământ. Ce a făcut echipa cu Germania dă României o imagine tare urâtă". „Cuvintele sunt de prisos. Trageți voi concluziile, eu nu am cuvinte ce să spun", a conchis Narcisa Lecușanu.
A ajuns la vorba lui Tadici

Radu Voina este perceput ca un om calm, care se exteriorizează
foarte rar. Aseară însă a cedat, iar după prestația lamentabilă a
echipei și-a criticat public, în premieră, elevele.

Selecționerul României a susținut după meciul cu Germania că
prestația tricolorelor a fost incalificabilă. „N-am văzut niciodată
echipa României jucând fără nerv și atât de indolent”, a fost una
dintre reacțiile lui Radu Voina. El a admis că stilul de lucru pe
care l-a impus la națională, să fie calm și să le vorbească frumos
handbalistelor, nu a fost poate cel mai nimerit, deși a crezut că
este calea cea mai bună. „Probabil că trebuie bici, urlete și așa
mai departe. Eu consider că azi numai cu un asemenea comportament
putem să trăim”, a punctat selecționerul.

„Am ieșit pe sub
pământ”

Voina a mai spus că acceptă și înfrângerile, dar nu de o
asemenea manieră: „Nu există ușă pe care am ieșit de la acest
Mondial. Cred că am ieșit pe sub pământ. Ce a făcut echipa cu
Germania dă României o imagine tare urâtă”. „Cuvintele sunt de
prisos. Trageți voi concluziile, eu nu am cuvinte ce să spun”, a
conchis Narcisa Lecușanu.

38
de goluri din 52 de aruncări a reușit Ionela
Stanca, golgheterul României la acest CM