CELE MAI NOI ARTICOLE

Serea și Martiș, arestați pentru 29 de zile!** „Au primit bani ca Argeșul să bată Steaua”

UPDATE 2: Procurorii anticorupție îl acuză pe Ionică Serea că a primit 21.000 de dolari, prin intermediul arbitrului Marius Martiș și a lui Liviu Făcăleață, pentru a arbitra partida dintre cluburile Argeș Pitești și Steaua, astfel încât piteștenii să câștige, iar cei sancționați să fie adversarii lor. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în 18 martie 2009, Ionică Serea, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale a arbitrilor - organism al FRF, a primit suma de 21.000 de dolari de la Gheorghe Cornel Penescu, prin intermediul lui Martiș Marius Marian și a lui Făcăleață Liviu Ilie, directorul societății PIC. Socotelile nu i-au ieșit însă lui Cornel Penescu, Steaua-Argeș terminându-se 2-2. "Această sumă a fost dată pentru ca inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru delegat de Federația Română de Fotbal să arbitreze partida dintre cluburile Fotbal Club Argeș Pitești și Fotbal Club Steaua București, disputată la data de 20 martie 2009, să faciliteze ca echipa Fotbal Club Argeș
Serea și Martiș, arestați pentru 29 de zile!** "Au primit bani ca Argeșul să bată Steaua"

„Țin pumnii lui Dinamo! Dacă Ando nu prinde Europa, pleacă!”

Fost antrenor la Rapid și la Dinamo, Mircea Rednic este un fin cunoscător al celor două echipe. Cu toate că a avut performanțe la ambele cluburi, Rednic spune că va ține pumnii lui Dinamo. De asemenea, Rednic spune că Rapidul este favorită în derby-ul din weekend. "Le voi ține pumnii dinamoviștilor, sper să câștige Dinamo. Rapidul este favorită, în primul rând din cauza atmosferei.Obiectivul lui Andone este ajungerea in Cupele Europene, dacă nu-l prinde, pleacă. Astă-vară, conducătorii lui Dinamo nu m-au ascultat. Le-am prezentat o listă cu jucătorii care ar fi trebuit să plece, iar, acum, pe o parte dintre acei jucători i-am văzut în grevă. Șefii au preferat să mă dea pe mine afară. OK, dar să știe că acești fotbaliști nu sunt interesați decât să câștige foarte bine, cu salarii satisfăcătoare pentru Liga 1", a declarat Rednic pentru Adevărul.
"Țin pumnii lui Dinamo! Dacă Ando nu prinde Europa, pleacă!"

‘În Giulești te înjură de toți dracii,** dar la astfel de meciuri trebuie să bagi piciorul’

Giani Kiriță, fostul căpitan al lui Dinamo, își aduce aminte cu nostalgie de derby-urile dintre Rapid și Dinamo, partide în jurul cărora suporterii crează o atmosferă fantastică. Fundașul descrie "infernul" din Giulești, precizând că în astfel de meciuri și jucătorii trebuie să dea dovadă de dăruire și atașament pentru culori. "Erau meciuri frumoase, le așteptam cu nerăbdare. Steaua- Dinamo este un anumit fel de meci, o partidă cu ură mare, dar Rapid-Dinamo era un joc cu o atmosferă frumoasă, cu suporterii rapidiști care fac ca toți dracii în tribune! Sub Podul Grant este viața în toată „splendoarea" ei! În Giulești te înjură de toți dracii, mai iei o flegmă în față, o monedă în cap. Dar la astfel de meciuri trebuie să bagi și piciorul", a declarat Giani Kiriță pentru Evenimentul Zilei. Kiriță a evoluat pentru aproape șapte sezoane în tricoul alb-roșu și deplănge situația în care se află în acest moment Dinamo. "Este o debandadă totală! Din păcate, dacă apele nu se liniștesc, nu se va putea face nimic. Fără o organizare bună, se va alege praful. M-aș bucura să prindă cupele europene", a afirmat Kiriță.
'În Giulești te înjură de toți dracii,** dar la astfel de meciuri trebuie să bagi piciorul'

„E un meci special pentru mine!** Nu sunt un mercenar!”

Ioan Andone va sta pe banca Rapidului în derby-ul de duminică împotriva celor de la Dinamo și afirmă că această partidă va fi una specială pentru el. Tehnicianul giuleștean spune că și-a făcut foarte bine temele și nu poate fi luat prin surprindere de adversari. "Fălcosul" nu ia în calcul decât victoria în acest meci, un egal însemnând practic ratarea participării in Europa League. "E un meci special pentru mine, nu vreau să fiu înțeles greșit. Eu sunt antrenor profesionist, nu mercenar. Una e să fii profesionist și alta mercenar. Eu îmi doresc să câștig cu echipele bune, e vorba de orgoliul meu aici. Îmi doresc foarte foarte mult victoria cu Dinamo. Cunosc totul despre Dinamo, nu pot să mă surprindă cu nimic. Le-am spus jucătorilor că le dau toate informațiile. Dar totul depinde de ei. Dacă se vor mobiliza și vom avea pe Giulești aceeași atmosferă ca la meciul cu Steaua atunci rezultatul va fi de partea noastră. Un rezultat de egalitate nu ne ajută. În opinia mea o remiză e egală cu eliminarea din Europa. Mizez pe atac și nu mă mulțumește decât victoria", a declarat Andone în cadrul unei conferințe de presă. Partida Rapid-Dinamo, din cadrul etapei a 30-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:30.
"E un meci special pentru mine!** Nu sunt un mercenar!"

Urmările incidentelor de la Steaua – Poli:** firma de pază sancționată, 4 dosare penale și 23 de „interziși”

Jandarmeria București a emis, vineri, un comunicat în care precizează că după analizarea incidentelor de la partida Steaua - FC Timișoara, a decis să sancționeze societatea de securitate prezentă pe stadion, să înceapă urmărirea penală pentru patru suporteri și să interzică 23 de fani pe stadioane. Jandarmeria a precizat că a identificat 342 de persoane prezente în sectoarele Tribunei a II-a a de la Stadionul Steaua care au participat la incidentele de la sfârșitul meciului. "S-a stabilit identitatea a 342 de spectatori care au participat la evenimentele petrecute la sfârșitul partidei, în tribuna a II-a, sectoarele 18 și 19. Dintre aceștia, pentru patru persoane au fost întocmite actele de constatare care premerg începerii urmăririi penale privind săvârșirea unor fapte de loviri sau alte violențe, opunere cu violență față de forțele de ordine și ultraj. De asemenea, douăzeci și trei de persoane au fost sancționate contravențional pentru aruncarea cu diferite obiecte asupra personalului de ordine și siguranță, conform art. 20, lit. i din Legea 4/ 2008 și le-a fost aplicată sancțiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 1 an", se arată în comunicat Jandarmeriei. Jandermeria a decis să sancționeze și firma de securitate prezentă pe stadion la meciul Steaua - FC Timișoara. "Societatea de securitate a fost sancționată pentru nerespectarea obligațiilor stabilite în planul de acțiune (nerespectarea ținutei pe timpul serviciului, neresp
Urmările incidentelor de la Steaua - Poli:** firma de pază sancționată, 4 dosare penale și 23 de "interziși"

NBA: Oklahoma – LA Lakers, sambata dimineata de la ora 04:25, pe Boom Sport One

Boom aduce spectacolul NBA in Romania. Cele mai tari partide din liga nord-americana de baschet pot fi urmarite pe Boom Sport One, iar www.boomsport.ro iti ofera rezumatele meciurilor. Sambata dimineata, incepand cu ora 04:25, Boom Sport One va transmite IN DIRECT meciul de baschet Oklahoma - LA Lakers. Tot sambata, dar de la ora 18:25, Boom Sport One va transmite un meci din campionatul spaniol de baschet - ACB: Real Madrid - Caja Laboral.
NBA: Oklahoma - LA Lakers, sambata dimineata de la ora 04:25, pe Boom Sport One

Lucescu: „Aș vrea ca Fulham să câștige Europa League!** Supărarea nu ar mai fi atât de mare!”

Șahtiorul lui Mircea Lucescu a fost eliminat din Europa League de Fulham, iar antrenorul român și-ar dori ca englezii să triumfe în ultimul act pentru a diminua supărarea pricinuită de dubla manșă din 16-imi. "Aș vrea ca această echipă să câștige anul acesta Liga Europa. Dacă se va întâmpla asta, supărarea nu va mai fi atât de mare. Cel puțin, echipa care ne-a eliminat va deveni câștigătoarea Ligii Europa. Deși nu pot spune că Fulham practică un joc spectaculos. Jocul lor este similar cu cel al Interului antrenat de Mourinho. Este o dezamăgire că o echipă de clasă mondială stă în apărare în loc să atace. Nu-mi place fotbalul ăsta. Este păcat că astfel de echipe se califică mai departe spre deosebire de cele care practică un joc spectaculos", a declarat Mircea Lucescu pentru site-ul oficial al grupării ucrainiene. "Il Luce" a afirmat că finala Champions League din acest sezon nu promite să fie una spectaculoasă și ia în calcul varianta de a nu urmări meciul ce se va disputa pe Santiago Bernabeu. "Sunt două echipe în finală Ligii Campionilor și nu-mi place maniera niciuneia de a juca. Nu vreau să dau pronosticuri. Încă am dubii dacă să urmăresc finala", a spus Mircea Lucescu. Șahtior Donețk a fost eliminată în 16-imile Ligii Europa de formația Fulham după o victorie a englezilor pe teren propriu, scor 2-1, și un rezultat de egalitate, scor 1-1, în Ucraina. Echipa engleză Fulham va întâlni formația spaniolă Atletico Madrid în finala Ligii Europa, care va avea loc, în 12 mai
Lucescu: "Aș vrea ca Fulham să câștige Europa League!** Supărarea nu ar mai fi atât de mare!"

Valdes către Mourinho:** „Unde te duci, nebunule?” Vezi replica portughezului!

Portarul echipei FC Barcelona, Victor Valdes, care a avut o altercație cu antrenorul formației Internazionale Milano, Jose Mourinho, a încercat să-l oprească pe tehnicianul portughez să ajungă în zona fanilor catalani pentru a nu-i provoca, scrie, vineri, publicația Sport. "Unde te duci, nebunule?", i-ar fi spus Valdes lui Mourinho, conform Sport. "Lasă-mă să mă duc la fanii mei", a replicat portughezul, arătând spre sectorul în care se aflau suporterii milanezi. "Nu te duce acolo", i-a spus din nou Valdes, fiind nevoie și de o treia persoană care l-a sfătuit același lucru pe Mourinho. Formația italiană Internazionale Milano, la care fundașul Cristian Chivu a fost integralist, s-a calificat în finala Ligii Campionilor, eliminând deținătoarea trofeului, FC Barcelona, cu scorul general de 3-2, deși a pierdut, miercuri, scor 0-1 (0-0), partida din returul semifinalelor competiției.
Valdes către Mourinho:** "Unde te duci, nebunule?" Vezi replica portughezului!

Editorial Mihai Găinușă: Norul și antrenorul!

Nu-mi place Mourinho, cu fața lui rânjită, de satir ejectat din iadul anti-fotbalului, dar pe Camp Nou el a fost dumnezeul lor. A fost Mama lui Interzis-nazionale și Tatăl vitreg al Barcelonei, a fost părintele renegat, care și-a pedepsit foștii copii și le-a revărsat în cap potopul de lacrimi în care să-și înece barca. Necruțător, ca un toreador nebun care linge sângele de pe mânerul spadei, i-a trimis cu coarnele în praf pe tăurașii nelămuritului Guardiola. Care făcea 13-14 în pătratul lui cu var asortat cu cămașa, fără să înțeleagă de ce catalanii nu decolează. N-a înțeles nicio clipă că norul de cenușă nu izbucnește din conul vulcanului Camp Nou, ci vine de pe mânecile sacoului lui Jose, din capitala modei. Iar un miliard de telespectatori au realizat că roș-albastrul s-a demodat brusc.
Editorial Mihai Găinușă: Norul și antrenorul!

Dorința lui Mandorilini:** „Vreau pe Inter în grupele Ligii!”

Unul dintre cei mai mare fani din România ai „nerazzurrilor", la partida de miercuri seara, a fost Andrea Mandorlini. A jucat 7 ani la Internazionale și a rămas suporterul echipei din Milano. Mandorlini dezvăluie cum este văzut Jose Mourinho în Italia și ce înseamnă pentru Inter calificarea în finala Champions League, după 38 de ani. Domnule Mandorlini e meritată calificarea lui Inter în finală? Sigur că este meritată. Chiar dacă nu au jucat foarte spectaculos în meciul de pe Nou Camp a fost echipa mai bună în cele două meciuri. Inter a fost un exemplu de forță și organizare defensivă. Barcelona e o echipă extrem de greu de bătut, căreia greu îi poți rezista și m-am bucurat pentru calificarea lui Inter. Ce înseamnă pentru Inter această performanță? E foarte important că au reușit să revină într-o finală de Champions League. A trecut foarte mult timp din 1972 când au jucat ultima finală. Pentru a se vorbi însă cu adevărat de o performanță trebuie ca Inter să câștige trofeul. În Italia doar când se cucerește un trofeu lumea e cu adevărat mulțumită. De ce credeți că a fost nevoie de atâta timp pentru ca Inter să revină în ultimul act al Champions League? A avut mereu ghinionul să întâlnească echipe precum Manchester United sau Real Madrid și e foarte greu să te lupți cu astfel de formații. Acum Inter e o echipă mult mai solidă. Dacă va câștiga și Champions League și titlul în Italia putem spune că va fi echipa momentului în Europa. Nu știu dacă e favorită însă în meciul cu Ba
Dorința lui Mandorilini:** "Vreau pe Inter în grupele Ligii!"

Cupa Mondială începe azi!

Cunoscutul joc video FIFA și-a lansat astăzi o nouă serie, de data aceasta dedicată Cupei Mondiale din Africa de Sud. Printre noutăți se numără echipa jucătorilor legendari, în care utilizatorul poate alege dintre 35 de nume celebre. Gamerii vor avea posibilitatea sa-si duca echipa nationala din calificari pana intr-o reproducere virtuala a finalei Campionatului Mondial si sa simta emotia marcarii golulului ce poarta o natiune pe culmile succesului. Redăm comunicatul în intregime.
Cupa Mondială începe azi!

Peluza Sud Dinamo: „Părțile în conflict să facă un armistițiu!** Doar așa echipa va avea liniște!”

Peluza Sud a galeriei dinamoviste nu vrea conflicte în Ștefan cel Mare. Într-un comunicat remis ProSport, suporterii reuniți sub titulatura de Peluza Sud Dinamo cer tuturor părților aflate în conflict la Dinamo că trebuie să renunțe la orgolii pentru a ajuta echipa să atingă ultimul obiectiv la sezonului: Europa League. De asemenea, Peluza Sud a ținut să-și reafirme echidistanța și independența, în raport cu părțile implicate. "Peluza Sud nu se va implica si nu va alimenta niciun conflict din cadrul clubului Dinamo. Peluza Sud cheama la calm si conditioneaza partile aflate in conflict sa ajunga la un armistitiu care sa ofere echipei linistea si sustinerea atat de necesare in atingerea ultimului obiectiv: Europa League", se precizează în comunicat.
Peluza Sud Dinamo: "Părțile în conflict să facă un armistițiu!** Doar așa echipa va avea liniște!"

Revanșă la maxim!** „U” Mobilteco – Elba Timișoara 90-54

"U" a profitat de absențele din tabăra Elbei și a revenit în forță în cărțile calificării, impunându-se la o diferență astronomică, scor 90-54. Deși a evoluat doar 17 minute, tot Krstanovic a fost cel mai bun marcator al clujenilor. La adăpostul avantajului de 1-0, Elba i-a trimis acasă pe accidentații Velickovic și Tudosă, și a fost victimă sigură în al doilea meci de la Cluj. "U" s-a desprins încă din primele minute pe tabelă, fiind 12-6 în minutul trei. Timișorenii au egalat la 15 și au menținut echilibrul până în debutul sfertului doi. A urmat însă un incredibil parțial de 19-1 în favoarea lui "U" și la pauza mare soarta meciului era decisă, scor 50-31. La reluare, meciul nu a mai avut istoric. Resemnat, Petricevic i-a trimis la joc pe Petrișor, Mihuți sau Czmor, jucători obișnuiți mai mult cu banca de rezerve, echipa universitară a evoluat la rându-i o mare parte a timpului într-o formulă inedită, pe teren apărând Muntean, Mocanu și Șanta. S-a terminat 90-54 și lupta pentru finală se încinge. "Ne-au lipsit Velickovic și Tudosă, clujenii au fost mai buni și au meritat victoria. Nu contează că am pierdut la diferență mare, tot unu la unu este. Lupta e deschisă", a precizat Dragan Petricevic. "După eșecul de miercuri, am așteptat o altă față a echipei și am reușit. Acum trebuie să ne concentrăm forțele pe meciurile de la Timișoara. Ne așteaptă un drum dificil, dar trebuie să avem încredere", a declarat Marcel Țenter. Următoarele meciuri se vor disputa pe 4 și 5 mai pe B
Revanșă la maxim!** "U" Mobilteco - Elba Timișoara 90-54

Benitez:** „Meritam să ne calificăm în finală!”

Antrenorul Rafael Benitez a declarat, joi noapte, că Liverpool a jucat foarte bine în meciul cu Atletico Madrid, scor 2-1, din semifinalele Ligii Europa, și ar fi meritat să se califice în finala competiției. "Am făcut un meci mare. I-am dominat mult timp, dar ei au marcat. Totuși, cred că Liverpool merita să se califice în finală", a afirmat Benitez. Benitez regretă că Liverpool a primit gol, deoarece la 2-0 era calificată. "În acest an se pare că totul este în defavoarea noastră. Însă fotbaliștii muncesc mult și dau tot ce trebuie în teren. Acum încercăm să încheiem cât mai bine acest sezon și să ne gândim la următorul", a declarat Benitez. Rafael Benitez a mai spus că Livepool va trebui să facă între trei și cinci transferuri în sezonul viitor. Formația spaniolă Atletico Madrid s-a calificat în finala Ligii Europa, eliminând echipa engleză Liverpool, scor general 2-2, deși în manșa secundă a semifinalelor a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-1 după prelungiri. În meciul tur, scorul a fost 1-0 în favoarea formației spaniole, astfel că Atletico s-a calificat în finală datorită golului marcat în deplasare, la Liverpool. Golul echipei Atletico a fost înscris de Forlan, în minutul 102. Pentru Liverpool au marcat Aquilani '44 și Benayoun '95.
Benitez:** "Meritam să ne calificăm în finală!"

Borcea, optimist:** „Batem tot până la final și terminăm pe locul doi!”

Deși Dinamo se află pe locul șase în acest moment, iar "câinii" au încă emoții și în ceea ce privește participarea în Europa League, Cristi Borcea nu depune armele și crede în continuare în șansele formației sale de a termina pe podium. Mai mult, acționarul dinamovist vede clubul "alb-roșu" chiar în preliminariile Champions League fiind sigur că echipa lui Țălnar va termina pe locul doi. Argumentul principal invocat de Borcea este acela că Dinamo se descurcă foarte bine în partidele cu miză, "câinii" ieșind neînvinși din toate derby-urile până în acest moment. "Nu pierdem în Giulești. Și nu că nu pierdem, dar mergem să învingem. Am discutat cu jucătorii, cu antrenorii, cu toată lumea și fiecare e conștient de faptul că trebuie să batem și la Rapid, și pe Timișoara peste câteva zile. În cazul în care câștigăm toate meciurile până la final, Dinamo va termina pe locul doi! Dinamo n-a pierdut nici un derby în acest sezon. Vom arăta în următoarele două meciuri că ne-am revenit și vom fi din nou echipa aceea de la începutul returului care învingea la diferență de scor", a declarat Cristi Borcea pentru Fanatik.
Borcea, optimist:** "Batem tot până la final și terminăm pe locul doi!"

De ce au pornit aspersoarele de pe Nou Camp în timp ce italienii se bucurau?** Vezi explicația ireală!

Administratorii impresionantei arene Nou Camp au găsit de cuviință să pornească instalația de irigare a gazonului la doar câteva momente după ce partida din semifinala UEFA Champions League s-a încheiat, încercând astfel să oprească bucuria jucătorilor lui Mourinho. Gestul lipsit de fair-play al catalanilor a fost taxat imediat de presa spaniolă, încercările lui Xavi de a explica incidentul nefăcând altceva decât să accentueze lipsa de tact a organizatorilor. "Mi-au spus că au dat drumul la aspersoare pentru a opri invazia fanilor lui Inter!" a spus mijlocașul Barcelonei. Ziarele din Madrid au replicat imediat: "Fanii lui Inter au avut locuri la nivelul superior al stadionului! Trebuia să se arunce de la etaj ca să invadeze terenul", au explicat jurnaliștii spanioli. Niciun oficial al clubului catalan nu a dorit să explice de ce au pornit cele 52 de aspersoare la finalul partidei cu Inter.
De ce au pornit aspersoarele de pe Nou Camp în timp ce italienii se bucurau?** Vezi explicația ireală!

Stamate lângă Ivano Balici!

Iulian Stamate este primul jucător de la Steaua care și-a găsit deja echipă. Pivotul Stelei nu va pleca la orice grupare, ci la una de top, Croația Zagreb, formația la care evoluează și unul dintre cei mai buni handbaliști ai lumii: Ivano Balic. Transferul stelistului la Zagreb constituie cea mai importantă mutare din handbalul românesc peste hotare din ultimii ani, plecarea regretatului Marian Cozma de la Dinamo la Veszprem fiind ultima de acest calibru. Jucătorul „militarilor" a bătut palma pentru un contract pe trei ani cu formația croată. „S-a ajuns foarte simplu la această variantă. Agentul meu m-a sunat să-mi spună că formația din Zagreb este interesată de mine, am negociat câteva zile și am perfectat trans­ferul. Înainte am vorbit cu șefii de la Steaua, iar domnul Cazacu mi-a transmis că pot să-mi urmez drumul", ne-a declarat Stamate, fanul suedezului Wislander. Pivotul Stelei de 27 de ani va părăsi din nou Steaua, după ce în trecut s-a transferat tot din Ghencea la Pick Szeged: „N-am ținut foarte mult să plec, dar asta e viața. Visez de câțiva ani să ajung la o echipă mare, alături de Balic, Lazarov sau Valcic".
Stamate lângă Ivano Balici!

„Nu suntem pregătiți pentru fotbalul mare!** Putem participa cu succes doar în grupele EL!”

Fundașul Timișoarei, Cosmin Contra, consideră că echipele românești pot spera la calificarea în "primăvăra europeană" doar în Europa League, competiția supreamă destinată formațiilor de club fiind mult prea puternică pentru grupările din Liga I. Bayern Munchen - Inter Milano este o finală surprinzătoare și în opinia lui Contra. Jucătorul bănățenilor va ține pumnii, evident, Interului lui Cristi Chivu. "Finala UEFA Champions League este una surprinzătoare pentru că cele două echipe nu erau considerate favorite la începutul competiției. Sper să câștige prietenul meu Chivu. Echipele românești încă nu sunt pregătite pentru fotbalul mare. Putem participa, dar nicio echipă nu are forța să treacă de grupe. În schimb în Europa League se poate trece de grupe chiar dacă noul format este mai greu", a declarat Cosmin Contra la Sport.ro Întorcându-se la meciurile din liga autohtonă, Contra a refuzat să vorbească despre derby-ul cu Dinamo, partidă ce va avea loc în etapa a 31-a, spunând că cea mai importantă confruntare este cea de sâmbătă, contra Oțelului. "Întâi să câștigăm meciul cu Oțelul și apoi ne gândim și la meciul cu Dinamo", a încheiat Contra
"Nu suntem pregătiți pentru fotbalul mare!** Putem participa cu succes doar în grupele EL!"

Halep rupe norii!

Constănțeanca Simona Halep (144 WTA, foto) s-a întrecut pe sine la turneul de la Fes (Maroc), dotat cu premii totale de 220.000 de dolari, acolo unde a reușit accederea în semifinalele competiției. Jucătoarea română de 18 ani a înregistrat astfel cea mai bună performanță a sa într-un turneu WTA, după ce a învins-o în sferturi pe Patty Schnyder (44 WTA), scor 6-2, 7-6 (3). Cunoscută în ultimii ani mai mult prin diversele materiale cu privire la bustul său și la operația de micșorare a sânilor, Simona ține să demonstreze că este o jucătoare cu ambiții mari în tenisul feminin mondial. După ce, în urmă cu trei săptămâni, la Marbella (Spania), reușea să meargă până în faza sferturilor de finală, Simo a întrecut toate așteptările la Fes, în Maroc. Constănțeanca a făcut ieri un meci de excepție împotriva titratei jucătoare elvețiene Patty Schnyder, căreia nu i-a lăsat prea multe șanse, impunându-se după un joc exact, în doar două seturi, 6-2, 7-6 (2). Simona are șanse mari de calificare în finala competiției, în semifinale românca urmând să se dueleze cu cehoaica Renata Voracova (106 WTA). „Mă simt bine, sunt bucuroasă, dar nu foarte, pentru că mâine e o nouă zi și un alt meci. A fost un meci frumos, dar greu! La nivel înalt tenisul este mult mai frumos!", ne-a declarat Halep, după victoria cu Patty Schnyder.
Halep rupe norii!

România luptă cu Rusia!

Echipa feminină de gimnastică a României a urcat fără emoții în finala Campionatului European de la Birmingham. Ana Porgras (foto), Diana Chelaru, Amelia Racea, Raluca Haidu, încurajate de pe margine de Cerasela Pătrașcu, au concurat pentru România, totalizând un punctaj de 166,800 de puncte. Deși era așteptat cu emoții din cauza antrenamentului presărat cu multe ratări, concursul de ieri a fost unul curat, doar Raluca Haidu, la sol, dându-le emoții antrenorilor. Cu palmele crăpate și cu dureri la gleznă, Ana Porgras a strâns din dinți și și-a făcut perfect exercițiile la paralele și bârnă, la ultimul aparat obținând cea mai bună notă, 14,950. România își va apăra aurul european în fața Rusiei, echipă care a adunat ieri 168,325 de puncte. Finala pe echipe este programată mâine (ora 18:00/TVR 2).
România luptă cu Rusia!

„Am scris o pagină importantă de istorie!** A fost o călătorie minunată, deși am văzut abisul de două ori!”

Fulham a obținut biletele pentru finala Europa League după ce a învins cu 2-1 pe germanii de la Hamburg, iar managerul englezilor, Roy Hodgson, este de părere că jucătorii săi au intrat în istoria clubului după această performanță. "Este o pagină importantă de istorie. Ne vom aminti mult timp de atmosfera din această seară. Am învins o echipă foarte bună. Sunt puțin copleșit de emoții. Sunt mai mult decât satisfăcut de evoluția jucătorilor mei. La 1-0 pentru Hamburger SV, ar fi putut să își piardă calmul. Însă ei au știut să rămână concentrați pentru a realiza cea mai mare reușită din istoria clubului", a declarat Hodgson la conferința de presă. Tehnicianul englezilor afirmă că echipa a trecut cu bine peste momentele dificile din acest sezon, catalogând parcursul lui Fulham din Europa League drept "o călătorie minunată". "Acest club a trecut prin perioade dificile și am fost nevoiți să vedem abisul o dată sau de două ori. Suntem cu toții mândri că vom începe al 10-lea nostru sezon în Premier League. Și faptul că am ajuns în finala Ligii Europa este o realizare extraordinară, care va fi recunoscută de toți. Suntem calificați în finală pentru că am jucat foarte, foarte bine de-a lungul competiției și am eliminat câteva adversare extrem de dificile. A fost o călătorie minunată, de care sunt mândru. Echipa a jucat un fotbal mai bun decât avem dreptul să-i cerem", a declarat Hudgson pentru site-ul oficial al lui Fulham. Echipa engleză Fulham s-a calificat, joi, în finala Ligii
"Am scris o pagină importantă de istorie!** A fost o călătorie minunată, deși am văzut abisul de două ori!"

Steaua se destramă!

Steaua este aproape de a realiza cea mai bună performanță după 1989 în handbal, calificarea în Cupa Cupelor, dar la un pas și mai mare de a se scufunda. Constantin Cazacu, președintele echipei de handbal, a anunțat că se retrage la sfârșitul acestui sezon de la Steaua. „Nu mai putem să susținem financiar echipa, în condițiile în care societatea noastră se confruntă cu mari dificultăți. Ne-am îndeplinit obligațiile financiare încă de anul trecut. Am fost în pericol să nu mai jucăm încă din iarnă, dar am rămas până la capăt", a fost declarația-șoc făcută de Cazacu în exclusivitate pentru ProSport.
Steaua se destramă!

Mesajul steliștilor pentru Oltchim:** „Câștigați Liga!”

Fostă câștigătoare a Cupei Campionilor în 1986, Steaua a poposit ieri la Râmnicu Vâlcea, în drum spre Alba Iulia, acolo unde va juca mâine cu Unirea. ProSport nu a scăpat prilejul și a intermediat o întâlnire între o parte dintre jucătorii din Ghencea și un grup al fetelor de la Oltchim, care mai au un pas să cucerească Liga Campionilor. Râmnicu Vâlcea. Ora 20:40. La Sala Sporturilor „Traian". Meciul dintre Oltchim și Rapid s-a încheiat în urmă cu mai bine de o oră, cu scorul fluviu de 57-24. Liniștea din curtea sălii e spartă de o voce a unui fan rătăcit al Oltchimului. „Uite-i pe jucătorii de la Steaua. Ce caută la handbal?", se întreba suporterul. Kapetanos, Golanski, Toja, Arman Karamyan și Baciu s-au întâlnit cu patru dintre jucătoarele de la Râmnicu Vâlcea pentru a le cunoaște și pentru a le transmite un mesaj înainte de bătălia cu Viborg.
Mesajul steliștilor pentru Oltchim:** "Câștigați Liga!"

Serea,** arbitrul cu pistol-mitralieră!

Comisarul-șef de penitenciare Ion Diță, șeful lui Ionică Serea (foto, în stânga) de la Penitenciarul din Focșani, a vorbit, pentru ProSport, despre fostul arbitru. „Lucrează la noi din 15 decembrie 2009. Având în vedere că era nou angajat, era prevăzută pentru el o perioadă de debut de un an. În februarie a participat la un curs de inițiere la școala de pregătire a agenților noștri de pază de la Târgu Ocna. Mi-a zis marți că trebuie să meargă la DNA și l-am învoit pentru azi (n.r. - ieri)", ne-a spus Diță.
Serea,** arbitrul cu pistol-mitralieră!

Piteștiul, pe filiera Vrancea

Marius Martiș (foto dreapta) a primit ieri la Focșani vestea că e convocat pentru audieri la Pitești. După o percheziție efectuată într-una dintre casele sale, a fost preluat de către oamenii legii la Buzău și adus cu escortă la DNA. În paralel, Ionică Serea era anunțat că e reținut pentru 24 de ore. Serea a venit ieri la DNA pentru audieri. După prânz a fost însă anunțat că este reținut pentru 24 de ore. Urmează ca astăzi să compară în fața judecătorilor pentru că procurorii DNA vor cere un mandat de 29 de zile de arest pentru fostul arbitru. Învinuirile care i se aduc sunt cele de luare de mită având ca obiectiv influențarea rezultatelor unor meciuri ale lui FC Argeș, echipa lui Cornel Penescu. Este vorba, se pare, de partida FC Argeș - Steaua 2-2, disputată în martie 2009.
Piteștiul, pe filiera Vrancea

„Era imposibil să ne calificăm fără suferință!** Este o mândrie să fim singura echipă spaniolă într-o finală europeană!”

Antrenorul Quique Sanchez Flores a declarat că este extrem de mândru și fericit pentru calificarea formației Atletico Madrid în finala Ligii Europa, mai ales că este singura echipa spaniolă ce a acces în ultimul act al unei competiții europene. "Era imposibil să ne calificăm fără suferință, mai ales având în vedere spiritul competitiv de pe Anfield. Sunt extrem de fericit că am ajuns în finală. Sunt foarte mulțumit de efortul acestei echipei. Sunt fericit că ne reprezentăm țara în finala Ligii Europa. Este o mândrie să fim singura echipă din Spania într-o finală europeană", a declarat Flores, conform as.com Tehnicianul a afirmat că jucătorii săi s-au bucurat ca niște copii în vestiar. "Nu am cuvinte să descriu ce a fost în vestiar. Păreau niște copii. Este o satisfacție să-i vezi așa. Este un noroc să antrenez această echipă", a afirmat Flores. Formația spaniolă Atletico Madrid s-a calificat în finala Ligii Europa, eliminând echipa engleză Liverpool, scor general 2-2, deși în manșa secundă a semifinalelor a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-1 după prelungiri. În meciul tur, scorul a fost 1-0 în favoarea formației spaniole, astfel că Atletico s-a calificat în finală datorită golului marcat în deplasare, la Liverpool. Golul echipei Atletico a fost înscris de Forlan, în minutul 102. Pentru Liverpool au marcat Aquilani '44 și Benayoun '95.
"Era imposibil să ne calificăm fără suferință!** Este o mândrie să fim singura echipă spaniolă într-o finală europeană!"

Țintele DNA** sunt de fapt la FRF?

Surse ale ProSport susțin că procurorii de la DNA Pitești ar viza nume grele ale fotbalului românesc. Având logica faptului că arbitrii sunt doar simpli executanți, procurorii ar căuta probe care ar putea duce către înalți oficiali ai FRF. Până acum au căzut „în plasă" Gheorghe Constantin (fost șef al arbitrilor) și Florin Prunea (fost șef al departamentului Internațional). Încă de la izbucnirea scandalului de corupție de la Pitești, procurorii au căutat să aducă dosarul spre FRF. Legătura părea să fie reprezentată de Gheorghe Constantin, fostul șef al CCA. Apoi, a fost acuzat și directorul de Relații internaționale al federației, Florin Prunea. Procurorii DNA urmăresc producerea de probe care să arate că arbitrii acționau cu cunoștința oficialilor FRF. În ultimii 10 ani, arbitrajul a fost, la FRF, în „parohia" secretarului general Adalbert Kassai și, apoi, a lui Ionuț Lupescu. Acesta din urmă a făcut în trecut delegările pentru o perioadă. Despre Adalbert Kassai se spune că unii dintre arbitrii ajunși la DNA l-ar fi descris ca pe o eminență cenușie în domeniu.
Țintele DNA** sunt de fapt la FRF?

„În finală țin cu Inter!”

Gică Popescu a fost în Spania miercuri seară, fiind invitat de conducerea clubului catalan. Fostul căpitan al Barçei a văzut semifinala Barcelona - Inter 1-0, din Liga Campionilor, dintr-o lojă VIP, alături de Victor Becali și Hristo Stoicikov. -Cum a fost pe stadion, Gică? -Un meci extraordinar cu o tensiune pe care cu greu poți s-o descrii în cuvinte.
"În finală țin cu Inter!"

Estera, argintul viu**

La doar 23 de ani, Estera Dobre face parte din lotul olimpic de lupte condus de Daniel Ioniță și Aurel Șuteu și este deținătoare a unui număr impresionant de medalii, cărora nici ea nu le mai ține șirul. Sosită de curând de la Baku, unde și-a îmbogățit palmaresul cu cea de-a treia medalie de argint (cat. 51 kg), ieșind, din nou, vicecampioană europeană de senioare (2007, 2009, 2010), Estera își continuă exercițiile în micuța sală de sport a Grupului Școlar „Kos Karoly" din Sfântu Gheorghe (Covasna) sub îndrumarea antrenorului emerit Matefi Arpad, coordonator al secției de lupte libere a CSM și CSS Sfântu Gheorghe și, totodată, tehnician al Centrului Național Olimpic Feminin de Lupte.
Estera, argintul viu**

Magul Mourinho**

Șochează prin absolut orice spune sau face. Este tipul perfect al actorului cu gesturi foarte bine studiate, care știe în ce colț al scenei trebuie să se plaseze pentru ca lumina reflectoarelor să-l prindă așa cum este, adică inegalabil, neînfricat și cu un moral al învingătorului permanent cum nu mai există. Este Jose Mourinho. Nu s-a mai văzut niciodată în fotbal un amalgam atât de perfect între geniu tactic și comportament de scenă ca la acest Mourinho. A eliminat miercuri seara Barcelona (după 3-1 și 0-1) și are acum deschis drumul spre a doua Ligă a Campionilor din carieră, după cea obținută cu FC Porto. Inter a fost absolutul pragmatismului, o echipă care l-ar fi lăsat cu gura căscată până și pe inventatorul celebrului catenaccio, Helenio Herrera. Iar aroganța lui Mou este a celui care știe că îi stă bine așa, magnet pentru media, și că timorează sau înfurie adversarul.
Magul Mourinho**

Promisiune-bombă!**

Probabil în încercarea de a mai liniști spiritele încinse ale suporterilor, Gigi Becali a făcut ieri o promisiune-bombă: va vinde clubul dacă nu va câștiga în următorii patru ani două titluri! Ideea i-a venit, susține patronul Stelei, de la un suporter al echipei. „Mi-a zis să le promit că, dacă nu luăm de două ori titlul în următorii patru ani, vând Steaua. Sunt dispus să fac o asemenea promisiune", a fost declarația-șoc făcută ieri de Gigi Becali la emisiunea „Ora exactă" de la Sport.ro. Finanțatorul clubului din Ghencea a mai dezvăluit că are deja planurile făcute pentru acest proiect. „Deja l-am gândit, sunt în stadiu avansat. Am trecut deja la negocieri. Veți vedea mai multe din vară, după terminarea campionatului. Le promit suporterilor că Steaua va fi campioană de două ori în următorii patru ani", a mai spus el. Se ia din nou de Mihai Stoica Întrebat dacă s-a gândit deja la o nouă conducere care să-i pună în aplicare acest proiect, Gigi Becali a răspuns printr-un atac subtil la Mihai Stoica (medalion). „Nu e problemă de management. Ce conducere a avut Unirea? E vorba de jucători și de echipă! Atât! Nu depinde de MM Stoica dacă jucătorii de la Unirea vin la Steaua. MM nu are drept de semnătură. Bucșaru l-a pus doar ca să stea pe bancă și să facă circ. Nu poate să cumpere ceva de 10 euro. Cum să hotărască pentru milioane de euro? Când vorbeam cu Bucșaru, el chiar îl înjura pe MM la telefon, dar nu mai vreau să vorbesc...", a spus Becali. Continuă războiul Dinu-Becal
Promisiune-bombă!**

E clar: se întărește acționariatul la Dinamo!**

Așa cum ProSport a anunțat încă de săptămâna trecută, clubul din "Ștefan cel Mare" se pregătește pentru schimbarea organigramei.
E clar: se întărește acționariatul la Dinamo!**

„Jucăm pentru Robert”**

În seria „Marchez pentru tine" s-au scris multe povești pe cât de triste, pe atât de interesante, dar, până la Robert, prin venele niciunui copil n-a curs un sânge cu un mai mare „pedigree" pentru fotbal. Poate și pentru că tatăl lui, Sandu Neagu, a jucat o viață la Rapid și s-a despărțit de echipă pe 17 aprilie, de la centrul stadionului „Valentin Stănescu". În aceste condiții, ce alt copil poate fi pentru spiritul Giuleștiului o mai mare speranță decât Robert Neagu, fiul în vârstă de 5 ani al eroului de la Guadalajara? Știm că una dintre convențiile campaniei este ca țâncul să joace fotbal, dar el vă garantează cu mâna pe inimă că asta va face, iar faptul că nu este deja înscris la o grupă de copii și juniori ai Rapidui se datorează faptului că este prea mic. Și Cristina Neagu ne asigură că fiul ei va juca fotbal. „De când se trezește și până seara, când îl chem la masă, aleargă pe stadion. Nu mă înțeleg cu el. Fotbalul e viața lui", ne spune mama lui Robert.
"Jucăm pentru Robert"**

Galiassi, „omul CFR-ului”, îi răspunde Stelei:** „Vreau respect!”

Fundașul Andre De Sousa Galliasi (foto, în stânga) de la Apullum Alba Iulia va fi adversarul steliștilor în meciul de mâine. El a fost acuzat de Gigi Becali că ar fi fost omul CFR-ului în meciul din etapa trecută. Ai auzit de acuzațiile lui Gigi Becali? Prostii! Numai prostii. Vreau respect din partea oamenilor de la Steaua, deoarece eu nu mai am nicio treabă cu CFR -ul. Mai bine și-ar vedea de jocul echipei lor. Cum să mai primesc eu bani de la Cluj? Care e situația ta contractuală? Cei de la Steaua ar trebui să cunoscă faptul că eu sunt jucătorul echipei Ka
Galiassi, "omul CFR-ului", îi răspunde Stelei:** "Vreau respect!"

Ribery și Benzema, out de la Mondial?

După ce a primit trei etape de suspendare de la UEFA și va rata finala Ligii Campionilor, Franck Ribery ar putea să rămână și în afara lotului pentru Cupa Mondială. Ministrul francez al Sportului i-a sugerat lui Domenech să nu-i ia la turneul final pe jucătorii implicați în scandalul sexual cu prostituata minoră. Pe lângă trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro, Franck Ribery și Karim Benzema își riscă și cariera din cauza relațiilor sexuale pe care le-au avut cu o prostituată, când aceasta era minoră. Conducătoarea ministerului francez al Sportului a criticat dur comportamentul celor doi jucători și i-a sugerat selecționerului Raymond Domenech să nu îi convoace pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud din această vară. „Fotbaliștii echipei naționale sunt ambasadorii imaginii Franței în lume. Este rușinos pentru ei să fie implicați în astfel de scandaluri", a spus Roselyne Bachelot.
Ribery și Benzema, out de la Mondial?

Lucescu jr**: „România, ca Inter”

Fan declarat al Barcelonei, Răzvan Lucescu (foto) a susținut necondiționat Interul lui Chivu în semifinala pentru Liga Campionilor. E de notorietate faptul că în precedentele preliminarii, selecționerul i-a motivat pe tricolori cu un colaj compus din imagini surprinse la bucuria catalanilor pentru succesele din sezonul trecut. Acum, modelul e Inter. Cu mențiunea că însuși căpitanul naționalei este protagonist.
Lucescu jr**: "România, ca Inter"

Soare anti-huligani**

Interdicțiile, amenzile sau suspendările stadioanelor, niciuna dintre aceste variante nu a reușit să îi liniștească pe fanii rebeli, în general ai echipelor din București. După multe episoade în care suporterii s-au și duelat cu jandarmii, Primăria Capitalei este hotărâtă să ia o decizie radicală: mutarea meciurilor cu grad mare de risc la lumina zilei. Peste voința cluburilor, a LPF și mai ales a televiziunilor care au plătit o groază de bani pentru a difuza meciurile din prima ligă, mai-marii Capitaliei sunt deciși să ia această măsură, convinși că violențele ar fi mult mai ușor de evitat. Ideea nu este însă una tocmai nouă, fiind înaintată în urmă cu ceva timp de colonelul Daniel Georgescu, de la Jandermeria București. Cei din Consiliul General al Primăriei vor chiar să organizeze o întâlnire cu reprezentanții cluburilor pentru a-i înștiința oficial despre proiect.
Soare anti-huligani**

Renunță la Stăncioiu!**

Om de bază în campania CFR-ului din Champions League în sezonul trecut, Stăncioiu a jucat în numai cinci meciuri în această ediție de campionat a Ligii I și va pleca în iunie la o altă formație. Eduard Stăncioiu a bifat numai cinci meciuri în primele 29 de etape, în două dintre ele intrând din postura de rezervă! Deși a fost titular etapa trecută în victoria cu Alba Iulia, când Nuno Claro a fost suspendat, Stăncioiu a fost anunțat că nu face parte din lotul pentru meciul de azi cu Astra. De ce? Președintele Mureșan și antrenorul Mandorlini au început să creioneze deja campania de achiziții pentru vară.
Renunță la Stăncioiu!**

Anul lui Chivu!**

Mai erau zece minute până la startul meciului de pe "Camp Nou", returul Barcelona - Inter din semifinalele Ligii (1-3 în tur). "Cristi, pregătește-te, intri din primul minut!". Vorbele lui Mourinho i-au dus inima în gât lui Chivu. Nu l-au prins nepregătit, dar iminența luptei i-a pompat surplus de adrenalină în sânge. Ținuse toată dimineața legătura cu Pandev și știa că acesta are dureri la picior. După încălzire, pe tunelul spre vestiare, macedoneanul a clătinat din cap, nesigur pe el, iar Cristi a știut că poate fi ziua lui... A avut nevoie de numai cinci minute de încălzire în vestiar și a intrat pe teren, ca fundaș stânga, producând rumoare printre comentatori... Planul lui Mourinho, unul schimbat din mers, indica un clește Zanetti - Chivu care să-l strângă pe "puricele" Messi.
Anul lui Chivu!**

Mircea Sandu**: „N-avem cinci la națională precum Chivu”

"După 3-1 la Milano am fost convins că Mourinho va pregăti așa bine jocul, încât Barcelonei îi va fi greu să înscrie. E un strateg extraordinar. Am avut un reprezentant de cinste la acest meci. A fost chiar ca o finală, pentru că Barcelona era cotată cu mari șanse la câștigarea trofeului. Blocându-l pe Alves, Cristi a blocat o mare forță de atac a Barcelonei. După eliminarea lui Thiago, Cristi a intrat și mai mult în joc, și-a găsit extraordinar locul în jocul echipei. Un Chivu fantastic! Poți să ai la națională cinci de Chivu cu munca și dăruirea lui? În '90 am avut, dar acum, nu. Dacă Săpunaru, de exemplu, își revine ca mentalitate, putem reuși ceva. Îi avem pe Rădoi, Marica, Daniel Niculae... Trebuie ca, pe lângă ei, să se creeze un nou lot care să ne aducă bucurii, victorii, performanță", a zis Mircea Sandu, la Fanatik.
Mircea Sandu**: "N-avem cinci la națională precum Chivu"