Ultimele informații de la spital:** Mircea Lucescu poate fi vizitat doar de membrii familiei! „Va trebui să mai așteptăm”

Ultimele informații de la spital:** Mircea Lucescu poate fi vizitat doar de membrii familiei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu se simte bine și se recuperează după intervenția chirurgicală, medicii recomandându-i să nu primească prea multe vizite, deși nu există complicații postoperatorii, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), Bogdan Popescu.

Purtătorul de cuvânt de la SUUB a precizat că Mircea Lucescu se simte bine și se recuperează după intervenția chirurgicală la care fost supus duminică.

Bogdan Popescu a mai spus că Mircea Lucescu nu a suferit complicații în urma operației, dar trebuie să se odihnească, din acest motiv neputând fi vizitat decât de membrii familiei.

„Orice vizită presupune un efort. Nu este indicat să primească multe vizite. Trebuie să mai așteptăm”, a spus purtătorul de cuvânt de la SUUB.

Bogdan Popescu a mai spus că Mircea Lucescu încă nu se uită la televizor, dar va putea face acest lucru în scurt timp.

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a fost rănit vineri într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală.

Lucescu a fost supus, duminică, unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea lichidului acumulat în cavitatea toracică. Medicii au anunțat luni că starea postoperatorie este bună și nu au apărut complicații.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri