Zoli, bunul samaritean!** Primul român care a evoluat într-o finală NFL a fost premiat pentru implicarea în viața comunității

Zoli, bunul samaritean!** Primul român care a evoluat într-o finală NFL a fost premiat pentru implicarea în viața comunității
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zoltan l-ar implica într-o acțiune caritabilă pentru a ajuta copiii din România pe Ghiță Mureșan
Timișoreanul de la Patriots luptă în continuare pentru a-și împlini visul, acela de a câștiga Super Bowl-ul

Zoltan Mesko, jucătorul de fotbal american care a așezat România pe harta NFL, a debutat în forță în noul sezon. După aproape cinci luni de vacanță, în care a trecut și prin București și prin Timișoara, punterul celor de la New England Patriots și-a reluat viața obișnuită în Statele Unite. Antrenamente, meciuri și acțiuni caritabile, o implicare în viața comunității care i-a adus premiul „Ron Burton”. Zoli a vorbit, pentru ProSport, despre o latură mai puțin cunoscută a sa și despre obiectivele pe care echipa lui, care a disputat sezonul trecut Super Bowl, și le-a propus pentru 2012-2013.

Felicitări pentru premiul pe care tocmai l-ai câștigat. Ce înseamnă „Ron Burton Award” pentru tine?
Este singurul premiu care se decernează de către echipa jucătorilor și asta numai o dată pe an. Este foarte important și valoros prin prisma acestui lucru și prin numele jucătorilor care l-au câștigat înaintea mea, care erau figure emblematice pentru organizatia New England Patriots. Dar, în același timp, acest premiu este un produs secundar, tot ce-am încercat să fac pentru comunitate n-am făcut-o pentru a câștiga un premiu, nu asta a fost motivația mea.

Încă de pe când erai student faci astfel de acțiuni caritabile. Care este motivația din spatele lor, ce îți dă energie?
Alții n-au fost așa de norocoși ca mine, chiar și câștigarea loteriei vizelor a fost ceva extraordinar. Și, deși a fost nevoie de foarte multă muncă, chiar și intrarea în NFL s-a bazat la rândul ei pe o mare doză de noroc. Cei mai mulți n-au parte de toate astea, iar să vezi copii de 2-3 ani cu leucemie, care fac ședințe de chimioterapie sau bebeluși de șase săptămâni care au nevoie de transplant de inimă…pur si simplu ți se rupe sufletul și te pune pe gânduri. Așa că, ce pot să fac este să le alin suferința copiilor prin a face glume, a mă transforma în bufon pentru ei și, în general, a-i face să râdă. Dar simt că e important în special pentru părinți să le ridic moralul. Toate astea cred că mă definesc ca persoană, cine sunt cu adevărat și încerc în fiecare zi să dau ceva înapoi din cele cu care am fost binecuvântat.

Bob Kraft, patronul tău, e o sursă de inspirație pentru aceste acțiuni caritabile?
Desigur. Bob Kraft e recunoscut ca un mare filantrop. El a făcut multe acte caritabile prin fundațiile sale până acum. Doar fundația de sub egida New England Patriots a donat peste 100 de milioane de dolari comunității, și asta fără a pune la socoteală și celelalte fundații pe care le conduce. La rândul său, a fost influențat de răposata sa soție, Myra Kraft, în a cărei memorie am jucat întreg sezonul trecut purtându-i inițialele pe tricouri.

Vorbești despre sume de bani…
Nu e vorba numai despre bani, la fel de importantă este resursa umană, să ai jucătorii exponențiali și antrenorii echipei, cu status-ul lor de celebrități, care să participe la astfel de evenimente este pur și simplu de neprețuit pentru oamenii dintr-o comunitate. Deci, da, face lucrurile pe care aș vrea să le văd făcute de orice personalitate, sportiv sau nu, pentru comunitate. Cu siguranță îl consider un exemplu în acest sens.

Acum câteva zile, Bob Kraft a participat alături de Novak Djokovic, la o strângere de fonduri în numele fundației acestuia, pentru copiii din Serbia. Crezi că pe viitor ar fi posibilă o astfel de acțiune care să te implice pe tine, pentru copiii din România?
Știu că fiica lui Bob Kraft a făcut o excursie în România și a rămas impresionată, atât pozitiv cât și negativ, de ce a văzut. Așa că da, de ce nu? Nu exclud nicio posibilitate în viitor.

Maestru cu „Moves like Jagger”

Dacă ar fi să faci o acțiune caritabilă în care să implici un sportiv român, la cine te-ai gândi?
Trebuie să spun adevărul, singurul sportiv român pe care îl cunosc, personal chiar, este Ghiță Mureșan. Am avut ocazia să mă întâlnesc anul trecut cu el, când am avut meci în Washington DC și știu că este un excelent ambasador al sportului în România. Șțiu de acțiunile sale pentru promovarea baschetului, despre training camp-urile pe care le organizează în fiecare an, deci, el ar fi prima alegere.

Colegii tăi te-au susținut în aceste demersuri?
Da, bineînțeles, fără ei ar fi fost mult mai greu. Cea mai mare susținere am avut-o atunci când am organizat o strângere de fonduri pentru Boston Children’s Hospital, sub forma unui karaoke. Evenimentul s-a numit sugestiv ZoliOke, au fost prezenți peste 30 de colegi de echipă, dar și 700 de oameni care au plătit biletul de intrare cu prețul variind între 50 și 150 de dolari și care au licitat până la 2500 de dolari pentru a putea cânta pe scenă alături de jucătorul preferat. Totul pentru copiii mai puțin norocoși decât noi.

Ai cântat și tu?
Da, chiar de mai multe ori. Am impresionat însă cu melodia „Moves like Jagger”, a celor de la Maroon 5, pe care am interpretat-o alături de copiii internați în spital, precum și cu „I believe I can Fly”, cântată în cvintet, alături de alți patru colegi de echipă.

Ți-ai făcut o parte din vacanță în țară. Ce te-au întrebat colegii tăi despre România?
Fiecare povestește ce-a făcut în extra-sezon, nu toată lumea știe unde au fost ceilalți în vacanță. Dar, de câteva ori, am pus poze din România pe Twitter și coechipierii care mă urmăresc au fost foarte interesați de experiențele pe care le-am trăit anul acesta în România.

Trăiește după „Patriot Way”

Simți că statutul tău dupa ce ai jucat Super Bowl-ul s-a schimbat?
Nu încerc să mă gândesc prea mult la asta, dar cred că da. Să ai parte de multă expunere pe această scenă uriașă care este SuperBowl-ul nu poate decât să ajute.

Cum vezi echipa de anul acesta și care vă sunt obiectivele?
Întotdeauna obiectivul este câștigarea Super Bowl-ului, doar că nu facem public acest lucru- așa funcționeaza mentalitatea noastră, Patriot Way, cum mai este cunoscută. Pentru că este mult mai greu să promiți câștigarea Super Bowl-ului și chiar s-o realizezi și nu avem nevoie de această presiune în plus. Eu personal încerc s-o iau pas cu pas, ca să fac o comparație, e ca și cum ai merge cu mașina de la București la Timișoara, noaptea, și ți-ai propune să vezi destinația de îndată ce ai plecat, dar farurile nu-ți permit să vezi decât 100 de m.

Cum mai găsești motivația de a merge mai departe după finala pierdută sezonul trecut?
Evident, dezamăgirea a fost uriașă, dar cu toții am reușit să trecem peste ea. Avem antrenori și lideri, dintre jucători, cu foarte multă experiență care au mai trecut prin asta și care ne-au ajutat pe cei mai tineri, cum e si cazul meu, să trecem mai ușor peste acea înfrângere. Eu personal pot spune că sunt și mai motivat decât sezonul trecut, pentru că am prins gustul SuperBowl-ului și vreau să mă reîntorc acolo cât mai repede.

În încheiere, ai un mesaj pentru fanii de acasă?
Da, să fie alături de mine, cu gândul măcar. Și să nu respingă acest sport extraordinar care, de ceva timp, se și joacă în România, la nivel amator, iar campionatul american NFL poate fi urmarit live.

Zoltan are un contract de patru ani cu Patriots, în valoare de 1,9 milioane dolari

După primele două etape, New England Patriots au o victorie, 34-13 cu Tennessee, și o îngrângere, 18-20 cu Arizona

În etapa următoare, Patriots o va întâlni, pe teren propriu, pe Baltimore

26 de ani are Zoltan Mesko

Zoli e pasionat de colecționarea clepsidrelor, are în jur de 30 până acum

Timișoreanul a plecat în America pe când avea 11 ani, părinții săi câștigând loteria vizelor

Zoltan a fost remarcat în timpul școlii generale de un antrenor de fotbal american, după ce spărsese un bec al nocturnei șutând cu piciorul într-o minge

Canalul Sport 1 transmite meciurile din NFL


Articol publicat de Adrian LUNGU

sursa foto: newenglandpatriots

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…