Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Wimbledon » Serena Williams a pierdut în turul I la Wimbledon, în urma revenirii în tenisul profesionist. Prima reacție după ce a fost învinsă de numărul 87 WTA

TENIS Serena Williams a pierdut în turul I la Wimbledon, în urma revenirii în tenisul profesionist. Prima reacție după ce a fost învinsă de numărul 87 WTA

Serena Williams a pierdut în turul I la Wimbledon, în urma revenirii în tenisul profesionist. Prima reacție după ce a fost învinsă de numărul 87 WTA
Înfrângere pentru Serena Williams la Wimbledon. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 01.07.2026

După ce a beneficiat de un wild card, Serena Williams (44 de ani) a pierdut în turul I la Wimbledon în fața australiencei Maya Joint (20, locul 87 WTA). Cunoscuta tenismenă din Statele Unite a cedat în trei seturi, 3-6, 7-6 (6), 3-6, părăsind suprafața de joc în uralele publicului.

La un deceniu după ultimul dintre cele şapte titluri obţinute de către Serena Williams la All England Club, americanca a devenit a doua cea mai vârstnică jucătoare din istorie care evoluează la simplu într-un duel la Wimbledon, după Martina Navratilova, care avea 47 de ani în 2004.

După eliminarea suferită în turul I la Wimbledon, Serena Williams nu a apărut la conferința de presă. Totuși, un mesaj a venit din partea acesteia

După ce a părăsit Terenul Central în ovațiile publicului, cu un zâmbet pe faţă, sportiva din Statele Unite a fost aşteptată în sala unde trebuia să aibă loc conferinţa de presă. Serena Williams a decis să nu onoreze întâlnirea cu jurnaliștii. În schimb, tenismena a transmis un mesaj prin intermediul echipei sale de PR.

„A fost extraordinar să mă întorc la Wimbledon, nu mă aşteptam să fiu aici. Atmsofera a fost formidabilă. Să ies pe acest teren din nou… Incredibil.

Cu siguranţă am savurat momentul şi mi-a lipsit o asemenea atmosferă. M-am bucurat de ce s-a întâmplat”, a comunicat Serena.

Pe teren, în fața ei s-a aflat o oponentă cu 24 de ani mai tânără. În unele momente, Serena Williams a fost depășită de viteza adversarei. Totuși, vedeta din SUA a făcut ce știe mai bine: a servit puternic, plasat, a bifat execuții spectaculoase și într-o măsură a intimidat-o pe Maya Joint prin simpla ei prezență pe teren.

Reacția învingătoarei: „Serena e o adevărată legendă. Am visat la acest moment”

Așa cum era de așteptat să se întâmple, o reacție a venit și din partea câștigătoarei. Maya Joint a demonstrat că o apreciază pe Serena Williams și s-a exprimat în legătură cu desfășurarea meciului.

„N-am dormit prea mult azi-noapte. Am stat trează până la 2 dimineața, gândindu-mă doar la asta. Da, când am intrat pe teren, am uitat de încălzire. Nu știu ce s-a întâmplat. Picioarele nu se mișcau. Chiar nu știu cum am reușit să încep bine meciul.

Ea are o asemenea aură. E o adevărată legendă, iar pe acest teren au jucat multe nume mari. Am visat la acest moment încă de când eram mică, așa că este o nebunie.

Simplul fapt de a intra pe teren și de a juca împotriva ei… Începutul a fost foarte stresant, iar apoi a fost la fel de greu să încerc să duc meciul până la final. Ea și-a ridicat nivelul de joc și a practicat un tenis cu adevărat excelent”, a afirmat Maya Joint.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]