Acasa » U21 » Daniel Pancu s-a lămurit. A dat verdictul și multora nu le va plăcea, înainte de România U21 – Italia U21

Daniel Pancu s-a lămurit. A dat verdictul și multora nu le va plăcea, înainte de România U21 – Italia U21

Daniel Pancu s-a lămurit. A dat verdictul și multora nu le va plăcea, înainte de România U21 – Italia U21
SURSĂ Sportpictures 11.06.2025

Daniel Pancu s-a lămurit și a dat un verdict important, care multora nu le va plăcea, chiar înainte de meciul dintre România U21 și Italia U21, de la EURO 2025.

Selecționerul naționalei de tineret a vorbit despre șansele pe care „tricolorii” le au în această seară și despre diferențele dintre cele două echipe care se vor întâlni la Trnava.

Daniel Pancu, verdict înainte de România U21 – Italia U21

România U21 debutează astăzi, 11 iunie 2025, la Campionatul European 2025, într-o partidă care se va disputa la Trnava, pe un stadion cu o capacitate de 19.200 de locuri, începând cu ora 22:00.

Daniel Pancu a analizat foarte bine șansele pe care echipa lui le are în această seară și a dat un verdict clar. Selecționerul naționalei de tineret a explicat care sunt diferențele între cele două echipe și a dezvăluit de ce italienii pleacă cu prima șansă în disputa cu România.

„Noi nu putem să jucăm fotbalul ăla, deoarece ei îl antrenează de mici la echipele de club.

Au un stil unitar, pentru noi e imposibil în momentul de față. La o echipă de club, da, s-ar putea implementa un astfel de stil. Când pe hârtie sunt diferențe foarte mari, posesia va fi de partea lor mai mult decât de partea noastră. Dar, favorita de pe hârtie contează mai puțin. Aș fi avut mai multe emoții dacă porneam ca favoriți mâine. Nu e cazul acum”, a declarat Daniel Pancu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Italia de la EURO U21.

Daniel Pancu, în tribună la meciul cu Italia

Daniel Pancu este suspendat și nu va putea sta pe banca tehnică a României U21 la partida cu Italia. Astfel, selecționerul se va afla în tribună. La conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul a vorbit despre acest aspect și a explicat care este avantajul în această situație. Totodată, acesta le-a cerut românilor să susțină echipa națională la Campionatul European 2025.

„Realist, trebuie să ne păstrăm nivelul, să confirmăm așteptările. Trăiți alături de noi, v-am creat speranțe, sper să nu fie doar iluzii. (n.r. Despre faptul că va sta în tribună din cauza suspendării) E marele avantaj că se vede foarte bine”, a mai spus Daniel Pancu, la conferința de presă.

Reamintim că România face parte din Grupa A la EURO U21 2025, alături de Italia, Spania și Slovacia, țară gazdă care a fost calificată din oficiu la turneul final.