Soluția onorabilă
05 Feb. 2010
Nașu'' Sandu vrea Croația, Lupescu vrea Anglia, Marica n-o mai vrea pe Ginuța, iar Lucescu junior vrea să participe. Duminică, toată suflarea fotbalistică europeană stă cu sufletul la gură în așteptarea tragerii la sorți. Noi, românii, stăm nu cu sufletul, ci cu mâna la gură, ca să ne mascăm căscatul. Iar de plictiseală încercăm să ne dăm cu părerea. În primul rând nu e bine să picăm cu echipele care încep cu litera „A". Austria ne bate clar, Anglia ne face chisăliță, fiindcă Bursucul Petrescu are burtă și nu mai joacă. Albania a făcut egal cu Portugalia, Suedia și Danemarca, deci pe noi ne face varză. Armenia a bătut Belgia, plus că-i are pe imbatabilii frați Karamyan. Noi nu avem nici măcar o jumătate de frate de fotbalist. Ar mai fi Andorra, pe care-am bătut-o mereu, deci e clar că vor revanșa. Asta dacă jucătorii lor își iau concediu ca să joace. Ai noștri vin la joc ca la serviciu.