Calificată în turul 3 la Roland Garros, după victoria de senzație cu ocupanta locului 81 WTA, Sorana Cîrstea a intrat în posesia unei sume imense de bani.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (36 de ani) a trecut ca o vijelie de Eva Lys în turul 2 la Roland Garros și va încasa 187.000 de euro.
Sorana Cîrstea este singura româncă rămasă pe tabloul principal la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului.
Aflată în ultimul an al carierei, jucătoarea desemnată a 18-a favorită a competiției de pe zgura pariziană a avut nevoie de doar 64 de minute pentru a se califica în turul 3.
Ea a învins-o clar de tot, 6-3, 6-0, pe jucătoarea germană Eva Lys, care se găsește pe locul 81 în clasamentul mondial.
Lys s-a distanțat la 3-1 în setul de debut, dar în acel moment s-a declanșat tsunami-ul care, pe Terenul 9 al complexului sportiv, s-a numit Sorana Cîrstea.
Românca a câștigat 11 game-uri la rând și, astfel, s-a calificat în turul 3 la Roland Garros. A fost o adevărată demonstrație de tenis de cea mai înaltă calitate dată de Sorana.
Ea și-a revenit din pumni convertind a treia minge de break la 3-1, iar două game-uri mai târziu a tercut în avantaj, deși adversara a avut 40-15 pe propriul seviciu.
Calificarea în turul 3 îi aduce Soranei 187.000 de euro. Premiile cresc pe măsură ce se avansează în competiție.
Concret, 285.000 de euro primesc jucătoarele și jucătorii care ajung în optimi, 470.000 de euro pentru sferturi și 750.000 de euro pentru semifinale.
Finalistul și finalista ediției din acest an a turneului de pe zgura pariziană încasează 1.400.000 de euro, iar persoana care ridică trofeul primește 2.800.000 de euro.
Sorana Cîrstea are o ocazie excelentă să avanseze în fazele superioare ale competiției. Cea mai bună performanță a ei la Roland Garros este calificarea în sferturi, la ediția din 2009.
Adversara din turul 3 a româncei este argentinianca Solana Sierra (21 de ani), aflată pe locul 68 în clasamentul mondial.
Ea a avut o prestație solidă în turul secund și a trecut de italianca Jasmine Paolini, a 13-a favorită a întrecerii, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3.
Dar aceasta nu este singura veste bună pentru Cîrstea. Ea a scăpat și de kazaha Elena Rybakina, aflată pe locul 2 mondial.
Cea care a scos-o din cursă a fost ucraineanca Yuliia Starodubtseva (55 WTA). Ea a câștigat cu 3-6, 6-1, 7-6 (10-4), convertind în punct a treia minge de meci.
Cele două ar putea fi adversare în optimile de finală, dacă Sorana trece de Sierra, iar Starodubtseva de jucătoarea chineză Xiyu Wang (148 WTA), venită din calificări.
Asiatica a beneficiat, în turul 2, de abandonul americancei Hailey Baptiste (26 WTA, cs 26) în primul set, când o conducea cu 5-4.