Unirea Tricolor, campioana legionarilor!

În 1940, oborenii au retrogradat, dar au rămas în prima ligă pe
motiv că sunt o echipă „pur românească”. În sezonul următor aveau
să câștige și titlul

O idee încetățenită este că autoritățile comuniste ar fi
instalat, la noi în țară, sportul pe criterii ideologice. Fenomenul
a început însă mult mai devreme. În anii 30 a apărut și tendința ca
fotbalul românesc să schimbe criteriul valoric cu cel etnic.
Mai multe evenimente au contribuit la tensionarea situației. În
echipe, o pondere importantă o aveau maghiarii. Presa vremii se
aliniase tendinței generale europene, de a radicaliza problema
naționalismului. Existau și cazuri care alimentau polemica. Pe 2
octombrie 1932, după amicalul România – Polonia 0-5, Curentul punea
pe prima pagină declarația portarului Czinczer, de la CAO Oradea:
„Mă șterg la c… cu România voastră!”.

Ziaristul
legitima jucători

Președintele federației, bănățeanul Aurel Leucuția, a devenit ținta
criticilor pentru că-l proteja pe ziaristul de origine ebraică
Moritz Beilis, de la Gazeta sporturilor. Acesta era influent la
federație și făcea o puzderie de manevre dubioase. Beilis se
„lipea” la toate deplasările (fusese inclusiv la Montevideo, la
prima ediție a Mondialelor, pentru ca el să meargă în Uruguay fiind
lăsat acasă un fotbalist!), aranja legitimări ilegale de jucători,
era plătit de Ripensia să facă și pe impresarul. Cotidianul
Curentul îl numea „scârba pământului” și „șperțarul Beilis”.

400 de
fotbaliști evrei, excluși

Lucrurile au luat o turnură dramatică în 1940. Sportul intrase sub
tutela organizației „Straja țării”, fondată de Regele Carol al
II-lea. În august, „Straja” a decis: „Toate cluburile care
nu se compun în majoritatea lor din cetățeni români creștini sunt
desființate (…). Celelalte cluburi vor fi compuse în totalitatea
lor exclusiv din membri cetățeni români creștini”.
În urma acestei directive, autorii studiului „Istoria fotbalului
românesc” au descoperit că 16 echipe, 400 de jucători și 150 de
arbitri de origine evreiască au fost eliminați din campionat.

Echipele
muncitorești – out

Corolar al acestor evenimente aberante, Unirea Tricolor a ajuns,
din echipă retrogradată, campioană a României. Ciudățenia s-a
petrecut în sezonul 1940-1941. În vara lui 1940, federația a decis
„irevocabil” că retrogradaseră Victoria Cluj, Juventus București,
Gloria Arad și Unirea Tricolor. Ultima a fost însă salvată de
generalul Gabriel Marinescu (devenit președintele federației) pe 17
august 1940, pe motiv că e „pur românească”. Același Marinescu a
scos din campionat trei echipe deoarece erau muncitorești: CAM
Timișoara, FC Carpați și AMEFA.

Situația s-a radicalizat după venirea legionarilor la guvernare, în
septembrie 1940. Gazeta sporturilor, care‑și întrerupsese apariția
în august, a reapărut ca „publicație legionară”, fiind condusă de
„camaradul Virgil Popescu”. În fruntea Directoratului de Fotbal,
care a înlocuit federația, a fost numit tot un legionar, camaradul
Vică Negulescu.

Camaradul
Vică Negulescu intervine

A fost momentul de glorie al Unirii Tricolor, socotită echipa
legionarilor. Însuși Vică Negulescu fusese președinte la gruparea
din Obor. „Dacă, în ultimii ani, o echipă de fotbal a fost
năpăstuită, hulită, batjocorită, aceasta se știe că a fost Unirea
Tricolor. Azi e bine să se știe care au fost motivele acestei
atitudini. Este echipa cea mai reprezentativă a Bucureștiului, a
unui cartier pur românesc. Este echipa care a avut ca președinte pe
profesorul Nae Ionescu și totdeauna mare animator pe avocatul Vică
Negulescu”, se consemna în Gazeta sporturilor
legionară.

Guvernarea legionară a căzut în ianuarie 1941, dar camaradul Vică
Negulescu a rămas directorul fotbalului până în aprilie. Cât
privește titlul câștigat de oboreni, rămâne în discuție
posibilitatea strict valorică a unei echipe – Unirea Tricolor – de
a lua titlul după ce, în sezonul precedent, nu izbutise nici măcar
să se salveze de la retrogradare.

Va
urma
În episodul următor din „Blaturile fotbalului” vom
vorbi despre dezastrul făcut de Dinamo și Steaua și pățaniile lui
Titus Ozon, de la Unirea Tricolor