Starea fratelui lui Mirel Rădoi, la mai bine de o lună de la gestul sinucigaș. Medicii din Timișoara sunt optimiști în privința șanselor lui Mihai

Redactor:
Anda Deliu
Starea fratelui lui Mirel Rădoi, la mai bine de o lună de la gestul sinucigaș. Medicii din Timișoara sunt optimiști în privința șanselor lui Mihai
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu mai bine de o lună, Mihai, fratele mai mare al lui Mirel Rădoi, a avut o tentativă de sinucidere în Drobeta Turnu Severin. Din cauza traumatismelor grave, bărbatul a fost adus la Casa Austria, secție care aparține de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, unde se află și în prezent, conectat la aparate. Deși fratele selecționerului naționalei de tineret nu este conștient, informațiile sunt că medicii cred că pacientul ar putea reveni la o viață normală.

În februarie, afectat de dorința soției sale de a divorța, Mihai Rădoi s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia. Deși căderea nu a fost atenuată, bărbatul a supraviețuit, dar s-a ales cu fracturi ale coloanei cervicale, bazin, dar și pneumotorax. Din cauza stării sale grave, pacientul a fost adus cu ambulanța de la Severin la Timișoara, mai precis, la Casa Austria. De atunci, fratele selecționerului naționalei de tineret se află în comă.

Mihai Rădoi a avut, la un moment dat, și o infecție în corp, dar indicatori medicali arată că problema aceasta este aproape depășită. Deși pacientul nu este conștient, doctorii sunt optimiști că fratele lui Mirel Rădoi ar putea duce o viață normală după ce își va reveni.

De la monentul internării fratelui său, Mirel Rădoi a solicitat celor de la Casa Austria să nu dea declarații presei despre starea lui Mihai.

În trecut, Mihai Rădoi a avut probleme cu lege și a fost condamnat pentru trafic de țigări.

Mirel Rădoi, dificultăți cu convocările

Pentru Mirel Rădoi este cu adevărat o perioadă grea. Pe lângă problemele fratelui său, și naționala de tineret îi dă bătăi de cap. Reprezentativa calificată la Europeanul programat în luna iunie va face un cantonament de pregătire în Spania. Din păcate pentru selecționer, mai mulți fotbaliști de pe lista inițială nu pot onora convocarea.

Atacantul Andrei Ivan a fost chemat la naționala de seniori, în locul lui George Țucudean, accidentat. Ulterior, nici atacantul Adrian Petre nu a mai putut veni la lot, din cauza unei răceli puternice. Mai mult, de astăzi, Dennis Man a fost și el chemat de Cosmin Contra pentru a-i lua locul lui Gicu Grovav.

În locul celor trei, Rădoi i-a chemat pe Valentin Gheorghe, Andrei Sîntean și Stephan Drăghici.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz