CELE MAI NOI ARTICOLE

„Petrescu are oferte foarte bune,** dar nu are de gând să ‘divorțeze'”

Unirea Urziceni se pregătește pentru returul cu Rangers, după ce i-a aruncat în beznă pe scoțieni. Cel mai bun jucător de la Urziceni, așa cum s-a descris "Bursucul", are oferte din cele mai tari campionate. Mihai Stoica a declarat că Petrescu are o treabă de terminat și că nu va "divorța" de ialomițeni!
"Petrescu are oferte foarte bune,** dar nu are de gând să 'divorțeze'"

VIDEO ȘOCANT ** O echipă de fotbal a fost executată de o grupare de gherilă!

Zece jucători ai amatorilor de la Los Maniceros, o echipă de la granița Columbiei cu Venezuela, au fost executați de gruparea marxistă ELN, motivul fiind, se pare, refuzul lor de a deveni membri ai organizației teroriste! Los Maniceros, denumirea echipei, vine de la principala ocupație a celor care o alcătuiau, aceea de vânzători de alune. Jucătorii fuseseră răpiți cu două săptămâni în urmă, chiar în timpul disputării unei partide, cadavrele lor fiind descoperite sâmbătă, în Venezuela. Toate victimele erau tinere, refuzul lor de a coopera cu luptătorii de gherilă aducându-le moartea.
VIDEO ȘOCANT ** O echipă de fotbal a fost executată de o grupare de gherilă!

„Mi-a fost teamă de Steaua!** Am adormit abia dimineața”

Mircea Bornescu a revenit pe teren chiar la un meci cu Steaua! Fostul portar al Craiovei spune că îi era dor de un derby cu cei din Ghencea. Bornescu a declarat că s-a temut de întâlnirea cu Dayro și că nu a putut dormi după meci!
"Mi-a fost teamă de Steaua!** Am adormit abia dimineața"

„Mă gândeam să-mi închei cariera la Craiova”** Vezi cum a negociat Copos cu Bornescu

Mircea Bornerscu a revenit în iarbă după mult timp de absență. Fostul portar al Craiovei spune că a mai avut o ofertă din Liga 1, dar că l-a convins pe Copos printr-un SMS.
"Mă gândeam să-mi închei cariera la Craiova"** Vezi cum a negociat Copos cu Bornescu

„Borcea e în pragul nebuniei!”

Mitică Dragomir le ia apărarea dinamoviștilor după ce Borcea și Turcu au acuzat arbitrajul de la meciul cu Bistrița. Șeful de la Ligă spune că Dinamo a pierdut titlul pe mâna arbitrilor și riscă să pățească același lucru. Dragomir îl plânge pe Borcea și spune că "spartanul-șef" este în pragul nebuniei!
"Borcea e în pragul nebuniei!"

Iancu s-a enervat: **”CFR este cocoloșită …câte ouă are Clujul?”

Fotbalul românesc a fost aseară aproape de o tragedie. O petardă aruncată din tribune la meciul CFR-Poli Timișoara i-a explodat în față lui Bonfim. Vestea bună e că jucătorul lui Ovidiu Sabău s-a ridicat și a continuat partida. După acest episod, cele două cluburi s-au acuzat reciproc. În timp ce clujenii afirmă că cei care au aruncat cu petarde erau timișoreni, cei de la Poli cer sancționarea clubului din Gruia pentru proasta organizare, plus scuze publice. Întrun dialog la gsptv, Marian Iancu i-a acuzate pe cei de la CFR că sunt "protejați" și scapă de fiecare dată nepedepsiți. Urmăriți mai jos dialogul dintre Marian Iancu și Iuliu Mureșan! Iancu: Oricine ar fi, din orice parte, fie că e fan al CFR-ului sau al Timișoarei, acesta trebuie să plătească pentru ce a făcut. A fost tentativă de crimă, vina o poartă clubul organizator, dar lucrurile nu pot să rămână așa." Mureșan: În principiu domnul Iancu are dreptate, doar că noi, ca organizatori, nu putem să facem controale corporale amănunțite la toți spectatorii. Au fost reținuți doi fani ai lui Poli, care aveau asupra lor materiale pirotehnice. Se încearcă identificarea suporterului care a aruncat, mâine vor fi probabil audiați de Jandarmerie și sper ca vinovatul să plătească." Iancu: Noi avem informații foarte clare că cei care au tras nu sunt fani ai Timișoarei. Știm cine sunt, ne-am informat, lăsăm clubul organizator să își facă datoria. Noi îi avem filmați, am fost extrem de prevăzători, știm până și cine a aruncat c
Iancu s-a enervat: **"CFR este cocoloșită ...câte ouă are Clujul?"

„Steliștii sunt răniți!** Vrem calificarea cu orice preț: în prelungiri, la penalty, vom vedea”

Gloria și-a încărcat bateriile cu încă un egal pe terenul granzilor, după remiza din Ghencea! Punctul obținut la Dinamo le dă forțe lui Sânmărtean și compania, care vor calificarea cu Steaua în Cupă. Halagian a declarat că țintește calificarea, indiferent când va veni ea!
"Steliștii sunt răniți!** Vrem calificarea cu orice preț: în prelungiri, la penalty, vom vedea"

VIDEO** Cele mai tari materiale de ieri!

www.prosport.ro îți oferă zilnic cele mai tari imagini din lumea întreagă. Fie că este vorba de rezumatele din Liga Campionilor sau Serie A, fie că îți oferim ratări incredibile, faze memorabile sau amuzante, ești conectat prin intermediul nostru la tot ce se întâmplă important în lumea sportului.
VIDEO** Cele mai tari materiale de ieri!

Fără concurență la șefia LPF:** „Nu s-a mai încris nimeni în cursă!”

Pe 16 noiembrie vor avea loc alegerile pentru șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, însă Mitică Dragomir nu are niciun pic de emoție. Unul dintre cei mai controversați oameni din fotbalul românesc, Dragomir spune că niciun candidat nu s-a mai înscris în cursa pentru fotoliul de președinte al LPF. "Nu am contracandidați la președinția Ligii Profesioniste de Fotbal. Cluburile pot propune, pentru că nu poate candida oricine. Prima condiție este să fii propus de unul dintre cluburile Ligii. În al doilea rând, trebuie să ai performanță în spate, că nu poate să vină oricine la conducerea Ligii, nu?", a declarat Dumitru Dragomir la Sport Total FM
Fără concurență la șefia LPF:** "Nu s-a mai încris nimeni în cursă!"

Turcu pune tunurile pe jucători:** „Sunt prea infatuați și indolenți”

Dinamo atacă pe toate fronturile! Nu pe teren, ci în declarații. După ce au acuzat arbitrajul de la meciul cu Bistrița, șefii din Ștefan cel Mare i-au luat la rost chiar pe proprii jucători. Vasile Turcu nu mai accepta umilințele și spune că Tamaș și ai lui sunt prea infatuați.
Turcu pune tunurile pe jucători:** "Sunt prea infatuați și indolenți"

„Nu sunt surprins!** Mă așteptam să facă cineva ce a făcut Cârțu”

Augustus Constantin, centralul partidei Pandurii Târgu Jiu - Unirea Urziceni, nu s-a declarat a fi surprins de gesturile tehnicianului Sorin Cârțu de a-i arăta mâinile "încătușate", aluzie la faptul că tatăl său, Gheorghe Constantin, e arestat în cazul "mită pentru arbitri". Arbitrul spune că era pregătit pentru un astfel de moment, de care era sigur că va veni într-un final. "Îl trimiteam în tribune pe Cârțu, dacă vedeam gesturile pe care le făcuse. Am văzut la televizor ce a făcut de fapt. Nu mai contează ce am simțit, el a fost primul om care mi-a făcut astfel de gesturi, dar mă așteptam să se
"Nu sunt surprins!** Mă așteptam să facă cineva ce a făcut Cârțu"

Dinamoviștii sunt „în formă”:** „Am auzit că jucătorii au fost prin cluburi în week-end!”

Actele de indisciplină continuă la Dinamo. Chiar dacă se părea jucătorii s-au mai liniștit, lucrurile sunt departe de așa ceva. Fotbaliștii dinamoviști continuă să piardă nopțile prin cluburi, indiferent de situația pe care o traversează echipa. Chiar Vasile Turcu o recunoaște. Ultima escapadă a dinamoviștilor a avut loc în wee-end, după spusele oficialului dinamovist. Încă nu se știe dacă aceștia au ales să petreacă înainte sau după egalul cu Gloria Bistrița. Turcu este decis să taie în carne vie. Acționarul echipei din Ștefan cel Mare spune că actele de indisciplină nu mai sunt tolerate, iar cei care încalcă regulamentul sunt trimiși la echipa a doua. "Nu trebuie să mai admitem acte de indisciplină și escapade nocturne din partea jucătorilor. Am primit câteva sesizări că unii jucători ai noștri au petrecut în acest weekend nopțile prin cluburi. Vom face o anchetă internă și, dacă se adeverește, vom lua măsuri și trebuie să îi excludem de acum, pentru a nu risca pe viitor să trebuiască să amputăm ceva. Am primit semnale de la unii suporteri dinamoviști care lucrează și ei la ziare, sunt paparazzi. Acum rămâne să vedem dacă este adevărat ce spun ei. Nu pot să spun despre ce jucători e vorba, până nu voi avea dovezi clare. Am cerut clar dovezi. Este vorba de jucători importanți, nu de rezerve. Vinovatul va fi propus la retrogradare în liga a doua, iar ne strangem mâna și la revedere. Nu ne interesează că vom pierde pe el anumiți bani care s-au plătit sau altceva. Vom lua măsu
Dinamoviștii sunt "în formă":** "Am auzit că jucătorii au fost prin cluburi în week-end!"

CAUZELE PRĂ‚BUȘIRII** Cel mai echilibrat campionat din lume atrage tot mai puțini spectatori!

Fotbalul din România pare să o fi luat razna. Fanii lansează rachete pe stadioane, spectacolul din teren lipsește cu desăvârșire și tot mai puțini spectatori vin la partidele din Liga I. Cu toate acestea, campionatul nostru este cel mai echilibrat din lume, între locul 1 și 8 înregistrându-se o diferență de doar 4 puncte. ProSportul de mâine analizează în detaliu toate cauzele care au dus la această stare anormală și prezintă motivele prezenței tot mai scăzute a fanilor. Un super material despre paradoxurile Ligii lui Mitică, numai în ProSportul de marți.
CAUZELE PRĂ‚BUȘIRII** Cel mai echilibrat campionat din lume atrage tot mai puțini spectatori!

„Nimeni n-a fost dezavantajat cum a fost Dinamo”** Gheorghe: „Dinamo va fi ajutată pe viitor”

Dinamo acuză arbitrajul după egalul cu Bistrița de acasă. Borcea spune că fotbaliștii lui Țălnar au fost cei mai "furați" până acum. Dinu Gheorghe contraataca și spune că Dinamo va fi ajutată în viitor!
"Nimeni n-a fost dezavantajat cum a fost Dinamo"** Gheorghe: "Dinamo va fi ajutată pe viitor"

„Meciul cu Rangers, din Ghencea, se va juca cu casa închisă!”

Meme Stoica, managerul Unirii Urziceni, spune că victoria surprinzătoare de la Glasgow, cu Rangers, va face ca fanii să vină în număr mare la returul de pe Ghencea. Oficialul ialomițenilor este convins că meciul se va juca cu tribunele pline. "Obiectivul nostru în Ligă este locul trei, iar cu un egal cu Rangers l-am avea asigurat. Ar fi o performanță uriașă pentru o echipă ca Unirea. Până și un rezultat de egalitate cu Glasgow ar fi o
"Meciul cu Rangers, din Ghencea, se va juca cu casa închisă!"

VIDEO **Show total pe Camp Nou! Barca s-a distrat cu Zaragoza!

Barcelona a răspuns prompt criticilor venite după cele două jocuri consecutive fără victorie(0-0 pe Mestalla, contra Valenciei și 1-2, pe Camp Nou, contra lui Rubin Kazan, în Ligă). 'Extratereștrii' lui Pep Guardiola s-au răzbunat cu vârf și îndesat în Primera pe Zaragoza, pe care au umilit-o cu 6-1. A fost seara lui Seydou Keita, care, deși nu este titular constant, înscrie pe bandă rulantă. Transferat de la Sevilla, unde reușise doar 4 goluri în 31 de meciuri, mijlocașul din Mali a punctat de 14 ori într-un an pentru gruparea blau-grana. Astăzi a înscris un hat-trick de senzație, care i-a făcut să pălească până și pe Ibrahimovic și Messi.
VIDEO **Show total pe Camp Nou! Barca s-a distrat cu Zaragoza!

Cârțu, suspendat șase etape** și amendat cu 6800 de lei!

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârțu, a fost suspendat șase etape de Comisia de Disciplină a LPF și a fost amendat cu suma de 6800 de lei, pentru gestul de la finalul meciului cu Unirea Urziceni "Cârțu nu a fost prezent. Ne-a trimis o adresă prin care ne spune că nu este vinovat, dar atât. Cum nu ești vinovat când faci semnele alea?", a declarat Ion Neagu La finalul meciului cu Unirea Urziceni, scor 0-0, Sorin Cârțu și-a încrucișat mâinile ca și cum ar fi avut cătușele la mâini, semn arătat arbitrului Augustus Constantin, cu trimitere la tatăl său, fiind nevoie de intervenția unor membri ai staff-ului echipei Pandurii pentru a-l îndepărta pe tehnician de pe teren. Comisia de Disciplină i-a mai suspendat câte o etapă și amendat cu câte 740 de lei pe jucătorii eliminați în runda XI: Pecnik (Poli Iași), Păcurar (Pandurii Târgu Jiu) și Traore (CFR Cluj). "Cazul clubului CFR de la meciul cu FC Timișoara, legat de acele incidente, cu petarda aruncată din tribună, l-am amânat pentru 4 noiembrie. Noi am primit o solicitare în acest sens de la cei de la Cluj, care ne-a spus că a fost totul prea din scurt ca să-și poată pregăti apărarea. Tot pentru 4 noiembrie am citat și observatorul, să ne spună părerea. Până atunci am solicitat celor două cluburi să ne spună modul de organizare al suporterilor pe stadion", a declarat Ion Neagu.
Cârțu, suspendat șase etape** și amendat cu 6800 de lei!

Stan:** „Romeo Stancu e cea mai mare păcăleală!”

Clubul Oțelul a fost nevoit să dea explicații la Ligă pentru situația lui Romeo Stancu, mijlocașul transferat în vara lui 2008, dar lăsat de fiecare dată în afara lotului. Stancu a fost anunțat la începutul campionatului că nu mai este nevoie de serviciile sale și că e liber să-și caute alt angajament, dar jucătorul a continuat să se antreneze în curtea Oțelului. Neplătit de luni bune, contractul său va fi reziliat la finele campionatului pe motiv de lipsă de meciuri. "I-am spus că e liber să-și găsească altă echipă. Am greșit când l-am transferat. El nu aleargă, ci țopăie! Este cea mai mare păcăleală din cariera mea, recunosc, dar veți mai auzi despre fotbalistul Stancu doar la trecut", a comentat Marius Stan.
Stan:** "Romeo Stancu e cea mai mare păcăleală!"

„Nu aș da victoriile din campionat pe primăvara Ligii!”

Urziceniul a văzut ce înseamnă să cobori cu picioarele pe pământ după meciurile din Ligă. Egalul de la Pandurii nu l-a mulțumit pe Dan Petrescu, care se teme că se îndepărtează de titlu. Antrenorul Unirii spune că vrea numai victorii și că așteaptă asta și de la returul cu Rangers!
"Nu aș da victoriile din campionat pe primăvara Ligii!"

„Tot ce contează pentru mine** e că am revenit la prima echipă”

Dayro Moreno e pe val după revenirea la prima echipă. După golul de la Iași, atacantul a marcat și în Ghencea, cu Rapid, dar trebuie să mai aștepte până la împăcarea cu fanii: golul său nu a fost aplaudat de nimeni. Dayro spune că cel mai important lucru e că a revenit la prima echipă.
"Tot ce contează pentru mine** e că am revenit la prima echipă"

„Și noi, și Craiova suntem două echipe rănite!** Sper să îi batem!”

Poli Iași a fost umilită în ultima etapă de Oțelul lui Dorinel Munteanu, însă Petre Grigoraș e convins că elevii săi își vor reveni după această înfrângere și se vor impune în Cupa României, în fața Universității Craiova. "Sper că jucătorii mei au înțeles ce le-am spus după înfrângerea de la Galați, nu așa cum au făcut-o înaintea acelui joc, când am avut impresia că am vorbit singur. Meciul din Cupă, cu Craiova, va fi între două echipe rănite, care au pierdut în campionat și care își doresc să meargă mai departe în Cupa României. Craiova are ca obiectiv cupele europene și poate ajunge acolo doar prin intermediul Cupei, pentru că în campionat au început mai slab. Chiar nu înțeleg de ce Craiova este așa jos în clasament, în condițiile în care au un lot foarte valoros. Oricum, eu îmi doresc foarte mult să ne calificăm mai departe", a spus Petre Grigoraș. Căpitanul formației ieșene, Cristian Munteanu, a precizat că își dorește să câștige meciul de Cupă, cu Universitatea Craiova, pentru a-i împăca pe suporteri după înfrângerea grea de la Galați: "Nici acum nu ne vine să credem că am pierdut cu 0-4 la Galați. Nu-mi pot explica cum am jucat așa slab. Sper că ne vom mobiliza altfel în partida cu Universitatea Craiova și îi vom împăca pe suporteri dacă ne calificăm mai departe. Să nu uităm că tradiția este de partea noastră în meciurile cu Craiova, care nu a mai câștigat la Iași de 25 de ani!".
"Și noi, și Craiova suntem două echipe rănite!** Sper să îi batem!"

‘Nu știu ce e cu Danșa, a arbitrat bine** până la faza din ultimul minut’

Șeful CCA, Vasile, Avram, a comentat evoluția centralului Ciprian Danșa, la meciul dintre Dinamo și Gloria Bistrița, terminat la egalitate, scor 1-1. Deși, în viziunea lui Avram, 'fluierașul' s-a descurcat onorabil, având în vedere gradul de dificultate scăzut, decizia din ultimul minut, de a nu acorda o lovitură de la unsprezece metri gazdelor, i-a stricat toată prestația. "Etapa care a trecut a fost și cu bune și cu rele. O etapă normală. Numai arbitrajul de la Dinamo - Gloria a ieșit în evidență într-un mod negativ. Nu știu ce s-a întâmplat cu Ciprian Danșa. Nu era un joc cu grad de dificulatate ridicat așa că i-a acordat încredere. În principiu, s-a descurcat bine, dar doar până la penalty-ul din ultimul minut", a spus Avram la telesport.
'Nu știu ce e cu Danșa, a arbitrat bine** până la faza din ultimul minut'

Sărbătoare în Giulești!** „Sunt mândru că nu am pierdut ultimele trei meciuri cu Steaua”

Rapid continuă seria fără înfrângere în Ghencea. Egalul cu Steaua a declanșat sărbătoarea în Giulești. Deși ambele echipe spun că ar fi meritat victoria, Hizo dezvăluie că a fost felicitat până și de Copos. Rapidiștii nu au mai pierdut de șapte ani pe Steaua.
Sărbătoare în Giulești!** "Sunt mândru că nu am pierdut ultimele trei meciuri cu Steaua"

Sub papuc!** Condițiile puse de soția lui Matthaus pentru ca acesta să accepte oferta din Argentina!

Tehnicianul german, Lothar Matthaus, a declarat că s-a înțeles în proporție de 80% cu oficialii grupării argentiniene Racing Club de Avellaneda pentru a prelua echipa din campionatul Argentinei, dar mai rămâne de rezolvat problema soției sale, Liliana, care nu vrea să-l însoțească pe german în America de Sud, "decât dacă va putea să lucreze ca model acolo", informează Marca, citată de Mediafax. "Contractul este finalizat în proporție de 80 la sută, dar mai sunt unele lucuri de lămurit. Trebuie să discut cu soția înainte să iau o decizie. Ea nu va veni acolo decât dacă va putea să lucreze ca manechin", a declarat Matthaus, pentru cotidianul Bild. Soția fostului campion mondial cu Germania, în 1990, fotomodelul de origine ucraineană, Liliana Chudinova, a menționat că vrea să continue munca pe care și-a ales-o. "Vreau să continuu să lucrez în profesia pe care mi-am ales-o. Ne-au făcut unele promisiuni, dar trebuie să fim siguri", a spus manechinul. Lothar și Liliana s-au cunoscut în 2007, iar în decembrie 2008 s-au căsătorit. În cariera sa de antrenor, Lothar Matthaus a pregătit formațiile Rapid Viena, Partizan Belgrad, Atletico Paranaense, Red Bull Salzburg, Maccabi Netanya și naționala Ungariei.
Sub papuc!** Condițiile puse de soția lui Matthaus pentru ca acesta să accepte oferta din Argentina!

Serie A, ca Liga lui Mitică?** Fabio Capello: „Ultrașii fac legea” VIDEO CARE E CEA MAI TARE TIFOSERIE?

Italienii au uitat drumul spre stadioane! Calificat deja la Mondiale cu naționala Angliei, Capello deplânge situația în care a ajuns Serie A. Capello dă vina pe fani și spune că în Italia ultrașii fac legea!
Serie A, ca Liga lui Mitică?** Fabio Capello: "Ultrașii fac legea" VIDEO CARE E CEA MAI TARE TIFOSERIE?

Lehmann, luat peste picior de un copil de mingi!

Lehmann a pățit-o la meciul lui VfB Stuttgart de la Hanovra. Dincolo de rezultatul final, 1-0 pentru adversarii șvabilor, neplăcut pentru fotbalist, portarul echipei lui Ciprian Marica a fost ironizat de "cel mai rău copil de mingi din Germania", scrie Bild. Când a ajuns acasă, Lehmann și-a îmbrățișat cei doi copii, Mats și Lasse, de 9, respectiv 13 ani, și le-a spus: "Dacă veți ajunge vreodată copii de mingi și veți proceda în felul în care am pățit-o eu, veți fi aspru pedepsiți!" Dar ce s-a întâmplat? Sâmbătă, în etapa a 10-a din Bundesliga, în timpul partidei Hannover 96 - VfB Stuttgart, Jens Lehmann l-a cunoscut pe Aron Schulz, un copil de 14 ani din orașul gazdelor care, pur și simplu, și-a bătut joc de veteranul din poarta oaspeților. În minutul 81, Stuttgart era condusă cu 1-0. Mingea părăsise suprafața de joc. Lehmann s-a grăbit să repună balonul în teren, dar copilul de mingi, în loc să-i arunce mingea în brațe goalkeeperului, a trimis "jucăria buclucașă" peste portarul de 1,90 m. Ce a spus puștiul? "Nu mi-am făcut decât datoria." Echipierul lui VfB nu a fost deloc de acord cu motivația minorului. "E tipic pentru cultura noastră - să păcălim", a spus Lehmann, imediat după meci. Duminică, frustrarea portarului a continuat. "Mă întreb dacă spectatorii de pe stadioanele de fotbal din Germania vor să vadă așa ceva. Hannover a câștigat zece minute numai prin faulturi simulate și prin astfel de acțiuni precum cea a puștiului. Nu-mi vine să cred că li se spune copiilor
Lehmann, luat peste picior de un copil de mingi!

VIDEO Robinho, peste Messi? **”Dacă Barca mă transferă, voi fi cel mai bun din lume!”

Barcelona se apropie de alegeri și Laporta trebuie să răspundă asaltului rivalilor de la Real pentru a pune mâna pe încă un mandat. Fabregas este prima țintă a catalanilor, mai ales că visul lui Cesc este să joace pe Nou Camp. Dacă 'tunarul' Fabregas este asul din mâna șefului Barcei, rivalul acestuia, Sandro Rosell, ar putea răspunde prin aducerea lui Robinho, și el foarte dorit în Catalunia. Posibilitatea unui transfer pe Camp Nou îl măgulește pe starul lui Manchester City, care este convins că această mutare îl va transforma în cel mai bun jucător al planetei.
VIDEO Robinho, peste Messi? **"Dacă Barca mă transferă, voi fi cel mai bun din lume!"

FOTO** Eleganță la fileu! Cele mai bune opt jucătoare de tenis se întâlnesc la Turneul Campioanelor

Cele mai bune opt jucătoare de tenis ale lumii se întâlnesc la Doha (Quatar) unde se dispută Turneul Campioanelor, cu premii în valoare de 4.55 milioane de dolari. Sportivele au fost împărțite în două grupe, albă și maro, primele clasate din fiecare grupă urmând a se califica în semifinale. Marea câștigatoare va încasa un cec în valoare de 1.55 milioane de dolari. La conferința de presă ce a prefațat turneul, jucătoarele au afișat ținute elegante (rochii de seară . doar Serena Williams a făcut notă discordantă) atrăgând blițurile fotoreporterilor prezenți la eveniment. Daneza Caroline Wozniaky, cea mai bună prietenă a Soranei Cîrstea, e considerată cea mai sexi jucătoare prezentă în Doha.
FOTO** Eleganță la fileu! Cele mai bune opt jucătoare de tenis se întâlnesc la Turneul Campioanelor

Doi suporteri timișoreni s-au ales cu dosare penale**

După ce meciul CFR Cluj - FC Timișoara a fost întrerupt două minute, pentru că o petardă a căzut lângă Eder Bonfim, fundaș al oaspeților, jandarmii clujeni au întocmit dosare penale pe numele a doi suporteri ai FC Timișoara. Din păcate, nu este vorba de cei responsabili de evenimentele din timpul meciului, ci de doi suporteri care aveau asupra lor obiecte pirotehnice la intrarea pe stadion, fiind prinși în timpul perchezițiilor corporale. Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca a transmis luni un comunicat de presă prin care anunța că au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale a celor doi suporteri bănățeni. "Sorin G. de 19 ani din
Doi suporteri timișoreni s-au ales cu dosare penale**

„Am plecat neînvinși din București**, dar nu e o surpriză!”

Florin Halagian, antrenorul celor de la Gloria Bistrița, a afirmat că nu consideră drept o mare surpriză rezultatul obținut de echipa sa în București, pe stadionul celor de la Dinamo și speră că va reuși să lege mai multe astfel de rezultate pentru ca Gloria să poată depăși situația dificilă pe care o traversează. Vis-a-vis de cea mai fierbinte fază a meciului, faultul lui Mădălin Ciucă asupra lui Andrei Cristea, din minutele de prelungiri, Halagian a spus că a fost o fază normală de joc și arbitrul poartă întreaga responsabilitate pentru decizia luată.
"Am plecat neînvinși din București**, dar nu e o surpriză!"

VIDEO ** Gol senzațional de la 80 de metri!

Gol senzațional marcat în Statele Unite ale Americii. Ryan Rosenbaum, fundașul echipei Universității Metodiste din Texas, a reușit să înscrie de la nu mai puțin de 80 de metri. Nimic nu anunța faza din minutul 63. Cei de la Tulsa se pregăteau de un atac pozițional, însă au pasat la adversar și Rosenbaum nu i-a iertat. Fundașul a observat că portarul este ieșit și a făcut 2-1 pentru echipa sa cu un șut din propria jumătate. Scorul final a fost 3-2 pentru Universitatea Metodiste.
VIDEO ** Gol senzațional de la 80 de metri!

„Gazul joacă bine acasă**, dar noi trebuie să ajungem în finala Cupei”

Marius Lăcătuș, antrenorul echipei FC Vaslui, a vorbit despre meciul echipei sale, din optimile de finală ale Cupei României, contra lui Gaz Metan Mediaș. Tehnicianul spune că obiectivul pe care îl are este calificarea în finala Cupei, pentru a obține mai ușor calificarea în Liga Europa. "Gaz Metan joacă bine pe teren propriu, acolo unde nu mulți au reușit să plece acasă cu puncte. Vom avea în față o echipă incomodă și vom trata meciul cu cea mai mare seriozitate. Venim după un rezultat bun la Craiova, chiar dacă în repriza a doua ne-am cam pierdut concentrarea. Sper să nu mai avem această problemă și la Mediaș. Trebuie să ajungem în finala Cupei, e cel mai scurt drum pentru participarea în cupele europene", a spus Lăcătuș.
"Gazul joacă bine acasă**, dar noi trebuie să ajungem în finala Cupei"

Moment istoric în PCH** După 6 ani, peluzele Nord și Sud se reunesc!

Momentele dificile prin care trece echipa, atât din punct de vedere al rezultatelor cât și în ceea ce privește instabilitatea de la nivelul băncii tehnice i-au făcut pe suporterii dinamoviști să se unească din nou în Peluza "Cătălin Hîldan". Fanii "Câinilor" din Peluza Sud au emis un comunicat, postat pe site-ul www.romanianultras.net, prin care anunță că după șase ani vor reveni în Peluza Nord, locație pe care au părăsit-o în 2003. Decizia a fost luată după partida Dinamo - Unirea Urziceni, scr 2-1, meci disputat în etapa a șaptea a Ligii I, când unul dintre fondatorii Peluzei Sud a încercat să distrugă ceea s-a construit în cei șase ani.
Moment istoric în PCH** După 6 ani, peluzele Nord și Sud se reunesc!

VIDEO** Ratarea anului în fotbalul mondial! Cum ‘reușește să evite’ golul un adversar de-al Timișoarei

Ratare incredibilă în fotbalul croat. Ilija Sivonjici a reușit o 'performanță' care l-ar face invidios până și pe Ianis Zicu. Fotbalistul lui Dinamo Zagreb a ratat de pe linia porții, în partida de campionat, cu Cibaljia. Condusă din minutul 31 de formația din Vinkovci, adversara Timișoarei din Europa League avea ocazia să revină în meci, dacă atacantul nu ar fi ratat incredibil. Până la urmă, formația din capitala Croației a reușit să egaleze din penalty, prin Morales, dar nu s-a putut impune, deși în final a avut avantaj numeric pe gazon. 7 goluri în 19 partide a reușit Ilija Sivonjici pentru Dinamo Zagreb
VIDEO** Ratarea anului în fotbalul mondial! Cum 'reușește să evite' golul un adversar de-al Timișoarei

VIDEO! Rădoi, Stăpânul inelelor:** Gata să se arunce în vulcan pentru Al Hilal!

Mirel Rădoi este un adevărat stăpân al inelelor la Al Hilal. După debutul ca în filme pe teren, fostul căpitan al Stelei își face ucenicia și într-un film pe bune!
VIDEO! Rădoi, Stăpânul inelelor:** Gata să se arunce în vulcan pentru Al Hilal!

„Florin Marin a găsit soluția pentru ieșirea din criză:** Demisia!”

După meciul Ceahlăul - Unirea Alba iulia, scor 1-1, tehnicianul Florin Marin și-a prezentat demisia. Președintele de onoare al nemțenilor, Gheorghe Ștefan, a spus la Sport Total FM că nu știe exact care este situația lui "Flocea", dar că demisia antrenorului va fi analizată de Consiliul de Administrație al clubului. "Ca să fiu sincer, eu sunt în mașină, pe drum. Am avut o discuție de dimineață cu președintele Consiliului de Administratie și mi-a zis că ar fi o asemenea posibilitate. Ea există, o vom lua în calcul în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație care va avea loc luni și vom vedea. Declarația lui Mesteceneanu e corectă. Nu știam exact care e situația, știam că e doar probabil o asemenea situație, să rămânem fără conducere tehnică. Decizia e ca, dacă se întâmplă, să se reunească luni Consiliul de Administrație care să ia o măsură. De cauze trebuie întrebați cei care au demisionat. Eu am avut o discuție cu Florin Marin aseară (n.r. sâmbătă seara), după meci și le-am zis să găsească o cale de a ieși din criză. Ei au găsit: să își dea demisia", a spus "Pinalti". Făcând referire la faptul că nemțenilor li s-a refuzat un penalty în meciul cu Alba iulia, Ștefan consideră că și retrogradarea Ceahlăului de acum doi ani a fost influențată de arbitraj. "Ceahlăul a fost mereu frustrată de arbitraje. Mai ales de când a venit domnul Avram la Comisie. La meciul cu Alba Iulia am avut un penalty clar, toată lumea a văzut că e penalty din avion, fără niciun fel de proble
"Florin Marin a găsit soluția pentru ieșirea din criză:** Demisia!"

Don „The Dragon” Wilson, prezent la deschiderea Campionatului Mondial de Kempo, la Sala Polivalentă

Federația Română de Kempo organizează, în perioada 26-31 octombrie, la Sala Polivalentă din București, Campionatul Mondial de Kempo la care vor participa 415 sportivi din 40 de țări. Acest eveniment organizat de FRKempo se desfășoară sub egida federației internaționale de specialitate și cu sprijnul Ministerului Tineretului și Sportului. Participanții la această competiție își vor disputa supremația în acest sport de luptă provenit de artele marțiale în cadrul a zece probe: Kata, Kata cu arme, Self Defense, Self Defense cu arme, Gladiator, Semi Contact, Full
Don "The Dragon" Wilson, prezent la deschiderea Campionatului Mondial de Kempo, la Sala Polivalentă

„Vrem nouă puncte până la finalul turului!”

Președintele Consiliului de Administrație al clubului Unirea Alba Iulia, Marian Sarmeș, a declarat, luni, că echipa antrenată de Adrian Falub mai are nevoie de nouă puncte în următoarele șase etape pentru a fi în grafic la finalul turului de campionat. "Sunt sigur că dacă jucătorii vor evolua la fel cum au făcut-o cu alte formații valoroase ale Ligii 1, FC Timișoara respectiv FC Vaslui, pot pune mari probleme celor de la CFR Cluj. Am mai spus-o și o repet, cu 17 poate 18 puncte la finalul turului se poate spune că am fi în grafic, deci am mai avea nevoie de nouă puncte în ultimele șase etape ale primei părți a campionatului. Sunt greu de obținut, în condițiile în care mai avem de jucat cu CFR Cluj, Oțelul Galați și Gaz Metan Mediaș acasă respectiv cu Steaua, D
"Vrem nouă puncte până la finalul turului!"

Quique Sanchez Flores, instalat oficial la Atletico Madrid!

Antrenorul Quique Sanchez Flores a fost prezentat oficial astăzi ca antrenor principal al formației spaniole Atletico Madrid, informează AFP. Deși echipa trece printr-o perioadă extrem de slabă, ocupând în acest moment poziția a 17-a în Primera Division, noul antrenor a declarat că își dorește să aducă echipa madrilenă pe un loc care să-i permită participarea în champions League și în sezonul viitor.
Quique Sanchez Flores, instalat oficial la Atletico Madrid!

Timișoara și Steaua au căzut de acord:** Vor brigadă străină!

Cluburile FC Timișoara și Steaua au înaintat către Comisia Centrală a Arbitrilor o cerere prin care solicită o brigadă străină la partida din etapa a 12-a. au declarat pentru NewsIn, citat de Sport.ro, surse din cadrul CCA. CCA a contactat mai multe federații din străinătate printre care federația italiană, federația spanioală sau forul din Germania, însă un răspuns exact va fi dat în zilele următoare.
Timișoara și Steaua au căzut de acord:** Vor brigadă străină!