CELE MAI NOI ARTICOLE

Belgienii despre clujeni: „CFR e o forță!”

CFR Cluj a învins miercuri seara cu 3-0 Anderlecht Bruxelles, într-un amical disputat la Eugendorf, în Austria. Culio a fost primul care a primit laudele din partea belgienilor. Prieteni încă din copilărie (fiind originari din același oraș, Mercedes, o suburbie a capitalei Argentinei, Buenos Aires) și foști colegi la Independiente Avellaneda (2005-2006), mijlocașul „feroviarilor", Emmanuel Culio, și Lucas Biglia, mijlocașul lui Anderlecht, s-au întâlnit tocmai în Austria. Culio recunoaște că a trăit momente emoționante când și-a revăzut „fratele", așa cum îi spune lui Biglia. „Lucas este ca și fratele meu, am crescut împreună în Argentina. Nici nu credeam că-l voi întâlni într-un amical", mărturisește Culio. După ce au fost bătuți cu scor de neprezentare, belgienii i-au lăudat pe clujeni și le-au urat succes în grupele Ligii. „Am vorbit cu mai mulți jucători de la ei. Ne-au spus că avem o echipă puternică, o adevărată forță, și nu degeaba reprezentăm campioana României. Ne-au încurajat spunându-ne că vom face față cu brio în Liga Campionilor", povestește argentinianul CFR-ului.
Belgienii despre clujeni: "CFR e o forță!"

Piți, nemulțumit de Todorov! Urmează Bonfim în Ghencea?

După ce a rezolvat transferurile lui Latovlevici și Cisovsky, Pițurcă este foarte aproape de a mai aduce un fotbalist violet. Eder Bonfim (foto, primul din stânga) este și el dorit în Ghencea, după ce bulgarul Todorov n-a dat randamentul scontat în turneele de pregătire din Austria. Piți vrea să-i aducă un concurent serios lui Todorov și l-a așezat în capul listei de achiziții pe timișoreanul Bonfim. Ieri, fundașul dreapta a fost adus în discuția telefonică purtată de Marian Iancu cu Gigi Becali, însă până în acest moment nu s-a ajuns la un consens în ceea ce privește suma de transfer, negocierile urmând a fi reluate azi. „Sunt șanse mari să-l luăm și pe Bonfim, însă mai negociem suma de transfer. Probabil randamentul fundașului bulgar nu l-a încântat pe Pițurcă, iar din acest motiv îl vrea și pe Bonfim", a dezvăluit o sursă din conducerea stelistă
Piți, nemulțumit de Todorov! Urmează Bonfim în Ghencea?

FRF vrea să preia modelul german! Cum putem renaște în 10 ani!

Ionuț Lupescu, director general al FRF, a găsit soluția pentru salvarea fotbalului românesc. În cel mai scurt timp, vrea să implementeze modelul nemților. După Euro 2000, federația germană a obligat cluburile să înființeze centre de excelență în valoare de 10 milioane de euro. „Din 23 de jucători din lotul Germaniei aflați la Cupa Mondială, 19 au fost crescuți în astfel de centre. Iată că, după 10 ani, planul nemților a dat rezultatele scontate", spune Ionuț. „Kaiserul" dă însă de înțeles că nu poate să forțeze cluburile să adopte această metodă, fiindcă „noi ne plângem că n-avem bani nici pentru bugetele echipelor". Fostul mare internațional a decis deja de comun acord cu Asociațiile Județene de Fotbal să adune cei mai buni jucători din provincie: „Planul e să facem naționale ale județelor, unde să selectăm cei mai buni jucători". "Generația de Aur" și-a amintit de Columbia
FRF vrea să preia modelul german! Cum putem renaște în 10 ani!

Mircea Rednic, săgeți către Ioan Andone: „Dacă nu are presiune, de ce se mai agită?”

Mircea Rednic nu i-a rămas dator lui Ioan Andone, după ce antrenorul lui Dinamo a spus că el va trebui să repare ce s-a stricat în ultimii trei ani. "În ultimii trei ani am câștigat campionatul cu Dinamo, în 2007. Dacă Ando se referă la sezonul în care eu am terminat pe poziția a treia, după ce am condus 30 de etape, atunci să ocupe el un loc mai bun decât trei. Oricum, are la dispoziție un lot mai bun decât al meu", a spus Rednic pentru adevarul.ro În acest sezon, conducerea lui Dinamo nu i-a fixat ca obiectiv lui Ioan Andone titlul și cupa, lucru taxat de Rednic. "Dacă nu are presiune, Andone de ce se mai agită? Nici mie nu mi-au impus să câștig campionatul din „prima", dar tot l-am luat. Și în ce condiții: am făcut pregătirea cu un lot și am început campionatul cu altul. În mare, din ce-am văzut, cu mici excepții, lotul e cam același din sezonul trecut, când Dinamo a încheiat pe șase. Să termine mai bine decât acest loc!", a mai adăugat Rednic.
Mircea Rednic, săgeți către Ioan Andone: "Dacă nu are presiune, de ce se mai agită?"

„Baciul” reînvie Chindia

După șase ani în care echipa orașului Târgoviște s-a zbătut în mediocritate, iar Stadionul „Eugen Popescu" a ajuns într-o stare avansată de degradare, autoritățile locale se implică în revigorarea fotbalului dâmbovițean. Și nu singure, ci ajutate de două nume grele: Gică Popescu și Ion Crăciunescu (foto medalion)! Ceea ce părea doar un zvon - înființarea unui nou club de fotbal în care vor fi cooptate nume sonore ale fenomenului intern - a devenit certitudine. „Noua structură se va numi FC Chindia Târgoviște. Echipa va juca în culorile roșu și albastru, iar sigla va fi cea veche, cu Turnul Chindiei, simbolul orașului nostru", a declarat Pompiliu Nedelcu, directorul Direcției pentru Sport Dâmbovița. Autoritățile vor acoperi 25% din buget, restul urmând să fie asigurat din sponsorizări.
"Baciul" reînvie Chindia

Fotbal sub ape!

Inundațiile din această vară nu au afectat doar locuințele a mii de oameni. În județul Botoșani, două echipe de fotbal s-au trezit cu terenurile inundate. Nou-promovată în Liga a III-a, formația Luceafărul din comuna Mihai Eminescu a fost prima care s-a confruntat cu problema revărsării apelor. „Terenul a fost inundat, dar între timp apa s-a retras", a declarat Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu. Singurul teren de fotbal inundat în totalitate a fost cel al echipei Rapid Ungureni (foto). „La Ungureni, terenul a fost acoperit în totalitate de apă. În rest, nu au fost probleme", a spus Mihai Calistru, președinte AJF Botoșani. Baza Oțelului, în pericol! În caz că Dunărea ar depăși digul de protecție, de suferit ar putea avea și baza Centrului de copii și juniori al Oțelului. „Au intrat aici 800.000 de euro și ar fi păcat să se întâmple așa ceva. Din nefericire, și la o ploaie foarte puternică, din cauza sistemului de canalizare depășit, ni s-ar putea inunda baza", a comentat directorul general Marius Stan.
Fotbal sub ape!

Vâlcea favorită! Oltchim, cap de serie pentru tragerea la sorți a Ligii

Oltchim se află în fața unei alte premiere pentru handbalul românesc de când formatul Ligii Campionilor a fost revoluționat. Formația vâl­ceană a fost desemnată de EHF cap de serie înaintea tragerii la sorți a grupelor Champions League, din 13 iulie. Drumul campioanei României către fazele finale ale celei mai prestigioase competiții în sezonul 2010-2011 pare mai accesibil în comparație cu sezoanele precedente. Prin punctele și performanțele obținute în ultimii trei ani, Oltchim se clasează pe locul 4 în Europa, motiv pentru care va intra în urna capilor de serie la tragerea la sorți, ce va avea loc la Viena, alături de Viborg, Györ și Hypo. Practic, antrenorul maghiar Peter Kovacs are toate argumentele pentru a trage cu Vâlcea la finala Ligii Campionilor. Dar ce înseamnă o tragere la sorți cu Oltchim în postură de cap de serie? O grupă, spre exemplu, cu Leipzig (Germania), Toulon (Franța) și o echipă venită din calificări, configurație care i-ar putea asigura campioanei României un loc întâi fără prea mult efort și, implicit, o poziție de favorită în grupele principale, unde vor accede cele mai bune opt echipe ale continentului. E adevărat, în cazul unei trageri nefavorabile, Vâlcea ar putea juca și într-o grupă cu Larvik (Norvegia) și Buducnost (Muntenegru), dar chiar și așa ar pleca cu prima șansă.
Vâlcea favorită! Oltchim, cap de serie pentru tragerea la sorți a Ligii

Mirajul Asiei pentru Andrei Cristea

Andrei Cristea, unul dintre puținii „câini" care au impresionat în ediția trecută de campionat, a primit cele mai multe oferte de transfer. Ultima echipă interesată de achiziționarea atacantului de 26 de ani este Samsung Blue Wings, care îi oferă fotbalistului un salariu de 350.000 de euro pe sezon. Suma cerută de acționarii din „Ștefan cel Mare", aproximativ 2,5 milioane de euro, a făcut ca negocierile cu Brescia, Rennes și Dinamo Minsk să stagneze pentru moment. Însă evoluțiile de pe teren ale băcăuanului au fost remarcate inclusiv în Coreea de Sud. Samsung Blue Wings, echipa la care au mai jucat Cosmin Olăroiu și Ionuț Luțu, s-a arătat extrem de interesată de achiziționarea jucătorului. „Ofertele din Italia și Franța sunt încă valabile și perioada de transferuri abia a început în Europa. Șefii din «Ștefan cel Mare», Badea și Borcea, nu se grăbesc pentru că știu că au timp la dispoziție să primească oferte, însă cu siguranță vor scădea din preț", a dezvăluit un apropiat al acționarilor.
Mirajul Asiei pentru Andrei Cristea

Neamțul Scarlatache! Energie Cottbus, pe urmele fundașului

În plină căutare de fundași, Ioan Andone se poate despărți și de cei pe care îi are. Ultimul pe lista posibililor transferați de la Dinamo este Adrian Scarlatache. Fundașul, care poate juca atât în centrul apărării, cât și în banda dreaptă, a fost propus zilele trecute la Cottbus, din 2.Bundesliga.
Neamțul Scarlatache! Energie Cottbus, pe urmele fundașului

Piți, cu gura pe apărare! Ce l-a nemulțumit pe tehnicianul Stelei?

Pentru că partida cu Zaglebie Lubin nu a fost transmisă la televizor, Victor Pițurcă (foto) a pus mai mulți membri ai staffului să filmeze meciul. Ieri, tehnicianul a făcut o analiză video împreună cu echipa și le-a transmis fotbaliștilor că nu este mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în apărare. Asta chiar dacă echipa sa învinsese cu 4-1! 4-1 cu Zaglebie nu a fost un scor care să-l mulțumească pe deplin pe fostul selecționer. Satisfăcut de modul în care Steaua a arătat pe plan ofensiv, Piți a scos ieri în evidență lacunele din jocul defensiv al roș-albaștrilor.
Piți, cu gura pe apărare! Ce l-a nemulțumit pe tehnicianul Stelei?

Primera, interzisă românilor!** „Nu am fost întrebat de vreun jucător”

Fostul atacant al "câinilor" a promovat în acest sezon în Primera Division cu Hercules Alicante, fiind singurul român ce evoluează în prima ligă spaniolă, unul dintre cele mai puternice campionate din lume. "Nu e presiune asupra echipei și toată lumea de abia așteaptă marile forțe ale Spaniei să vină să joace în oraș. Ne propunem să fim și la finalul sezonului în prima ligă", a spus Ionel Danciulescu în libertatea.ro Atacantul a declarat că nu a fost întrebat de un eventual transfer al vreunui jucător român la echipă spaniolă, iar zvonul privind arestarea președintelui clubului este fals. "Antrenorul Esteban Vigo nu m-a întrebat nimic de nici un jucător român, nici de Cristea și nici de Pulhac. Dacă era interesat de vreun jucător de la Dinamo sau din România îi cerea relații lui Giovani Becali. Cine mă cunoaște, știe că nu aș fi spus nimic rău despre un fost coleg cu care m-am înțeles foarte bine. S-a mai spus că președintele de la Hercules ar fi fost arestat. De fapt, e vorba de acționarul majoritar al clubului, care a fost interogat într-un caz și a plecat acasă", a mai spus Danciulescu.
Primera, interzisă românilor!** "Nu am fost întrebat de vreun jucător"

Atentat la prezicător! Mâncați-l pe Paul!

Celebra caracatiță prezicătoare Paul a avut dreptate în toate predicțiile făcute cu ocazia meciurilor Germaniei de la Cupa Mondială din Africa de Sud, cea mai recentă previziune a sa fiind victoria naționalei Spaniei în semifinala de miercuri. Paul i-a supărat pe fanii nemți după ce a pronosticat corect eliminarea Germaniei, astfel că suporterii vor să […]
Atentat la prezicător! Mâncați-l pe Paul!

Eroii semifinalelor: Puyol vs Gio Van Bronckhorst

Un catalan, Carles Puyol, marcatorul ibericilor în semifinala de miercuri cu Germania, scor 1-0, a devenit eroul întregii Spanii. Regina Sofia, soția monarhului Juan Carlos, l-a felicitat pe Puyol chiar în vestiar. Amănunte: Sofia, verișoară primară cu Regele Mihai al României, a concurat pentru Grecia, în proba de yachting, la Jocurile Olimpice din 1960. Puyol a dat mâna cu Maiestatea Sa purtând doar un prosop în jurul brâului, iar regina a râs de mama focului împreună cu întreaga asistență.
Eroii semifinalelor: Puyol vs Gio Van Bronckhorst

Ceas de lux

Sătul de amânările lui Pădureanu în cazul Moraes și de licitația pe care au încercat-o brazilienii de la Goianiense pentru Marçao, Dinu Gheorghe și-a ales ieri atacantul pentru care a negociat două săptămâni. Cassio Vargas Barbosa, golgheterul cu 12 reușite pentru Uniao Leiria în sezonul trecut, a venit miercuri seara la București pentru parafarea actelor cu Rapid. Evenimentul a avut loc ieri-dimineață, când jucătorul a semnat un contract pe trei ani, cu opțiune de prelungire pe încă doi. Interesant este că atacantul a fost dorit și de CFR Cluj înainte ca ardelenii să-l ia pe Bjelanovic, dar afacerea a căzut din cauza pretențiilor brazilianului. Leiria voia atunci în schimbul lui Cassio 600.000 de euro, iar jucătorul 300.000 salariu anual și 200.000 la semnătură. Rapidul i-a plătit până la urmă Leiriei în jur de 500.000 de euro, iar jucătorul a primit jumătate din ce a cerut la negocierile cu CFR.
Ceas de lux

INCREDIBIL** Rapid caută atacanți cu ureche muzicală! Cântărețul Kamara, aproape să semneze cu giuleștenii

Dacă tot e în criză de atacanți, Rapid l-ar putea încerca pe Kamara, atacantul naționalei artiștilor și component al trupei „Alb Negru"! Și nu ar fi o premieră, pentru că acum un an cântărețul a fost acceptat să dea probe în Giulești. Pe atunci antrenor era Marian Rada. Kamara își amintește că s-a antrenat nu mai puțin de două luni alături de rapidiști: „Sunt bun prieten cu Iencsi, cu Costin Lazăr... Ei mi-au propus să merg să dau probe la Rapid. Aveau nevoie de atacanți și pot spune că Rada chiar a fost mulțumit de mine. Am fost la un pas să semnez un contract cu Rapid". Până la urmă acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că artistul și Grigore Sichitiu au avut o discuție în care ultimul a întrebat ce vârstă are. Aflând că la acel moment Kamara avea 33 de ani, rapidiștii au renunțat la ideea de a-și completa efectivul cu întăriri din lumea show-bizz-ului.
INCREDIBIL** Rapid caută atacanți cu ureche muzicală! Cântărețul Kamara, aproape să semneze cu giuleștenii

Simona Halep, în semifinale la Biarritz

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 5, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului ITF de la Biarritz (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com. Halep a învins-o, în sferturi, pe Lucie Hradecka (Cehia), cap de serie numărul 3, cu scorul de 6-3, 7-5. În semifinale, Halep va juca în compania australiencei Sophie Ferguson, cap de serie numărul 8.
Simona Halep, în semifinale la Biarritz

FOTO** Marica e regele! Golgheter și în pat: două frumuseți din primele zece clasate în Top 100 FHM

Ediția 2010 a Topului 100 FHM - ediția de România, care le ierarhizează pe cele mai sexy femei din lume în opinia cititorilor din țară, cuprinde o seamă de frumuseți care au, direct sau indirect, legătură cu sportul. Modelul Catrinel Menghia (măritată cu fostul fotbalist Massimo Brambati) e pe locul doi, după cântăreața Inna. Gina Pistol (locul 3) a fost iubita lui Ciprian Marica. Prezentatoarele de știri sportive Corina Caragea și Simona Pătruleasa sunt pe locurile 4 și, respectiv, 5. Top 10 e completat de Delia Florea, Anna Lesko, Ilinca Vandici, Laura Cosoi și Monica Bârlădeanu. Cum topul FHM a fost mereu un target pentru fotbaliști, care își aleg de aici multe dintre cuceriri, cel mai norocos dintre jucătorii români este Ciprian Marica. Atacantul a făcut deja două cuceriri din primele zece clasate din topul FHM, având relații cu Gina Pistol și cu IlincaVandici.
FOTO** Marica e regele! Golgheter și în pat: două frumuseți din primele zece clasate în Top 100 FHM

Rada, antrenor la Brașov

FC Brașov are, în sfârșit, antrenor principal. După o tentativă de 3 zile cu italianul Giuseppe Materazzi, președintele CA, Ioan Neculaie, s-a hotărât ieri asupra lui Marian Rada (foto). „Marian Rada este noul nostru antrenor. El va semna un contract pe un an cu FC Brașov", a declarat președintele clubului, Ioan Neculaie. „Faptul că Dinu Gheorghe a fost președinte acolo este elementul principal pentru care am acceptat acest contract. Nu mă interesează ce a fost cu Materazzi și de ce a stat doar trei zile la FC Brașov, eu sper să-mi duc contractul la bun sfârșit", a completat Rada.
Rada, antrenor la Brașov

Emoționant! „Câinii”, vegheați de ‘Păsărilă din Banat’ – îngerul alb-roșu

Un tată îndurerat îi roagă pe dinamoviști, prin intermediul ProSport, să țină un moment de reculegere pentru micul său „câine", dispărut dintre noi fix când viața abia îi zâmbea complice. La școala din Uliuc, undeva la 25 de kilometri de Timișoara, un puști plin de viață luase șase premii întâi în primii șase ani de școală. La sport era mereu printre primii și o inimă mare îl însuflețea când vedea orice simbol al lui Dinamo.
Emoționant! "Câinii", vegheați de 'Păsărilă din Banat' - îngerul alb-roșu

Andone atacă: „Eu fac transferurile la Dinamo. Cei care spun altceva sunt niște cretini”

Cu două săptămâni inaintea începerii noii ediții a Ligii 1, Dinamo încă este în căutarea unor jucători care să acopere posturile deficitare din echipă. Până acum, campania de achiziții a "câinilor" a fost una slabă, pe lista venirilor fiind trecute numele lui Bălgradean, Helder, Garat, Naumovski, Maksuic, dar și revenirile lui Liviu Ganea, Homei, Chiacu și Păun. Acuzat că nu el decide transferurile de la echipă, "Fălcosul" a ținut să clarifice situația de până acum. "Eu fac transferurile! Eu decid cine vine și cine pleacă, în funcție de bugetul pe care îl am la dispoziție. E normal ca acționarii să fie la curent cu tot, pentru că ei dau banii. Cei care cred și spun altceva nu mă interesează, sunt niște cretini. Am șapte fundași centrali în lot: Goian, Garat, Moți, Grigore, Scarlatache, Diabate și Maksumic. Că nu sunt toți apți e doar o conjunctură. În bandă dreapta, chiar dacă pleacă Helder, suntem acoperiți cu Homei, Rus și Scarlatache. Vor mai veni jucători, știu și cine sunt, dar prefer să nu le dau numele pentru a nu le crește prețul", a spus Andone pentru cancan.ro Dinamo va juca în turul 2 preliminar al Europa League cu Olimpia Bălți, echipă care s-a calificat în dauna azerilor de la Khazar Lankaran. Dinamo va juca prima manșa în deplasare, în data de 15 iulie, iar returul este programat la 22 iulie, la București.
Andone atacă: "Eu fac transferurile la Dinamo. Cei care spun altceva sunt niște cretini"

Vezi aici cum arată noul Silverstone

În acest weekend se dispută etapa de Formula 1 de la Silverstone, cea mai veche cursă desfășurată fără întrerupere. Traseul este însă unul nou, lucrări de modernizare de șase milioane de euro adăugând o nouă secțiune, denumită „Arena complex". Iată reperele noului circuit.
Vezi aici cum arată noul Silverstone

Liga 1 a decis: Spania!

La modă sunt pronosticurile. În Germania, o caracatiță pe nume Paul face furori cu previziunile sale. Până când cefalopodul din Hamburg își va prezenta opțiunea în privința marii finale de duminică, ProSport a testat opțiunile Ligii I. Olanda și Spania se vor înfrunta duminică într-o finală de campionat mondial inedită. Până acum, batavii s-au mai aflat de încă două ori în ultimul act, pe care l-au pierdut de fiecare dată, în timp ce ibericii gustă pentru prima oară din bucuria unui astfel de eveniment. Indiferent cine se va impune în partida ce va avea loc la Johannesburg, fotbalul mondial va avea o regină care își va așeza pe frunte pentru prima oară coroana. Ar fi, conform statisticii, a noua campioană mondială din istorie. Pe marginea întrebării „Cine va câștiga trofeul, dar și potul cel mare de 30 de milioane de dolari de la FIFA?", a început deja să se brodeze imediat după aflarea finalistelor. Printre cei care și-au prezentat opțiunea s-au aflat și antrenorii și conducătorii din Liga I. Deloc surprinzător, cele mai multe opțiuni au mers către Spania. „Este campioana europeană, a practicat un joc complet, frumos. Este marea favorită", spune Ioan Andone, antrenorul „câinilor roșii". Poate sub impresia ultimului rezultat - semifinala Spania - Germania a rămas pe retină mai degrabă decât Olanda - Uruguay -, poate din cauza legăturilor latine sau a „efectului Barcelona", echipa cu cei mai mulți adepți, ibericii au primit cu patru voturi mai mult decât Olanda.
Liga 1 a decis: Spania!

FOTO** Latovlevici, în tricoul Stelei! „Voi munci mult! Sper să luăm titlul”

UPDATE Latovlevici s-a antrenat în această seară pentru prima dată alături de noii săi colegi și spune că pasul făcut prin transferul la Steaua este cel mai important din cariera sa. Iasmin își dorește să câștige primul său titlu de campion în tricoul "roș-albastru". "Sunt fericit ca am ajuns la Steaua. Am venit aici plin de sperante ca anul acesta vom cuceri titlul. Am facut deja primul antrenament la Steaua si am facut cunostiinta cu noii mei colegi, voi munci mult si imi voi astepta sansa mea", a spus Latovlevici pentru site-ul oficial al Stelei
FOTO** Latovlevici, în tricoul Stelei! "Voi munci mult! Sper să luăm titlul"

Webb „fluieră” finala!

Englezul a condus și meciul pierdut de Spania în fața Elveției. Finala Cupei Mondiale dintre Olanda și Spania va fi arbitrată de o brigadă din Anglia, condusă de centralul Howard Webb. Webb va fi primul arbitru englez care va „fluiera" o finală de Cupă Mondială de la Jack Taylor din 1974 încoace, când olandezii, la prima lor prezență în ultimul act al competiției, au pierdut în fața Germaniei de Vest, scor 1-2. Se pare că arbitrii englezi nu le poartă ghinion doar olandezilor: chiar Howard Webb a fost la centru în primul meci al Spaniei de la acest turneu, când ibericii au suferit singura înfrângere, 0-1 cu Elveția, în grupe. Howard Webb este unul dintre cei mai apreciați arbitri din lume la ora actuală, el fiind ales și de UEFA pentru a arbitra finala Ligii Campionilor din 22 mai 2010, dintre Inter și Bayern.
Webb "fluieră" finala!

Botniță pentru înjurături

Comitetul de Urgență al FRF, din care fac parte Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, a hotărât ieri să penalizeze la sânge ieșirile necontrolate ale oamenilor de fotbal din România. Decizia vine ca urmare a recentei dispute sub orice limită dintre Gigi Becali (foto) și Adrian Porumboiu. Conducătorii din fotbalul autohton trebuie să fie mai atenți începând de ieri. După ce ne-au obișnuit cu dispute verbale care uneori au degenerat într-un limbaj suburban, șefii cluburilor din România au de ce să se teamă. Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au decis ieri să nu mai accepte derapajele oamenilor de fotbal și au ordonat Comisiilor LPF și FRF să fie mult mai drastice când îi judecă pe cei în cauză. Cei doi au amenințat că se poate ajunge chiar la excluderea din fotbal a patronilor care încalcă regulile.
Botniță pentru înjurături

Andrei Ionescu: „Nu m-am comparat cu Balaci”

Mijlocașul stelist Andrei Ionescu este conștient că momentan nu poate rezista 90 de minute într‑un meci, deoarece vine după o operație, dar va face tot posibilul să-i demonstreze lui Pițurcă faptul că are valoare de Steaua. Andrei, reziști celor trei antrenamente pe zi ale lui Piți? Vă dați seama că îmi este foarte greu, mai ales că revin acum după o operație de apendicită. De foarte mult timp nu am mai făcut trei antrenamente pe zi, dar acum trebuie să mă descurc. Am început pregătirile cot la cot cu colegii mei de doar două zile.
Andrei Ionescu: "Nu m-am comparat cu Balaci"

„Pisică” milionară!** Lobonț se umple de bani la Roma

Anunțată în urmă cu mai bine de două săptămâni, trecerea definitivă a lui Bogdan Lobonț la AS Roma a fost confirmată oficial în aseară, în urma unei ședințe ce a avut loc la sediul clubului. Consiliul de Administrație al formației din Capitala Italiei s-a întrunit în această seară pentru ultima dată în actuala formulă (de mâine, 49% din acțiunile deținute de familia Sensi vor fi preluate de Unicredit), iar una din deciziile luate a fost achiziționarea portarului Român. "Pisica" a ajuns la Roma în urmă cu un sezon, sub formă de împrumut.
"Pisică" milionară!** Lobonț se umple de bani la Roma

FOTO INCENDIAR! Larissa, goală pentru Paraguay! „Baieții au muncit, am vrut să le fac o bucurie”

Chiar dacă Paraguay n-a ajuns în finala Cupei Mondiale, Larissa Riquelme le-a oferit fotbaliștilor lui Gerardo Martino recompensa promisă: s-a dezbrăcat complet! Cea mai înfocată suporteră a Paraguayului de la Cupa Mondială, Larissa Riquelme, s-a ținut de cuvânt și i-a răsplătit pe jucătorii naționalei cu un pictorial incendiar: focoasa sud-americancă a renunțat complet la haine. Inițial a spus că se va dezbrăca dacă Paraguay va ajunge în finală, apoi a „coborât" miza la se
FOTO INCENDIAR! Larissa, goală pentru Paraguay! "Baieții au muncit, am vrut să le fac o bucurie"

Eșec pentru olteni în al treilea amical

Universitatea a pierdut în această seară primul amical din cantonamentul din Austria. Oltenii au fost învinși cu 2-0 de NK Osijek, formație care a terminat pe poziția a cincea sezonul trecut în prima ligă croată. Aurică Țicleanu a folosit următoarea formulă: Lung (Hotoboc ''46) - Dănănae (Bărboianu ''60), Găman (Barbu ''60), Iliev (Stoianof ''60), Bușu (Ologu ''60) - Prepeliță (Nicolae ''60 Prepeliță ''78), Bărboianu (Dilevski ''46), Gargorov (I. Popescu ''60), M. Costea (Firțulescu ''60) - Dina (Gargorov ''78), Gogoșoiu (Roman ''46). Nu au putut juca Gângioveanu, Pițurcă și Antouchet toți acuzând probleme medicale. În precedentele două jocuri amicale disputate în Austria, Universitatea a învins cu 13-0 pe SK Bischofshofen (liga a patra austriacă) și cu 3-0 pe Fleetwood Town (liga a cincea engleză).
Eșec pentru olteni în al treilea amical

Vlad Munteanu: „Aș reveni la Dinamo”

Aflat la pregătire în Austria, împreună cu formația sa, Vfl Wolfsburg, pe Vlad Munteanu îl trage ața tot spre Liga I. Fostul mijlocaș al „câinilor" s-a intersectat cu jucătorii Stelei și a discutat cu aceștia. Apoi a vorbit despre Dinamo și despre posibilitatea ca el să revină în campionatul românesc. „Mă bucur că a revenit la echipă nea Ando. Sunt sigur că dânsul, dacă va fi lăsat în pace și dacă o să i se accepte sistemul, va face din Dinamo noua campionă. In ultima vreme a fost haos acolo, nea Ando trebuie să facă liniște iar băieții să se concentreze la muncă. Normal că m-aș întoarce la Dinamo, am înțeles că Florentin Petre a fost aproape să se întoarcă, dar nu știu ce s-a întâmplat", a spus Munteanu. Mijlocașul a vorbit și despre șansele la titlu ale fostei sale echipe: „ Dinamo se va bate cu Steaua pentru câștigarea campionatului. Steaua cu Pițurcă va fi principalul contracandidat pentru titlu. Sunt sigur că revenirile lui Andone și Pițurcă vor face ca acest campionat să cel mai disputat din ultimii ani".
Vlad Munteanu: "Aș reveni la Dinamo"

Lupescu arată calea: „De fiecare dată când ascultam imnul, mi se făcea pielea de găină!”

Ionuț Lupescu s-a aflat timp de câteva zile în Africa de Sud, trăind și mai profund regretul că tricolorii nu se află și ei la Cupa Mondială. Șeful FRF este convins că jucătorii naționalei își vor lua revanșa față de suporteri și vor aduce din nou bucuria în tribune, după o calificare la următorul turneu final. Ionuț, cum merg lucrările la noul stadion? Este un stadion de excepție, făcut mai ales pentru suporteri. Sper ca la inaugurare să vină 55.000 de oameni în tribune, pentru că de mult nu am mai avut atâta lume pe un stadion, în România.
Lupescu arată calea: "De fiecare dată când ascultam imnul, mi se făcea pielea de găină!"

„Scandalagiii” vor fi excluși! Lupescu: „E spre binele fotbalului”

Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, joi, că decizia luată de Comitetul de Urgență al federației, prin care persoanele care recidivează cu declarații jignitoare sau calomnioase vor fi declarate "persona non grata", va face bine fotbalului românesc. "Comitetul de urgență al FRF a votat pentru fotbal în genera
"Scandalagiii" vor fi excluși! Lupescu: "E spre binele fotbalului"

Rada: „Am venit la Brașov pentru că aici a fost președinte Dinu Gheorghe”

Noul antrenor al echipei FC Brașov, Marian Rada, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va pregăti formația ardeleană deoarece președintele clubului a fost Dinu Gheorghe. "Se poate spune că Brașovul este pentru mine o provocare. Faptul că Dinu Gheorghe a fost președinte acolo este elementul principal pentru care am acceptat acest contract. Am vorbit cu Dinu Gheorghe, care m-a rugat să merg la Brașov, pentru că este o echipă la care el încă ține și dorește ca lucrurile să mergă bine în continuare acolo. Dacă Dinu Gheorghe a avut încredere în mine că pot face treabă la FC Brașov, sper ca și cei din Brașov să creadă acest lucru și să fim pe aceeași lungime de undă. Nu mă interesează ce a fost cu Materazzi și de ce a stat doar trei zile la FC Brașov, eu sper să-mi duc contractul la bun sfârșit", a spus Rada. Marian Rada va conduce, vineri după-amiază, primul său antrenament la FC Brașov.
Rada: "Am venit la Brașov pentru că aici a fost președinte Dinu Gheorghe"

Dinamo, prin Bălți în Europa! Olimpia, adversara „câinilor” în turul 2 preliminar

Dinamo va întâlni Olimpia Bălți în turul doi preliminar al Europa League, după ce moldovenii au reușit o calificare neașteptată în dauna azerilor de la Khazar Lankaran. Olimpia a remizat în partida decisivă disputată în deplasare, scor 1-1, după ce meciul tur se terminase tot la egalitate (0-0). Formația din Bălți s-a calificat astfel în turul următor grație golului înscris în deplasare de haitianul Robens. sursa foto:fcolimpia.md
Dinamo, prin Bălți în Europa! Olimpia, adversara "câinilor" în turul 2 preliminar

VEZI AICI cele mai faimoase zece echipe naționale influențate de un singur club

Puyol, Xavi sau Iniesta au câștigat tot ce se putea cu Barcelona în 2009, iar acum sunt jucătorii exponențiali ai Spaniei în traseul aproape perfect avut de iberici la CM 2010. Alături de ei, în lotul selecționat de Vicente del Bosque pentru turneul din Africa de Sud și-au mai găsit locul încă cinci catalani. Succesele Spaniei sunt construite pe scheletul echipei formate de Pep Guardiola la Barcelona, așa cum a fost și cel al Germaniei în 1990 (Inter) sau al Italiei în 2006 (Juventus).
VEZI AICI cele mai faimoase zece echipe naționale influențate de un singur club

Crăciunescu îl refuză pe Avram: „M-am săturat de vrăjeala celor de la FRF”

Fostul șef de la CCA, Ion Crăciunescu, a declinat oferta lui Vasile Avram, actualul președinte al CCA, de a face parte din corpul de observatori ai Ligii I. "M-am săturat de vrăjeala celor de la FRF. Dacă aș accepta să fac parte din corpul de observatori de arbitri de la Liga I, sigur ar găsi apoi motive pentru care nu pot de fapt să fac parte din acest corp. De pe lista de supervizori de la Liga I, pe care fusesem trecut anul trecut de ce m-au scos? Cei de la FRF ar trebui în primul rând să mă pună pe locul întâi pe lista observatorilor internaționali, pentru că mi-am câștigat prin muncă această calitate", a declarat Ion Crăciunescu pentru "Adevărul".
Crăciunescu îl refuză pe Avram: "M-am săturat de vrăjeala celor de la FRF"

Chiacu se căiește pentru „Ce rușine să fii câine”: „Am greșit! Pentru Dinamo joc din inimă”

Hristu Chiacu încearcă să îi împace pe fanii dinamoviști pentru ieșirea avută în perioada în care juca la FC Timișoara și le transmite acestora că e gata să dea totul în tricoul roș-alb pentru a obține iertarea suporterilor. Mijlocașul dinamovist a revenit în "Groapă" în această vară și speră să aibă ocazia să demonstreze pe teren că e "câine adevărat". "Am jucat pentru Dinamo de la 8 la 16 ani. Acolo e a doua mea casă. După ce am ajuns acolo din nou, a apărut prin ziare că sunt bețiv. Dinamo e însă singura echipă pentru care joc din inimă. Vreau să-i cer iertare domnului Borcea pentru ieșirile pe care le-am avut în trecut față de dânsul, față de suporteri. Știu ca este greu sa ma ierte dar până la urmă suntem oameni și trebuie să mai lăsăm și de la noi. Eu sper din toată inima să mă împac și cu suporterii și cu domnul Borcea și să mergem împreună pe un drum bun." Eu sunt foarte fericit că am jucat aici. Acum sper că și suporterii și cei din conducere să mă înteleagă că am greșit și să mă lase să le arăt că pot fi un jucător de valoare și se pot baza pe mine", a declarat Hristu Chiacu pentru www.sport.ro.
Chiacu se căiește pentru "Ce rușine să fii câine": "Am greșit! Pentru Dinamo joc din inimă"

Iancu: „Doar Raț și Sepsi sunt la același nivel cu Latovlevici”

Patronul celor de la FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat că fundașul stânga Iasmin Latovlevici este unul din cei mai buni pe postul său din fotbalul românesc. Finanțatorul timișorean a declarat că Latovlevici este la același nivel cu Răzvan Răț și Laszlo Sepsi, doi dintre fundașii echipei naționale. "De aceeași valoare cu Latovlevici sunt doar Raț, Sepsi și poate Pulhac. Am crezut că putem juca atât cu el cât și cu Sepsi, dar antrenorul nu a ales posibilitatea asta, așa că la prima ofertă serioasă l-am transferat", a declarat Iancu la gsp tv/
Iancu: "Doar Raț și Sepsi sunt la același nivel cu Latovlevici"

Ienei: „Latovlevici promite, are viteză și vitalitate”

Fostul antrenor al Stelei și al naționalei României, Emeric Ienei, a comentat propunerea lui Dumitru Dragomir de a fi excluși din fotbal conducătorii care se jignesc și spune că aceștia ar trebui să își schimbe mentalitatea. "Am fost mâhnit când doi conducători au ajuns să-și arunce cuvinte atât de dure. Mi-a fost rușine. Nu cred că fotbalul i-a adus în acel punct. E o decizie bună, dar nu legile schimbă oamenii. Ei trebuie să-și schimbe mentalitatea singuri", a spus Inei la Sport.ro Emeric Ienei a vorbit și despre transferurile efectuate de Steaua în această pauză competițională. "Latovlevici e un jucator care promite, este o solutie pentru Steaua, are o viteza foarte buna și o vitalitate excelentă. Jocul prestat de echipa arata ca se gasesc pe un drum bun. Nu poti opri un jucator sa nu munceasca. Totul în ziua de azi este pe bani si nu pe loialitate si pe cinste. Dorel Stoica este un jucator bun, are o viziune foarte buna in joc, poate actiona in orice situatie asa cum trebuie sa faca un jucator cu experiență.", a mai spus Ienei.
Ienei: "Latovlevici promite, are viteză și vitalitate"

VIDEO** Galatasaray a transferat vedeta lui Sunderland

Echipa antrenată de Frank Rijkaard a reușit transferul vedetei lui Sunderland, Lorik Cana, anunță site-ul oficial al clubului. Jucătorul de 26 de ani a semnat un contract pe patru ani cu formația din Istanbul. Cana și-a dovedit valoarea în Ligue 1, la Paris St. Germain și mai apoi la Marseille, de unde a fost transferat în Premier League la Sunderland, devenind în scurt timp căpitanul formației la propunerea managerului Steve Bruce. Albanezul poate juca atât mijlocaș cât și fundaș, fiind recunoscut mai ales pentru calitățile sale de conducător al echipei din teren. 31 de partide a evoluat Lorik Cana pentru Sunderland, nereușind să înscrie niciun gol pentru englezi
VIDEO** Galatasaray a transferat vedeta lui Sunderland