Nu-mi place Mourinho, cu fața lui rânjită, de satir ejectat din iadul anti-fotbalului, dar pe Camp Nou el a fost dumnezeul lor. A fost Mama lui Interzis-nazionale și Tatăl vitreg al Barcelonei, a fost părintele renegat, care și-a pedepsit foștii copii și le-a revărsat în cap potopul de lacrimi în care să-și înece barca. Necruțător, ca un toreador nebun care linge sângele de pe mânerul spadei, i-a trimis cu coarnele în praf pe tăurașii nelămuritului Guardiola. Care făcea 13-14 în pătratul lui cu var asortat cu cămașa, fără să înțeleagă de ce catalanii nu decolează. N-a înțeles nicio clipă că norul de cenușă nu izbucnește din conul vulcanului Camp Nou, ci vine de pe mânecile sacoului lui Jose, din capitala modei. Iar un miliard de telespectatori au realizat că roș-albastrul s-a demodat brusc.
I-ați văzut rictusul sardonic când Motta a primit roșul? Și aplauzele ironice împărțite cu generozitate tribunelor, ca un avion american care parașutează un nor de bomboane otrăvite copiilor neștiutori vietnamezi? Era momentul de care Antrenorul avea nevoie ca să-și ambiționeze dobermanii legați cu sârmă de careu. Oare bănuia bietul Guardiola că, după socoteala italiană, 10 e mai mare și mai tare decât 11? Oare adulatul Messi a realizat în acel moment că nici jamaicanul Usain Bolt nu bate recorduri mondiale când aleargă spre un perete? N-are importanță absolut deloc dacă macaronarii câștigă pe Bernabeu, fiindcă Vezuviul erupe italienește o singură dată, dar mortal.
Deși aș vrea să văd încă o dată un român fericit, cu Cupa deasupra capului. Finala s-a jucat deja pe Camp Nou. A câștigat-o acel patron care a știut să cumpere un Antrenor. Berbecul nostru nu se pricepe nici măcar să sechestreze unul.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER