VIDEO de Revelion | „Ping Pongul” urărilor de la campionii din tenisul de masă românesc

  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionii din tenisul de masă românesc au construit înaintea Anului Nou ștafeta urărilor pentru toți iubitorii sportului românesc. Provocați de ProSport, Eliza Samara, Bernadette Szocs, Iulia Necula, Cristina Hîrîci, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Ovidiu Ionescu au transmis un mesaj atât fanilor sportului cu mingea din plastic, cât și suporterilor sportului de la noi.

”Anul 2016 a fost unul în care tenisul de masă din România a avut un parcurs deosebit. Dar, rezultatele din anul 2016 reprezintă consecința unei activități de mai bine de zece ani. Este o activitate pe care am pornit-o cu mult timp în urmă, împreună cu antrenorii noștri și cu oamenii care conduc cluburile de la noi din țară. Și iată, că după mai bine de două cicluri olimpice, ca să nu spun trei cicluri olimpice, reușim să avem rezultate dintre cele mai bune la toate nivelurile. Aici, mă refer începând, de la primele categorii de vârstă, care sunt în tenisul de masă 8-10 ani și ajungem până la seniori, acolo unde am avut Jocurile Olimpice de vară din Brazilia, anul acesta, am mai avut Campionat Mondial, a mai fost Campionatul European de la Budapesta, în urmă cu două luni.

Juniorii noștri și junioarele noastre care au obținut și acest titlu mondial (dublu feminin). Nu trebuie să uităm că Adina Diaconu a luat medalia de bronz la aceste Campionate Mondiale din Africa de Sud, în proba de simplu. Deci și în proba adevărului, cum o numim noi, suntem în careul de ași. Sper ca acest moment să fie startul unor rezultate și mai bune, în următorii ani. Asta tocmai pentru că s-a muncit foarte mult pe programe bine definite. Felicit din nou antrenorii români și sportivii noștri pe care practic aici îi facem, în laboratoarele din România și ne mândrim de fiecare dată. Multă lume m-a întrebat pentru ce nu importăm și noi jucători proveniți din Asia. Pentru asta nu importăm asiatici, pentru că avem antrenorii noștri, avem copiii noștri, avem sportivii noștri pe care îi facem campioni mondiali. Deci, știm ce avem de făcut. Ne lipsesc alte lucruri, care cred eu că s-ar putea rezolva. Aici, cred eu că este vorba despre infrastructură, este vorba despre mai multă finanțare și orice alt element care să dezvolte echipele din jurul unor jucători de excepție, cum sunt cei de la tenis de masă”, a declarat Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…