Vezi aici lotul României care pregătește Cupa Mondială din Danemarca
07 Sept. 2010
Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că se așteaptă la o atmosferă plăcută la reunirea din 13 septembrie, după trei luni și jumătate de pauză.
Naționala feminină se va reuni în 13 septembrie, la București, pentru efectuarea vizitei medicale, după care va pleca spre Râmnicu Vâlcea, unde va și pregăti participarea la Cupa Mondială. La trei luni și jumătate de la ultima acțiune a reprezentativei, antrenorul Radu Voina este optimist, dar și îngrijorat în privința pregătirilor înaintea Campionatului European din luna decembrie. "Ne reunim după o perioadă lungă. Când ne vom reuni vor fi disputate și două etape din Liga Națională, deci oboseala își va spune cuvântul. Jucătoarele de la Oltchim și cele de la U Jolidon Cluj au un program încărcat în această perioadă, deci nu va fi ușor. Perioadele de pregătire ale naționalei vor fi scurte și foarte intense, deci nu-mi rămâne decât să sper că nu vor fi accidentări. Mai sper și ca fetele să vină cu inima deschisă la echipa națională, să fie o atmosferă bună și să ne pregătim cum trebuie", a declarat Radu Voina.