Transilvania Live și Look TV vor transmite Liga 1. UPDATE: Televiziunile așteaptă ofertele operatorilor de cablu

Transilvania Live și Look TV vor transmite Liga 1. UPDATE: 
Televiziunile așteaptă ofertele operatorilor de cablu
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Acesta este comunicatul oficial emis astăzi de posturile Look TV și Transilvania LIVE


Meciurile din Liga 1 se vor vedea începând din sezonul viitor pe posturile Look TV și Transilvania LIVE, anunță citynews.ro.

Conform sursei citate, compania din Malta care încheiase o înțelegere cu LPF în privința vânzării drepturilor TV, Intel Sky Broadcast Ltd, a semnat un memorandum de înțelegere cu radiodifuzorii TRANSILVANIA LOOK S.A. (deținător al licenței pentru postul TV „Look TV”) și NCN STUDIO TV S.A. (deținător al licenței pentru postul TV „Transilvania Live”), iar cele două companii urmează să intre în negocieri cu distribuitorii.  Look TV și Transilvania Live au inițiat deja demersurile pentru a ieși din sistemul „must carry” începând cu luna iulie a acestui an, moment din care vor solicita tarife pentru retransmisie din partea operatorilorilor de cablu.

Contactați de ProSport, cei de la Look TV au confirmat faptul că vor transmite Liga I începând cu sezonul viitor. Alte detalii vor fi oferite pe parcursul următoarelor luni.


Planul lui Iorgulescu

Unul dintre proiectele pe care Gino Iorgulescu le-a prezentat în campania electorală care a precedat campania electorală pentru președinția LPF s-a referit la drepturile TV. Actualul șef al Ligii le-a promis conducătorilor din Liga 1 că va negocia astfel încât în vară, când parteneriatul actual va fi expirat, va obține o sumă similară cu cea încasată pentru ultimele trei sezoane (aproximativ 33 de milioane de euro anual).

Convinși că Dumitru Dragomir nu va mai putea să obțină o sumă suficient de mare, având în vedere scandalul în care a fost implicat, unele dintre cluburi au ales în funcție de această promisiune, iar Gino Iorgulescu a făcut în urmă cu aproximativ o lună primul pas în acest sens.

Site-ul oficial al LPF anunța atunci semnarea unui „parteneriat media cu o companie din Uniunea Europeană” în ceea ce privește vânzarea drepturilor TV pentru următoarele cinci sezoane. Condiția pusă de LPF era ca respectiva companie să obțină o sumă cel puțin egală cu cea încasată în ultimele trei sezoane, la care se va adăuga „1.000.000 de euro net anual în situația in care LPF va organiza competitia Cupa Ligii„.

33,6 milioane de euro cu TVA inclus pe sezon plătesc acum televiziunile care dețin drepturile Ligii 1: DigiSport 1, DolceSport 1 și Antena 1

În 2011, LPF a vândut drepturile tv ale Ligii 1 la fotbal pentru sezoanele 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014 în schimbul sumei de 101,184 milioane de euro cu TVA, iar pachetele au fost împărțite după cum urmează:

  •     RCS&RDS – pachetele 1, 3, 4, 5, 6, 7 si 9.    
  •     Antena 1 – pachetul 8
  •     Dolce – pachetul 2.

Anterior, RCS&RDS si Antena 1 au câștigat drepturile tv ale Ligii contra sumei de 85 de milioane de euro plus TVA. Este vorba despre sezoanele 2008/2009, 2009/2010 și 2010/2011.

Cum a intrat Paszkany în afacere

La doar 48 de ore după comunicatul LPF din urmă cu o lună, finanțatorul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany,  anunța că meciurile de fotbal de Liga 1 vor fi transmise de către canalele de televiziune pe care el le va vinde firmei care a semnat cu LPF.

Pe scurt, LPF a pasat negocierea unui nou contract pentru drepturile TV  unei firme misterioase din U.E. care se obligă să plătească Ligii un contract total de peste 135 de milioane de euro, structurat pe 5 ani, o sumă vitală pentru niște entități aflate într-o criză financiară fără precedent. De unde aduce banii firma respectivă nu mai este treaba LPF și a cluburilor, cert este că nu va mai exista licitație. În comunicat, apare un aspect considerat pozitiv de oficialii LPF, de fapt un apropo la adresa fostului președinte, Dumitru Dragomir:

„Din sumele care urmează să fie încasate de LPF în baza parteneriatului media încheiat astăzi nu vor fi achitate comisioane de intermediere, astfel cum s-a procedat anterior cu ocazia comercializării drepturilor de difuzare de către LPF”.

Așadar, nimeni de la Ligă nu va lua „comisioane de intermediere”, așa cum este bănuit că făcea Dumitru Dragomir, cel care este anchetat de DNA pentru că a încheiat un contract de sponsorizare, pentru o sală de baluri, cu RCS RDS, partenerul LPF la drepturile TV în ultimii 6 ani. În final, un alt punct anunțat de LPF drept un avantaj. Tânăra care a semnat în numele „firmei din Uniunea Europeană” spune că „experiența companiei pe care o reprezintă va contribui în mod decisiv la creșterea valorică a produsului media”.

Pentru a semna acest parteneriat, LPF  avea nevoie de o hotărâre a Adunării Generale. Conform statutului, hotărârile se iau în urma votului, cu jumătate plus unu, dacă la ședință se face cvorum, adică participă două treimi din membri (12 cluburi). Pe 20 ianuarie a avut loc o Adunare Generală Extraordinară. „L-am împuternicit pe președinte să negocieze în numele nostru contractul pentru drepturile TV. Ne-a promis că nu va fi mai mic decât precedentul”, a declarat unul dintre participanți, sub protecția anonimatului. „Iorgulescu avea mandat până pe 5 martie să rezolve problema drepturilor”, a completat un altul. Un alt conducător de club susține însă că „noi nu am primit nicio înștiințare oficială din partea Ligii. Nu am fost chemați la nicio Adunare Generală, iar tot ce s-a prezentat pe site-ul Ligii este o glumă”. Întrebat despre Adunarea Generală, Iorgulescu a replicat ironic: „Dacă dumneavoastră nu urmăriți site-ul, e treaba dumneavoastră”.

Paszkany cumpără din Seychelles?

Fostul șef al Ligii, Dumitru Dragomir, nu a mai avut răbdare până săptămâna următoare și a făcut publică informația că firma ar fi de fapt un off-shore din Malta, Intel Sky Broadcast Ltd. ProSport a verificat în Registrul Comerțului din Malta: acolo există, într-adevăr, o firmă numită Intel Sky Broadcast Limited , cu data înființării pe 1 octombrie 2013. Adresa de înregistrare este 6B Xghajra Beach Mansion, Triq il Knisja din Malta. La o lună și jumătate după înființarea firmei, Gino Iorgulescu devenea noul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. În concluzie, „experiența” invocată de reprezentantul legal al firmei în comunicatul de pe site-ul LPF se rezumă la 5 luni de activitate.

Administratorul firmei malteze este o oarecare Olga Zakimatova, cetățean rus. Pe Facebook există o persoană cu acest nume, iar tânăra din poză  seamănă izbitor cu reprezentantul legal care a semnat marți la sediul LPF contractul de intermediere. Acționar majoritar la Sky Broadcast este firma Librum Investment Inc, înregistrată în Seychelles, care – potrivit datelor de pe site-ul CNA – a devenit în iulie 2011 acționar unic la Someș Media Trust SRL, o societate care operează postul Transilvania Chanel, cumpărând titlurile de la parteneri de afaceri ai lui Arpad Paszkany. La doar câteva luni distanță venea rândul lui Paszkany să cumpere acțiunile Someș Media Trust de la Librum Investment Inc.

În piața media și printre președinții de cluburi din Liga 1, implicarea lui Arpad Paszkany era dată ca o certitudine. „Paskany are legături cu firma din Malta împreună cu niște străini. Este o societate nouă. Drepturile TV vor merge către două televiziuni în actele cărora Paszkany nu va figura. Una va fi mutată de la Cluj, iar alta va fi înființată special pentru drepturi”, a declarat un om influent din fotbalul românesc, sub protecția anonimatului.

Paszkany: „Le voi vinde televiziunile mele”

Atunci, după două zile de zvonistică, Arpad Paszkany a decis să vorbească despre legăturile sale cu firma care a semnat cu LPF . „Voi vinde canalele mele de televiziune pentru că ei au nevoie să descarce drepturile de televizare. Nu vor mai fi posturile mele, vor fi ale dânșilor. Banii respectivi nu reprezintă un efort financiar pentru ei. România are noroc, compania respectivă are ca țintă Rusia. Ei vor să se extindă spre Europa de Est,  voiau prima dată Ucraina, unde sunt câteva echipe cu bugete foarte mari. Au renunțat la Ucraina din cauza problemelor de acolo. Le-au simțit de toamna trecută. Așa că s-au orientat către România„. Așadar, finanțatorul de la CFR spune că nu el este în spatele Intel Sky Broadcast, dar că face afaceri cu maltezii.

Potrivit specialiștilor media, contractul dintre LPF și partenerul media din Uniunea Europeană va debuta cu o tranșă de 10 milioane de euro, practic un avans și, totodată, o garanție oferită de firma deținătoare de drepturi. Ulterior, aceasta are opțiunea de a subcontracta sau de a derula contractul mai departe, achitând tranșe după fiecare sezon. În cazul drepturilor TV din România, o firmă nu poate spera la profit decât dacă semnează un contract pe o durată mai lungă, în cazul de față 5 ani, timp în care să ridice brandul Liga 1, în primele sezoane, să insiste pentru schimbarea formatului de desfășurare a competiției pentru a o face mai atractivă și apoi să spere că va avea profit în ultimii doi ani din contract. O investiție riscantă totuși pe o piață media în scădere.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele