„Nu voi lăsa niciodată Dinamo la greu!** Să fim uniți și să ne sacrificăm pentru culori”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Niculae nu vrea să părăsească la greu ‘corabia din Ștefan
cel Mare’. Chiar dacă mai multe echipe din Vest sunt interesate de
serviciile sale, iar salariul oferit este unul tentant, atacantul
promite că va rămâne în curtea alb-roșilor pentru a repara ce s-a
stricat în tur.

Eu sunt crescut în Ștefan cel Mare, sunt un dinamovist
adevărat. Nu sunt cuvinte mari, așa m-am format în timp! Să mă
antrenez astăzi mai mult decât m-am pregătit ieri, să fac
performanță, să adun trofee, să mă sacrific pentru echipa mea, cum
se spune. Întotdeauna am preferat să spun lucrurilor pe nume!
Suporterii și opinia publică din România trebuie să știe că nu voi
lăsa niciodată Dinamo într-un moment dificil, mai ales acum, când
ne aflăm pe locul 8 în Liga I
.”, a spus vârful pentru
site-ul oficial al ‘câinilor’

Fotbalul românesc traversează poate cel mai delicat moment din
punct de vedere financiar de după Revoluție; Comitetul Executiv al
FRF a decis că jucătorilor le pot fi micșorate unilateral
contractele, dar ‘Săgeată’ spune că mai important decât aspectul
financiar este locul pe care echipa îl ocupă în clasament:
Toate cluburile trec printr-o perioadă delicată. Banii nu
reprezintă totul în viață! Chiar dacă sunt în vacanță, mă gândesc
în fiecare zi că locul pe care îl ocupăm în clasament nu este pe
măsura așteptărilor tutoror dinamoviștilor. Nu cred că trebuie să
ne gândim numai la bani!

„Nu e vorba de lipsă de
valoare”

Atacantul este conștient de greșelile
pe ceare trupa din Ștefan cel Mare le-a comis în acest tur, dar
garantează că acestea au survenit pe fondul lipsei de concentrare
și a arbitrajelor părtinitoare, nicidecum a lipsei de valoare.
Dinamo a învins în mai toate ‘derby-urile’, însă a pierdut nepermis
de multe puncte cu formațiile slab cotate.

E momentul să fim uniți, să acceptăm greșelile pe care
le-am făcut în acest tur de campionat și să facem tot ce depinde de
noi, în retur, pentru a reveni în fruntea clasamentului. Am făcut
multe greșeli în acest tur. Priviți clasamentul! Am învins cele
trei echipe aflate pe podium, la egalitate de puncte, CFR Cluj,
Unirea Urziceni și Steaua, și suntem pe locul 8! Nu e normal. Nu
poate fi vorba de lipsă de valoare când câștigi împotriva echipelor
de pe podium. Am pierdut prea multe puncte împotriva echipelor
mici, cum se spune. Probleme de atitudine, greșeli de arbitraj,
ratări incredibile. Din punctul meu de vedere, lupta pentru titlu
nu este încheiată. Suntem calificați și în semifinalele Cupei
României. Ne putem îndeplini obiectivele, dar trebuie să muncim mai
mult, să ne sacrificăm pentru Dinamo!
„, a conchis
Niculae.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…