Simona Halep (34 de ani), fost lider mondial și dublu campioană de Grand Slam, a avut o reacție plină de emoție la Cluj, acolo unde sâmbătă, 13 iunie, va avea loc meciul de gală ce va marca retragerea sa oficială din tenis. Printre invitații săi la acest eveniment organizat pentru celebrarea carierei sale este și Andrei Pavel (52 de ani).
Pavel, fost număr 13 ATP, printr-un gest simplu pe care l-a făcut în 2008, la Paris, a contribuit la succesul româncei, iar acest lucru a fost amintit Simona Halep, campioana de la Roland Garros, atât la nivel de juniori, cât și la seniori, la un deceniu distanță.
Simona Halep, foate emoționată, a vorbit despre Andrei Pavel, jucătorul din același oraș cu ea, care printr-un simplu gest a reușit să dea o doză uriașă de încredere unui sportiv aflat la început de drum.
Mărturisirea Simonei Halep a fost făcută în cadrul conferinței de presă dinaintea evenimentului care marchează retragerea sa oficială din tenis, la 16 luni de la ultimul meci din circuit, jucat chiar la Cluj, la WTA 250 Transylvania Open.
„Este un eveniment plin de emoție. Sunt emoționată de când am pășit la Cluj, de data asta pentru că totul este despre cariera mea, despre oamenii care m-au susținut, publicul acesta frumos care mi-a oferit cele mai frumoase momente, jucând aici la Cluj, pentru România, dar și în turneele individuale.
E o plăcere, e o onoare, e o mândrie și vreau, pe această cale, din nou să îi mulțumesc lui Patrick (n.r. Ciorcilă, directorul Sports Festival și Transylvania Open) că face posibil acest eveniment, această zi care, cumva, încheie un ciclu din viața mea, un ciclu important, poate cel mai important de până acum.
Tenisul a fost viața mea. Face o treabă extraordinară cu Sports Festival și cu turneele WTA. Felicitări, Patrick, mult succes și acum așteptăm cât mai multe evenimente de acest gen, frumoase și pline de emoție, pentru clujeni și pentru toți cei care vin din întreaga Românie.
(Despre ce a reprezentat Andrei Pavel pentru ea) Pavelică (n.r. – Andrei Pavel), că așa îi zic eu, a fost idolul meu. Țin minte, în 2008, când am jucat la juniori, la Roland Garros, și el a terminat un meci de dublu și i-am cerut manșeta, una albastru închis.
Am ținut-o mult timp în termobag, mi-a purtat noroc și m-a inspirat, că dacă el a putut, pot și eu și, cumva, m-a ajutat pe încredere și pe dorința de a face ceva în tenis. Așa că, îți mulțumesc că ești astăzi aici și pentru ce ai făcut tu în tenis”, a mărturisit Simona Halep în conferința de presă premergătoare evenimentului de retragere.
Elina Svitolina (31 de ani, locul 8 WTA), semifinalistă la Wimbledon în 2019, anul în care Simona Halep cucerea cel de-al doilea său titlu de Grand Slam este invitată evenimentul de retregere al fostului lider mondial.
Svitolina pierdut semifinala cu Halep, care apoi s-a impus în finala în fața Serenei Williams (45 de ani), una dintre cele mai titrate jucătoare din circuit, cu 23 de titluri majore.
Svitolina este însoțită de Gael Monfils (39 de ani, fost loc 6 ATP), carismaticul francez care se află la ultimul său an în circuitul profesionist.