Șumudică: „Nu mă fac de râs”

Șumudică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alb-vișiniii sunt obligați s-o bată pe Gloria pentru a mai putea
spera la Europa League, urmând să-i facă față fiului rătăcitor al
Giuleștiului, Marius Șumudică, care a făcut minuni la Bistrița în
acest retur.

Fostul atacant al „feroviarilor” spune că se simte foarte ciudat
să vină în Grant ca adversar, dar trebuie să-și respecte blazonul,
pentru că toată lumea se va aștepta să o lase mai moale.
„Ca om, sunt mare rapidist, dar, în același timp, sunt și
profesionist. Va fi ciudat pentru mine să lupt împotriva echipei
mele de suflet, dar nu pot să mă fac de râs”,
a punctat
tehnicianul ardelenilor.

Acesta a mai afirmat că, deși trupa sa nu mai are niciun
obiectiv pentru care să se bată în acest sezon, va juca la victorie
cu Rapidul. „Știu cât de important este acest meci pentru
Rapid, dar noi vom juca la fel ca și până acum, adică la victorie.
Nu o să dăm ocazia nimănui să ne acuze de nimic. E clar că Rapid
are o echipă mult mai bună decât Bistrița și poate să câștige
oricum, dar noi ne vom bate la fel”,
a afirmat Șumudică,
considerat de mulți viitorul antrenor al „feroviarilor”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un milionar însurat! Imagini provocatoare
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×