Viața în galerie!** SUPER REPORTAJ despre vremuri în care fanii se hrăneau cu pasiune și nu știau de blaturi

Viața în galerie!** SUPER REPORTAJ despre vremuri în care fanii se hrăneau cu pasiune și nu știau de blaturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu pentru toți, dar cu siguranță pentru unii, de la anumite cluburi, a fi astăzi lider de galerie sau membru al nucleului de bază al acesteia oferă din start anumite avantaje, inclusiv financiare. Nu așa au stat însă lucrurile dintotdeauna, pentru că au fost și timpuri în care susținerea clubului favorit se făcea din pură pasiune.

Ion Gheorghe – sau „Bebiță”, cum îl cunoaște tot Giuleștiul -, acum pensionar, a intrat în galeria Rapidului în 1972 și a rămas acolo mai bine de 30 de ani. Ține cu „alb-vișiniii” de când se știe, a trăit și euforia titlurilor de campion, dar și amărăciunea a trei retrogradări. Nu are un har extraordinar de povestitor, dar găsește cele mai potrivite cuvinte atunci când îți spune despre cum era trăită viața de suporter acum 30-40 de ani.

Farmecul deplasărilor cu „nașul”

„În primul rând – începe el – deplasările se făceau aproape exclusiv cu trenul. Doar când se juca pe lângă București mai erau unii care mergeau și cu mașinile personale, cât despre autocare, nu știu dacă am mers de vreo două ori. Trenul era de bază! Bine, că era și frumos, tot drumul până în orașul unde se juca, galeria noastră cânta. Prin gări era spectacol când oprea trenul. Eram și mulți, ce-i drept, foarte mulți. Abia așteptam meciurile din deplasare. Bineînțeles că se mergea cu «nașul», înainte de plecarea trenului se duceau șeful galeriei și încă doi-trei băieți, vorbeau cu el, ăla ne spunea în ce vagon să stăm, iar când venea în control își lua și el de un costum de haine! Nu mai zic de deplasările lungi, că acolo trebuia să dăm de două ori, că se schimba «nașul» la jumătatea distanței. Mai apărea câteodată și supracontrolul, trebuia cotizat și acolo, iar toți banii ăștia, mulți, puțini, îi dădeam din buzunar, nu se punea problema vreodată să plătească clubul sau să cerem noi”.

Fotbal și culturalizare

Bebiță povestește cum „anunțurile pentru deplasări se făceau cu o săptămână înainte, la meciul de pe teren propriu. Pe vremea aceea nu exista internet și nici telefoane mobile, așa că șeful galeriei ne spunea de pe «Giulești» sau de pe «Republicii», depinde unde evoluam acasă, când și la ce oră ne întâlnim sâmbăta sau duminica următoare în Gara de Nord, în funcție de mersul trenurilor și de distanța deplasării. Chiar dacă nu aflau toți atunci, ne mai sunam fiecare prietenii apropiați pe telefonul fix, găseam noi o cale să fie toată lumea informată. Mulți stăteam în Giulești, în cartier, poate de aici și unitatea acestei galerii, spiritul ei, dar mulți veneau și din alte cartiere, Rapidul avea cei mai mulți suporteri în anii ’70. Gândiți-vă că la cuplajele alea de fostul «23 August» noi eram mai mulți decît steliștii și dinamoviștii la un loc!”.

Lucru interesant, deplasările erau și prilej de îmbogățire a spiritului! „În cadrul galeriei eram un grup de băieți cărora ne plăcea să mai și vizităm locurile pe unde ajungeam. De exemplu, când jucam la Iași mergeam să vedem și Palatul Culturii sau Biserica Trei Ierarhi, la Brașov mergeam la Biserica Neagră, la Cluj urcam sus, la «Belvedere», de unde se vedea tot orașul, iar la Sibiu mergeam fie în Dumbravă, fie dădeam o fugă până la Păltiniș. Sigur, erau și din cei care se băgau în cârciumi și care apoi, la meci, prima repriză o dormeau, asta e!”.

„Atunci exista teama de Miliție, acum se bat cu jandarmii!”

Rapidist vechi, Ion Gheorghe rememorează cum „o zi pe săptămână ne strângeam la stadion cei din nucleul galeriei să confecționăm șepcuțe și stegulețe pentru meciul din week-end. Materialele, croiala, totul pe banii noștri, nu aveam nici o treabă cu clubul, ei doar ne puneau la dispoziție o sală la etaj sau ne lăsau pe pistă, în fața peluzei de la vestiare. Atunci repetam și cântecele noi pentru duminică, pe care le compunea șeful galeriei, Mihai «Crețu»”. Cât despre scandalurile în care mai era implicată galeria în deplasări, „Bebiță” spune că „pădure fără uscături nu se poate. Peste tot se găseasc viteji care la adăpostul mulțimii să fie tari în gură. Mai ieșeau și bătăi, dar eu când vedeam că e rost de scandal o tuleam, n-am fost niciodată vreun războinic, nici fizicul nu mă ajută! Oricum, nu se întâmpla des asta, pe vremea aia exista teamă de Miliție, care era peste tot, nu ca azi, când ăștia se bat parte în parte cu jandarmii!”.

Chiar dacă destule dintre deplasări erau lungi, el spune că „nici nu simțeam oboseala. Plăcerea de a fi lângă echipă, de a o încuraja, faptul că se cânta tot drumul, într-un cuvânt atmosfera aia de deplasare îți dădea o stare de spirit deosebită. Nici nu mai conta că uneori ajungeam în Gara de Nord luni dimineață și de acolo plecam direct la muncă, faptul că fusesem în deplasare cu galeria era totul!”.

Iadul de la Târgu-Jiu

Una dintre deplasările pe care veteranul fan rapidist nu le va uita niciodată a fost cea din toamna anului 1989, de la Târgu-Jiu. „Răi de tot ăia! I-am bătut cu 2-1, iar la final, cum au ajuns echipele la vestiare, câteva sute de spectatori au intrat pe teren și veneau amenințători spre sectorul unde stăteam noi. Plus cei din stânga și din dreapta, care urlau către noi de le ieșiseră ochii din orbite. Sincer, atunci chiar mi-a fost frică. Mă gândeam că până aici mi-a fost! Am luat-o ușor printre ai lor, înainte, apoi la gară m-am întâlnit și cu ceilalți, care mi-au spus că n-a ieșit nimic rău, îi potolise Miliția”.

Alb-vișiniu din cap până în picioare

„Bebiță” locuiește la doar o stație de Stadionul Giulești, dar îl cunoaște tot cartierul și nu numai. Umblă îmbrăcat doar în haine de culoare albă sau vișinie, de cele mai multe ori pe bicicleta sa devenită legendă. „Nu suport alte culori, cum nu suport Steaua și Dinamo, după cîte rele ne-au făcut. Umblând așa, măcar fac reclamă clubului! Mulți mă recunosc, mă strigă cu simpatie, alții mă înjură, mă huiduie, dar m-am obișnuit”, spune el. Acasă, în garsoniera sa, toți pereții sunt vișinii și împodobiți cu materiale promoționale ale echipei favorite. Până și lenjeria de pat și covoarele sunt în alb-vișiniu!



Dați jos din tren!

O altă deplasare cu peripeții de care își amintește „Bebiță” a fost la Timișoara. De fapt, de la Timișoara spre București, la întoarcere. „Noi stăteam în ultimul vagon, în timp ce echipa era la vagonul de dormit. Nu știu ce s-a vorbit cu «nașul», dar când a venit ăla în control, ai noștri au stins luminile și au blocat ușile la compartimente! Unii chiar dormeau, ce-i drept. «Nașul» a început să facă gălăgie, iar băieții l-au trimis la echipă, la vagonul de dormit, cică îi dau ăia. Bineînțeles că nu s-a întâmplat asta, iar omul a dat un telefon și ne-am trezit cu trenul oprit de Miliție undeva, pe lângă Turnu-Severin. Pe mulți din galerie i-au dat jos, alții, printre care și eu, am dat buletinele și ne-au făcut proces-verbal. Eh, dar câte de-astea n-au fost! De câte ori nu se trăgea semnalul de alarmă prin deplasări! Acum sunt amintiri ale unor vremuri care nu se vor mai întoarce vreodată”.

„Am pupat degeaba toți domnitorii ăia!”

Printre deplasările de care Ion Gheorghe își amintește cu umor se numără și una la Iași. „Am ajuns dimineață, așa că, împreună cu băieții din grupul nostru, am plecat spre centru, să vedeam Palatul Culturii, apoi la Trei Ierarhi. La biserică am intrat să ne rugăm pentru Rapid. Țin minte că am pupat toate icoanele alea, toate fețele de domnitori, doar-doar vom scoate un rezultat bun, dar după-masă ne-a bătut Iașiul cu 4-1! Aveau o extremă stânga, unul, Costea, praf ne-a făcut ăla. Au schimbat ai noștri trei fundași dreapta ca să-l țină, dar degeaba”.

„Copos parcă acționează împotriva clubului!”

Acum posesor de abonament la tribuna a doua, Ion Gheorghe n-are o părere prea bună despre patronul George Copos. „Omul ăsta nu iubește cu adevărat clubul, mie îmi este clar că el e doar un afacerist care vrea să scoată bani, de sentimente nu poate fi vorba. Nu vedeți că el și când se bucură pare fals? Nu știu cum a făcut, dar a îndepărtat lumea de la stadion, de lângă echipă. Becali, așa cum o fi el, a adus lumea la Steaua, al nostru o izgonește. Nu există un proiect de atragere a fanilor lângă echipă, nu avem un departament competitiv care să se ocupe de asta. Cu peluza aia ne amenință de câțiva ani că o face și tot la stadiul de promisiuni a rămas. Mi-e dor de un Giulești plin, ar ajuta și echipa, dar domnul Copos acționează parcă în ideea să nu facem performanță!”.

N-am mai fost de cinci ani într-o deplasare. Ultima a fost la Ploiești, cu Astra, când ne-au ținut jandarmii o oră în picioare pe peron, nu m-au lăsat nici la toaletă, nici să-mi cumpăr o apă. La 60 de ani nu mai sunt omul care să suporte un astfel de tratament. De ce pentru unii, care fac nenorociri, să sufere toți?
Ion Gheorghe, suporter Rapid


Articol publicat de Ioan VIOREL

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…