Liga 1 a decis: Spania!

Liga 1 a decis: Spania!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La modă sunt pronosticurile. În Germania, o caracatiță pe nume
Paul face furori cu previziunile sale. Până când cefalopodul din
Hamburg își va prezenta opțiunea în privința marii finale de
duminică, ProSport a testat opțiunile Ligii I.

Olanda și Spania se vor înfrunta duminică într-o finală de
campionat mondial inedită. Până acum, batavii s-au mai aflat de
încă două ori în ultimul act, pe care l-au pierdut de fiecare dată,
în timp ce ibericii gustă pentru prima oară din bucuria unui astfel
de eveniment. Indiferent cine se va impune în partida ce va avea
loc la Johannesburg, fotbalul mondial va avea o regină care își va
așeza pe frunte pentru prima oară coroana. Ar fi, conform
statisticii, a noua campioană mondială din istorie.

Pe marginea întrebării „Cine va câștiga trofeul, dar și potul
cel mare de 30 de milioane de dolari de la FIFA?”, a început deja
să se brodeze imediat după aflarea finalistelor. Printre cei care
și-au prezentat opțiunea s-au aflat și antrenorii și conducătorii
din Liga I. Deloc surprinzător, cele mai multe opțiuni au mers
către Spania. „Este campioana europeană, a practicat un joc
complet, frumos. Este marea favorită”, spune Ioan Andone,
antrenorul „câinilor roșii”. Poate sub impresia ultimului rezultat
– semifinala Spania – Germania a rămas pe retină mai degrabă decât
Olanda – Uruguay -, poate din cauza legăturilor latine sau a
„efectului Barcelona”, echipa cu cei mai mulți adepți, ibericii au
primit cu patru voturi mai mult decât Olanda.

Surpriza Forlan

ProSport a încercat să afle părerea specialiștilor din Liga I și
asupra celui care are cele mai mari șanse să fie încoronat drept
cel mai bun jucător de la Cupa Mondială. Opțiunea a mers mână în
mână cu cea pentru favoritele la titlu. Cele mai multe voturi le-a
primit spaniolul David Villa, acesta fiind urmat, oarecum
surprinzător, de uruguayanul Diego Forlan și de olandezii Arjen
Robben și Wesley Sneijder, toți cu același număr de voturi. „Forlan
m-a impresionat teribil. Ascensiunea Uruguayului în semifinale i se
datorează în mare măsură lui”, declară Mihai Stoichiță. Dintre cei
trei clasați pe locul secund, Sneijder este favorit la cucerirea
Balonului de Aur.

Șase
finaliști în echipa învinsă de români în 2006

Campioană europeană în 2008 și finalistă la CM, Spania a fost
învinsă de puține echipe în ultimii ani. Printre cele care au
depășit-o s-a aflat chiar naționala României, care s-a impus la
Cadiz, într-un meci amical, cu 1-0. Printre jucătorii spanioli
aflați atunci pe teren sunt și șase dintre finaliștii de acum: Iker
Casillas, Xabi Alonso, David Silva, Cesc Fabregas, David Villa și
Sergio Ramos. Pe banca echipei Spaniei s-a mai aflat și
Capdevila.

88 de mii de
spectatori se vor afla duminică pe Soccer City Stadium (foto sus)
din Johannesburg la finala Olanda – Spania

200 de țări vor
putea urmări în direct cel mai mare eveniment fotbalistic al
anului

900 de milioane
de telespectatori se așteaptă a fi audiența finalei Cupei
Mondiale

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×