„Dacă erai un laș, ai fi trăit!”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

De la tragedia petrecută la Veszprem pe 8 februarie 2009, când
Marian Cozma trecea în lumea celor drepți, a trecut aproape un an.
Părintele său, Petre, a plecat în această dimineață spre orașul
maghiar, pentru a asista mâine, în fața Sălii Sporturilor, la
dezvelirea monumentului de 2,5 metri realizat în memoria lui
„Păsărilă”.

Pe Petre Cozma îl regăsim în locul pe care-l vizitează cam de
două-trei ori pe zi din momentul în care și-a luat adio de la
fostul pivot al naționalei. Cimitirul Pipera, un pustiu de un alb
sinistru, situat parcă la răscruce de vânturi, un loc în care
liniștea asurzitoare e întreruptă doar de avioanele care survolează
zona și de câțiva căței zgribuliți al căror culcuș e chiar lângă
mormântul impozant al lui Marian. Îmbrăcat în haine sport, pentru a
simți parcă parfumul fiului său mai aproape, Nea Petre privește în
pământ, ca de fiecare dată în ultimul timp. N-a mai pus geană pe
geană de la 5, pentru că ora la care fiul său și-a găsit sfârșitul
îl face să tresară timorat dintr-o dată.

Monolog
exterior, dialog interior

E un ger pătrunzător, dar care nu-l împiedică să-l viziteze pe
Marian într-o zi cu semnificații multiple: poliția din Veszprem a
anunțat numele ucigașului, urmează să pornească la același drum
răscolitor spre orașul maghiar, iar ziua în care s-a stins Marian
se apropie înfricoșător. Petre a venit la mormânt parcă pentru a-i
spune fiului său că va lipsi pentru puțin timp, iar monologul rece
se transformă pentru muntele de om
într-un dialog înduioșător.

„Trebuie
să mă stăpânesc la proces”

„Mama e acasă, îi e foarte rău zilele astea… Tu aveai un suflet
curat, erai frumos fizic și interior, și de-asta stârneai parcă și
invidie. Fiule, dacă ai fi fost un laș, acum ai fi trăit, dar tu ai
fost curajos și puternic, precum tatăl tău. Dacă eram cu tine, pe
acea stradă, acum ai fi stârnit aplauze în tribune, panică printre
adversari și zâmbete printre colegi. Dar ei mi te-au omorât și
nimic nu mi te mai aduce înapoi. Acum, până și lumea din sala în
care jucai mă atinge, vrând parcă să te simtă pe tine!”, taie adânc
cuvintele lui Nea Petre, în timp ce soarele apune în spatele
crucilor dezordonat așezate. Rapid însă, liniștea ce i-a conferit-o
monologul impresionant, se transformă într-o furtună interioară
provocată de ultimele știri ale zilei: „Știam că Sandor mi-a ucis
fiul, dar toți merită aceeași pedeapsă! Au spus că băiatul meu
arăta ca un mafiot? Au fost învățați de avocați, care sunt tot
de-ai lor. Nu mă încântă pe mine nicio pedeapsă, pentru că oricum
voi da eu ochii cu ei! Dar nu știu ce voi face în martie, la
proces, când vor apărea în fața mea, pentru că voi avea o luptă
doar cu mine, pentru a mă stăpâni!”. Azi, Veszprem joacă cu Tatan
Presov un meci obișnuit de campionat. Acolo ar fi trebuit să fie
Marian…

„Gyozo a fost învățat să spună această versiune de
către avocat, care face parte tot din banda
lor”

Petre Cozma

„Ministerul Afacerilor Externe nu m-a ajutat cu
nimic”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele