Un președinte pentru liniștea lor

Și, până la urmă, ce-o fi așa de rău dacă a ieșit iar Mircea Sandu președinte? Sigur, oricine mai vrea o schimbare, chiar și când lucrurile merg ceas, dar nu e cazul aici. La fotbal e mai greu cu schimbările. Cine apucă un post, mai greu de dat jos. Nu numai la noi. Fotbalul e condus dictatorial și impune dictatura peste tot în lume. Aștept o carte la fel de bună ca "Fault!" și despre UEFA. Iacov a luat 67. Mi se pare un scor incredibil de bun. Daca Iacov a convins 67, oare Gică Popescu n-ar fi convins 150? Chiar și în timpul extrem de scurt lăsat de Sandu prin devansarea alegerilor? Poate că ar fi reușit. Poate că multi dintre noi ne-am fi bucurat, sperând ca proștii la o schimbare. Ca-n '96 cu CDR-ul, când se materializaseră șase ani de "Jos Iliescu!"
Un președinte pentru liniștea lor

Și, până la urmă, ce-o fi așa de rău dacă a ieșit iar Mircea
Sandu președinte? Sigur, oricine mai vrea o schimbare, chiar și
când lucrurile merg ceas, dar nu e cazul aici. La fotbal e mai greu
cu schimbările. Cine apucă un post, mai greu de dat jos. Nu numai
la noi. Fotbalul e condus dictatorial și impune dictatura peste tot
în lume. Aștept o carte la fel de bună ca „Fault!” și despre
UEFA.

Iacov a luat 67. Mi se pare un scor incredibil de bun. Daca
Iacov a convins 67, oare Gică Popescu n-ar fi convins 150? Chiar și
în timpul extrem de scurt lăsat de Sandu prin devansarea
alegerilor? Poate că ar fi reușit. Poate că multi dintre noi ne-am
fi bucurat, sperând ca proștii la o schimbare. Ca-n ’96 cu CDR-ul,
când se materializaseră șase ani de „Jos Iliescu!”

Și dacă ar fi câștigat Gică Popescu? Am fi descoperit câte
probleme sunt de fapt în FRF. La orice încercare de schimbare,
lucrurile ar fi sărit în aer. Să vezi scandaluri eterne cu Liga,
scandaluri despre arbitri, despre Comisii… Gică Popescu, cel
sătul de scandalurile și bălăcăreala din fotbal, ar provoca și mai
multe prin șocul schimbării. La care greii vor reacționa: „Erau
scandaluri pe vremea noastră? Luați de-aici!”
Cei dați afară după schimbare ar fi făcut scandal că sunt
persecutați. „Ehe, pe vremea mea.. Discursul lui Gică Popescu n-ar
mai fi fost atât de atractiv ca în opoziție. Încet-încet ne-ar fi
vorbit plat, cât să nu-l mai recunoaștem. În plus, la fiecare
ieșire publică a lui Ioan Becali ne-am fi întrebat cine conduce de
fapt fotbalul românesc.

Mai bine-așa! E mai multă liniște. Schimbările nu fac bine la
stomac. Rămânem cum am stabilit. E liniște și fiecare se descurcă
așa cum și-a asternut. Și plesnim de mândrie că viitorul
vicepreședinte UEFA e unul de-al nostru! Uraaa!

Calificări? Nu știu, nu e treaba mea, vorbiți cu Lupescu, el e
președinte cât am eu treabă la forurile superioare.


Citește și „Tu cu cine votezi?”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania