Condițiile lui Ando! „Fălcosul” i-a cerut lui Copos 8 transferuri!
20 Mai 2010
Negocierile dintre Ioan Andone și George Copos au ajuns până în faza condițiilor puse de antrenor cu privire la întăririle pe care le vrea la Rapid în pauza competițională. Practic, „Fălcosul" i-a oferit patronului său o listă cu numele a opt jucători pe care și-i dorește din vară la echipă. Majoritatea țintelor cu care Andone vrea să atace titlul în sezonul viitor sunt tineri din Liga I care au impresionat în acest retur. Unul singur ar veni din alt campionat, Iordan Todorov, care este căpitan la ȚSKA Sofia, precedenta echipă antrenată de Andone. Patronul Rapidului are termen de gândire două săptămâni. În funcție de investițiile pe care este dispus să le facă Copos, Andone va decide dacă rămâne sau pleacă. Condiția este însă ca măcar patru nume de pe listă să ajungă în Giulești.