CELE MAI NOI ARTICOLE

INCREDIBIL! **CSM Cetate Deva a pierdut meciul cu Roman pentru că n-a avut ambulanță la meci!

Echipa de handbal feminin CSM Cetate Deva a pierdut meciul de sâmbătă, din cadrul etapei a X-a, cu HCM Roman, din cauză că nu a asigurat prezența în timp util a unei ambulanțe corespunzător utilate. Meciul trebuia să înceapă la ora 18.00, fiind programat a se disputa la Sânnicolau Mare, din cauză că sala din Deva este în reparații. "Conform regulamentului, la ora începerii meciului, este obligatorie prezența unei ambulanțe echipate corespunzător, ceea ce nu s-a întâmplat. S-a așteptat timpul prevăzut de regulament, adică 10 minute, după care arbitrii au încheiat meciul, consemnând în raportul de joc motivul. Rezultatul de 10-0 va fi omologat de federație", a declarat, pentru MEDIAFAX, Valter Dancescu, președintele Comisiei Centrale de Arbitri. Meciul dintre CSM Cetate Deva și HCM Roman conta pentru etapa a X-a a Ligii Naționale feminine. Sursa: MEDIAFAX
INCREDIBIL! **CSM Cetate Deva a pierdut meciul cu Roman pentru că n-a avut ambulanță la meci!

„Ce-și dorește Borcea de ziua lui?** Liga Campionilor!”

Cristi Borcea a adunat toată Liga lui Mitică la Poiana Brașov pentru petrecerea de 40 de ani. Victor Becali nu lipsește de la petrecerea pentru care șeful dinamovist va cheltui 100 de mii de euro. Impresarul nu uită de visul șefului din Ștefan cel Mare și spune că Liga Campionilor rămâne dorința lui cea mai mare.
"Ce-și dorește Borcea de ziua lui?** Liga Campionilor!"

„Bărcăuan era foarte bun pentru Dinamo! **Îmi pare rău că n-a venit!”

Cosmin Bărcăuan a fost foarte aproape de o revenire în Ștefan cel Mare, însă fundașul nu s-a înțeles cu șefii dinamoviști și a ales să dea curs unei alte oferte. Gigi Nețoiu este însă de părere că Dinamo avea nevoie de serviciile lui Bărcăuan, mai ales că defensiva a fost slăbită odată cu plecarea lui Tamaș. "Bărcăuan era bun la Dinamo, îmi pare rău că n-a venit. Mie mi-a fost rău zilele acestea, era un fotbalist foare bun pentru Dinamo. Mai ales că echipa nu este pe un loc care face cinste", a spus Nețoiu pentru ProSport.
"Bărcăuan era foarte bun pentru Dinamo! **Îmi pare rău că n-a venit!"

Boloni ar putea rămâne fără Jovanovic!** Sârbul este dorit de Liverpool și AC Milan!

Internaționalul sârb de la Standard Lige, Milan Jovanovic, se află cu ciguranță înaintea ultimului retur la campioana Belgiei. Mai multe cluburi de top din Europa au făcut din el un obiectiv de mercato. Chiar faimoasa grupare italiană care are numele la fel cu prenumele jucătorului nu a făcut un secret din faptul că îl dorește pe San Siro. Numai că italienii gândesc mutarea pentru viitorul campionat, în timp ce englezii de la FC Liverpool sunt foarte presați de timp și de criza de rezultate prin care trec și sunt dispuși să ofere 8 milioane de euro pentru un transfer imediat, cu trei mai mult decât oferta rossoneră de la vară. Rămâne de văzut dacă Standard va accepta despărțirea de cel care tocmai a fost desemnat drept cel mai bun fotbalist din Jupiler League în 2009, mai ales că elevii lui Loți Boloni trebuie să tragă tare pentru a reuși să intre în play-off-ul
Boloni ar putea rămâne fără Jovanovic!** Sârbul este dorit de Liverpool și AC Milan!

Cum pot ajunge dinamoviștii în Liga Campionilor!

Ioan Andone s-a înțeles astăzi cu ȚSKA Sofia, iar mâine dimineață va pleca spre capitala Bulgariei pentru a semna un contract cu gruparea aflată în acest moment pe locul doi în campionatul intern. "Fălcosul" s-a aflat în tratative avansate pentru preluarea postului de "principal" la Dinamo, însă oferta de ultim moment a celor de la ȚSKA l-a "deturnat", decizia sa de a refuza oferta din "Ștefan cel Mare" fiindu-i ușurată și de faptul că nici Gigi Nețoiu, omul care milita pentru aducerea lui Ando, nu va mai fi cooptat în rândul acționarilor grupării "roș-albe". "Ando vine dacă vin eu, eu vin dacă vine Ando!", spunea "Comandantul", într-un interviu publicat în ProSport. Petre și Pancu îl așteaptă cu brațele deschise Vestea că Ioan Andone s-a înțeles cu ȚSKA a fost primită cu entuziasm de către Florentin Petre și Daniel Pancu, cei doi jucători români care au semnat cu formația de la Sud de Dunăre, în urmă cu câteva zile. Petre e convins că acum a venit în sfârșit momentul să-și împlinească visul din perioada în care evolua la Dinamo și i-a transmis deja un mesaj tehnicianului alături de care a câștigat titlul în România. ȚSKA e pe doi în Bulgaria după 15 etape, la doar patru puncte de liderul Levski, iar "Piticul" e convins că la toamnă va juca în grupele celei mai tari competiții inter-cluburi.
Cum pot ajunge dinamoviștii în Liga Campionilor!

„Să nu fim bolnăvicioși!** Dacă Sandu venea gratis la Cluj, probabil că nu-l primeam”

Iuliu Mureșan spune că nu este prieten cu Mircea Sandu și că CFR nu are de ce să fie supectată că va fi favorizată, după ce șeful de la FRF și-a lansat candidatura la Cluj. "Eu l-am propus și pe Dragomir la Federație, nu numai pe Sandu", spune președintele CFR-ului!
"Să nu fim bolnăvicioși!** Dacă Sandu venea gratis la Cluj, probabil că nu-l primeam"

FOTO** A patra remiză pentru Liverpool! Fanii i-au pregătit foaia de demisie lui Benitez

Liverpool are cu siguranță unii dintre cei mai frumoși fani! A patra remiză a "cormoranilor" în acest sezon a pus, însă, capac răbdării fanilor. Golul lui Huth din ultimul minut i-a aruncat pe suporteri în pragul disperării: nu-l mai vor pe Benitez! Fanii i-au pregătit deja biletele de avion!
FOTO** A patra remiză pentru Liverpool! Fanii i-au pregătit foaia de demisie lui Benitez

Amariei a ratat calificarea în grupele principale ale Ligii!

Liderul campionatului danez de handbal feminin FCK Handbold, la care joacă și handbalista Carmen Amariei a ratat sâmbătă calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor.
Amariei a ratat calificarea în grupele principale ale Ligii!

„Stejarii” rămân pe locul 3 în Challenge Cup

Selecționata "Stejarii București" rămâne în continuare pe locul trei în Grupa A a celei de-a doua competiții europene intercuburi ca valoare din Europa, Challenge Cup. Astăzi, în al doilea meci al grupei, Parma a pierdut pe teren propriu, în fața celor de la Leeds Carnegie, cu 38-16 (17-9) .
"Stejarii" rămân pe locul 3 în Challenge Cup

UPDATE: **Jandarmeria nu mai păzește hotelul închiriat de Borcea!

UPDATE: În urma numeroaselor articolelor apărute în presă, Cristi Borcea le-a dat ordin jandarmilor să plece. Astfel, accesul pe strada pe care se află Hotelul Aurelius este din nou liber, iar locația mai este păzită doar de un echipaj de poliție
UPDATE: **Jandarmeria nu mai păzește hotelul închiriat de Borcea!

„Andone va semna mâine** pentru un an și jumătate cu ȚSKA!”

Refuzați de Pițurcă și Hagi, bulgarii de la ȚSKA Sofia s-au orientat rapid și l-au convins pe Andone. Ioan Becali spune că cei de la Dinamo nu l-au ofertat serios pe "Fălcos". Fostul impresar a dezvăluit că Andone va semna un contract pe un an și jumătate și va avea ca obiectiv clar câștigarea campionatului!
"Andone va semna mâine** pentru un an și jumătate cu ȚSKA!"

Badea îl contrazice pe Kone:** „Are salariul la zi! Trebuia să se prezinte la reunirea echipei!”

Djakaridja Kone nu s-a prezentat la reunirea dinamoviștilor motivând că este în grevă pentru că nu și-a primit salariul. Nicolae Badea, președintele CA Dinamo, susține însă contrariul. Oficialul echipei din Ștefan cel Mare spune că mijlocașul este cu salariul la zi și era obligat să se întoarcă în România. Pentru acest gest, Kone va fi trimis să joace pentru Dinamo II. "Contractul domnului Djakaridja Kone este plătit până în luna decembrie. În contractul dintre club și jucători scrie clar că salariilor pentru luna în curs se plătesc în luna următoare. Kone are salariul plătit la zi. Nu știu de ce s-a trezit el, care nu s-a prezentat la reunirea echipei, să facă asemenea declarații", a spus Nicolae Badea pentru ProSport.
Badea îl contrazice pe Kone:** "Are salariul la zi! Trebuia să se prezinte la reunirea echipei!"

„Nimeni din Columbia nu-și permite să dea o sumă așa mare pentru Dayro”** Merge la Poli?

Dayro Moreno nu mai vrea la Steaua. Columbianul se roagă de cei din Ghencea să îl lase acasă, în Columbia. Dorit de Brașov și Once Caldas, Dayro ar putea ajunge însă la Timișoara. Iancu e gata să dea 450 de mii pentru atacant, iar Becali este de acord. Dayro e așteptat în România pentru pefectarea înțelegerii.
"Nimeni din Columbia nu-și permite să dea o sumă așa mare pentru Dayro"** Merge la Poli?

„Andone a fost de acord** cu oferta celor de la ȚSKA Sofia!”

Daniel Stanciu, agent FIFA, a confirmat interesul celor de la ȚSKA Sofia pentru tehnicianul român Ioan Andone, afirmând că "Fălcosul" a fost de acord cu oferta înaintată de clubul bulgar și urmează să meargă alături de Giovanni Becali pentru a parafa contractul. "Este adevărată oferta celor de la TSKA Sofia. În principiu Andone a acceptat oferta și urmează să meargă alături de Giovani Becali pentru a semna. Vrea să vadă condițiile de acolo. Andone a acceptat salariul propus de TSKA", a declarat Daniel Stanciu pentru sport.ro
"Andone a fost de acord** cu oferta celor de la ȚSKA Sofia!"

Bayern Munchen va plăti despăgubiri de 1.000 de euro unei poete! **Vezi de ce!

Cu această ocazie, președintele grupării Bayern Munchen a citit un poem intitulat: "Mulțumesc Franz". Textul a fost luat de oficial de pe site-ul Annettei Pfeiffer-Klarle, care solicită între 20 și 100 de euro pentru poeziile personalizate.
Bayern Munchen va plăti despăgubiri de 1.000 de euro unei poete! **Vezi de ce!

Arsenal l-a luat pe Galindo, noua perlă a fotbalului bolivian**! Vezi ce poate!

Gruparea Arsenal Londra a anunțat, sâmbătă, că l-a achiziționat pe fotbalistul bolivian Samuel Galindo, în vârstă de 17 ani, și că intenționează să îl împrumute deocamdată pe jucător la altă echipă. "Vrem să îl împrumutăm. Avem mai multe variante în acest sens. Galindo are o tehnică bună, este inteligent, are 1,87 metri înălțime și are multă energie. Are o bună viziune a jocului, ceea ce apreciem aici", a declarat tehnicianul Arsene Wenger. Galindo a jucat ultima dată la echipa Real America.
Arsenal l-a luat pe Galindo, noua perlă a fotbalului bolivian**! Vezi ce poate!

N’Doye, căutat de salvamontist**

N'Doye s-a pierdut în timpul alergărilor și timp de o oră nimeni nu a știut nimic de el Primul antrenament al dinamoviștilor la Poiana Brașov a adus și primul eveniment mai puțin plăcut pentru delegația „câinilor". În momentul în care se pregăteau să plece spre hotel, antrenorii au observat că Ousmane N'Doye nu este în autocar. „A terminat mai greu", a fost prima impresie, însă după zece minute aceasta s-a transformat în îngrijorare. Autocarul a coborât fără senegalez, iar pe munte au rămas doi oameni din staff-ul tehnic pentru a-l căuta, asta după ce s-a sunat la hotel pentru a vedea dacă mijlocașul nu a luat-o de unul singur spre locul în care sunt cazați „câinii". „Aici nu e", astfel că preparatorul fizic și colegul său au plecat pe traseul pe care au alergat elevii lui Țălnar. A venit și Constantin Dănilescu și după mai bine de jumătate de oră, directorul sportiv i-a anunțat și pe cei de la Salvamont. La aproximativ o oră de la dispariția fotbalistului de culoare, un salvamontist pe un ATV a plecat la rândul lui în căutarea jucătorului.
N'Doye, căutat de salvamontist**

Silviu Lung jr, aproape de Cipru?

Mark Wotte are de tras ca să scoată Craiova din criză. Cu Florin Costea pe lista mai multor cluburi din Europa, Universitatea este la un pas să îl piarda și pe Silviu Lung jr. Portarul are o hârtie din partea clubului prin care poate pleca. Silviu Lung ar putea fi coleg în Cipru cu fostul dinamovist, Adi Mihalcea.
Silviu Lung jr, aproape de Cipru?

Andrei Penescu:** „Ionuț Badea trebuie să plătească 200.000 € pentru că a plecat!”

Președintele FC Argeș, Andrei Penescu, a declarat, sâmbătă că fostul antrenor al echipei piteștene, Ionuț Badea, trebuie să plătească suma 200.000 de euro, aceasta fiind stipulată în contract. "Ionuț Badea mai avea contract cu FC Argeș încă doi ani și jumătate. Una dintre clauzele prevede că, în cazul în care va pleca, trebuie să plătească 200.000 de euro. Ionuț Badea a luat contractul acasă, l-a studiat și ne-a spus că vom primi banii. Deocamdată n-am i-am primit, dar noi îi așteptăm. În cazul în care nu va achita suma prevăzută în contract, vom sesiza forurile competente pentru a ni se face dreptate", a declarat Penescu pentru Mediafax. Andrei Penescu a precizat că decizia luată de Badea este o trădare. "Plecarea lui Ionuț Badea este o pierdere. Din păcate, m-a dezamăgit caracterul de care a dat dovadă. El nu trebuie să uite că tatăl meu (n.r. - Cornel Penescu) a avut mare încredere în el și l-a numit antrenor principal atunci când nimeni nu avea încredere în el, iar, acum, când ne este greu, ne-a trădat", a menționat finanțatorul grupării piteștene. Tehnicianul Ionuț Badea a plecat de la FC Argeș în luna decembrie, pentru a prelua echipa Internațional Curtea de Argeș.
Andrei Penescu:** "Ionuț Badea trebuie să plătească 200.000 € pentru că a plecat!"

Unirea, egală cu Sănătatea** Falub: „Antrenament util”

Elevii lui Adrian Falub au remizat, scor 1-1, golurile fiind marcate de juniorul albaiulian S. Mureșan (16), respectiv Kiss (41)
Unirea, egală cu Sănătatea** Falub: "Antrenament util"

World Of WarCraft debuteaza la IEM

Turneul de World Of WarCraft cotat cu premii de 15.000 $ a inceput astazi la ora 13:00. Cele mai buni jucatori ai Europei, s-au reunit la Koln pentru a isi demonstra calitatile de invingatori. SK Gaming, iNNerFire, x6tence si Team Dignitas sunt doar cateva dintre numele mari ale scenei de Wow, care si-au dat intalnire in orasul gamingului. Cele mai interesante meciuri ale competitiei pot fi urmarite live prin intermediul ESL TV.
World Of WarCraft debuteaza la IEM

VIDEO** I-a semnat sentința lui Rafa? Huth egalează Liverpool în ultimul minut

Rafa Benitez nu vrea să audă de despărțirea de Liverpool, chiar dacă Hiddink și Mourinho îi suflă în ceafă. "Cormoranii" nu au reușit să își revină nici după ultimul meci! Deși au deschis scorul în deplasarea de la Stoke, "cormoranii" s-au văzut egalați în ultimul minut de Huth!
VIDEO** I-a semnat sentința lui Rafa? Huth egalează Liverpool în ultimul minut

FOTO **Hotelul în care Borcea își serbează ziua de naștere este păzit de Jandarmerie

Cristi Borcea a împlinit astăzi 40 de ani și a ținut ca sărbătoarea să rămână în memoria tuturor. Acționarul dinamovist este decis să-și răsfețe oaspeții și a scos din buzunar peste 80.000 de EURO pentru acest eveniment. Hotelul Aurelius, din Poiana Brașov, îi va găzdui pe cei 180 de invitați,Dumitru Dragomir, Ionuț Lupescu, Marius Vizer, frații Becali, dar și miniștri din aparatul de stat. Borcea a profitat însă de relațiile sale din Ministerul de Interne și a cerut ca locația să fie păzită de Jandarmerie. Oamenii legii patrulează zona din jurul hotelului și trebuie să se asigure că niciun musafir nepoftit nu-i va strica petrecerea șefului din Ștefan cel Mare.
FOTO **Hotelul în care Borcea își serbează ziua de naștere este păzit de Jandarmerie

SK Gaming castiga grupa A

Suedezii de la SK Gaming au reusit sa le administreze prima infrangere danezilor de la Roskilde Ravens, cei care au trecut de prima zi cu patru meciuri fara infrangere. O victorie categorica a suedezilor s-a produs pe harta de_train cu scorul de 6:19. Fiind cotati cu sanse reale la calificare dupa prima zi, suedezii de la MYM au pierdut calificarea fiind invisi la scor de catre nemtii de la mousesports.
SK Gaming castiga grupa A

Astra a stabilit lotul care va face deplasarea în Antalya

Nicolo Napoli a efectuat azi, de la ora 11, un joc școală pentru a stabili jucătorii care vor face deplasarea în Antalya. La finalul antrenamentului tehnicianul Italian a anunțat lotul care va pleca luni spre Turcia Lotul pentru Antalya Miron, Gavrilaș - portari Mihalache, Rohat, Oprsal, Marcelo Mendez, Maximiliano Arrias, V. Sandu, Takayuki, V. Gheorghe, Paunovic, Strătilă, Paulinho, C. Tudor, Stan, Vădrariu, Diego Da Silva, Angel Vildozo, Condrea, Alejandro Kruchowsky, Mihăilă, N''Kongue, M. Matei În Turcia mai sunt așteptați Reinaldo Zacarias Jose da Silva - mijlocaș și portarul Gonzalo Salgueiro (născut în 1986, uruguaian, ultima dată în liga secundă greacă, la Kalamata, după ce a jucat în țara natală la Las Piedras, Penarol și Bella Vista)
Astra a stabilit lotul care va face deplasarea în Antalya

Rapidiștii nu renunță la campionat** „Avem o șansă să câștigăm titlul”

Rapidul a început cu bine noul an: giuleștenii au trecut cu 2-1 de echipa de ligă a treia, ACS Berceni. Dacă deznodământul primului amical nu a fost așa important pentru giuleșteni - Mardare și Matic au fost singurii jucători consacrați care au intrat pe teren - Copos are de ce să își frece mâinile: Manea l-a descoperit pe noul Ioniță: Crețu a marcat ambele goluri ale victoriei! Darijan Matic a declarat după meci că Rapidul are o șansă la titlu și că se va agăța de ea!
Rapidiștii nu renunță la campionat** "Avem o șansă să câștigăm titlul"

Manea: „Ne dorim titlul,** dar vom lupta în limita posibilităților!”

Rapidul a câștigat cu scorul de 2-1 amicalul disputat în compania celor de la ACS Berceni, dar antrenorul Nae Manea a declarat că acest meci nu este relevant din niciun punct de vedere, deoarece giuleștenii sunt la doar a patra zi de pregătire. Tehnicianul rapidist a afirmat că în această partidă s-a bazat în special pe jucători tineri, iar tânărul Crețu, autorul celor două goluri, a fost remarcatul zilei. ''Nici nu iau în calcul acest joc ca unul de pregătire, nu poți să le cer după patru zile să aibă o prestație bună. Pot să spun că numai 'grădinița' a fost astăzi, am vrut să îl văd și pe Crețu care este jucătorul nostru și a fost împrumutat la Berceni, a dat două goluri, are calități'', a declarat Nae Manea. Antrenorul Rapidului a vorbit și despre posibilele transferuri ce ar urma să se realizeze, afirmând că în această perioadă majoritatea cluburilor se orientează spre jucători liberi de contract din pricina crizei financiare. Manea spune că frații Karamyan nu reprezintă în acest moment o țintă pentru Rapid, iar referitorla lupta pentru titlu, antrenorul a spus că Rapid se înscrie în această cursă, în limita posibilităților. Tehnicianul a admis că transferul lui Varga ar reprezenta un mare plus pentru echipa din Grant. ''Rămâne să vedem dacă se face transferul lui Beljic. Știți care sunt problemele cu acest transfer. Să vedem unde e seiful. În perioada asta e destul de dificil să dai foarte mulți bani pe un jucator vedeți și dumneavoastră că toți se orientează să aducă
Manea: "Ne dorim titlul,** dar vom lupta în limita posibilităților!"

Pârvulescu nu vrea să plece de la Mediaș din cauza unui vis!** Vezi ce revelație a avut mijlocașul!

Dorit de șapte echipe din Germania și România, Paul Pârvulescu vrea să rămână la Gaz Metan Mediaș. Motivul? Cel mai bun mijlocaș al medieșenilor în turul campionatului spune că refuză să plece deoarece a visat că
Pârvulescu nu vrea să plece de la Mediaș din cauza unui vis!** Vezi ce revelație a avut mijlocașul!

„Nu există nicio ofertă concretă pentru Costea”**

Dat ca și plecat în această iarnă de la Universitatea, Florin Costea are mari șanse să rămână în Bănie cel puțin până la vară. Cu toate că presa străină și diferiți impresari au anunțat în ultima perioadă mai multe posibile destinații pentru golgeterul Științei, oficialii Craiovei spun că până acum nicio formație nu a venit cu o ofertă concretă de transfer. „Până în acest moment, nu există nicio ofertă concretă pentru transferul jucătorului Florin Costea. În afară de câteva discuții purtate cu diverși agenți de jucători, pe adresa clubului nu a apărut nicio ofertă concretă. Universitatea Craiova își pune mari speranțe în jucătorul Florin Costea și pentru returul campionatului", se arată într-un comunicat emis astăzi de clubul oltean.
"Nu există nicio ofertă concretă pentru Costea"**

„Sandu i-a propus lui Iacov un post la FRF!** Acela de paznic!”

Într-un interviu acordat ProSport, Constantin Iacov a afirmat că actualul președinte al FRF, Mircea Sandu va încerca să cumpere voturi, inclusiv în ziua alegerilor sau că i-ar fi fost propus un post în cadrul federației, dar acesta a refuzat colaborarea. FRF a emis astăzi un comunicat de presă prin care ține să lămurească aceste aspecte. "Una dintre afirmațiile lui Constantin Iacov, care spune că 'Sandu încearcă să cumpere voturi', are, fără doar și poate, iz penal. Așteptăm ca domnul Iacov să probeze, tot public, cele afirmate. În rest, obișnuitele sale elucubrații. Într-adevăr, președintele FRF, domnul Mircea Sandu, i-a propus contracandidatului său un post în cadrul administrației. Acela de paznic. Dar nu al clădirii, ci al porții gardului care împrejmuiește Casa Fotbalului", se arată în comunicatul postat pe site-ul FRF. Constantin Iacov este contracandidatul lui Mircea Sandu în lupta pentru șefia FRF. Alegerile vor avea loc pe 25 ianuarie.
"Sandu i-a propus lui Iacov un post la FRF!** Acela de paznic!"

Vasile Turcu, enervat de comportamentul lui N’Doye:** „Asta e curată nesimțire!”

După ce ieri s-a vorbit din nou despre o escadapă a mijlocașului senegalez Ousmane N'Doye, acționarul dinamovist Vasile Turcu a declarat că aceasta este ultima abatere a jucătorului deoarece se vor impune reguli stricte, iar cei care nu le vor respecta vor fi trimiși la echipa a doua sau chiar excluși din lot. "Am înțeles că prima dată au petrecut la o zi de naștere a nu știu cui, apoi că au ieșit, chipurile, să se relaxeze, a treia oară și-au cerut scuze, dar în final tot au luat-o de la capăt. Așa ceva nu mai poate continua. Asta este curată nesimțire! Voi propune ca de-acum înainte petrecăreții să fie trimiși la echipa a doua sau să fie excluși din lot! Să nu mai aud că au stat prin baruri până dimineață", a declarat Vasile Turcu pentru Libertatea. Senegalezul pare să țină cont de amenințările șefilor și își continuă seria de abateri. Astăzi dimineață, în timpul antrenamentul susținut de jucătorii dinamoviști în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov, N'Doye a dispărut pentru mai bine de oră punând pe jar oficialii grupării din Ștefan cel Mare. Senegalezul a revenit apoi la hotel, motivând senin că a fost să viziteze orașul.
Vasile Turcu, enervat de comportamentul lui N'Doye:** "Asta e curată nesimțire!"

„U” Jolidon a umilit Rapidul și e pe trei în Liga Națională

După două înfrângeri consecutive în campionat, cu Oltchim și HC Zalău, "U" Jolidon și-a vărsat of-ul pe codașa Rapid, formația clujeană impunându-se pe teren propriu la un scor fluviu, 44-27 (22-11). Venite în "Horia Demian" ca mielul la tăiere, bucureștencele au menținut un oarecare echilibru pe tabelă în primul sfert de oră, 9-4, după care jocul a curs într-o singură direcție. Vintilă și Dincă au făcut "schweizer" apărarea Rapidului și diferența a crescut continuu, căpătând conotații de măcel la mijlocul reprizei secunde (34-19 min. 45). Pe final, Covaciu a rulat lotul, dar rapidistele nu au avut forța să reducă proporțiile umilinței nici în fața unor jucătoare obișnite cu banca de rezerve, precum Tetean, Brânzan sau Tecariu și ultimul fluier a consemnat victoria categorică a gazdelor, 44-27.
"U" Jolidon a umilit Rapidul și e pe trei în Liga Națională

Bicfalvi, în probe la Bistrița!

După transferurile lui Rada și Ochiroșii, roș-albaștrii se pregătesc să se mai despartă și de alți fotbaliști, vizați fiind Bicfalvi (foto) și Tudose. În cazul primului, lucrurile sunt oarecum surprinzătoare, trupa lui Jean Pădureanu, Gloria Bistrița, dorind să-l vadă la joc înainte de a parafa împrumutul de la Steaua. Scos din schemă după revenirile lui Pleșan și Ovidiu Petre, Bicfalvi este și el de acord cu un eventual împrumut. Metoda de transfer a fotbalistului este cât se poate de interesantă. Steaua și Gloria Bistrița se vor întâlni în turneele de pregătire din Antalya, acolo unde Jean Pădureanu va negocia cu roș-albaștrii: „O să-i rog să ni-l dea și nouă pe Bicfalvi vreo două meciuri, să joace la noi și să-l vedem cu mingea. Dacă va confirma în cele două partide, îl vom lua împrumut până la vară", a declarat finanțatorul bistrițenilor. Bicfalvi a fost adus în Ghence
Bicfalvi, în probe la Bistrița!

ȚSKA s-a reorientat!** Andone, foarte aproape de bulgari!

După ce în ultima perioadă s-a discutat intens despre o posibilă revenire a lui Ioan Andone în Ștefan cel Mare, se pare că acest lucru nu mai este de actualitate. "Fălcosul" nu a mai așteptat ca acționarii dinamoviști să se pună de acord în privința sosirii sale în "Groapă" și ar putea accepta oferta celor de la TSKA Sofia. Clubul de la sud de Dunăre s-a despărțit recent de Luboslav Penev și l-ar dori pe Andone, antrenor care s-ar încadra în plafonul de salarizare al clubului de 300.000 de euro. TSKA Sofia s-a mai interesat în trecut de tehnicieni români, Victor Pițurcă și Gică Hagi fiind numele de antrenori luate în calcul de bulgari. Andone a pregătit pînă acum Sportul Studențesc (1993-1994, 1996, 2001-2003), Universitatea Cluj (1994-1996), Petrolul Ploiești (1996-1997), Farul Constanța (1998-1999), FC Brașov (1999-2000), FC Bihor Oradea (2000-2001), Dinamo București (2003-2006), Omonia Nicosia (2006-2007), CFR Cluj (2007-2008), Al-Ettifaq (2008-2009), Al-Ahli (2009) Andone a câștigat până acum eventul cu două formații diferite, fiind unul dintre puținii antrenori români care au reușit această performanță, cu Dinamo (2004) și CFR Cluj (2008). În afară de acestea, a mai câștigat în 2003 și în 2005 Cupa României cu Dinamo București.
ȚSKA s-a reorientat!** Andone, foarte aproape de bulgari!

„Mutu merită să fie la națională!** Ce face în timpul liber, nu contează!”

Atacantul celor de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, este de părere că Răzvan Lucescu trebuie să-l convoace în continuare pe Adrian Mutu la echipa națională. În opinia lui Marica, viața privată a unui fotbalist nu trebuie să intereseze pe nimeni, din moment ce respectivul jucător evoluează la parametri maximi. "Adrian merită să fie la națională. Este un jucător foarte valoros și o dovedește și în acest început de an, marcând gol după gol pentru Fiorentina. Pe mine, personal, nu mă interesează viața privată a unui fotbalist. Ce face în timpul liber contează prea puțin, atâta vreme cât pe gazon își face treaba", a declarat Ciprian Marica pentru Libertatea. Referitor la viitorul echipei naționale, vârful în vârstă de 24 de ani a spus că "tricolorii" trebuie să șteargă impresia deplorabilă lăsată după partida contra Serbiei, iar în privința viitoarei campanii de calificare Spania este un adversar de evitat.
"Mutu merită să fie la națională!** Ce face în timpul liber, nu contează!"

FOTO UM Dinamo 2010!** Vezi ce face „Țânțarul” din „câini”?

Efort, caterincă și sudoare ingredientele unei ședințe sub comanda „Țânțarului" Ora 7:30 dimineața. Afară e încă întuneric,iar ultimul dinamovist urcă în autocarul care pleacă pe un drum îngust asfaltat doar până la jumătate. După 10 minute ușile se deschid în mijlocul pădurii. Țălnar găsește un petic fără brazi și comandă încălzirea. „Hai atenție la spate. Puuulhac hai!". Din grup se aude o jumătate de glas. „Stai bre că mi-am pus căciula", apoi cu mai mult tupeu: „Prințule tu ești ăla care ai spate". Se fac două grupuri care pleacă în direcții diferite. "Sensei" Niculae cu unii, Ganea cu alții. Iese și lumina, iar dinamoviștii dispar pe cocoașa unui deal prin pădure. La sosire rămân doar antrenorii și un cronometru aflat deja în alertă. 10 km de pantă. Apoi, un sfert de oră de liniște și printre brazi se vede o siluetă. "Gogu" Goian urmat la un minut de N Doye și Daminuță, apoi toți înșirați ca la maraton. Senegalezul alunecă și era clar că nu e ziua lui norocoasă. Alt sfert de oră și celălalt grup coboară sacadat din cealaltă direcție. „Încă una, hai hai trage", ecoul lui Țălnar care nu rămâne fără răspuns. Acum unul bosumflat. „Încă una Papa?" Un bravo prsonalizat pentru fiecare și iar liniște un sfert academic. Aceiași ordine, un pahar de ceai, mutre schimonosite de efort, multă sudoare și e de ajuns pentru început.
FOTO UM Dinamo 2010!** Vezi ce face "Țânțarul" din "câini"?

„Sunt bucuros că am semnat cu Iraklis!** Este singura echipă care m-a dorit cu adevărat!”

Bogdan Mara, fostul jucător al CFR-ului, a semnat un contract valabil pe 18 luni cu gruparea Iraklis Salonic și a afirmat că formația elenă a fost singura echipă care a venit cu o ofertă concretă. "Am semnat pe un an și jumătate cu Iraklis. Sunt foarte bucuros pentru acest transfer. Aceasta a fost cea mai bună ofertă din toate punctele de vedere, chiar dacă am negociat și cu alte echipe. Este singura echipă care m-a dorit cu adevărat", a declarat Mara pentru Mediafax. Mijlocașul Bogdan Mara a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2010-2011 cu gruparea Iraklis Salonic. Mara îl are coechipier la Iraklis pe Victoraș Iacob. Bogdan Mara, 32 de ani, și-a reziliat, la sfârșitul anului trecut, contractul cu CFR Cluj.
"Sunt bucuros că am semnat cu Iraklis!** Este singura echipă care m-a dorit cu adevărat!"

„Puțini mă consideră suficient de bun pentru Universitatea”

Transferat în această iarnă la Univeritatea de la divizionara a treia FC Caracal, Sorin Răducu vrea să arate că și el poate deveni un jucător important în Liga I, așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre tinerii din lotul Științei. „Mă aflu la un club mare, cu tradiție din România. Băieții m-au primit bine, ne înțelegem și pot să spun că nu au fost probleme în ceea ce privește acomodarea. Voi încerca să demonstrez că merit sã fiu aici, că nu s-a făcut o greșeală prin aducerea mea. Mă voi strădui să arăt că sunt demn de Universitatea, deși nu mulți mă consideră un fotbalist suficient de bun pentru acest nivel. Vreau să capăt experiență, să progresez, fiindcă am destule de pus la punct", a spus, conform editie.ro, fundașul de 20 de ani. Deși este conștient că cel puțin deocamdată nu va fi titular, Răducu speră să aibă șansa să îmbrace tricoul Științei în câteva partide: „sunt convins că vor mai veni întăriri în apărare, mai ales în centrul ei, acolo unde joc și eu. Nu știu câte șanse am să devin titular, depinde strict de mine. Dacă voi fi serios și voi munci, poate voi fi recompensat și cu o ocazie de a juca la un moment dat".
"Puțini mă consideră suficient de bun pentru Universitatea"

Perechea Horia Tecău – Marcus Daniell a câștigat finala la Auckland

Perechea Horia Tecău/Marcus Daniell (România/Noua Zeelandă) a câștigat, sâmbătă, finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Auckland, dotat cu premii în valoare totală de 355.500 de dolari, informează site-ul oficial al competiției. Tecău și Daniell, care au primit un wild-card pentru a putea participa în această competiție, au învins, cu scorul de 7-5, 6-4, cuplul brazilian Marcelo Melo/ Bruno Soares, într-un meci ce a durat 80 de minute. Pentru câștigarea turneului de la Auckland perechea Tecău/Daniell a câștigat un premiu de 19.500 de dolari și a obținut 250 de puncte în clasamentul mondial al probei de dublu. Învinșii din finală au câștigat un premiu de 10250 de dolari și 150 de puncte. În cadrul turneuului de simplu al competiției australiene, jucătorul american John Isner l-a învins pe fracenzul Arnaud Clement, cu scorul de 6-3, 5-7, 7-6 (7/2).
Perechea Horia Tecău - Marcus Daniell a câștigat finala la Auckland

Ljubinkovic, dat afară

Adrian Porumboiu stă „pe cheag". Afacerile din agricultură merg ca unse (numai săptămâna trecută a încasat dividende de 1,2 milioane de euro de la Romcereal), iar echipa pe care o finanțează, FC Vaslui, petrece iarna la patru puncte de fotoliul de lider, mai aproape ca niciodată în scurta sa existență.
Ljubinkovic, dat afară