„Mutu merită să fie la națională!** Ce face în timpul liber, nu contează!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul celor de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, este de
părere că Răzvan Lucescu trebuie să-l convoace în continuare pe
Adrian Mutu la echipa națională. În opinia lui Marica, viața
privată a unui fotbalist nu trebuie să intereseze pe nimeni, din
moment ce respectivul jucător evoluează la parametri maximi.

„Adrian merită să fie la națională. Este un jucător foarte
valoros și o dovedește și în acest început de an, marcând gol după
gol pentru Fiorentina. Pe mine, personal, nu mă interesează viața
privată a unui fotbalist. Ce face în timpul liber contează prea
puțin, atâta vreme cât pe gazon își face treaba”
, a
declarat Ciprian Marica pentru Libertatea.

Referitor la viitorul echipei naționale, vârful în vârstă de 24 de
ani a spus că „tricolorii” trebuie să șteargă impresia deplorabilă
lăsată după partida contra Serbiei, iar în privința viitoarei
campanii de calificare Spania este un adversar de evitat.

„Sper să ne luăm revanșa pentru ratarea calificării la
Campionatul Mondial și să începem bine în preliminariile
Campionatului European. Trebuie să ștergem impresia foarte proastă
pe care am lăsat-o suporterilor după acel 0-5 cu Serbia. Cred că ar
fi bine să nu întâlnim Spania. Am învins-o noi într-un amical, acum
trei ani, dar acum ar fi altă poveste. Ar fi puncte la mijloc și
spaniolii au o superechipă, joacă formidabil”,
a încheiat
Marica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×