VIDEO Petrecere în jacuzzi! Jucătorii și fanii s-au bucurat împreună chiar pe gazon

VIDEO Petrecere în jacuzzi! Jucătorii și fanii s-au bucurat împreună chiar pe gazon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu zilnic se întâmplă ca jucătorii și suporterii unei echipe să se bucure împreună în jacuzzi după un meci câștigat. Și clar, nu în fiecare zi, cada de jacuzzi este pe teren, chiar lângă fanionul de la colț.

Sâmbătă, NAC Breda a câștigat acasă cu 1-0 în fața unei contracandidate la salvarea de la retrogradare, Cambuur, prin golul marcat de Anouar Handouir în minutul 74. A fost prima victoria după 4 etape a echipei antrenată de fostul internațional sârb Gudelj și, cu acest puncte, Breda a urcat pe locul 12 în Eredivisie.

Imediat după fluierul de final, deși afară erau doar câteva grade, jucătorii au luat-o la fugă și s-au aruncat în cada de jacuzzi în care se aflau deja câțiva fani ai echipei care câștigaseră prin concurs dreptul de a vedea meciul din acest loc privilegiat.

Cu acordul ligii de fotbal, cada fusese amplasată de unul dintre sponsorii clubului, Azalp.nl. Ideea începe să prindă pe stadioanele din Europa după ce anul trecut clubul elvețian Grasshopper le-a permis fanilor să bea bere și să urmărească meciuri dintr-un jacuzzi similar. După goluri, fotbaliștii s-au bucurat lângă fanii care cu o mână dădeau noroc și cu cealaltă țineau o sticlă de bere.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele