Știința** părăsită!
09 Mart. 2010
Altădată plin la derby-ul Olteniei, Municipalul gorjean a fost golaș aseară. Seara de 8 martie a fost la Tg. Jiu fie mult prea friguroasă, fie dedicată prietenelor sau soțiilor.
Numai 3.000 de fani s-au încumetat să asiste la cel mai trist duel fratricid dintre cele două trupe, stabilind astfel un record negativ de audiență în istoria întâlnirilor directe. De la revenirea Universității în prima ligă, patru dueluri se mai disputaseră la Tg. Jiu, trei în campionat și unul în Cupă, toate cu casa închisă.
Explicația pentru interesul scăzut față de joc este poziția slabă din clasament a reprezentantelor Olteniei în Liga I, dar și iarna revenită brusc la Tg. Jiu cu o ninsoare abundentă.