Vezi aici ce spun antrenorii despre atacantul de 12 ani** al Academiei Hagi!

  • Publicat:
  • Actualizat:
Vezi aici ce spun antrenorii despre atacantul de 12 ani** al Academiei Hagi!

Marele pariu al lui Gică Hagi, atacantul de numai 12 ani Nicu
Cârnaț, face spectacol la Mundialito. În patru meciuri, puștiul
născut la Alba Iulia a reușit opt goluri și e deja văzut ca o
vedetă a competiției de la Vila Real de Santo Antonio
(Portugalia).

Marile cluburi din Europa, prezente la Mondialul puștilor, au
început să se intereseze de Nicu, după recitalul dat de acesta în
fața unor echipe ca Juventus sau Nacional Madeira. „Nu-l dă Gică
acum nici pentru 100.000 de euro. Înainte să venim la Mundialito,
am jucat un meci cu Dinamo, la București. Am bătut cu 8-0, iar
șapte dintre golurile noastre au fost marcate de Nicu. Șefii de la
Dinamo au spus că nu mai pleacă de acolo”, declară antrenorul
jucătorului, Marius Codescu.

Ieri, Academia „Hagi” a învins-o cu 4-2 pe Nacional Madeira
(Portugalia), echipa care l-a lansat pe Cristiano Ronaldo. Două
goluri au fost marcate de Nicu, unul de Ianis Hagi și celălalt de
Dumitrescu. Echipa „Regelui” a încheiat grupa a 24-a pe primul loc,
înaintea lui Juventus, și joacă în optimi cu învinsa dintre Vasco
da Gama (Brazilia) și Setubal (Portugalia).

Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL

Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO

Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

E prăpăd! Putin a dat ordinul în urmă cu puţin timp. Alertă maximă şi în România

Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!

ULTIMA ORĂ! Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră

Informația serii din România: Armata e pregătită! Șeful Statului Major al Apărării a spus clar

'Eu am ucis-o pe Prințesa Diana! Știa prea multe secrete!' - A recunoscut pe patul de moarte

Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații

A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”

Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali

BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată

Noi informaţii în cazul muncitorilor omorâţi într-un apartament din Oneşti. Soţia criminalului l-a încurajat: „Omoară-i, că şi noi am suferit!”

Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”

FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!

FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea

×