Suma uriașă pe care Primăria lui Nicușor Dan a făcut-o din închirierea Arenei Naționale! Jumătate din venituri au venit de la festivalul de muzică pe care Gigi Becali l-a contestat public

Suma uriașă pe care Primăria lui Nicușor Dan a făcut-o din închirierea Arenei Naționale! Jumătate din venituri au venit de la festivalul de muzică pe care Gigi Becali l-a contestat public
  • Publicat:

Nicușor Dan (52 de ani), primarul general al municipiului București, a anunțat astăzi suma pe care Arena Națională a generat-o în acest an.

Printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, edilul Capitalei a declarat că Arena Națională a adus venituri de peste 3,2 milioane de lei.

Stadionul Național este cea mai mare arenă din România, cu peste 55 de mii de locuri, iar din chirii, doar în acest an a generat aproximativ 640 de mii de euro.

Suma uriașă pe care Primăria lui Nicușor Dan a făcut-o din închirierea Arenei Naționale

Nicușor Dan a postat pe facebook un mesaj în care a declarat câț bani a făcut Arena Naționala de la începutul acestui an și până în prezent.

Cea mai mare sumă a fost încasată din partea celor de la Saga Fetival, 1,5 milioane de lei, pentru a închiria stadionul pentru evenimentul muzical programat între 3 și 5 iulie.

„Arena Națională aduce bani la bugetul municipalității. De la începutul anului și până acum, Primăria Capitalei a încasat 3,2 milioane de lei pentru contractele de închiriere semnate.

Cea mai mare sumă (1,5 milioane de lei) a venit de la închirierea Arenei Naționale pentru Saga Festival, care va avea loc între 3 și 5 iunie și pentru care pregătirile au început deja.

Am obținut de asemenea venituri din meciuri de fotbal, concerte, conferințe sau târguri. E nevoie ca bunurile municipalității să aducă bani și dezvoltare pentru București”, a spus Nicușor Dan pe Facebook.

Gigi Becali a contestat Saga Festival

Cea mai mare sumă din fotbal pentru închiriera Stadionului Național a venit din partea  echipei lui Gigi Becali, FCSB.

Din cauza evenimentului muzical, FCSB nu a mai putut disputa meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă pe Arena Națională.

Latifundiarul din Pipera chiar a încercat să le ofere celor de la Saga Festival să plece mai repede de pe stadion, totuși Becali a fost refuzat.

„Am vorbit cu băiatul ăla (n.r. – de la Saga Festival), i-am spus: «Vă dau eu bani, 30-40.000 de euro, ca să angajați mai mulți oameni, să instalați alea. Noi avem meci pe 22 mai, până pe 3 iunie aveți 11 zile să vă cărați alea». A zis: «Domnule Becali, ne vin aparaturile, artiștii, facem repetiții».

Băiatul mi s-a părut de bun simț, și-a cerut iertare. «Mă tată, tu nu ai nicio vină». Ce vină ai tu că în România primăria închiriază pentru spectacole un stadion făcut pentru fotbal? Să facă și spectacole, dar trebuie să ținem cont de fotbal. Hai să întrebăm bucureștenii ce își doresc”, a declarat Becali la Pro Arena.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…