CELE MAI NOI ARTICOLE

La 37 de ani, Vieri nu are gânduri de retragere!** Va juca în Brazilia

Atacantul italian Christian Vieri, în vârstă de 37 de ani, revine pe teren, el urmând să joace în Brazilia, pentru gruparea semiprofesionistă Boa Vista, informează L'Equipe. Jucătorul și-a dat acordul pentru a evolua la Boa Vista, informație confirmată de un apropiat al jucătorului. "Am fixat salariul jucătorului. Christian va fi prezentat cu o săptămână înainte de începutul campionatului, prevăzut la 19 ianuarie", a declarat președintele clubului brazilian.
La 37 de ani, Vieri nu are gânduri de retragere!** Va juca în Brazilia

Plătește Porto pentru Săpunaru?** „E o mică diferență care împiedică cedarea definitivă”

Impresarul Victor Becali a declarat publicația Record că este încrezător că FC Porto va achiziționa în 2011, de la Rapid București, 50 la sută din drepturile federative ale fundașului Cristian Săpunaru, care urmează să-și prelungească și înțelegerea cu portughezii. "După încheierea perioadei de transferuri voi merge în Portugalia pentru a rezolva prelungirea contractului lui Săpunaru cu FC Porto. Au existat discuții la începutul sezonului, dar acum e momentul să rezolvăm totul. Cred că FC Porto va cumpăra de la Rapid și cele 50 la sută din drepturi, însă totul depinde de cele două cluburi. Cristian a fost titular, semn că antrenorul îl place și de aceea negocierile trebuie să avanseze. Din câte știu e o diferență minimă care împiedică încheierea acestui proces", a declarat Becali.
Plătește Porto pentru Săpunaru?** "E o mică diferență care împiedică cedarea definitivă"

Alexa se apucă de antrenorat!** Vezi cât vrea să mai joace la Poli

Unul dintre cei mai importanți jucători de la Poli Timișoara, Dan Alexa, spune că după ce va își va încheia cariera de jucător, va alege să rămână tot în lumea fotbalului, ca antrenor. Mijlocașul a precizat că vrea să mai joace încă doi ani pentru bănățeni, după care va încerca să învețe tainele meseriei de antrenor. "După ce îmi voi încheia cariera de jucător, sigur voi deveni antrenor. Deocamdată mi-am propus să mai joc încă doi ani, evident tot la Poli. Eu nu mă văd trăind fără fotbal. Dacă aș avea acasă zece televizoare, toate ar fi conectate la partidele de fotbal disputate în lume. La nivel internațional sunt doi antrenori care-mi plac foarte mult: Mou (n.r. - Jose Mourinho) și Pep (n.r. - Josep Guardiola).", a spus Alexa pentru Libertatea. "Chirurgul" a comentat și revenirea lui Dușan Uhrin pe banca bănățenilor. "Este un antrenor care impune respect. Omul se bazează pe principii solide și asta contează foarte mult. Sunt convins că va face o treabă foarte bună. Legat de duritatea mea din teren, ar trebui să vorbim la timpul trecut. Nu mai sunt așa cum eram la început, pentru că acum se acordă cu prea mare ușurință cartonașele galbene. Așa că prefer să fiu mai liniștit.", a mai precizat Alexa.
Alexa se apucă de antrenorat!** Vezi cât vrea să mai joace la Poli

Shaquille O’Neal, amendat cu 35.000 de dolari de conducerea NBA

Pivotul echipei Boston Celtics, Shaquille O'Neal, a fost amendat cu 35.000 de dolari pentru că a criticat arbitrajul, a anunțat conducerea ligii nord-americane de baschet (NBA), citată de AFP. O'Neal i-a numit pe arbitri drept "maniaci ai controlului", după ce a fost sancționat de șase ori în doar 13 minute, la meciul cu Orlando Magic, pierdut de Boston, scor 78-86. Jucătorul nu a fost însă suspendat.
Shaquille O'Neal, amendat cu 35.000 de dolari de conducerea NBA

La Cluj se pregătește ceva!** Vezi cum vrea CFR-ul să răstoarne ierarhiile în Liga I

CFR Cluj nu a renunțat la gândul de a câștiga campionatul, chiar dacă, cu 17 runde înainte de final, se află pe locul 8, la 12 puncte de lider. ProSport a aflat cum se pregătesc ardelenii să recupereze diferența în retur. Chiar dacă din declarațiile conducătorilor de la CFR se înțelege că șansele la titlu rămân de domeniul fantasticului și că au cam renunțat la țelul de a-și apăra statutul de campioană, acțiunile clubului din Cluj arată cu totul altceva. Coincidență sau nu, Clujul a transferat până acum fotbaliști de la echipele la care se va deplasa în retur. E vorba de Nicoară, de la Brănești, Mincă, de la Brașov (a semnat începând cu vara lui 2011, fiind în ultimele șase luni de contract, dar va ajunge foarte probabil la Cluj chiar din această iarnă, contra a 50.000 de euro), și Maftei, de la Urziceni. Acestea par doar consecințe ale faptului că, zilele trecute, șefii de la CFR au analizat toate aspectele situației și pregătesc în secret o adevărată contraofensivă de primăvară.
La Cluj se pregătește ceva!** Vezi cum vrea CFR-ul să răstoarne ierarhiile în Liga I

El e pitbull-ul lui Uhrin

Revenirea lui Dusan Uhrin la Poli Timișoara i-a bucurat pe mulți bănățeni, însă cel care a primit cu cea mai mare satisfacție vestea este Cristian Low, omul care acum doi ani a fost translatorul cehului. Cristian Low a muncit alături de Uhrin atât la Poli Timișoara, cât și la CFR Cluj, însă lucrurile nu au luat o turnură favorabilă pentru el după ce tehnicianul ceh a părăsit România. Originar din Caraș-Severin, Low este profesor de volei la un liceu cu profil sportiv din Timișoara. În urmă cu un an, constrâns de problemele financiare, a decis să își ia o a doua slujbă, aceea de taximetrist. A fost nevoit să muncească zi și noapte, dar nu a încetat niciodată să spere că Dusan Uhrin va reveni la echipa alb-violetă, iar el va putea simți din nou din interior febra partidelor tensionate din Liga I sau din cupele europene. Numirea lui Uhrin a însemnat automat și reangajarea lui Cristian Low ca translator la Poli, astfel că, odată cu prima ninsoare din acest an din Timișoara, profesorul de volei a renunțat la slujba de taximetrist.
El e pitbull-ul lui Uhrin

Copos are planuri mari cu arena din Giulești!** Vezi ce modificări va suferi stadionul

Licența de funcționare pentru sezonul 2011-2012 va fi acordată în premieră cluburilor din Liga I de UEFA, iar Rapidul are o mare problemă. Conducerea „feroviarilor" știe că forul european nu ar putea fi de acord cu condițiile precare de pe stadionul „Valentin Stănescu" și s-a gândit la soluții de compromis. În primul rând, clubul a făcut deja cerere să se mute pe noul „National Arena", însă problema e că nici acolo nu-și permite să stea prea mult, din cauza chiriei.
Copos are planuri mari cu arena din Giulești!** Vezi ce modificări va suferi stadionul

Vis spulberat pentru Silviu Olteanu!** Citește povestea lui: de la cules struguri, la lupta pentru titlul WBA!

Silviu Olteanu (32 de ani) a ratat prima sa șansă de a deveni campion mondial la profesioniști. Constănțeanul stabilit la Madrid a fost învins duminică la Sitama (Japonia) de cel care deținea centura de campion mondial WBA la categoria muscă, niponul Daiki Kameda. „A fost un meci încheiat cu o decizie controversată", a scris una dintre cele mai tari agenții de box din lume, fightnews. Deși Olteanu a fost boxerul mai agresiv în ring, cel care a lovit mai mult și care a condus lupta, decizia i-a fost acordată la puncte lui Kameda. Relevant pentru ce s-a întâmplat în ring a fost punctajul celor trei arbitri judecători: doi l-au văzut învingător pe japonez cu 115-113, respectiv 116-112, în timp ce altul, portoricanul Ramirez, l-a creditat masiv cu victorie pe Olteanu, 118-110. În traducere, Ramirez i-a acordat lui Kameda doar două reprize din cele 12 disputate, celelalte zece trecându-le în contul boxerului român. „Olteanu a controlat lupta, iar la final a fost aparent furat", a mai scris fightnews. La cules de struguri, ca un negru pe plantație Povestea lui Silviu e tulburătoare! „Am plecat în Spania după Europenele de amatori din Croația. Pierdusem și mi se părea că nu mai am niciun viitor în box. Am zis să iau viața de la zero. Acasă eram angajat la Farul Constanța, dar nu dădeam pe la serviciu. Luam doar banii, ca toți sportivii", povestește Silviu pentru ProSport. Primul contact cu Spania a fost unul dur. „Aveam nevoie de un serviciu urgent, așa că am acceptat să merg la
Vis spulberat pentru Silviu Olteanu!** Citește povestea lui: de la cules struguri, la lupta pentru titlul WBA!

Știința, ‘un vulcan’ gata să erupă:** „Nu știu dacă rămâne Piți”

Nici măcar Sărbătorile nu au menținut starea de liniște în curtea Craiovei. Adrian Mititelu a declarat aseară că viitorul lui Pițurcă în Bănie este incert. Mai mult, Silvian Cristescu, unul dintre oamenii de încredere a lui Piți, a fost dat afară ieri. Starea de tensiune a devenit o obișnuință la Craiova. Dincolo de problemele cu banii, conducătorii clubului au ajuns să se uite urât unii la alții. Mititelu a anunțat ieri că Silvian Cristescu, președintele clubului, va fi dat afară, după ce acesta a făcut mai multe declarații la adresa lui Silviu Lung jr. Cristescu a spus atunci că portarul n-a vrut să facă parte din lot pentru meciul cu Dinamo, dându-se răcit. „Nu am vorbit de Sărbători cu Pițurcă. Nu știu dacă va veni la reunirea echipei, nu știu dacă rămâne până la finalul sezonului. Nu văd cum aș mai putea continua împreună cu Silvian Cristescu după tot ce a făcut și după tot ce a declarat. El trebuia să fie un apropiat al clubului, nu al lui Pițurcă", a declarat Mititelu.
Știința, 'un vulcan' gata să erupă:** "Nu știu dacă rămâne Piți"

Medaliata cu bronz la Euro, onorată în Băilești!** Ada, Florin și nea” Mărin

Băilești, un oraș îmbătrânit prea timpuriu în cei 21 de ani postcomunism, mai trăiește parcă doar prin numele mari care s-au născut aici. Faimoșii actori Amza Pellea și Marcel Iureș, dar și handbalista Oltchimului și a naționalei României, Ada Nechita, fac cunoscut în lume numele orașului „pierdut" pe undeva prin sudul țării. Cum băileștenii nu au prea multe prilejuri de sărbătoare, medalia de bronz obținută de Ada Nechita cu naționala României la Campionatul European a fost privită ca un triumf personal de un întreg oraș, iar vizita handbalistei, chiar în ziua de Crăciun, a fost transformată într-o sărbătoare. Băileștenii au lăsat totul deoparte și i-au făcut Adei, declarată în vară „Cetățean de Onoare", o primire triumfală. În frunte cu primarul Costel Pistrițu și prefectul de Dolj Eugen Georgescu, băileștenii au organizat un spectacol pentru handbalistă, într-una din sălile de sport din oraș. Însoțită de familie și de Florin Costea Handbalista a fost așteptată cu flori de echipele de juniori de handbal masculin și feminin ale Băileștiului și și-a făcut apariția la festivitățile organizate în cinstea ei împreună cu familia, dar și cu iubitul ei, vedeta Universității Craiova, Florin Costea. În cadrul festivității, oficialitățile locale i-au înmânat handbalistei o diplomă de recunoștință și stema orașului. Marea surpriză pregătită pentru Ada a fost însă dezvăluită de primarul Pistrițu: „În urmă cu un an am câștigat un proiect european pentru construirea unei săli de sport.
Medaliata cu bronz la Euro, onorată în Băilești!** Ada, Florin și nea'' Mărin

Ion Crăciunescu face radiografia arbitrajului românesc:** „Arbitri ca Tudor sunt puțini în Europa!”

Discuție cu Ion Crăciunescu despre arbitrajul românesc la finele unuia dintre cele mai agitate tururi de campionat din ultimii ani. Locul întâlnirii, apartamentul fostului ecuson FIFA, situat într-o zonă bine cotată a Bucureștiului. „Tocmai am venit de la un meci de tenis", spune actualul comentator de la Digi Sport, încercând să explice prezența câtorva tricouri puse la uscat chiar în sufragerie. Pe masă, un brăduț de 30 de centimetri, ornamentat cu gust, și un joc de șah. Vă place șahul? Sunt înnebunit după șah. Este singurul sport pentru care aș renunța la un meci de fotbal. Când eram puști, ne strângeam într-un părculeț la Râmnicu Vâlcea și jucam șah până întârziam la antrenamente. Jucam însă numai partide blitz și cred că mi-a prins bine mai târziu. V-a ajutat să judecați fazele cât mai rapid? Da, este un exercițiu excepțional pentru arbitri și l-aș recomanda și jucătorilor de fotbal. Blitzul dezvoltă o gândire rapidă, spontană. La noi, la arbitri, asta e esența, spontaneitatea. Arbitrul ia decizii în fracțiuni de secundă, iar analiștii le disecă la tv cu încetinitorul, din diverse unghiuri, timp de o jumătate de oră. Uneori fără un verdict clar. E corect? Sunt lucruri pe care trebuie să le vadă un ochi avizat, iar arbitrul trebuie să fie un om avizat pentru activitatea aceasta, pentru că, dacă nu are aptitudini și nu are ucenicia făcută în timp, e foarte greu să ajungă la un nivel înalt. Există o serie întreagă de judecăț
Ion Crăciunescu face radiografia arbitrajului românesc:** "Arbitri ca Tudor sunt puțini în Europa!"

Niculae a refuzat 33% din acțiunile lui Dinamo!** Vezi ce condiții pune patronul Astrei

Badea și Niculae au reluat negocierile pentru cooptarea bossului de la InterAgro în acționariatul dinamovist. În ultimele două săptămâni, întâlnirile dintre cei doi au fost din ce în ce mai dese, însă fără finalitate. Asta și pentru că cei doi au viziuni diferite. Niculae vrea să vină în „Ștefan cel Mare" în postura de acționar majoritar, în timp ce președintele Consiliului de Administrație nu dorește să predea controlul. Iar în acest sens i-a înaintat o ofertă „de refuzat" partenerului său de negocieri. Badea este dispus să cedeze 33% din pachetul de acțiuni, asta în timp ce Ioan Niculae cere minimum 51%. De altfel, într-un interviu acordat ProSport în urmă cu câteva săptămâni, omul de afaceri a spus că va veni în „Groapă" doar dacă va avea controlul total.
Niculae a refuzat 33% din acțiunile lui Dinamo!** Vezi ce condiții pune patronul Astrei

Primul Mondial din istorie** care se va juca în anotimpul rece

Cu o tradiție de 80 de ani în spate, Mondialul, cea mai importantă competiție fotbalistică, s-a desfășurat întotdeauna la finalul sezonului european, în lunile iunie și iulie. Doar că Blatter se anunță a fi promotorul schimbărilor. Cel mai probabil, CM din Qatar (2022) se va desfășura iarna, singura perioadă a anului când temperaturile din micuțul stat arab ating cote acceptabile. Vara, în Qatar, temperatura variază între 40 și 50 de grade Celsius. Aproape imposibil pentru a juca fotbal în condiții normale. În urmă cu câteva luni, oficialii emiratului arab anunțau că vor rezolva problema cu ajutorul tehnologiei, prin construirea unor stadioane dotate cu aer condiționat. N-a fost niciun motiv de „teamă" pentru marii favoriți ai CM 2022, americanii, înainte de votul de la Zürich. Ba chiar făceau și glume pe tema aceasta: „Poți să introduci aer condiționat pe un stadion, dar nu poți să scazi temperatura în toată țara". Până pe 2 decembrie, la data votului, când, surpriză!, organizarea CM a fost câștigată de Qatar, iar Blatter a rezolvat ulterior și problema temperaturii: mută Mondialul iarna!
Primul Mondial din istorie** care se va juca în anotimpul rece

Cine mai dă gol? **Dinamo și-a scos la vânzare cei mai buni marcatori din tur

„Câinii" riscă să rămână fără om de gol în retur, după ce au scos pe tarabă toți oamenii importanți din avanposturi. În tur, cei mai buni marcatori din „Groapă" au fost Adrian Cristea, cu șapte reușite, „Prințul" fiind urmat de Ousmane N''Doye și Liviu Ganea, fiecare cu câte cinci goluri din totalul celor 40 marcate în tur. Dintre aceștia, doar ultimul va face reunirea în ianuarie sub comanda lui Ioan Andone.
Cine mai dă gol? **Dinamo și-a scos la vânzare cei mai buni marcatori din tur

Abrudan s-a simțit lucrat la Steaua: „Unii abia așteptau gafa de la Liverpool!” **Cum explică greșeala de pe Anfield!

Chiar dacă încă nu e plecat oficial de la Steaua, deși a negociat intens cu „U" Cluj, Octavian Abrudan s-a decis să spună lucrurilor pe nume. Și anume ce s-a întâmplat după gafa de la Liverpool, când i-a „pasat decisiv" lui Joe Cole în chiar primul minut de joc pe „Anfield". Ești fotbalistul lui „U" Cluj, s-a oficializat plecarea ta de la Steaua? Încă nu am semnat actele. Totuși, din punctul meu de vedere, nu cred că mai este vreo problemă, deoarece eu mi-am dat deja acordul să evoluez la „U" Cluj. Mai sunt mici detalii de pus la punct. De ce crezi că nu te-ai impus la Steaua? (oftează) Sunt mai multe lucruri de spus, iar eu nu sunt tipul de fotbalist care să mă plâng în presă. Așa consider că este mai bine. Să știți că suporterii Stelei ar trebui să mă creadă că am venit în Ghencea cu inima deschisă. Eram convins că putem câștiga campionatul.
Abrudan s-a simțit lucrat la Steaua: "Unii abia așteptau gafa de la Liverpool!" **Cum explică greșeala de pe Anfield!

La vremuri noi, tot noi! **Dinamo continuă întărirea prin repatrieri! Ce fin de-al lui Borcea se va întoarce în „Groapă”

Totuși, le-a transmis apropiaților că nu va merge în Transilvania, chiar dacă oferta echipei lui Ioan Ovidiu Sabău va fi mai bună. "De fiecare dată când am venit ca spectator pe Dinamo, fanii m-au aplaudat, m-au elogiat. Nu pot să le întorc spatele", s-a confesat
La vremuri noi, tot noi! **Dinamo continuă întărirea prin repatrieri! Ce fin de-al lui Borcea se va întoarce în "Groapă"

FOTO Aici sunt banii lui Copos!** Șeful Rapidului își compară noul hotel cu vedeta Realului:** „El e Ronaldo al meu” :)

În timp ce Rapid încearcă să-l cumpere pe Moraes, iar negocierile cu Jean Pădureanu cunosc noi etape zilnic, George Copos și-a inaugurat ieri primul spa modern dintr-o stațiune de schi din România în hotelul Sport din Poiana Brașov, construcție care l-a costat 3,5 milioane de euro. Larghețea cu care investește bani în domeniul hotelier nu se regăsește însă la echipa de fotbal, finanțatorul giuleștean anunțând sec că pentru echipă nu mai sunt bani. Inaugurarea hotelului Sport l-a găsit pe George Copos nerăbdător, cu un zâmbet sincer și cald, dar s-a putut observa și tremuratul buzelor. „Nu am deloc emoții. Acest hotel e Cristiano Ronaldo al meu. E o adevărată perlă", a spus patronul Rapidului. Își începe discursul. Calm și apăsat, exact cum ne-a obișnuit. Vorbește despre turism, pentru că fotbalul nu mai contează. Cel puțin pe moment. „Să-mi recuperați investiția!" „Eu sunt pasionat de «sail»....vele", e propoziția care îi fură un zâmbet larg Alexandrei, fiica lui Copos. Urmează încă un rateu. De data asta în germană, când nu reușește să pronunțe corect „Poiana Brașov". Evident, din conversație nu putea lipsi celebra zicală că „planeta s-a scufundat". Serios, dar cu zâmbetul pe buze, George Copos le-a mulțumit reprezentanților băncii pentru împrumutul de 11 milioane de euro acordat și le-a cerut angajaților să-i fie recuperați banii în două decenii. „Eu trebuie să dau banii băncii în zece ani, dar voi trebuie să-mi amortizați investiț
FOTO Aici sunt banii lui Copos!** Șeful Rapidului își compară noul hotel cu vedeta Realului:** "El e Ronaldo al meu" :)

Șumudică a avut ofertă dar a fost oprit de clauză!** Vezi de ce nu a plecat!

Antrenorul giuleștenilor, Marius Șumudică, a primit o ofertă să antreneze în Cipru, fiind dorit de Anorthosis Famagusta. Până la urmă, tehnicianul a fost nevoit să refuze o aventură în Insula Afroditei, deoarece, în cazul în care și-ar fi dat demisia, trebuia să achite 500.000 de euro! Oficialii celor de la Famagusta îl văd pe antrenorul Rapidului ca pe unul dintre tehnicienii care pot scoate echipa din criză, Anorthosis în acest moment fiind pe locul 6 în campionat, lucru care nu-i asigură prezența în play-off-ul pentru câștigarea titlului. Astfel, conform presei din Insula Afroditei, Șumudică se află pe o listă de tehnicieni, alături de germanul Thomas Doll, care le-a pregătit în trecut pe Hamburg, Borussia Dormund și Genclerbirligi, pentru a o prelua pe Anorthosis. Ciprioții îi ofereau rapidistului un contract de 300.000 de euro pe sezon, plus o primă consistentă dacă reușea să câștige campionatul și să se califice în gupele Champions League. Speră să ia titlul cu Rapid Șumudică nu vrea să părăsească Giuleștiul din două motive: dacă pleacă în plin campionat, trebuie să-i achite lui George Copos o clauză de 500.000 de euro în cazul în care își dă demisia. Plus că, în acest moment, Rapid are șanse să câștige campionatul, iar acest lucru îl face pe tehnician să continue cel puțin până în vară. La Rapid, Șumudică are un salariu de 120.000 de euro pe sezon.
Șumudică a avut ofertă dar a fost oprit de clauză!** Vezi de ce nu a plecat!

„Am închis fabrica de copii Ronaldo”** Brazilianul și-a făcut vasectomie

Ronaldo a dezvăluit zilele trecute că a făcut vasectomie, un procedeu de sterilizare permanentă a bărbatului, pentru că nu-și mai dorește copii. „Patru sunt de ajuns", a explicat „Grăsuțul". „Am închis fabrica de copii Ronaldo. Am făcut vasectomie. Am doi băieți și două fete, este suficient. Mereu mi-am dorit să am mulți copii și mi s-a îndeplinit visul", a anunțat Ronaldo în cotidianul brazilian Folha de San Paulo. Gurile rele spun însă că Ronaldo se teme de scandalurile în care ar putea fi implicat pe viitor dacă și-ar mai lăsa însărcinate partenerele de-o noapte. Primul copil al brazilianului, Ronald, s-a născut acum 11 ani, din relația cu modelul Milene Domingues. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 1999, iar Ronald a venit pe lume în mai puțin de nouă luni, deși Milene anunțase că a fost virgină până la nuntă. „Ești un adevărat fenomen, Ronaldo", l-au ironizat suporterii Interului, echipa la care evolua atunci atacantul. Au urmat, în 2009 și 2010, Maria Sophia și Maria Alice, din mariajul cu Maria Beatriz Antony. Surpriza a venit însă în această lună, când Ronaldo a fost supus unui test de paternitate care a dovedit că este tatăl lui Alex, în vârstă de 5 ani. Copilul s-a născut în urma unei relații fulger cu o chelneriță.
"Am închis fabrica de copii Ronaldo"** Brazilianul și-a făcut vasectomie

Reduceri de iarnă!** Vezi ce sumă importantă a economisit CFR după primele disponibilizări!

Paszkany și Mureșan strâng punga după ce echipa a ieșit din Ligă, Cupă și a ratat primăvara europeană. Șefii vor să scadă radical media de 350.000 de euro pe lună alocată salariilor jucătorilor. Criza se resimte la CFR când economia mondială dă semne de revenire. Dezamăgită că echipa n-a prins primăvara europeană și a ratat Cupa, conducerea de la CFR s-a pus pe tăieri. Paszkany a ordonat scăderea sumei medii plătite pe lună ca salarii pentru jucători, 350.000 de euro, din moment ce perspectiva unui nou titlu în Gruia e destul de departe! Astfel, Kone (foto), Tony, Sforzini, Alcantara, Peskovic și Anselmo știu deja că sunt out din Gruia. Salariile anuale ale celor șase disponibilizați adună aproape 1.390.000 de euro, fără alte bonusuri, în timp ce contractele anuale ale nou-sosiților Maftei, Mincă, Nicoară și Homei nu depășesc suma de 350.000 de euro.
Reduceri de iarnă!** Vezi ce sumă importantă a economisit CFR după primele disponibilizări!

VIDEO I-au bombardat „tunarii”!** Arsenal o bate pe Chelsea cu 3-1 și revine pe locul 2 în Premier League!

Arsenal și-a recuperat a doua poziție în Premier League după ce s-a impus destul de lejer în fața rvalei Chelsea (3-1), echipă care traversează cea mai proastă perioadă de la sosirea lui Roman Abramovici pe Stamford Bridge, înregistrând pe Emirates a 6-a partidă consecutivă fără victorie. Golurile au fost marcat de Song (44), Fabregas (51) și Walcott (53), respectiv Ivanovic (57) Tunarii acumulează 35 de puncte, fiind la două lungimi de liderul Manchester United, care are însă două meciuri mai puțin. Chelsea e pe 4, cu 31 de puncte.
VIDEO I-au bombardat "tunarii"!** Arsenal o bate pe Chelsea cu 3-1 și revine pe locul 2 în Premier League!

Inter rossonerro!** Două „bombe” pregătite de Leonardo la Inter! Cum va fi Alibec avantajat de schimbarea antrenorului!

Odată ce apele s-au liniștit la Inter în ceea ce privește banca tehnică, toate privirile sunt îndreptate acum spre teren, la noua echipă pe care Leonardo se va baza în mandatul său. Veștile sunt proaste pentru Chivu, care și-ar putea pierde postul de titular, dar și pentru suporterii Milanului. Campioana Italiei pregătește două bombe: Kaka și Maldini pe „Giuseppe Meazza"! Leonardo va fi prezentat mâine drept noul tehnician al Interului, după care va face primul antrenament cu noii săi jucători. Brazilianul va fi primul tehnician care o pregătește și pe Milan, dar și pe Inter, iar acest lucru deja începe să își pună amprenta pe noua echipă a nerrazzurilor. El a discutat cu patronul Massimo Moratti, iar primele ținte sunt Kaka și Paolo Maldini, două simboluri ale rivalei de moarte. Cu primul a lucrat în perioada în care a antrenat „Diavolul" și transferul nu este greu de realizat, ținând cont că Mourinho nu-l are pe mijlocaș la inimă. Surpriza ar putea veni din partea lui Maldini, care a avut o primă întâlnire cu Moratti, la New York. Patronul campioanei Italiei ar vrea să profite de experiența fostului căpitan al Milanului, chiar și dintr-o funcție de conducere, Maldini nu ar refuza propunerea, însă amână răspunsul final din cauza celor 25 de sezoane petrecute pe „San Siro".
Inter rossonerro!** Două "bombe" pregătite de Leonardo la Inter! Cum va fi Alibec avantajat de schimbarea antrenorului!

Ziua decisivă pentru Kapetanos!** Steaua vrea să aducă în loc un atacant care a jucat la Inter și AS Monaco!

Gestul din partida cu Napoli l-a costat scump pe vârful elen. Pe lângă o amendă usturătoare de 30.000 de euro, Kapetanos a fost pus și pe lista de transferuri. Cel mai interesat de transferul grecului este Mihai Stoichiță, antrenorul lui AEL Limassol, care l-a și trecut de altfel în fruntea listei de achiziții! Tehnicianul de 56 de ani a fost prezent până duminică în România pentru a discuta cu oficialii steliști detaliile transferului! A plecat înapoi în Cipru pentru că pe 7 ianuarie AEL va disputa primul meci din retur. Pentru a se întări și pentru a ataca podiumul cipriot, "Lippi" dorește să se întărească cu un vârf de calitate! Prioritatea este Pantelis Kapetanos, fotbalist care poate pleca din Ghencea dacă renunță la ratele salariale pe care le mai are de luat! Și pentru a-l convinge și a primi OK-ul, antrenorul l-a asigurat pe jucător că banii pe care îi m
Ziua decisivă pentru Kapetanos!** Steaua vrea să aducă în loc un atacant care a jucat la Inter și AS Monaco!

Vacanțe de „criză”! De la Dubai la Miami!** Unde își petrec vacanțele jucătorii din Liga I!

Lumea fotbalului se respectă chiar și la finele unui an de criză. Nu au mai fost bani ca alte dăți, salariile nu s-au mai dat la timp sau chiar deloc în unele situații, însă jucătorii și conducătorii au ținut să respecte tradiția vacanțelor exotice de la final de an. Miniconcediul special din timpul Sărbătorilor de iarnă este și în fotbalul românesc privit din mai multe perspective. Unii îl consideră un prilej de a ieși în evidență. Alții, cei îndrăgostiți de călătorii, îl trec la capitolul hobby. Pentru cei mai mulți însă este un mod de a-și răsplăti familia după un an în care fotbalul a fost în prim-plan. Drept urmare, jucătorii și conducătorii s-au căutat adânc în buzunare, „au răzuit" cardurile bancare și au ales și la finele acestui an destinații exotice. Dintre steliști, Janos Szekely a luat caimacul în privința destinației de concediu. Mijlocașul va trece în 2011 alături de Zapata, tocmai în Columbia. Partea tare este că Szekely se va alege și cu o vacanță frumoasă în condițiile în care nu va scoate foarte mulți bani din buzunar, pentru că va fi cazat la fostul lui coleg. Alături de ei se va afla un alt fost stelist, Golanski. Altfel, Stancu și Tănase vor petrece în Poiana Brașov, la fel ca și antrenorul Marius Lăcătuș. Brazilianul Bonfim va petrece Revelionul alături de Geraldo, în Portugalia. Dinamoviștii nu s-au uitat nici ei la bani când a fost vorba de vacanță. Trei dintre ei, Mărgăritescu, Scarlatache și Liviu Ganea, sunt la Miami, acolo unde este fieful șeful
Vacanțe de "criză"! De la Dubai la Miami!** Unde își petrec vacanțele jucătorii din Liga I!

Au urcat câte o treaptă!** Hațegan și Avram, promovați de FIFA

Arbitrajul românesc continuă trendul ascendent din ultimii ani. După ce Cristi Balaj a arbitrat în două meciuri din grupele Ligii Campionilor, pe AC Milan și FC Barcelona, „fluierașii" din Liga I lovesc din nou. Săptămâna trecută, CCA a primit vestea că Ovidiu Hațegan (foto) și Marius Avram au promovat câte o treaptă în ierarhia FIFA. Pentru doi dintre arbitrii internaționali români, Moș Crăciun a fost anul acesta FIFA. După o evaluare atentă în 2010, Comisia de Arbitri a forului internațional a decis ca Ovidiu Hațegan și Marius Avram să treacă fiecare în clasa valorică superioară începând cu 2011. Astfel, „centralul" din Arad a ajuns în Second Class, iar bucureșteanul, după doar un an ca arbitru internațional, în Third Class. La un pas de Ligă Aflat pe lista FIFA din 2008, Hațegan a înregistrat un progres remarcabil. Arbitrul a fost în ultimii doi ani în Talent Program, un modul în cadrul căruia cei mai promițători arbitri din lume primesc fiecare câte un mentor, fost arbitru internațional la rândul lui. Progresele pe care arădeanul le-a făcut în ultimul an l-au adus în postura de a ajunge acum în Second Class, adică al treilea eșalon valoric al FIFA. Astfel, el este acum la același nivel cu Alexandru Deaconu și la un pas în spatele lui Cristi Balaj.
Au urcat câte o treaptă!** Hațegan și Avram, promovați de FIFA

Editorial Radu Paraschivescu:** Sil ENZO stampa

Stropi de salivă perlează muștiucul pipei din care se înalță o sculptură de fum. Gura se închide lacom, ca o floare carnivoră. Pe margine, bărbatul cu aer de maimuță contrariată clămpăne enervat. Nimic nu merge. Echipa joacă alandala, publicul bombăne, ziarele se întrec în împunsături și bănuieli. Bărbatul cu pipă e blindat de propria încăpățânare. Și ce dacă presa pregătește crucea și piroanele? Și ce dacă marea echipă a Italiei s-a fofilat cu trei egaluri chinuite? Și ce dacă jucătorii încă își ling rănile după Totonero? Dinții sunt gata să spargă pipa, în timp ce în mintea bărbatului prinde contur sfidarea supremă: tăcerea. Ziariștii ieșiți a doua zi la cules de declarații se înfig cu nasurile într-o poartă închisă. Echipa și antrenorul stau ferecați în muțenie. Nimic de declarat, ca la vamă, înainte de aplicarea ștampilei. Silenzio. Silenzio stampa.
Editorial Radu Paraschivescu:** Sil ENZO stampa

Steliștii vor primi amenzi uriașe dacă merg la schi!** Vezi câți bani vor da Tănase&CO dacă își pun schiurile în picioare!

Deși au primit vacanță aproape o lună, steliștii o vor petrece în regim special! Nu au voie să vină cu kilograme în plus, fiind taxați cu 500 de euro, și nu au voie să practice sporturile de iarnă: amendă de
Steliștii vor primi amenzi uriașe dacă merg la schi!** Vezi câți bani vor da Tănase&CO dacă își pun schiurile în picioare!

Steaua, interzis la transferuri?** FIFA ar putea pedepsi dur clubul din Ghencea!

Avocatul lui Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a declarat pentru ProSport că în luna ianuarie, TAS va da decizia finală în conflictul dintre Steaua și actualul antrenor al formației Modena. La mai bine de 13 luni de când a fost dat afară de la Steaua, Cristiano Bergodi și Gigi Becali nu și-au reglat nici până acum conturile. „A fost întreruptă orice discuție între Cristiano și Steaua. Oamenii respectivi nu au dorit să rezolve pe cale amiabilă această problemă", și-a început discursul avocatul lui Bergodi. În continuare, Tohăneanu a dezvăluit ce ar putea risca echipa din Ghencea. „Nu-mi vine să cred că cei de la Steaua nu-și dau seama de gravitatea acestei probleme. Pentru o datorie de 120.000 de euro te poți alege cu depunctare sau chiar cu interzicerea de transferuri. Oricum, în luna ianuarie va fi anunțată decizia în acest caz", a încheiat reprezentantul lui Bergodi.
Steaua, interzis la transferuri?** FIFA ar putea pedepsi dur clubul din Ghencea!

Au bani de vedete!** Malaga, echipa care îl vrea pe Mutu, aproape de a-l lua pe Julio Baptista

Cluburile AS Roma și Malaga au ajuns la un acord de principiu privind transferul mijlocașului brazilian Julio Baptista la gruparea spaniolă, în schimbul sumei de 2 milioane de euro, a anunțat, luni, cotidianul Corriere dello Sport. Potrivit sursei citate, jucătorul a acceptat o reducere a salariului, urmând să primească 2,5 milioane de euro pe sezon, în loc de 3,5 milioane de euro cât primește la AS Roma, club cu care mai are contract un an și jumătate.
Au bani de vedete!** Malaga, echipa care îl vrea pe Mutu, aproape de a-l lua pe Julio Baptista

Iancu: „Aștept o analiză a lotului din partea lui Uhrin!** Vom mai aduce un jucător sau doi maxim”

Principalul finanțator al Timișoarei, Marian Iancu, spune că proiectul pe care a început să îl construiască în urmă cu ceva timp pe Bega începe să își arate roadele, iar ăn acest moment nu se pune problema aducerii vreunui jucător. De abia după începerea pregătirilor de iarnă, după o consultare cu noul tehnician al echipei, Dușan Uhrin, s-ar putea realiza un transfer, maxim două. "Noi am construit echipa de doi ani, suntem bine ațezați, avem jucători tineri pe care i-am cumpărat din timp. E greu să mai aducem alții. Clubul e un organism viu, noi știm în mare ce căutăm și ce jucători avem în vizor. Uhrin preia o echipă așa cum a lăsat-o, referindu-ne la situația din clasament. De abia după data de 10 ianuarie vom avea primele impresii ale sale, să vedem cum vede el noua așezare a echipei, vom vedea modul în care va juca el. Dacă va fi nevoie să completăm, avem timpul necesar până la începerea campionatului, vom mai aduce unu sau doi maxim. De plecat va pleca un jucător numai dacă va avea o ofertă de nerefuzat, ceea ce va fi foarte greu de realizat." a spus Marian Iancu la gsptv. Patronul lui Poli a comentat și situația de la Dinamo, care pune accent în special pe promovarea tinerilor, iar această nouă strategie poate fi una câștigătoare pentru alb-roșii. "Dinamo rămâne cu un lot tânăr și ambițios, iar uneori asta poate fi cheia succesului. Noi nu îi desconsiderăm și îi vom trata ca atare.", a mai declarat patronul Timișoarei.
Iancu: "Aștept o analiză a lotului din partea lui Uhrin!** Vom mai aduce un jucător sau doi maxim"

Vor EURO… de atletism pe Cluj Arena! FOTO** Proiectul a fost modificat, stadionul va fi mai mare! Vezi cum arată acum!

Pe 15 iulie 2009 s-a pus prima cărămidă la noul stadion al lui „U". La peste 17 luni distanță, ProSport a inspectat stadiul lucrărilor și a constatat că arena pe care va evolua Universitatea Cluj a suferit câteva modificări importante față de ceea era pe schiță la început. Oficialii vor să inaugureze Cluj Arena vara viitoare cu un amical contra lui Inter Milano, proaspătă câștigătoare a Campionatului Mondial al Cluburilor. La construcția stadionului Cluj Arena au fost folosiți până acum peste 24.000 de metri cubi de beton, aproximativ 3.000 de tone de oțel-beton și 100.000 de metri pătrați de cofraje! Scheletul stadionului este aproape finalizat. În decembrie, din cauza frigului, se efectuează doar lucrări interioare. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, crede că stadionul va fi gata vara viitoare, în ciuda faptului că proiectul inițial a suferit unele modificări. Astfel, capacitatea totală a arenei a ajuns acum la 44.000 de metri pătrați (de la 22.000), iar pista de atletism va avea opt benzi, nu șase, cum era prevăzut inițial.
Vor EURO... de atletism pe Cluj Arena! FOTO** Proiectul a fost modificat, stadionul va fi mai mare! Vezi cum arată acum!

Becali: „Mititelu n-are cum să-l dea afară pe Pițurcă”!** Vezi unde ar putea ajunge Andrei Ionescu!

Relația dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă s-a răcit serios în ultima vreme, iar patronul Științei ia în calcul varianta despărțirii de fostul selecționer. Gigi Becali spune însă că Pițurcă nu va putea fi dat afară așa ușor. Europarlamentarul din Pipera susține că Piți are contractul foarte bine făcut și nu va pleca până nu va încasa banii pentru el și pentru staff-ul său. "Mititelu n-are cum să-l dea afară pe Pițurcă fără să plătească bani. Pițurcă va cere bani pentru el și staff-ul lui, pentru ce au muncit. A venit la mine un impresar, ca să-mi ceară o hârtie prin care să îl las să plece pentru 200.000 de euro, pentru că îi găsește o echipă prin Rusia. Eu acum trebuie să vorbesc cu Mititelu, pentru că trebuie să-i dau lui 50% din transfer, dar jucătorul să nu se transfere pentru mai puțin de un milion de euro. Eu o să vorbesc cu el, Mititelu mai are să-mi dea 100.000 de euro pentru transferurile lui Dorel Stoica și Stanca", a declarat Becali la gsptv
Becali: "Mititelu n-are cum să-l dea afară pe Pițurcă"!** Vezi unde ar putea ajunge Andrei Ionescu!

Becali: „Nu cred că Dică ne va ajuta prea mult!”** Motivul pentru care atacantul a fost adus

Nicolae Dică a revenit la Steaua în această iarnă, însă Gigi Becali nu crede că fostul decar va putea ajuta din teren prea mult echipa. Patronul echipei din Ghencea spune însă că Dică ar putea avea un rol foarte important
Becali: "Nu cred că Dică ne va ajuta prea mult!"** Motivul pentru care atacantul a fost adus

Dinu Gheorghe spune că Moraes rămâne la Bistrița:** „Nu ne mai permitem să dăm nici cât am oferit în vară”

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, la Poiana Brașov, că, în opinia sa, atacantul Junior Moraes, dorit de mai multe cluburi din România, va rămâne la echipa Gloria Bistrița până la finalul actualei ediții a campionatului, din cauza sumelor mari cerute pentru transferul său. Oficialul rapidist a afirmat că atacantul în vârstă de 23 de ani este în acest moment fotbalistul cu cea mai mare cotă din Liga I și a precizat că nu crede că vreun club din România își permite transferul acestuia.
Dinu Gheorghe spune că Moraes rămâne la Bistrița:** "Nu ne mai permitem să dăm nici cât am oferit în vară"

Frumoase sunt, victoriile le lipsesc! FOTO** Avem printre cele mai sexy tenismene din lume!

2011 debutează în forță pentru români. Cu CM de handbal masculin (12-30 ianuarie, Suedia), unde elevii lui Vasile Stângă încearcă marea cu degetul, și cu tradiționalul Australian Open (17-30 ianuarie), unde marșăm cu fetele. La masculin, Hănescu e binecunoscuta floare rară! Celelalte flori? Adică fetele? La ora la care citiți aceste rânduri, mai toate sunt deja în t-shirt, cu ochelari de soare și puțin bronzate. Ați ghicit, ele sunt deja în Australia, pregătind competițiile pre­mer­gătoare turneului de Grand Slam. Unul care deja a început pentru jucătorii din țara gazdă! De ce? Pentru că Wild Cardurile au declanșat meciuri teribile! Într-unul dintre ele, pe 20 decembrie, tânăra Oliwia Rogowska i-a suflat dreptul de a intra pe tablou celebrei Jelena Dokic... În rest, poziția din clasament îi dă dreptul Alexandrei să viseze frumos, puterea trecutului îi dă șanse Soranei să urce cât mai mult...
Frumoase sunt, victoriile le lipsesc! FOTO** Avem printre cele mai sexy tenismene din lume!

EL este urmașul lui Maradona și Aguero! VIDEO** Vezi cum lovește mingea fiul lui Sergio, la numai doi ani!”

Aguero și Maradona și-au asigurat succesiunea în fotbal. Fiul lui Sergio și al fiicei lui Maradona controlează destul de bine mingea, pentru un copil de numai doi ani de zile. Antrenor îi este tatăl său, care are grijă ca fiul său să ducă mai departe faima familiei.
EL este urmașul lui Maradona și Aguero! VIDEO** Vezi cum lovește mingea fiul lui Sergio, la numai doi ani!"

Dani Coman are altă atitudine:** „Dacă o să joc, bine! Dacă nu, nu voi comenta!”

Portarul rapidist Dani Coman susține că va rămâne la Rapid și că va accepta inclusiv postura de rezervă: "Situația mea este clară, am contract cu Rapid și vreau să-l duc la bun sfârșit poate chiar să-l prelungesc. La Rapid am avut performanțe, am jucat mult timp, lupt pentru locul meu din echipă. Relația mea cu Bornescu este foarte bună, ne respectăm, din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Dacă joc titular, cu atât mai bine, dacă o să fiu rezervă sau sunt trimis în tribună nu o să comentez. Important este ca echipa să câștige. Nu mi s-a părut normal să fiu înjurat după tot ce am făcut la Rapid. Am înțeles situația, sunt puternic și o să trec și peste asta. Sunt sigur că se va rezolva. Relația mea cu Bornescu e foarte bună, ne respectăm, din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Dacă joc titular, cu atât mai bine, dacă o sunt rezervă sau sunt trimis în tribună nu o să comentez. Important e ca echipa să câștige. Nu mi s-a părut normal să fiu înjurat după tot ce am făcut la Rapid. Am înțeles situația, sunt puternic și o să trec și peste asta. Sunt sigur că se va rezolva", a spus Dani Coman la sport.ro.
Dani Coman are altă atitudine:** "Dacă o să joc, bine! Dacă nu, nu voi comenta!"

„Câinii” au renunțat la titlu!** Vezi ce obiective și-a fixat Andone pentru 2011

După ultimele mișcări de trupe din Ștefan cel Mare, Ioan Andone recunoaște că titlul este departe, iar principalele obiective sunt reconstrucția echipei și câștigarea Cupei României. "Obiectivele clubului sunt reconstrucția și câștigarea unui trofeu. Suntem aproape de Cupa României, dar va fi foarte greu să trecem de Bistrița, și de o finală cu Steaua sau cu Brașov, mai ales că ultimii vor juca pe teren propriu. Totuși, avem experiența necesară și putem câștiga trofeul. În campionat va fi mult mai greu de remontat diferența față de primele locuri. Am venit cu foarte mult entuziasm la Dinamo, am gândit cu inima. Asta e realitatea, dar au fost multe frământări și multă neliniște. Când construiești o echipă, când antrenezi de multă vreme, ca mine, și cunoști bine clubul Dinamo, te aștepți să reușești mai mult", a spus Ioan Andone la Dolce Sport.
"Câinii" au renunțat la titlu!** Vezi ce obiective și-a fixat Andone pentru 2011

Site-uri atacate de hackeri și violențe întregistrate în Cipru după un meci de baschet

Hackeri turci au atacat mai multe site-uri cipriote, la sfârșitul săptămânii trecute, ca represalii pentru violențele fanilor echipei Apoel Nicosia la adresa baschetbaliștilor de la Pinar Karsiyaka din Izmir, a anunțat purtătorul de cuvânt al poliției din Cipru, Michalis Katsounotos, citat de AFP. Pe site-urile atacate, "pirații informatici" au postat emblema echipei de baschet Pinar Karsiyaka, semiluna de pe drapelul turc sau sloganul "Nu terorismului în sport".
Site-uri atacate de hackeri și violențe întregistrate în Cipru după un meci de baschet

Un nou SCANDAL la Știința! Mititelu vrea să-l dea afară pe Cristescu:** „Nu putem continua așa, trebuia să fie un apropiat al clubului, nu al lui Piți”

Starea de tensiune a devenit o obișnuință la Craiova. Dincolo de problemele cu banii, conducătorii clubului au ajuns să se uite urât unii la alții. Adrian Mititelu anunță că Silvian Cristescu, președintele clubului, va fi dat afară, după ce acesta a făcut mai multe declarații la adresa lui Silviu Lung jr. Cristescu a spus atunci că portarul n-a vrut să facă parte din lot pentru meciul cu Dinamo, dându-se răcit. "Nu am nicio sursă de optimism. Nu există nicio ofertă pentru niciun jucător de la Craiova. Deocamdată, am respins orice discuții pentru transferuri în țară. Poate fi o strategie periculoasă, dar nu putem să dam cu piciorul la o muncă de 5 ani. Nu am vorbit de sărbători cu Pițurcă. Nu știu dacă va veni la reunirea echipei. Nu văd cum aș mai putea continua împreună cu Silvian Cristescu, după tot ce a făcut și ce a declarat. El trebuia să fie un apropiat al clubului, nu al lui Pițurcă", a declarat Mititelu la Sport.ro.
Un nou SCANDAL la Știința! Mititelu vrea să-l dea afară pe Cristescu:** "Nu putem continua așa, trebuia să fie un apropiat al clubului, nu al lui Piți"