CELE MAI NOI ARTICOLE

Arabii bat net patronii din Liga I la capitolul ăsta!** Înlocuitorul lui Peseiro, demis după doar 9 zile!

Naționala Arabiei Saudite își devorează pur și simplu selecționerii. După ce fostul antrenor al Rapidului, Jose Peseiro, a fost demis de pe banca reprezentativei arabe în urma eșecului din prima etapă de la Cupa Asiei, contra Siriei conduse de românul Valeriu Tița (1-2), nici înlocuitorul portughezului nu a avut o soartă mai blândă. Eșecul cu 5-0 din meciul cu Japonia și implicit eliminarea de la turneul final au dus la demiterea imediată a tehnicianului Nasser al-Johar, acesta stând pe banca Arabiei Saudite doar 9 zile! De asemenea, team-managerul echipei, Fahd al-Misaibeeh și-a dat demisia după ratarea calificării în sferturile de finală ale Cupei Asiei. Șefii federației saudite au anunțat că vor găsi în cel mai scurt timp "un tehnician cu o importantă calificare la nivel internațional, care va fi ajutat de oameni din jurul clubului".
Arabii bat net patronii din Liga I la capitolul ăsta!** Înlocuitorul lui Peseiro, demis după doar 9 zile!

Wobay poate continua în Liga 1:** o echipă din București îl vrea! VEZI ce sumă cere Craiova!

Universitatea Craiova se confruntă cu mari probleme financiare, iar datoriile au repercusiuni și asupra dreptului de joc al fotbaliștilor, Julius Wobay fiind primul exemplu în acest sens.
Wobay poate continua în Liga 1:** o echipă din București îl vrea! VEZI ce sumă cere Craiova!

Piți face dezvăluiri:** „Lăcă e încă antrenor la Steaua pentru că Oli l-a refuzat pe Gigi!”

Victor Pițurcă a confirmat ieri ceea ce ProSport a anunțat cu câteva zile în urmă: faptul că Olăroiu a fost ofertat de Gigi Becali. Fostul technician al Craiovei a specificat că Lăcătuș este încă antrenorul roș-albaștrilor pentru că Oli nu a vrut să revină în Ghencea.
Piți face dezvăluiri:** "Lăcă e încă antrenor la Steaua pentru că Oli l-a refuzat pe Gigi!"

VIDEO RARISIM** I s-a rupt racheta în două în timpul punctului :)

O scenă mai puțin obișnuită pe un teren de tenis s-a petrecut în timpul partidei dintre Agnieszka Radwanska și Kimiko Date din cadrul primului turneu de mare Slam al anului, Australian Open. În timpul unui schimb de mingi, poloneza a rămas cu mânerul rachetei în mână, partea cu racordajul zburând aproape de o tribună a arenei pe care se desfășura partida. Acest incident a fost cu noroc pentru Radwanska, care s-a impus în cele din urmă cu 6-4, 4-6, 7-5 în fața japonezei.
VIDEO RARISIM**  I s-a rupt racheta în două în timpul punctului :)

Kone ar putea reveni la echipa de unde a plecat!** Rosenborg îl dorește înapoi, jucătorul mai are o ofertă din Polonia

Atacantul Yssouf Kone ar putea reveni la echipa de la care a fost transferat de CFR Cluj în 2008. Presa norvegiană scrie că ivorianul care joacă pentru naționala statului Burkina Faso este dorit din nou de Rosenborg, echipă în tricoul căreia a marcat 16 goluri în 44 de apariții. Vârful african mai este dorit și de fosta campioană a Poloniei, Wisla Cracovia, care și-a manifestat interesul pentru jucător încă dinainte ca acesta să își rezilieze contractul cu CFR Cluj. Yssouf Kone nu va fi însă regretat de șefii campioanei României, Arpad Paszkany exprimându-și extrem de vocal mulțumirea vizavi de plecarea ivorianului: "Yssouf Kone nu o să mai îmbrace niciodată culorile Clujului, asta e părerea mea, a avut mai multe șanse. Kone e talentat, dar la noi nu a reușit să se adapteze. Nu știu care este situația jucătorilor de pe lista de transferuri".
Kone ar putea reveni la echipa de unde a plecat!** Rosenborg îl dorește înapoi, jucătorul mai are o ofertă din Polonia

Ilie Iordache, OUT de la Pandurii: „Nu pot să stau la echipa a doua!”

Mijlocașul Ilie Iordache a ajuns la un acord cu gruparea Pandurii Târgu Jiu pentru a se transfera pe gratis la o altă formație, după ce antrenorul Petre Grigoraș l-a anunțat că nu mai intră în vederile sale pentru retur. Jucătorul mai avea contract cu echipa gorjeană până în vară dar a declarat că este dispus să renunțe la ultimele șase luni dacă este lăsat să plece liber de contract. Lăsat să se pregătească cu Pandurii II, Ilie Iordache a precizat că nu dorește să joace pentru echipa a doua și că va pleca să își caute un nou club.
Ilie Iordache, OUT de la Pandurii: "Nu pot să stau la echipa a doua!"

Viitorul lui Adi Mutu se va decide săptămâna viitoare!** Vezi ce oferte surpriză are „Briliantul”

Suspendat de Fiorentina, Adrian Mutu este aproape de a reveni pe terenul de fotbal. Cel puțin asta susține agentul Ioan Becali, care a declarat că săptămâna viitoare se va afla numele echipei unde va evolua jucătorul. Într-un interviu pentru violanews.it, Becali a spus că are mai multe oferte pentru Mutu.
Viitorul lui Adi Mutu se va decide săptămâna viitoare!** Vezi ce oferte surpriză are "Briliantul"

Un Porsche care i-a aparținut lui Beckham, vândut pe o sumă imensă!

Un automobil Porsche de culoare neagră care i-a aparținut fotbalistului britanic David Beckham a fost vândut pentru suma de 217.000 de dolari în cadrul unei licitații organizate pe eBay. David Beckham a cumpărat modelul Porsche 911 Convertible Turbo în 2008, cu suma de 100.000 de dolari și a cheltuit încă 50.000 de dolari pentru operațiunile de personalizare a automobilului. Mașina are la bord 6.774 de mile (10.901 kilometri), iar fotbalistul britanic a cerut ca scaunele automobilului să fie imprimate cu numărul 23 - numărul pe care îl poartă pe tricoul echipei LA Galaxy. Același număr a fost gravat pe jantele și covorașele automobilului.
Un Porsche care i-a aparținut lui Beckham, vândut pe o sumă imensă!

Hizo știe ce-l așteaptă:** „Returul ăsta se dispută cu pistoalele pe masă!”

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, marți, că returul Ligii I se va disputa "cu pistoalele pe masă", precizând că formația sa are a treia șansă la titlu, după Oțelul Galați și FC Timișoara, informează site-ul oficial al grupării moldave. "Avem a treia șansă la titlu anul acesta, după Oțelul și Timișoara. Clasamentul reflectă în bună măsură valoarea actuală a echipelor, însă în ce ne privește trebuia să fim mai sus cu un loc, dacă nu pierdeam nepermis la Timișoara sau nu făceam egal acasă cu Astra. Campionatul ăsta se dispută cu pistoalele pe masă. Va fi foarte greu penru toată lumea, dar eu am încredere în FC Vaslui că poate câștiga campionatul", a spus Hizo,
Hizo știe ce-l așteaptă:** "Returul ăsta se dispută cu pistoalele pe masă!"

Adio Zapata! Transferuri de LUX pentru Hagi:** un portar de la Roma și un SUPER atacant al naționalei Franței!

Presa din Turcia a scris în repetate rânduri că fostul goalkeeper al Stelei, Robinson Zapata, este aproape de un transfer la Galatasaray. Se pare însă că Hagi s-a reorientat și că primul pe lista sa este portarul
Adio Zapata! Transferuri de LUX pentru Hagi:** un portar de la Roma și un SUPER atacant al naționalei Franței!

Nicolae Badea dezvăluie motivul** pentru care Niculae nu a plecat cu lotul „câinilor” în Antalya

Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, marți, că atacantul Marius Niculae a cerut permisiunea să nu facă deplasarea în Turcia, unde echipa a plecat într-un stagiu de pregătire, jucătorul urmând să negocieze un transfer în străinătate.
Nicolae Badea dezvăluie motivul** pentru care Niculae nu a plecat cu lotul "câinilor" în Antalya

Primul pas spre împăcare:** Mutu i-a cerut scuze lui Della Valle

Atacantul român Adrian Mutu i-a cerut scuze președintelui clubului AC Fiorentina, Andrea Della Valle, după incidentul din urmă cu două săptămâni, atunci când a părăsit antrenamentul, informează cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de site-ul violanews.com. Sursa citată notează că acest gest nu poate fi luat ca împăcare între cele două părți, dar poate fi un prim pas spre ameliorarea situației.
Primul pas spre împăcare:** Mutu i-a cerut scuze lui Della Valle

INCREDIBIL!** Mititelu anunță că l-a cumpărat pe Lopez, fundașul care nu a jucat niciun minut în tricoul Craiovei!

FC Universitatea Craiova a anunțat, marți, că a activat opțiunea de cumpărare a fundașului Walter Alberto Lopez Gasco de la gruparea uruguayană Club Atletico Cerro, informează site-ul oficial al clubului din Bănie. Walter Alberto Lopez Gasco a fost achiziționat inițial sub formă de împrumut, pentru un sezon, cu opțiune de prelungire a înțelegerii pentru trei ani. Fundașul uruguayan a debutat în fotbal la echipa Racing Club din orașul său natal, Montevideo, în sezonul 2003-2004. În cariera sa, el a mai evoluat la Xerez (Spania), West Ham United (Anglia) și Brescia (Italia).
INCREDIBIL!** Mititelu anunță că l-a cumpărat pe Lopez, fundașul care nu a jucat niciun minut în tricoul Craiovei!

România, în TOP 3 al campionatelor feminine de handbal din Europa

România a urcat pe poziția a treia în topul european al cluburilor feminine de handbal, cu un punctaj de 77.90, urmând să înscrie în sezonul viitor cinci echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor, două în Cupa EHF și una în Cupa Cupelor, conform site-ului oficial al forului de profil. Clasamentul european de anul trecut poziționa handbalul feminin românesc pe locul șase, dar rezultatele cumulate din ultimele trei sezoane, care includ și finala Ligii Campionilor disputată de Oltchim Râmnicu Vâlcea, au adus un salt de trei locuri în clasamentul general. Lider este Danemarca, cu 124.67 puncte, urmată de Rusia, cu 81.22 puncte și România, cu 77.90. În continuare se află Ungaria (77.56), Norvegia (77.44), Germania (67.50) și Spania (66.89), toate aceste națiuni, clasate pe locurile 1-7, având dreptul să înscrie în sezonul viitor câte două echipe în Liga Campionilor, două în Cupa EHF și una în Cupa Cupelor.
România, în TOP 3 al campionatelor feminine de handbal din Europa

Franța și Croația, primele echipe calificate în grupele principale ale CM din Suedia

Naționalele de handbal masculin ale Franței și Croației sunt primele echipe calificate în grupele principale, la Campionatul Mondial din Croația, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, în faza preliminară. Campioana europeană, mondială și olimpică, Franța, și-a asigurat calificarea, indiferent de ultimele rezultate pe care le va obține în grupa A preliminară, al cărei lider este. Vicecampioana mondială Croația a făcut și ea pasul în grupele principale, din grupa C preliminară, în care se află și România. Alte patru echipe, Suedia, Spania, Islanda și Danemarca, mai au nevoie de un singur punct din ultimele două partide din grupele preliminare, pentru a-și asigura calificarea mai departe. La rândul său, România mai are o singură șansă de a prinde locul trei în grupa C, calificant mai departe, după cele trei înfrângeri consecutive. Tricolorii sunt obligați să învingă Australia (miercuri, ora 21.30) și Serbia (joi, 21.30), pe ultima la minimum două goluri, însă numai în condițiile în care sârbii ar pierde disputa de miercuri, cu Croația.
Franța și Croația, primele echipe calificate în grupele principale ale CM din Suedia

România, locul trei în topul european al cluburilor feminine la handbal

România a urcat pe poziția a treia în topul european al cluburilor feminine de handbal, cu un punctaj de 77.90, urmând să înscrie în sezonul viitor cinci echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor, două în Cupa EHF și una în Cupa Cupelor, conform site-ului oficial al forului de profil.
România, locul trei în topul european al cluburilor feminine la handbal

Al doilea transfer al Rapidului:** mijlocașul brazilian Olberdam

Mijlocașul brazilian Olberdam de Oliveira Serra va fi împrumutat de Maritimo Funchal la Rapid, clubul giuleștean având dreptul de a-l cumpăra la finalul sezonului, scrie cotidianul portughez A Bola. Chiar dacă a fost dorit de mai multe echipe din Portugalia, condițiile oferite de Rapid l-au convins să vină în România. În ultimul sezon, mijlocașul a fost împrumutat la Braga și Atletico Paranaense. Olberdam are 25 de ani, 1.77 m și joacă pe postul de mijlocaș.
Al doilea transfer al Rapidului:** mijlocașul brazilian Olberdam

Răduț: „Mi-ar plăcea să vină Moraes la Steaua, este un jucător valoros”

Aflat în cantonament cu Steaua în Antalya, mijlocașul Mihai Răduț nu se așteaptă să fie convocat de Răzvan Lucescu pentru turneul din Cipru. "Nu mă aștept să fiu convocat la națională. Asta pentru că am jucat puțin și am fost și accidentat. Aici în Turcia cădem lați de oboseală după aceste antrenamente. E bine când avem două ședințe de pregătire pe zi, trece timpul mai ușor. La ora 11 deja ne ia somnul. Sper să luăm cupa", a spus Mihai Răduț în cadrul unei conferințe de presă.
Răduț: "Mi-ar plăcea să vină Moraes la Steaua, este un jucător valoros"

„Pe 10 august vom inaugura noul stadion!** Argentina va veni cu toate vedetele, va fi primul lor meci după Copa America”

Lucrările pentru inaugurarea noului stadion "Național" au intrat în linie dreaptă. Primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, directorul general al FRF Ionuț Lupescu și șeful de șantier Ștefan Monos au oferit ultimele detalii în ceea ce privește statutul acestei noi arene. Astfel, Ștefan Monos a precizat că mare parte din scaune au fost montate, lucrările reluându-se încă de pe 3 ianuarie. Acesta a mai spus că la începutul lunii mai se vor monta și restul de scaune. "Pe 3 ianuarie s-au reluat toate lucrările. Acum se lucrează la structura de rezistență a acoperișului, iar în martie se va face "big liftul". 80% din scaune au fost deja montate, iar la începutul lui mai, vor fi montate și restul" Edilul șef al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că speră ca stadionul să producă cel puțin banii de întreținere și a adăugat că el va fi administrat de către Primărie.Oprescu a adăugat că va avea loc și un concert pe acest stadion și că Primăria se va ocupa și de patinuarul "Mihai Flamaropol", care are nevoie urgentă de îmbunătățiri.
"Pe 10 august vom inaugura noul stadion!** Argentina va veni cu toate vedetele, va fi primul lor meci după Copa America"

FOTO** Steaua, pregătire fizică intensă în primul antrenament al zilei

După o încălzire ce a durat aproximativ 20 de minute, jucătorii Stelei au avut o ședință de pregătire fizică. Timp de o oră, lotul deplasat de Lăcătuș în Antalya a urmat un program special pregătit de preparatorul fizic Michele Bon. La ora 13:00, jucătorii Stelei au servit masa de prânz după s-au dus să se odihnească. Cel de-al doilea antrenament al zilei va avea începe la ora 17:00 și va fi bazat mai mult pe exerciții tehnico-tactice.
FOTO** Steaua, pregătire fizică intensă în primul antrenament al zilei

E ivorian, are 17 ani și e noul Traore:** „A făcut o impresie bună, va rămâne la CFR!”

Șefii din Gruia au decis să continue politica aducerii de fotbaliști tineri ivorieni, după ce Traore a confirmat în Liga I. Fotbalistul testat de clujeni s-a născut în Franța și s-a format la Academia de Fotbal a lui Nantes.
E ivorian, are 17 ani și e noul Traore:** "A făcut o impresie bună, va rămâne la CFR!"

Jose Mourinho, atacat din toate părțile!** „Trebuie să învețe ce înseamnă respectul”

Jose Mourinho este atacat din toate părțile. După ce Franz Beckenbauer a spus despre antrenor că este "grosolan și needucat", acum a venit rândul unui jucător să îl ironizeze pe antrenor. Atacantul a declarat că antrenorul lui Real Madrid trebuie să învețe să ce înseamnă respectul. Tensiunile dintre cei doi nu sunt ceva nou. Încă de pe vremea când Mourinho era la cârma formației Inter Milano, relația dintre el și Balotelli era una plină de tensiuni, italianul fiind exclus din lot pentru indisciplină în mai multe rânduri.
Jose Mourinho, atacat din toate părțile!** "Trebuie să învețe ce înseamnă respectul"

Bădoi, Bălașa și Dumitru și-au reziliat contractele cu FC Brașov

Jucătorii formației FC Brașov, Valentin Bădoi, Daniel Bălașa și Laurențiu Dumitru, și-au reziliat, marți, contractele cu gruparea ardeleană, deoarece nu intrau în vederile noului antrenor, Antonio Conceicao. De asemenea, directorul tehnic, Dănuț Oprea, și-a reziliat contractul cu FC Brașov deoarece antrenorul portughez a venit cu antrenorul său secund, Luis Baltazar.
Bădoi, Bălașa și Dumitru și-au reziliat contractele cu FC Brașov

Lăcătuș, ‘lucrat’ de MM?** Vezi declarațiile BOMBĂ‚ ale lui Victor Pițurcă

Scenariu terifiant în Ghencea. Cel puțin asta susține Victor Pițurcă. Fost manager al Stelei, Piți este cel care l-a adus pe Stoica la Steaua și susține că știe foarte bine metodele de lucru ale lui MM.
Lăcătuș, 'lucrat' de MM?** Vezi declarațiile BOMBĂ‚ ale lui Victor Pițurcă

Adrian Cristea, bonus pentru Ionuț Badea: „Prin transferul său a crescut valoarea echipei”

Ionuț Badea spune că mijlocașul a fost jucătorul adus în plus de Florian Walter, pe lângă cei pe care tehnicianul i-a cerut Antrenorul lui „U" vorbește despre postul pe care îl va ocupa „Prințul" în angrenajul echipei și îi asigură pe suporteri că „alb-negrii" vor termina departe de zona retrogradării.
Adrian Cristea, bonus pentru Ionuț Badea: "Prin transferul său a crescut valoarea echipei"

Traore nu mai pleacă de la CFR

Chiar dacă vor bate palma cu un club din străinătate pentru cedarea lui Traore, șefii campioanei doresc să îl păstreze pe jucător și în retur. Mai mult, CFR a adus în Antalya un conațional al lui Traore, care va fi testat câteva zile. Chiar dacă sunt la 12 puncte de Oțelul Galați, oficialii campioanei mai cred încă în câștigarea titlului. Tocmai pentru acest lucru au decis să nu se despartă de mai mulți jucători de bază. Astfel, după ce l-au dat pe Culio la Galatasaray, Traore are șanse mici să mai fie cedat în această iarnă. Chiar dacă va veni o ofertă apropiată de suma cerută de CFR - 5 milioane de euro - conducătorii din Gruia vor cere ca angajamentul să intre în vigoare numai din vară. "
Traore nu mai pleacă de la CFR

Gațu: „A fost o prestație rușinoasă a naționalei!”

Cristian Gațu, Președintele Federației Române de Handbal, a criticat în termeni duri evoluția handbaliștilor români din partida cu Algeria, scor 14-15. Jucătorii lui Vasile Stângă au reușit contraperformanța de a marca doar 4 goluri în cea de-a doua repriză.
Gațu: "A fost o prestație rușinoasă a naționalei!"

Prunea: „Nu s-a discutat despre Mărgăritescu”

Managerul Astrei Ploiești, Florin Prunea, a declarat că echipa sa nu este interesată de transferul mijlocașului dinamovist Andrei Mărgăritescu. Prunea a adăugat că echipa sa se pregătește foarte mult pentru actualul sezon, precizând că între jucătorii Astrei este și japonezul Takaiu "Astra este o echipă de profesioniști. E o echipă cuminte, care se pregătește foarte bine. Sunt antrenamente foarte grele.Tibi Selymes este un profesionist, dar este un antrenor care de dimineața până seara lucrează doar pentru fotbal.
Prunea: "Nu s-a discutat despre Mărgăritescu"

SUPER FOTO** Noul rege din vestiarul Stelei? Vezi ce tatuaj și-a etalat Brandan

Steaua se află în cantonament în Antalya. Vremea este frumoasă, soarele e din ce în ce mai puternic, temperatura urcând până aproape de 20 de grade Celsius la orele dimineții. Sud-americanii simt căldura și își dau bluzele jos. Un tatuaj pe gamba stângă a lui Brandan trădează poate un alter-ego al argentinianului. Deasupra unei coroane regale și-a inscripționat cele două prenume ale sale, Juan Pablo. Un rege care încă mai are de confirmat la Steaua.
SUPER FOTO** Noul rege din vestiarul Stelei? Vezi ce tatuaj și-a etalat Brandan

Favorita lui Păcurar:** „Oțelul are cele mai mari șanse de a câștiga campionatul!”

Înainte de plecarea spre Antalya, locul de desfășurare al cantonamentului "șepcilor roșii", Alex Păcurar, fostul jucător al Stelei, a declarat că, din punctul lui de vedere, Oțelul are cele mai mari șanse de a câștiga campionatul. "Urmează o perioadă foarte dificilă pentru noi, însă sperăm la un retur mult mai bun și sunt sigur că vor apărea și rezultatele, mai ales că valoarea nu lipsește din lot. În acest moment, consider că Oțelul are cele mai mari șanse de a câștiga campionatul, după care urmează FC Vaslui și FC Timișoara", a declarat Alex Păcurar.
Favorita lui Păcurar:** "Oțelul are cele mai mari șanse de a câștiga campionatul!"

Tiago se retrage din naționala Portugaliei

Mijlocașul portughez al formației Atletico Madrid, Tiago, fost jucător la Olympique Lyon și Juventus Torino, a anunțat că se retrage din echipa națională. "Este momentul să pun capăt acestei experiențe fantastice", a spus Tiago într-un comunicat transmis federației portugheze, explicând că a luat decizia "din motive personale" și pentru a permite "noilor valori ale fotbalului portughez să-și găsească locul".
Tiago se retrage din naționala Portugaliei

Reghecampf admite: „Există o problemă serioasă cu licențierea!” Iliev și Gargorov ar putea rămâne!

Noul manager al Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat că are speranțe că bulgarii Iliev și Gargorov nu vor pleca din Bănie, chiar dacă și-au depus memorii pentru a deveni jucători liberi. "Eu sper ca Iliev și Gargorov să rămână la Craiova. Am avut o întâlnire cu ei, sunt doi băieți speciali, care au înțeles că Universitatea traversează acum o perioadă mai grea și au spus că nu-și vor rezilia contractele", a declarat Reghecampf pentru Jurnalul Național.
Reghecampf admite: "Există o problemă serioasă cu licențierea!" Iliev și Gargorov ar putea rămâne!

Prima plecare?** Vezi ce jucător de la Rapid a depus memoriu pentru a deveni liber de contract

Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, a declarat că Rui Duarte nu a ajuns încă în cantonamentul echipei și va suporta consecințele.
Prima plecare?** Vezi ce jucător de la Rapid a depus memoriu pentru a deveni liber de contract

Vasile Șiman: „Nu e Dinamo ultimul vis al unui jucător! Ar fi trist dacă ar fi așa!

Dinamo continuă să se despartă de jucători. Ultimul pe listă este Andrei Mărgăritescu. Dacă jucătorul se va înțelege cu "U" Cluj, dinamoviștii vor să îl transfere pe Bogdan Pătrașcu, jucător la Sportul Studențesc. Patronul echipei din Regie nu are cunoștință de interesul "câinilor" pentru jucător.
Vasile Șiman: "Nu e Dinamo ultimul vis al unui jucător! Ar fi trist dacă ar fi așa!

„Șepcile roșii”, bune de plată! Datorie de 37.000 de euro față de CRD Cluj

Probleme pentru Universitatea Cluj. Clubul patronat de Florian Walter a aflat că trebuie să plătească o datorie de peste 37.000 de euro către o echipă anonimă din Cluj Napoca. Motivul? Transferul lui Andrei Cordoș de la Universitatea Cluj la Frosinone. Chiar dacă între timp, Cordoș s-a întors în România la FCM Târgu Mureș, Universitatea trebuie să plătească cota de formare a jucătorului către clubul care l-a lansat. Astfel, cei de la "U" au primit o decizie definitivă și irevocabilă prin care sunt obligați să plătească 37.000 de euro pentru CRD Cluj. Florian Walter spune că nu se gândește să conteste decizia la TAS, costurile unui astfel de proces fiind mai mari decât cauza în sine.
"Șepcile roșii", bune de plată! Datorie de 37.000 de euro față de CRD Cluj

Fanii lui CFR s-au unit într-o asociație! Vezi aici toate detaliile

Pentru a putea asista la meciurile echipei din deplasare ale Ligii 1, fanii lui CFR s-au reunit într-o asociație. Asociația Independentă a Suporterilor "CFR 1907 Cluj" de Pretutindeni (AISCP) a fost recunoscută de către Judecătoria Cluj. Conform regulamentului Ligii 1, pentru a-și putea încuraja favoriții, toate galeriile trebuie să se organizeze în asociații care să fie recunoscute juridic.
Fanii lui CFR s-au unit într-o asociație! Vezi aici toate detaliile

Bumbescu:** ‘Eu l-am propus pe Gardoș la Steaua, nu Liță Dumitru!’

Adrian Bumbescu, antrenorul secund al clubului Steaua II, a vorbit despre situația actuală a clubului din Ghencea. Fostul jucător al roș-albaștrilor a declarat că el a fost cel care l-a recomandat pe Florin Gardoș la Steaua. De asemenea, Bumbescu a spus că deși îl consideră pe Geraldo un jucător valoros, nu consideră că forța Stelei ar slăbi dacă brazilianul ar pleca.
Bumbescu:** 'Eu l-am propus pe Gardoș la Steaua, nu Liță Dumitru!'

FRF îi cere lui Dumitru Cardoso să aleagă!** Italia sau România?

Dumitru Cardoso, jucător al cărui tată este român, a fost convocat de Ciro Ferrara la echipa de tineret a Italiei pentru un stagiu de pregătire. Chiar dacă a mai evoluat pentru Italia la naționala sub 19 ani, jucătorul poate evolua chiar și pentru România, cu condiția de a nu juca în niciun meci oficial la echipa de tineret a Italiei. Emil Săndoi l-a urmărit în câteva meciuri pe tânărul jucător, dar nu a reușit să intre în contact cu el. Totuși, antrenorul nu și-a pierdut speranța.
FRF îi cere lui Dumitru Cardoso să aleagă!** Italia sau România?

Trică, încă un dușman pentru Mititelu:** „E inadmisibil ce i s-a întâmplat lui Pițurcă!”

Mijlocașul Unirii Urziceni, Eugen Trică, a sărit în apărarea lui Victor Pițurcă, cel care a intrat în conflict cu patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu. Fostul fotbalist al Universității Craiova a spus că este inadmisibil ce i s-a întâmplat lui Victor Pițurcă, un tehnician care a avut rezultate în fotbalul românesc. "Sunt alături de Victor Pițurcă, sper să-și rezolve cât mai repede problemele și să revină în fotbal. Este incredibil ce s-a putut întampla cu un antrenor de talia sa", a declarat Eugen Trică.
Trică, încă un dușman pentru Mititelu:** "E inadmisibil ce i s-a întâmplat lui Pițurcă!"

Nevoit să plece!** „Dacă aș fi rămas și aș fi jucat mai slab, s-ar fi spus că m-a pus tata!”

În timp ce aștepta să plece înspre Antalya pentru a se alătura lotului lui Khazar Lankaran, formație antrenată de Mircea Rednic, Alexandru Pițurcă a declarat că scandalul iscat între tatăl său și Adrian Mititelu a fost motivul principal pentru care a plecat de la Universitatea Craiova.
Nevoit să plece!** "Dacă aș fi rămas și aș fi jucat mai slab, s-ar fi spus că m-a pus tata!"